Obligația de a face. Sentința 170/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA Nr. 170/F/CA/2008
Ședința publică de la 05 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta ORTODOXĂ ROMÂNĂ A I în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă mandatarul reclamantei, avocat, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Reprezentantul reclamantei arată că nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat, împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, solicitând anularea prevederilor art.12 lit.c din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr.112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, solicită să se dispună publicarea sentinței de contencios administrativ ce se va pronunța, după ce rămâne definitivă și irevocabilă în Monitorul Oficial al României, Partea Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra acțiunii de față
Reclamanta ORTODOXĂ ROMÂNĂ AIa solicitat în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI prin acțiunea precizata (fila 38) înregistrata pe rolul acestei instanțe să fie anulate prevederile art. 12 lit. c din Normele Metodologice de aplicare a 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului, aprobate prin HG nr. 20/17 01 1996, astfel încât art. 12 lit c să aibă următorul conținutcontractele de vânzare-cumpărare la care se referă art. 9 din lege le sunt aplicabile dispozițiile legale privind nulitatea actelor juridice, dacă:
c) încheierea acestora are loc cu nerespectarea prevederilor art. 9 al. 6 și ale art. 10 din lege,urmând ca hotărârea să fie publicată în Monitorul Oficial. În motivarea cererii se arată că prin plângerea prealabilă s-a solicitat Guvernului modificarea hotărârii în sensul celor menționate, dar Guvernul a răspuns negativ solicitării. Prevederea din art. 12 lit. c este nelegală, deoarece Guvernul nu poate adăuga un nou caz de nulitate absolută a actelor juridice de înstrăinare, precum cel prevăzut de art. 12 lit. c din HG nr. 20/1996, deoarece nu se respectă ierarhia actelor juridice.
Guvernul a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca netemeinică. În principal s-a invocat excepția lipsei de interes, întrucât reclamanta nu a invocat încălcarea unor drepturi fundamentale care să o prejudicieze nemijlocit, ci a invocat interese generale. Norma metodologică nu adaugă la lege, deoarece nu prevede un nou caz de nulitate absolută, întrucât doctrina și jurisprudența sancționează cu nulitatea absolută un contract a cărui cauză este ilicită.
Curtea, analizând cererea reclamantei în raport cu legea aplicabilă constata următoarele:
Excepția lipsei interesului este nefondata deoarece reclamanta justifică un interes prin faptul că a investit Judecătoria cu o acțiune prin care solicită obligarea pârâților să încheie cu reclamanta act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul din strada - -, fiind încheiată promisiune bilaterala de vânzare, dar în acest dosar reclamantul a solicitat să se constate nulitatea contractului de vânzare încheiat în temeiul art. 12 din HG nr. 20/1996, astfel că neîndoielnic reclamanta justifică un interes în promovarea acțiunii.
II. Pe fondul cauzei se constata că acțiunea este nefondată pentru următoarele considerente:
<LLNK 51996 20 21 30 0> <LLNK 51995 112 12 21 0> Legea nr. 112 din 25 1995 reglementează situația juridică a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute in proprietatea statului. proprietari - persoane fizice - ai imobilelor cu destinația de locuințe, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945, cu titlu, și care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de prezenta lege(art.1).
titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natura foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrala sau în rate a prețului. excepție de la prevederile alin. 1 titulari sau membrii familiei lor - soț, soție, copii minori - care au dobândit sau au înstrăinat o locuință proprietate personală după 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu. care nu dispun de posibilități materiale pentru a cumpăra apartamentul în care locuiesc pot să rămână în continuare în spațiul locativ respectiv, plătind chiria stabilită prin lege. Apartamentele dobândite în condițiile alin. 1 nu pot fi înstrăinate 10 ani de la data cumpărării (art.9 al.1,6,7,8 din lege).
Sunt exceptate de la vânzare apartamentele care, la data intrării în vigoare a legii, beneficiază de dotări speciale, cum sunt: piscina, sauna, crama, bar, vinoteca sau camera frigorifica. Sunt, de asemenea, exceptate de la vânzare locuințele care au avut destinația de case de oaspeți, de protocol, precum și cele folosite ca reședințe pentru și actualii demnitari (art.10).
Actele juridice de înstrăinare încheiate cu încălcarea prevederilor art. 9 alin. 6 și ale art. 10 sunt lovite de nulitate absolută (art.11).
În termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Guvernul va stabili, prin hotărâre, normele metodologice de aplicare a legii (art.28).
HG nr. 20 din 17 ianuarie 1996 cuprinde Normele metodologice de aplicare a <LLNK 11995 112 10 201 0 18>Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute in proprietatea statului. Contractelor de vânzare-cumpărare la care se referă art. 9 din lege le sunt aplicabile dispozițiile legale privind nulitatea actelor juridice, c) dacă încheierea acestora are loc cu nerespectarea prevederilor art. 9 alin. 6 și 8 și ale art. 10 din lege (art.l2).
Analizând normele legale enunțate se constata ca Normele metodologice emise în aplicarea 112/1995 nu adaugă la lege. Articolul 9 din lege instituie interdicția de înstrăinare a apartamentelor care nu se restituie foștilor proprietari și pot fi cumpărate de titulari ai contractelor de închiriere. Normele metodologice nu reprezintă o reglementare primară, ci sunt date în vederea executării legilor. Legea prevede în mod imperativ și expres că este interzisă înstrăinarea imobilelor dobândite în această modalitate și este evident că încheierea unor acte juridice ce nesocotesc norme legale cu caracter imperativ se sancționează cu nulitatea absolută. Nulitatea absolută este o sancțiune ce intervine chiar dacă nu era amintită în normele metodologice ce au doar rolul de a organiza executarea legii. Intenția legiuitorului care a instituit interdicția de înstrăinare a apartamentelor dobândite în acest mod a fost tocmai evitarea speculei în privința imobilelor ce au fost dobândite la un preț avantajos față de prețul imobilelor de pe liberă.
În consecință, se constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile cerute de art. 1 din 554/2004 și în consecință acțiunea reclamantei va fi respinsă ca nefondată. Se va respinge ca nefondată și excepția lipsei de interes.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei de interes.
Respinge acțiunea în contencios administrativ precizată formulată de reclamanta Română A I cu sediul în A I,- județul A în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României cu sediul în B, nr.1, sector 1.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data 5 2008.
Președinte, Grefier,
- - - -
Red.
Tehnored./4 ex./05.12.2008
Președinte:Gabriela CostinașJudecători:Gabriela Costinaș