Anulare act administrativ . Decizia 212/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.212/2008
Ședința publică din data de 24 ianuarie 2008 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTORI: Delia Marusciac, Liviu Ungur Lucia Brehar
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - pentru pronunțare - recursul formulat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N împotriva sentinței civile nr.663 din data de 09.03.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu intimații BAROUL CLUJ și ASOCIAȚIA MEDICILOR STOMATOLOGI CU PRACTICA PRIVATĂ DIN ROMÂNIA - FILIALA NORD, având ca obiect anularea Hotărârii nr.398 din 23.05.2006.
Recursul este legal timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru ( fila 10 ) și 0,15 lei timbru judiciar.
Se constată că în data de 23.01.2008, respectiv 24.01.2008, s-au înregistrat la dosar, atât din partea recurentului, cât și din partea intimaților, concluzii scrise.
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17.01.2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
CURTEA:
asupra recursului de față,
reține că prin sentința civilă nr. 663 din 9 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale în dos. nr- s-a respins excepția lipsei de interes a reclamantului BAROUL CLUJ invocată de pârâtul Consiliul Local al municipiului C-N, s-a admis acțiunea de contencios administrativ formulată de reclamant și, ca o consecință, a fost anulată Hotărârea nr. 398 adoptată de pârât la data de 23 mai 2006. S-a admis, totodată, și cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului formulată de intervenienta Asociația Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România - Filiala Nord C- De asemenea, prin aceeași sentință a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest sens, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
1. Hotărârea deliberativului local al municipiului C-N a avut în vedere instituirea unei taxe speciale fără a urmări și a respecta întocmai procedura în materie prevăzută de OUG nr.45/2003. În concret, tribunalul reține că la adoptarea hotărârii Consiliul local a avut în vedere referatul nr. 33914/44/27.04.2006 a Direcției tehnice din cadrul Primăriei municipiului C-N și nu un regulament aprobat de pârât prin care să se stabilească condițiile de activitate pentru sectorul de parcări supraterane și subterane, modul de organizare și funcționare a acestui serviciu public, modalitățile de consultare și obținere a acordului persoanelor fizice și juridice care urmează să beneficieze de aceste servicii, încălcându-se astfel dispozițiile art. 26 alin. 3 din ordonanța de urgență mai sus indicată. De asemenea, se indică și prevederile art. 11 pct. 1 și 2 din același act normativ cu referire la destinația și scopul taxelor speciale, învederându-se că în raport de aceste dispoziții legale și în special a celor de la art. 3, critica reclamatului cu referire la principiul anualității nu este întemeiată.
2. S-a apreciat ca fiind întemeiată critica reclamantului potrivit căreia hotărârea consiliului local nu a fost adoptată în interesul persoanelor fizice și juridice care desfășoară activități comerciale sau economice în centrul municipiului C-N, plecându-se de la analiza cuantumului deosebit de ridicat al taxei speciale de utilizare - 7322 Euro fără TVA, ținând seama că taxa a fost stabilită doar pentru recunoașterea unui drept de folosință temporar. În altă ordine de idei, tribunalul mai reține că prin adoptarea acestei hotărâri și instituirea taxei speciale se creează o discriminare între persoanele fizice sau juridice care sunt obligate să plătească această taxă ca urmare a faptului că desfășoară sau urmează să desfășoare o activitate economică în centul orașului și persoanele fizice sau juridice care nu desfășoară astfel de activități, dar care vor beneficia de un drept de folosință a unui loc de parcare pe baza unui tarif/oră sau a unui abonament. În acest context a fost înlăturată apărarea pârâtului cu privire la caracterul neobligatoriu al taxei speciale, contrarietatea rezultând din cuprinsul art. 3 al hotărârii atacate unde se condiționează obținerea dreptului de utilizare unui loc de parcare în parkingul suprateran de obținerea, ulterior expirării duratei pentru care a fost plătită taxa specială, a unui abonament până la expirarea funcțiunii pentru care a s-a obținut autorizația de construire și/sau funcționare, neputându-se accepta instituirea taxei speciale prin intercondiționarea de autorizația de construire și funcționare, deoarece fiecare are reglementare juridică distinctă.
3. În final s-a reținut că hotărârea este nelegală și prin generalizarea care se realizează în conținutul normativ al art. 1, respectiv nu se poate admite cu temei instituirea unei obligații de a plăti taxa specială, general aplicabilă tuturor persoanelor fizice și juridice care desfășoară activități economice în zona centrală a municipiului C-N și care vor solicita autorizație de construire și funcționare și fac dovada că, fie nu au autoturism, fie că au deja asigurate locuri de parcelare, reținându-se că astfel se creează un cadru discriminatoriu între aceste două categorii de persoane.
4. Cererea de intervenție accesorie a fost admisă pe considerentul că intervenienta Asociația Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România - Filiala Nord C-N se află într-o situație similară cu reclamanta.
Împotriva acestei sentințe pârâtul a declarat recurs, în termen legal, învederând că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, invocând motivul de nelegalitate prevăzut la art. 304 pat. 9. pr. civ. criticile pârâtului sunt:
1. Excepția lipsei de interes a reclamantului a fost greșit respinsă de tribunal reținându-se că sfera de aplicare a hotărârii adoptate de Consiliul Local al municipiului C-N este restrânsă la categoria persoanelor fizice sau juridice care desfășoară activități comerciale iar profesia de avocat, ca și profesie liberală, nu poate fi asimilată comercianților. Pe de altă parte, recurentul combate și argumentul reținut de tribunal circumscris tezei că prin adoptarea hotărârii se condiționează eliberarea autorizației de construire pentru schimbarea destinației spațiului din locuință în spațiu pentru birou de avocatură de plata taxei speciale, întrucât din economia actului administrativ normativ rezultă că această condiționare nu s-a impus atunci când solicitantul unei autorizații de construire a avut posibilitatea să asigure locuri de parcare în interiorul parcelei, în afara circulației publice, conform Regulamentului de Urbanism General.
2. Pe fond recurentul critică maniera în care instanța de fond a aplicat și interpretat art. 26 alin. 3 din OUG nr. 45/2003, arătând că taxa specială instituită prin actul atacat este asimilată taxelor pe care Consiliul local le poate institui pentru utilizarea temporară a locurilor publice conform art. 283 din Codul fiscal, fiind însă distinctă, ca și cuantum, de taxele percepute pentru ocuparea locurilor de parcare amenajate pe domeniul public, că autorităților locale deliberative nu li se poate contesta dreptul de a stabili taxe speciale pentru funcționarea unor servicii publice locale, că o atare taxă se poate institui doar dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: dacă s-a înființat serviciul public local și dacă crearea acestuia este în interesul persoanelor fizice și juridice, însă prin hotărârea deliberativului local nu s-a înființat un serviciu pentru a cărui funcționare să fie necesară instituirea unei taxe speciale și astfel dispozițiile art. 26 alin. 3 nu sunt aplicabile în cauză.
3. În ce privește argumentul privind caracterul discriminatoriu al actului administrativ reținut de instanța de fond recurentul arată că acesta nu conține dispoziții cu caracter obligatoriu și că are o sferă restrânsă de aplicare, în sensul că se adresează doar persoanelor fizice și juridice care desfășoară activități comerciale și doar în măsura în care acestea nu pot asigura locuri de parcare pe terenurile proprietate privată situate în afara circulației publice, prin actul atacat se lasă astfel la latitudinea persoanei interesate dreptul de a opta între a achita sau nu taxa de utilizare și implicit cu privire la dobândirea dreptului de utilizare și nu împiedică o persoană fizică ori juridică ce nu desfășoară activități comerciale în zona centrală a orașului, să achite taxa specială instituită de HCL nr. 398/2006.
Intimații BAROUL CLUJ, ca pârât, și Asociația Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România - Filiala Nord C-N, ca intervenient accesoriu, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului combătând motivat fiecare argument din memoriul de recurs ( 12-13; 29-31; 38-41).
Examinând recursul Curtea constată următoarele:
1. În ceea ce privește excepția lipsei de interes a reclamantului BAROUL CLUJ de promova acțiunea de contencios administrativ ce vizează anularea unui act administrativ cu caracter normativ adoptat de autoritatea administrației publice locale cu atribuții deliberative, Curtea apreciază că soluția tribunalului este corectă și legală atât pentru considerentul evocat de instanța de fond dar mai ales pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
1.1. Natura juridică și statutul structurilor avocațiale din România a făcut obiectul unor controverse în special în practica judiciară și mai ales după anul 1989 când atât față de structurile înființate prin lege specială s-au constituit și alte asemenea structuri, așa zis paralele.
Apreciem că astăzi acestei controverse i s-a pus capăt definitiv atât prin apariția unor studii publicate de mari doctrinari cât și de intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție prin soluții în recursul în interesul legii.
Esențial ni se pare să evidențiem că potrivit unei opinii de certă autoritate științifică structurile avocaților înființate prin Legea nr. 51/1995, Uniunea Națională a Barourilor din România și barourile, au atât prerogative de putere publică cât și o dimensiune de drept privat fiind învestite cu misiunea de serviciu public de organizare a exercitării avocaturii. În realizarea acestei misiuni aceste organe ale ordinului avocaților exercită printre alte prerogative și aceea de a reprezenta profesia pe lângă puterile publice și în justiție. Și este așa, deoarece conform art. 1 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat nicio persoană nu poate purta titlul de avocat și/sau nu poate desfășura activități avocațiale dacă nu este membru al unui barou, iar niciun barou nu poate exista în afara Uniunii Naționale a Barourilor din România.
1.2. Curtea reține, pe de altă parte, că profesia de avocat este o profesie prin excelență liberală, aspect ce reiese din setul de atribuții stabilit de lege în competența quasi-exclusivă a acestora (art. 3 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 51/1995). În fine, caracterul de profesie liberală a avocatului rezultă în mod expres din dispozițiile art. 46 alin. 3 din Codul fiscal.
Întrucât avocatura este o profesiune liberă, activitatea specifică acesteia nu se încadrează în dispozițiile art. 3 din Codul comercial, pretențiile de onorar rezultate din executarea obligațiilor asumate de avocat având caracter civil.
Pentru a analiza dacă baroul ca structură a profesiei de avocat are legitimare procesuală activă și implicit interes procesual în contenciosul administrativ, Curtea are în vedere că potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.
Legea nr. 554/2004 recunoaște dreptul de a sesiza instanța de contencios administrativ nu numai persoanei direct și nemijlocit vătămate în dreptul său ori în interesul legitim ci prin asimilarea pe care o operează în art. 2 alin. 1 teza a II-a, între altele, au legitimare procesuală activă și implicit interesul de a acționa în contencios administrativorganismele socialecare invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate.
Or, BAROUL CLUJ poate fi calificat ca fiind un organism social ce poate invoca vătămarea unui interes legitim public deoarece activitatea desfășurată de această entitate precum și atribuțiile conferite de lege sunt circumscrise definiției sferei interesului legitim public așa cum rezultă din prevederile art. 2 alin. 1 lit. r) din Legea nr. 554/2004 (interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice).
Din această perspectivă BAROUL CLUJ justifică interesul să ceară instanței competente să analizeze legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ prin care s-a instituit de autoritatea administrației publice locale a municipiului C-N o taxă specială care afectează pe membrii acestuia ținând implicit și de realizarea competenței autorității publice cât și de satisfacerea nevoilor comunitare.
Pe de altă parte, s-a dovedit că hotărârea consiliului local a fost aplicată și membrilor profesiei de avocat ( 28-31 dos. fond).
1.3. Nu în ultimul rând interesul va fi analizat și din perspectiva dispozițiilor speciale ale art. 26 alin. 5 din OUG nr. 45/2003 care recunosc persoanelor interesate dreptul de a contesta hotărârile luate de consiliile locale în legătură cu perceperea taxelor speciale de la persoanele fizice și juridice plătitoare.
Deși din conținutul HCL nr. 398/2006 reiese că persoanele plătitoare a taxei speciale de utilizare a unor locuri de parcare în etajat situat în C-N,--3, sunt persoanele fizice și juridice care desfășoară activități economice în zona centrală a municipiului C-N, nu se poate susține cu temei că în categoria de persoane plătitoare a acestei taxe nu intră și categoria avocaților.
Profesia de avocat deși este liberală, deci necomercială, nu înlătură caracterul economic al acesteia, deoarece între noțiunea de activitate comercială și activitate economică este o diferență netă. Mai precis raportul între cele două noțiuni este de la parte la întreg, în sfera mai largă a activităților economice intrând desigur sfera activităților comerciale însă se mai cuprind, între altele, activitățile profesiunilor libere sau asimilate (în sensul acestei statuări se regăsește și opinia științifică elaborată de un cadru didactic universitar în domeniu economi depusă la dosar, fila 67).
Prin urmare, actul administrativ cu caracter normativ supus cenzurii se aplică și produce efecte juridice, indiferent de orice speculație, și categoriei de plătitori persoane fizice care aparțin profesiunilor libere, cum ar fi, spre pildă, avocații, medicii etc. (art. 46 alin. 3 din Codul fiscal) și ca atare BAROUL CLUJ are interes să solicite instanței de contencios administrativ competente verificare a legalității actului administrativ cu caracter normativ prin care se instituie o taxă specială care impusă a fi plătită și de avocați.
Față de cele ce preced, Curtea va respinge ca neîntemeiată critica recurentului vizând lipsa de interes a reclamantului.
2. Analizând motivele de nelegalitate în legătură cu fondul cauzei Curtea constată că nu sunt întemeiate, statuarea tribunalului conform căreia HCL nr. 398/2006 este lovită de nulitate este legală și corectă. Curtea reține că actul administrativ normativ atacat este nelegal nu numai în întregul său ci și în toate dispozițiile acestuia.
Astfel, prin Hotărârea nr. 398 din 23 mai 2006 adoptată de Consiliul Local al Municipiului C-N s-a statuat următoarele:
Art. 1 Se instituie taxa specială de utilizare a unor locuri de parcare în suprateran etajat, str. - 3-7, de către persoanele fizice și juridice care desfășoară activități economice în zona centrală a municipiului C-
Art. 2 Taxa asupra unui loc de parcare este de 7.322 euro fără TVA. Contravaloarea în lei a locului de parcare se va achita la cursul leu-euro de la BNR valabil pentru ziua în care se face plata.
Art.3 Achitarea taxei conferă plătitorului dreptul de utilizare și nu de proprietate asupra locului de parcare. Dreptul de utilizare a locului de parcare este pentru orice nivel al parkingului pentru un număr de 8 ore pe zi, timp de un an, cu obligativitatea de a obține ulterior abonament, până la expirarea funcțiunii pentru care a obținut autorizația de construire și de funcționare.
Art. 4 Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcția domeniului public și privat, Direcția economică, Direcția urbanism și Direcția tehnică.
3. Din conținutul normativ al prevederilor hotărârii consiliului local reiese fără putință de tăgadă că autoritatea deliberativă a instituit otaxă specialăcu toate că nici în referatul ce a precedat adoptarea actului și nici în preambulul acestuia nu se află nicio referire la dispozițiile speciale care abilitează consiliul local să adopte taxe locale speciale.
Recurentul pârât invocă faptul că taxa stabilită prin hotărâre nu are regimul unei taxe speciale ci al uneitaxe speciale de utilizarepe care consiliul local este abilitat conform art. 283 din Codul fiscal să le instituie pentru utilizarea temporară a locurilor publice.
O atare teză ar putea fi adevărată dacă ar reieși cu certitudine și fără echivoc din cuprinsul actului administrativ normativ. Curtea reține că în afară de menționarea dispozițiilor art. 38 și 46 din Legea mr. 215/2001 niciun alt text de lege nu este invocat ca bază a emiterii/adoptării actului. Or, conform art. 80 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative text care are denumirea marginalătemeiul legalși care este cuprins în Capitolul IX Norme cu privire la actele normative adoptate de autoritățile administrației publice locale, legea prevede că în formula introductivă a proiectului de act normativ adoptat sau emis de autoritățile administrației publice locale se menționează nu numai temeiul legal din Legea nr. 215/2001 ci și temeiurile juridice prevăzute la art. 40 alin. 4 din Legea nr. 24/2000, respectiv temeiurile juridice pe baza și în executarea cărora actul a fost emis.
În lipsă de o atare mențiune și având în vedere terminologia utilizată în cuprinsul actului administrativ (se instituie taxa specială)precum și scopul și finalitatea urmărită, Curtea reține că în realitate autoritatea administrației publice locale a urmărit să instituie o taxă specială cu regimul juridic prevăzut la art. 282 Cod fiscal și art. 26 din OUG nr. 45/2003 și nu o taxă locală reglementată de art. 283 din Cod fiscal. Că este așa rezultă din mecanismul și procedura concretă de adoptare a Hotărârii contestate. Astfel, în Referatul nr. 33915/44/27.04.2006 întocmit de Direcția tehnică din cadrul Primăriei municipiului C-N menționat ca atare în formula introductivă a Hotărârii Consiliului Local nr. 398/2006 s-a propus aprobarea achiziționării de locuri de parcare în suprateran etajat situat în str. - 3-7 de către persoanele fizice și juridice care desfășoară activități comerciale în municipiul C-N (76) propunându-se și un proiect de hotărâre în acest sens ( 75), apoi din conținutul procesului-verbal din data de 23 mai 2006 din ședința extraordinară a Consiliului local al municipiului C-N ( 77-89) a rezultat termenul depreț al unui loc de parcarepropus inițial cu termenultaxă specialăașa după cum expres reiese din expunerea orală a președintelui de ședință care invocă în acest chiar dispozițiile OUG nr. 43/2005 privind finanțele publice locale, propunând un amendament în acest sens ( 84-85).
Ca atare, așa cum a fost supusă la vot cu amendamentele aprobate, autoritatea administrației publice locale a adoptat hotărârea de a institui o taxă specială așa cum este reglementată de art. 26 din OUG nr. 43/2005 și nu o taxă specială de utilizare cum o definește recurentul în memoriul de recurs sau o taxă locală în conformitate cu art. 283 din Codul fiscal.
Pe lângă cele mai sus reținute Curtea observă că potrivit art. 3 din Legea nr. 24/2000 normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor actelor normative ale autorităților administrației publice locale.
Nerespectarea acestor dispoziții poate introduce în analiza pe calea controlului judecătoresc de legalitate aspecte străine de natura actului și asupra cărora se poate specula, după cum este cazul și în speță, când recurentul afirmă că taxa instituită de consiliul local are regimul prevăzut la art.283 din Codul fiscal iar din actele și lucrările pregătitoare adoptării hotărârii rezultă că în realitate taxa instituită de consiliul local are regimul prevăzut la art. 282 din Codul fiscal raportat la art. 26 din OUG nr. 45/2003.
Curtea mai reține că potrivit teoriei actului administrativ legalitatea actului se cenzurează prin prisma analizării următoarelor condiții:
- actul administrativ să fie emis în conformitate cu litera și spiritul Constituției;
- actul administrativ să fie emis în litera și spiritul legilor și ordonanțelor;
- actul administrativ să fie emis în baza tuturor actelor autorităților administrației publice care sunt superioare organului administrativ emitent;
- actul administrativ să fie emis de organele administrative numai în limitele competenței sale;
- actul administrativ să fie emis în forma și cu procedura prevăzută de lege.
Așa cum s-a arătat în precedent, temeiurile legale în baza căruia consiliul local are competența de a institui taxe speciale sunt constituite de art. 282 din Codul fiscal și art. 26 din OUG nr. 45/2003.
Lipsa mențiunii acestora în formula introductivă a actului administrativ adoptat conduce pe de o parte la încălcarea exigenței prevăzute la art. 3 din legea nr. 24/2000 cât și la reținerea că forma și procedura de adoptare nu au fost respectate, ceea ce creează dubii serioase de nelegalitate a actului. Pe de altă parte, o atare lipsă nu poate induce neapărat concluzia că în cauză nu avem de a face cu instituirea unei taxe speciale ci a unei taxe locale.
Astfel, recurentul arată că prin hotărârea consiliului local nu a creat un serviciu public pentru a cărui funcționare să fie necesară instituirea unei taxe speciale și de aici concluzia că dispozițiile art. 26 din OUG nr. 45/2003 nu sunt aplicabile.
O atare susținere,pro causa,nu poate fi primită ca întemeiată față de argumentele expuse în precedent și din care rezultă fără echivoc că instanța de fond a făcut o aplicare corectă și legală a dispozițiilor art. 26 din OUG nr. 45/2003.
Atât prevederile Codului fiscal (art. 282 alin.1 ) cât și prevederile art. 26 din OUG nr. 45/2003 consacră dreptul consiliilor locale de a adopta taxe speciale dar numai pentru funcționarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice și juridice. Pe de altă parte, dispozițiile art. 26 din OUG nr. 45/2003 al căror conținut normativ este preluat de art. 30 din Legea nr. 273/2006, consacră obligația prealabilă instituirii taxei speciale, a adoptării de către consiliul local unui regulament prin care să se stabilească condițiile și sectoarele de activitate în care se pot institui taxele speciale, modul de organizare și funcționare a serviciilor publice pentru care se propun taxele respective și modalitățile de consultare și obținere a acordului persoanelor fizice și juridice beneficiare ale serviciilor publice respective.
Recurentul pârât nu a furnizat în fața instanței de fond niciun regulament adoptat conform exigențelor legale mai înainte evocate care să fi fost adoptat prealabil adoptării hotărârii prin care s-a instituit taxa specială.
Pe de altă parte, Curtea observă că un atare regulament nici nu a fost menționat în formula introductivă a hotărârii consiliului local după cum impun normele de tehnică legislativă analizate, în special art. 80 și art. 40 alin 4 din Legea nr. 24/2000, cu atât mai mult cu cât conform prevederilor art. 139 alin. 2 din Constituția României revizuită și republicatăimpozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene, în limitele și în condițiile legii.
Pe de altă parte, Curtea reține că existența unui Regulament de exploatare a domeniului public destinat parcărilor auto cu plată din municipiul C-N (51-57) ori a unui Regulament de închiriere a terenului pentru parcări și garaje ( 58-64), nemenționate de altfel în formula introductivă a actului administrativ din litigiu, nu conduce la stabilirea vreunei legături de cauzalitate cu adoptarea actului consiliului local și nici nu acoperă procedura prevăzută la art. 26 din OUG nr.45/2003.
De altfel, aceste regulamente nici nu conțin dispoziții normative privind posibilitatea instituirii unor taxe speciale pentru parkingurile supraterane din municipiul C-N, mai degrabă acestea conțin taxe pentru funcționarea unor servicii publice locale așa cum sunt reglementate în art. 283 din Codul fiscal dar nici nu conțin alte prevederi în legătură cu modalitățile de consultare și de obținere a acordului persoanelor fizice și juridice beneficiare ale serviciilor respective.
Pe de altă parte, la dosar nu s-a depus un Regulament general privind adoptarea taxelor speciale prin care să se stabilească cadrul juridic unitar privind etapele si modalitățile ce trebuie îndeplinite in procedura de adoptare si aplicare a taxelor speciale, care eventual ar fi putut în prealabil să fie adoptat la nivelul unității administrativ teritoriale de către consiliul local în aplicarea dispozițiilor art. 282 din Codul fiscal și art. 26 din OUG nr. 45/2003, regulament care să fie aplicabil în toate cazurile în care autoritățile administrației publice locale hotărăsc administrarea si gestionarea serviciilor publice locale create in interesul persoanelor fizice si juridice iar în lipsa acestuia nu s-a depus vreun alt regulament specific serviciului public local căreia i se fi asociat taxa specială instituită prin actul administrativ contestat.
O atare lipsă ar fi putut fi asanată dacă autoritatea deliberativă a municipiului C-N ar fi respectat întocmai procedura de soluționare a contestației prevăzută expres la art. 26 alin. 5 din OUG nr. 45/2003, respectiv dacă contestația reclamantului ar fi fostanalizatăîn ședința consiliului local convocată în acest scop iar consiliul ar fideliberatasupra acesteia.
Curtea constată că la dosar nu s-a depus o hotărâre a consiliului prin care să se fi deliberat asupra contestației reclamantului ci doar o adresă prin care reclamantul este informat cu privire la modalitatea adoptării respectivului act (adresa nr. 49767/303/12.07.2006 fila 16 dos. fond).
Față de cele ce preced, Curtea va reține ca neîntemeiat și motivul de recurs axat pe aplicarea și reținerea greșită în cauză a dispozițiilor art. 26 din OUG nr. 45/2003.
4. Cu referire la aspectele punctuale prin care instanța de fond a făcut o analiză concretă a dispozițiilor cuprinse în actul administrativ normativ contestat, Curtea reține următoarele:
4.1. În legătură cu incidența discriminării și a lipsei caracterului obligatoriu, Curtea observă că natura juridică a actului supus cenzurii este aceea a unui act administrativ cu caracter normativ. Altfel spus, actul administrativ cu caracter normativ este adoptat ori emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice, producând efecte impersonale cu caracter general și repetabil.
Un atare act administrativ nu are caracter facultativ ci regimul său este de act de autoritate emis în regim de putere publică executoriu prin el însuși.
Din această perspectivă teza că actul administrativ cu caracter normativ nu este executoriu este fără sens deoarece dacă s-ar admite o atare interpretare s-ar anulade planoînsăși natura juridică a unui astfel de act.
4.2. Cât privește critica privind inexistența unei discriminări Curtea reține că deși o atare discriminare nu operează explicit aceasta rezultă implicit din conținutul dispozițiilor actului administrativ. Mai precis, categoria de plătitori, respectiv de persoane fizice și juridice cărora li se aplică această hotărâre este circumscrisă solicitanților care desfășoară activități economice în zona centrală a municipiului C-N și care voiesc a obține o autorizație de construire respectiv de funcționare. Așa cum rezultă din lucrările dosarului, pentru aceste categorii de persoane obținerea autorizației de construire și-sau funcționare este condiționată de plata în prealabil a taxei speciale instituite prin actul administrativ contestat. Rațiunea plății anticipate a acestei taxe constă în îndeplinirea exigenței prevăzute de Regulamentul General de Urbanism privind dotarea fiecăruia cu un anumit număr de locuri de parcare, anterior obținerii autorizației, indiferent dacă solicitantul prin natura activității ce urmează a fi prestate îi poate incumba obligația justificării unui astfel de spațiu și indiferent dacă prezintă dovezi din care rezultă că are asigurate locuri de parcare pe propria parcelă.
Pe de altă parte, discriminarea operează si între categoriile de persoane care solicită eliberarea unei autorizații de construire și persoanele care utilizează ocazional locurile în parking. Primei categorii i se aplică taxa specială instituită de hotărârea contestată iar celei de-a doua categorii i se aplică taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice. Curtea reține că orice discriminare sau diferențiere de tratament trebuie puternic și obiectiv justificată, iar mijloacele și metodele alese trebuie să elimine pe cât posibil atare discriminare mai ales dacă persoanele se află într-o situație similară. Or, în speță, cele două categorii de persoane beneficiază de un tratament diferit sub aspectul cuantumului tarifului/taxei pretinse deși beneficiază de același serviciu.
4.3. Curtea mai reține că statuările tribunalului cu referire la cuantumul exorbitant al taxei speciale instituite de actul supus controlului sunt corecte. De altfel nu s-a depus la dosar o procedură de calcul în acord cu toate exigențele fiscale în materie. La acestea Curtea mai adaugă că modalitatea de calcul a acesteia prezentată de reclamant în recurs, scopul urmărit pentru instituirea taxei și destinația sumelor achitate se situează în afara cadrului legal.
Conform dispozițiilor art. 26 alin. 7 din OUG nr. 45/2003taxele speciale, instituite potrivit prevederilor prezentului articol, se încasează într-un cont distinct, deschis in afara bugetului local, fiind utilizate in scopurile pentru care au fost înființate, iar contul de execuție al acestora se aproba de consiliul local, județean sau Consiliul General al Municipiului B, după caz.
Curtea reține că din conținutul actelor premergătoare adoptării actului administrativ atacat cât și din explicațiile pârâtului ( 49-50) cuantumul taxei speciale la nivelul sumei de 7.322 euro fără TVA a fost stabilit ca rezultat al raportului dintre valoarea parking-ului, respectiv suma de 2.796.891 euro fără TVA și numărul locurilor de parcare, respectiv 382 locuri de parcare. Așa fiind, scopul și destinația sumei, în lipsă de prevederi exprese, a fost pentru a se amortiza valoarea edificiului și nu cu titlu de folosință a serviciilor locale pentru care în mod legal se puteau institui taxe speciale. De altfel, dispozițiile art. 26 alin. 2 din OUG nr. 45/2003 prevăd fără echivoc că,cuantumul taxelor speciale se stabilește anual, iar veniturile obținute din acestea se utilizează integral pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru înființarea serviciilor publice locale, precum si pentru finanțarea cheltuielilor de întreținere si funcționare ale acestor servicii.
Cu toate acestea, Curtea observă că taxa specială nu era aplicabilă în mod egal tuturor categoriilor de solicitanți ai serviciilor de exploatare a parking-ului ci numai acelora care solicitau obținerea unei autorizații de construire sau funcționare ( 18-21), celorlalți solicitanți aplicându-li-se dispozițiile de drept comun în materia tarifelor de utilizare a acestor spații.
4.4. Pe de altă parte, dispozițiile actului administrativ normativ impuneau plătitorului ca la epuizarea duratei prestării serviciului pentru care a plătit taxa specială să fie obligat să contracteze în continuare același serviciu de data acesta prin abonament, probabil la alt tarif, imposibil de determinat prin criterii clare și transparente, până la expirarea funcțiunii pentru care a obținut autorizația de construire și de funcționare. O atare prevedere, încalcă principiul libertății contractuale și principiul potrivit căruia contractul de închiriere fără termen se poate rezilia prin simpla notificare a concediului, fiind inadmisibilă concepția că un contract de închiriere chiar pentru exploatarea unui bun proprietate publică se poate încheia perpetuu.
4.5. Nu în ultimul rând Curtea reține că taxa specială prin nivelul extrem de ridicat ale acesteia, fără o fundamentare faptică și juridică, poate conduce inclusiv la împiedicarea exercitării libere a comerțului, a liberei inițiative și în general ar putea destabiliza climatul afacerilor și activităților economice din municipiul C-
Față de toate argumentele de fapt și de drept expuse în precedent, recursul pârâtului se vădește a fi nefondat astfel încât, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312.pr.civ. Curtea va respinge recursul ca neîntemeiat cu consecința menținerii în întregime a sentinței tribunalului.
Conform dispozițiilor art. 23 teza a II-a din Legea nr. 554/2004 Curtea va dispune publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al județului C, fără plata taxelor de publicare.
Văzând și prevederile art. 23 teza I din Legea nr. 554/2004,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEDII
E:
Respinge recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C- împotriva sentinței civile nr.663 din 9 martie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
Dispune publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al județului C, fără plata taxelor de publicare.
Decizia este irevocabilă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din 24 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - -
Red./Dact.
3 ex./11 februarie 2008/ Jud. instanța de fond.
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Liviu Ungur Lucia Brehar
