Anulare act administrativ . Decizia 1203/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIE Nr. 1203/R/CA/2008
Ședința publică de la 05 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu împotriva sentinței civile nr. 334/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că intimatul a depus la dosar, prin registratură, întâmpinare la care a anexat cererea de rambursare a taxei de primă înmatriculare, chitanța prin care face dovada avansării primei taxe de înmatriculare, chitanța nr.61 reprezentând onorarul de avocat, copia acțiunii introdusă la 26 2007-cauza C 524/07.
Instanța față de actele depuse la dosar și solicitarea recurentei de judecare a cauzei în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sibiu și Administrația Finanțelor Publice Copșa ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actului administrativ fiscal seria - nr.- al Administrației Finanțelor Publice Copșa, iar pe cale de consecință să se restituie taxa de primă înmatriculare în valoare de 5727,92 lei, cu dobânda legală de la data plății până la restituirea efectivă pentru autoturismul având cartea de identitate G-, plus plata cheltuielilor de judecată
În motivarea acțiunii se arată că reclamantul a plătit taxa în temeiul art. 214^1 din Codul fiscal pentru autoturismul importat și fabricat într-un stat al UE, dar că prin aceasta se realizează discriminarea autovehiculelor importate din Comunitatea Europeana în cazul reînmatriculării în situația în care acestea au fost deja înmatriculate in tara de proveniența, iar pentru vehiculele autohtone nu se percepe aceasta taxa la reînmatriculare. Se invocă preeminența dispozițiilor art. 90 al. 1 din Tratatul Uniunii Europene fata de dispozițiile din legislația interna.
Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Sibiu prin sentința nr. 334/CA/20.05.2008 a respins excepțiile lipsei calității procesuale a pârâtei Copșa și a prematurității formulării acțiunii în contencios administrativ formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Sibiu, a admis acțiunea reclamantului, a anulat actul administrativ fiscal seria - nr.- emis de Copșa în cuantum de 5727,92 lei, a dispus restituirea către reclamant a sumei de 5727,92 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare ținând seama de rata dobânzii legale, de la data plății până la restituirea efectivă.
Instanța a reținut prin considerentele expuse că în discuție este o taxă ce se face venit la bugetul statului și fără plata acesteia nu este posibilă înmatricularea autoturismelor, iar anterior sesizării instanței a fost îndeplinită procedura prealabilă în sensul art. 7 din 554/2004. Pe fondul cauzei se arată că taxa a fost percepută cu încălcarea dispozițiilor art. 90 al. 1 din Tratatul UE, prin faptul că se determină discriminarea în materia regimului juridic fiscal pentru autoturismele ce se importă din statele membre UE pentru reînmatricularea în România, fata de autoturismele existente pe piața internă pentru care nu se percepe taxa la reînmatriculare. A fost invocată jurisprudența.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu prin care solicită modificarea hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii.
Prin motivele de recurs se susține că hotărârea este netemeinică și nelegală întrucât nu s-a ținut seama de apărările formulate și excepțiile invocate.
Pe fondul cauzei arată că dispozițiile legale aplicabile în cauză erau foarte clare, sediul juridic al materiei fiind Codul fiscal art.214 indice 1 și Legea nr.343/2006 și OUG nr.110/2006.
În ceea ce privește poziția Comisiei Europene față de instituirea de către România a taxei speciale, această comisie nu a fost împotriva perceperii unei taxei cu ocazia primei înmatriculări, ci a modului său de determinare, în special cu referire la grila de depreciere a autovehiculelor.
Referitor la susținerile privind o pretinsă contradicție între dispozițiile art.214 indice 1 și următoarele din Codul fiscal și prevederile art. 90 din Tratatul CE, recurenta arată că aceste dispoziții nu contravin prevederilor tratatului întrucât nu instituie măsuri protecționiste prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă. Jurisprudența CJCE invocată de instanța se referă la taxa percepută de Ungaria și Polonia care era aplicată atât produselor interne, cât și produselor importate.
Instanța trebuia să țină cont de prevederile OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare, care prevede ca se restituie diferența dintre taxa specială încasată pentru autoturisme în perioada 1.01.2007-30.06.2008 și taxa de poluare pentru autovehicule. Dobânda legală se impune a fi acordată doar de la data pronunțării hotărârii.
În drept s-au invocat prevederile art. 299, 304-312, art.242 pct.2 și următoarele din Codul d e procedură civilă, HG 386/2007, 1227/2006, Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, Ordinul 1501/2006, OUG 110/2006, art.1 pct.202 din Legea nr.343/2006, art.31 indice 1 și art.31 indice 2 din HG 44/2004, OUG 50/2008.
Recursul nu este supus timbrajului potrivit art. 17 din 146/1997.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtă solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința atacată sub aspectul recursului declarat, Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a importat din Germania în anul 2007 un autoturism marca Wolkswagen Passat Variant și a plătit taxa specială reglementată de art. 214^1, 214^2 din Codul fiscal.
Reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă, potrivit dispozițiilor art.205 din Codul d e procedură fiscală, adresând cerere organului fiscal teritorial prin care solicită restituirea taxei, dar pârâta arată că pentru restituirea taxei este necesar a prezenta chitanța ce atestă plata, cu mențiunea că nu a fost utilizată.
Sub aspectul inadmisibilității acțiunii, instanța reține că pârâta <LLNK 1200administrează impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat. Acest fapt presupune ansamblul activităților desfășurate de organele fiscale în legătură cu declararea, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, potrivit art. 1 (3) din Codul d e procedura fiscala. Actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale (art. 41din Cod).În consecința, în măsura în care organul fiscal este cel care administrează sumele ce se fac venit la bugetul statului si este competent în aplicarea legislației privind stabilirea și colectarea creanțelor fiscale, stabilirea caracterului legal sau nelegal al încasării unei taxe intră în sfera contenciosului administrativ fiscal.
Taxa a fost percepută în temeiul art.214^1 din Codul fiscal sub forma taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule. Astfel, legea prevede căintră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul titlu. Pentru autoturismele și autoturismele de teren a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 1 ianuarie 2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă în cursul anului 2006, taxa specială nu se mai datorează.Intră sub incidența taxei speciale și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, inclusiv cele destinate transportului de persoane cu un număr de peste 8 locuri pe scaune în afara conducătorului auto, cu excepția autovehiculelor speciale destinate lucrărilor de drumuri, de salubrizare, pentru industria petrolului, a macaralelor, precum și a autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, poliție, jandarmerie, poliție de frontieră, de serviciile de ambulanță și medicină. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4.1 care face parte integrantă din prezentul titlu.
Din punctul de vedere al eligibilității, taxa specială se plătește la momentul primei înmatriculări în România (art. 214^2 din Cod).
Norma internă încalcă prevederile Tratatul Uniunii Europene care prin art. 90 al. 1 stabilește canici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, nici un stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.
Potrivit art. 148 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării. Prevederea constituționala consacra supremația dreptului comunitar si aplicarea directa a acestuia. Potrivit caracteristicilor dreptului comunitar, orice normă comunitară are forța juridică superioară nomelor naționale, chiar și în situația în care acestea sunt adoptate ulterior normei comunitare. În caz de conflict au prioritate nomele comunitare, chiar și împotriva nomelor naționale. Normele dreptului comunitar au aplicabilitate imediata, directa si prioritara, iar judecătorul național are obligația sa aplice aceste norme, chiar cu refuzul aplicării legislației naționale neconforme cu acestea. Acest principiu a fost consacrat și de jurisprudența Curtea de Justiție a Comunității Europene.
În acest context se apreciază că potrivit legislației fiscale naționale se ajunge la situația în care se percepe taxa specială doar pentru autoturismele și autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene cu ocazia înmatriculării în România, dar nu se percepe această taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fapt ce determină situația impunerii în plus, în sensul dreptului comunitar, a produselor altor state membre comparativ cu produsele interne similare. În această situație se ajunge la protecția indirectă a anumitor produse, fapt interzis de prevederile Tratatului. Scopul normei comunitare a fost acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea practicilor protecționiste rezultate din aplicarea unor impozite interne de orice natură prin care se discriminează produsele provenite din alte state. Invocam în acest sens Hotărârile din 5 12 2006 -C-290/2005 si c-333-2005, si altii (Ungaria) cat si Comisia Danemarca C-47/88, prin care Curtea a constatat ca stabilirea unei taxe suplimentare pentru autoturismele importate are ca efect discriminarea acestor autoturisme comparativ cu cele existente în țările respective.
În consecință, ca efect al aplicării directe a normei comunitare cuprinsă în art. 90 din Tratat, urmare a faptului ca dispozițiile legii fiscale naționale, art. 214^1 si 214^2 din Codul fiscal sunt contrare dreptului comunitar, se constata că prevederile dreptului intern nu au aplicabilitate, urmând a fi înlăturate, iar taxa achitata de reclamant urmează a fi restituită.
Reclamantul este îndreptățit și la plata dobânzii legale care va fi stabilită potrivit art.117, 120, 124 din Codul d e procedură fiscală, având în vedere faptul că se solicita restituirea sumei încasate la bugetul de stat. Legea prevede că se restituie, la cerere debitorului, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale și cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente (art.117 din Cod). Dobânda se datorează de la data efectuării plății taxei către bugetul statului și până la data restituirii integrale, deoarece de la acea dată reclamantul a fost privat de folosința bunului său în sensul Primului Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Aplicarea în speța a dispozițiilor OUG nr. 50/2008 privind taxa de poluare contravine principiilor privind neretroactivitatea legii si stabilitatea raporturilor juridice. OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicata in <LLNK 32008 3270 45> OF. nr. 327 din 25 aprilie 2008, intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14). taxei intervine,la fel ca in reglementarea precedenta, in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul in România (art.4). Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare ordonanței de urgență (art.11). La data intrării în vigoare ordonanței de urgență se abrogă <LLNK 12003 571 10 202 214 39>art. 214^1-214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art.14)
În conformitate cu art. 15 (2) din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Față de acest principiu, raportat la momentul exigibilității taxelor, cel al primei înmatriculări în România, nu se poate aplica retroactiv o dispoziție a legii care nu era in vigoare la data primei înmatriculări in România pentru produsele importate. În același sens, este afectată și stabilitatea raporturilor juridice, deoarece la data efectuării importului si achiziționării autoturismului, reclamantul a efectuat operațiunea juridica cunoscând legislația aplicabila la acea data, astfel ca nu se poate aplica o prevedere legala ce nu era in vigoare la data importului.
În consecință, recursul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, este nefondat și urmează a fi respins.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu împotriva sentinței civile nr. 334/CA/20 05 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 11 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.IM
Dact./ex.2/10 12 2008
Jud.fond.
Președinte:Gabriela CostinașJudecători:Gabriela Costinaș, Ioan Cibu, Iosif Morcan