Anulare act administrativ . Sentința 32/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 15.05.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR.32
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 26.01.2010
PREȘEDINTE: Diana Duma
GREFIER:- -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ B, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamant avocat în substituirea avocatului iar în reprezentarea pârâtei se prezintă consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului depune la dosar delegație de substituire și note scrise cu privire la excepția de necompetență materială a Curții de APEL TIMIȘOARA.
Instanța invocă din oficiu necompetența materială a Curții de APEL TIMIȘOARA având în vedere obiectul cererii, precum si jurisprudența Înaltei Curți de Casație si Justiție in acest domeniu și pune în discuția părților această excepție.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea excepției și soluționarea cauzei de către Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Reprezentanta pârâtei pune aceleași concluzii de respingere a excepției.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, la data de 15.05.2009, reclamantul Consiliul Local al comunei Sacu a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, solicitând suspendarea executării deciziei nr.4588/19.02.2009 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, anularea deciziei de soluționare a contestației nr.4588/19.02.2009, emisă de pârâtă, precum și exonerarea de la restituirea sumei de 67.320,18 lei.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Decizia înregistrată la. sub nr.4588/19.02.2009 i se impută suma de 67.320, 18 lei acordată ca sprijin pe suprafață de teren aferent anului 2007, pe considerentul că nu ar fi utilizat sumele respective pentru desfășurarea unei activități agricole.
Consideră că temeiul legal avut în vedere de către pentru respingerea contestației este invocat în mod eronat, deoarece ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.704/2007, care reprezintă temeiul juridic al solicitării de restituire a sumelor primite, a fost abrogat prin Ordinul nr. 246 din 23 aprilie 2008 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate.
În acest context, reclamantul arată că nu se poate angaja răspunderea pe baza unui act normativ abrogat, chiar dacă respectiva formulare a fost preluată și de actul normativ abrogator.
Se menționează că nici o prevedere a nr.OUG125/2006 nu impune consiliilor locale să desfășoare "activitate agricolă proprie", iar un ordin al ministrului nu poate adăuga dispoziții noi la o lege, ordonanță sau hotărâre de guvern.
Prin includerea în ordin a obligativității desfășurării unei "activități agricole proprii" de către consiliile locale, fără a explica în ce constă aceasta, se încalcă dispozițiile art.4 alin.3) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că: "(3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor ce le ordonă".
Conform prevederilor art.5 alin.1 din nr.OUG125/2006 " de plată unică pe suprafață constă în acordarea unei sume uniforme pe hectar, plătibilă o dată pe an, decuplată total de producție".
Se mai arată că potrivit prevederilor art.5 alin.3 lit. b) din nr.OUG125/2006 "suprafața agricolă eligibilă poate avea următoarele categorii de folosință: b) pajiști permanente, pășuni și fânețe, terenul utilizat pentru pășunatul animalelor sau pentru producerea de furaje".
Reclamantul susține că pentru a fi eligibilă suprafața de pajiști este suficient ca terenul să fie utilizat și numai pentru pășunatul animalelor, nefiind condiționat și de desfășurarea unei activități agricole proprii.
Deși în legislația internă invocată în procesul verbal de control nu se definește ce înseamnă activitate agricolă proprie, organul de control trebuia să se raporteze la dispozițiile art.2 lit. c) din Regulamentul (CE) nr.1782/2003 al Consiliului de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori care prevăd: c) "activitate agricolă":producția, creșterea sau cultura produselor agricole, sau menținerea terenurilor în condiții agricole și de mediu, așa cum sunt definite în art. 5
De asemenea, ordinul nr.152/2004 privind stabilirea termenilor de referință pentru organizarea și funcționarea Sistemului integrat de administrare și control definește activitatea agricolă la pct.2 - Termeni și definiții - ca fiind: "activitate agricolă - cultivarea plantelor, creșterea și îngrijirea animalelor sau menținerea terenurilor în bună stare agricolă ori ambientală, în conformitate cu reglementările europene".
În art.5 alin.1) din Regulamentul (CE) nr.1782/2003 se menționează că statele membre definesc, la nivel național sau regional, cerințele minime pentru bunele condiții agricole și de mediu
Se învederează ca Ordinul / nr.791/1381 din 2006 pentru definirea bunelor condiții agricole și de mediu în România, cu aplicabilitate în anul 2007, prevede trei măsuri referitoare la pajiștile permanente:
7: "Nu este permis suprapășunatul pajiștilor permanente".
8: " pajiștilor permanente este permisă numai cu acordul autorității competente pentru protecția mediului".
11: "Menținerea suprafeței de pajiști permanente la nivel național, existente la data de 1 ianuarie 2007".
Prin urmare, se precizează că respectarea bunelor condiții agricole și de mediu este suficientă, în conformitate cu prevederile actelor legislative sus menționate, pentru dovedirea utilizării pajiștilor permanente de către orice producător agricol care depune cerere de plată, inclusiv de către consiliile locale.
Se menționează că aceeași definiție este menținută și în Regulamentul (CE) nr.73/2009 care abrogă Regulamentul nr.1782/2003.
Se menționează că în sarcina reclamantului nu poate fi invocată nici răspunderea civilă contractuală sau delictuală, deoarece reclamantul nu a făcut altceva decât să pună în aplicare instrucțiunile reprezentanților din momentul depunerii cererii de finanțare.
Prin respingerea contestației pe considerentul că utilizarea pășunilor pentru pășunatul animalelor aparținând cetățenilor din comună nu este o activitate eligibilă, deși reprezentanții au cerut documente prin care să demonstreze că pășunatul este gratuit pentru a avea cererea eligibilă, se ajunge în situația că să își invoce propria culpă pentru a le imputa sumele de bani pe care le-a acordat pe baza propriilor criterii respectate de către reclamant în totalitate.
Reclamantul mai arată că în sarcina sa nu s-a reținut nici o culpă că ar fi consumat sumele acordate pentru cheltuieli neeligibile sau că nu ar fi respectat procedurile de achiziții publice, astfel încât nici din acest punct de vedere nu i se poate imputa sumele în cauză.
În drept au fost invocate dispozițiile art.218 Cod procedură fiscală și Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Legal citata, pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
În considerentele întâmpinării se arată că sprijinul financiar de care a beneficiat reclamantul, în baza cererii de plată depusă la data de 15.05.2007, a fost în sumă de 67.320,18 lei pentru o suprafață determinată de 435,16 ha pășune.
Pârâta menționează că potrivit punctului III al cererii de plată - Angajamente și declarații -, reclamantul a declarat pe propria răspundere că datele înscrise în formularul de cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor, sunt reale, complete și perfect valabile. Se învederează că în urma verificărilor efectuate s-a constatat că datele înscrise în cerere nu sunt reale, fermierul nu face dovada utilizării suprafeței declarate, actele prezentate dovedesc existența unui drept de folosință, dar nu dovedesc desfășurarea de activități agricole proprii, conform art.6 alin. d) din nr.704/2007, ceea ce constituie o abatere de la "legalitate", "regularitate" și "conformitate" în raport cu dispozițiile legale naționale și/sau comunitare, stabilindu-se astfel, suma totală neeligibilă de 67.320,18.
Se menționează că în raport de cele expuse, echipa de verificare a întocmit Procesul - verbal de constatare nr.142/02.02.2009 înregistrat sub nr.2512/02.02.2009 la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin care reclamantului i s-a stabilit un debit în valoare de 67.320,18 lei, reprezentând cheltuială neeligibilă. Se arată că potrivit art.1 alin.(2) din nr.HG1306/2007. "Prin cheltuială neeligibilă, în sensul nr.OG79/2003. privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător -, se înțelege orice sumă plătită din bugetul general al Comunităților Europene, bugetele administrate de acestea ori în numele lor sau din bugetele din care provine cofinanțarea aferentă, care a fost obținută sau utilizată cu nerespectarea prevederilor legale ori contractuale, indiferent de natura sau destinația acestora." Se precizează că împotriva măsurilor dispuse prin Procesul - verbal de constatare nr.2512/02.02.2009, reclamantul formulează contestație, motivată pe considerente de fapt, fără a preciza și indica totodată normele legale comunitare și/sau naționale aplicabile în materie care au fost încălcate de către emitent, prin întocmirea respectivului act de constatare a neregulilor.
Prin decizia nr.4588/19.02.2009, de soluționare a contestației formulată de Consiliul Local al Comunei Sacu, se respinge solicitarea reclamantului ca fiind neîntemeiată, menținându-se ca debit suma de 67.320,18 lei, la care se adaugă majorări de întârziere, conform prevederilor legale în vigoare.
Pârâta menționează că în cauză nu sunt întrunite cele două cerințe esențiale ale suspendării actului administrativ, referitoare la cazuri bine justificate și la iminența unei pagube. Astfel, nu se face referire la vreo probă din care să rezulte pe de o parte, existența unui caz bine justificat, iar pe de altă parte, nu rezultă că prin executarea actului administrativ, reclamantul ar suferi o pagubă iminentă. Se arată că prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ fiscal determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea ceea ce într-un stat de drept este de neconceput.
Se menționează că suspendarea executării actelor administrative fiscale constituie o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate.
Se arată că potrivit art.4 alin.(2) din Ordonanța Guvernului nr.79/2003. privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, "Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor". În ceea ce privește nulitatea actului administrativ fiscal, se învederează că, potrivit art.46 din nr.OG92/2003. "Lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal - atrage nulitatea acestuia". Se menționează că actul administrativ fiscal, atacat, a fost întocmit conform art. 46 din nr.OG92/2003, respectându-se întocmai condițiile și elementele obligatorii.
De altfel, reclamantul nu arată și nici nu precizează care sunt normele legale încălcate de către emitent, la elaborarea actului administrativ fiscal, astfel încât să opereze sancțiunea nulității absolute.
Se mai arată că echipa de control a avut în vedere dispozițiile Ordinului nr.704/2007, în raport de data depunerii cererii de solicitare a sprijinului financiar și anume: 15.05.2007, dată la care prevederile actului normativ erau în vigoare.
Față de precizarea reclamantului că nici o prevedere a nr.OUG125/2006 nu impune consiliilor locale să desfășoare activitate agricolă proprie, iar un ordin al ministrului nu poate adăuga dispoziții noi la o lege, ordonanță sau hotărâre de Guvern, se arată că potrivit art.13 din nr.OUG125/2006 "modul de implementare, condițiile specifice și criteriile de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare se stabilesc în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I".
Se solicită a se constata faptul că potrivit dispozițiilor art.2 și art.5 din Regulamentul nr.1782/2003, cu modificările și completările ulterioare, agricultorii mențin terenurile în bune condiții agricole și de mediu, prevederea fiind expresă chiar și pentru cele scoase din circuitul agricol, însă conform aceluiași regulament statele membre își definesc cerințele minime pentru bunele condiții agricole, astfel încât pentru a beneficia de subvenție, solicitantul, în speță reclamantul trebuie să respecte dispozițiile nr.OUG125/2006.
Excepția de necompetență a Curții de APEL TIMIȘOARA:
La termenul din 26.01.2010, instanța a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția contencios administrativ și fiscal, raportat la natura juridică a actului atacat și la dispozițiile art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Analiza Curții cu privire laexcepția de necompetență materială:
Analizând probatoriul administrat în cauză, cu privire la excepția de necompetență materială, instanța constată următoarele:
Prezentul litigiu are de obiect legalitatea actelor emise de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în vederea recuperării unor sume acordate reclamantului potrivit Ordonanței de Urgență nr.125/2006, pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art.2 din Legea nr.36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură.
Curtea subliniază că Ordonanța de Urgență nr.125/2006 stabilește cadrul general de acordare a plăților directe în agricultură, în sectoarele vegetal și zootehnic, în conformitate cu mecanismele prevăzute de legislația europeană, și anume:
- Regulamentul Consiliului (CE) nr.1.782/2003 (privind stabilirea normelor comune pentru regimurile de susținere directă în cadrul politicii agricole comune și stabilirea altor regimuri de susținere în favoarea agricultorilor, cu modificările și completările ulterioare, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 270 din 21 octombrie 2003);
- Regulamentul Consiliului (CE) nr.1.290/2005 cu privire la finanțarea politicii agricole comune și
- Regulamentul Consiliului (CE) nr.1.698/2005 privind sprijinul acordat pentru dezvoltare rurală, finanțat din Fondul european pentru agricultură și dezvoltare rurală (), și în conformitate cu Tratatul.
Temeiul legal al controlului efectuat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură este Ordonanța de Guvern nr.79 din 28 august 2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, ordonanță care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.622 din 30 august 2003, fiind ulterior modificată prin Legea nr.529/2003; Ordonanța Guvernului nr.94/2004; Ordonanța Guvernului nr. 53/2005; Ordonanța Guvernului nr.12/2007; Legea nr.205/2007 și prin Ordonanța Guvernului nr.20/2008.
În privința textelor legale relevante, Curtea observă că, potrivit art.2 alin.1 lit. d) din Ordonanța Guvernului nr.79/2003, "în sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
d)creanțele bugetarerezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri".
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.3 alin.4 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 79/2003,
(4)"Titlul de creanțăspecificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată șicuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul d e procedură fiscală, precum și elemente specifice, acolo unde este necesar.
(6) Împotriva titlului de creanță debitorulpoate formula contestațiela organul emitent,în condițiile și termenele stabilite de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003privind Codul d e procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare".
Curtea reține, față de dispozițiile art.3 alin. 4 din actul normativ citat, că titlul de creanță este asimilat actului administrativ fiscal, de vreme ce cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul d e procedură fiscală.
Această interpretare este confirmată și de dispozițiile art.4 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr.79/2003, potrivit cărora"creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor".
Totodată, deoarece - potrivit art.3 alin.6 din Ordonanța Guvernului nr.79/2003 - împotriva acestui titlu de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, Curtea reține aplicabilitatea dispozițiilor din Codul d e Procedură Fiscală în cazul contestării actelor emise de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în baza Ordonanței de Urgență nr. 79/2003.
Or, conform art.218 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală,"deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii".
Așadar, art.218 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală face trimitere - în privința competenței de soluționare a acțiunilor judiciare îndreptate împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor administrativ fiscale prealabile - la dispozițiile "legii", respectiv, în lipsa altor precizări, la dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia competenței instanțelor de contencios administrativ
Or, conform art.10 din Legea nr.554/2004, "litigiileprivind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și celecare privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Având în vedere că solicitarea reclamantului are ca obiect anularea unor acte administrative care privesc o creanță bugetară care nu depășește 500.000 lei - creanță bugetară asimilată unei creanțe fiscale, conform art.4 alin 2 din Ordonanța Guvernului nr.79/2003 - instanța apreciază că prezentul litigiu este de competența Secției de contencios administrativ tribunalului, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În acest sens, instanța apreciază că este lipsit de relevanță faptul că reclamantul solicită în acest litigiu și anularea unui act emis de o autoritate centrală (respectiv de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, care a soluționat contestația administrativ fiscală formulată de reclamant, respingând-o). Instanța subliniază că art. 10 alin.1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 face o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ:
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale), și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).
Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale), și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).
În speță, obiectul litigiul este reprezentat de acte emise de o autoritate administrativă centrală, respectiv de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, însă toate actele contestate de reclamant se referă la o creanță bugetară (fiscală) care nu depășește 500.000 lei, iar astfel de litigii sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale.
Așadar, întrucât prezenta acțiune în justiție privește un act administrativ fiscal, și cum din interpretarea art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 rezultă că în cazul litigiilor privind taxe, impozite și contribuții, competența se stabilește prin raportare exclusiv la criteriul valoric, iar nu la nivelul instituției emitente a actului fiscal atacat, având în vedere că valoarea obiectului cererii se situează sub pragul de 500.000 lei prevăzut de art. 10 alin. 1 din Legea nr.554/2004, Curtea apreciază întemeiată excepția necompetenței materiale, litigiul nefiind de competența de primă instanță a curții de apel.
În privința competenței teritoriale, în condițiile în care sediul reclamantului Consiliul Local al comunei Sacu este situat în județul C-S, Curtea reține că este competent, din punct de vedere teritorial, Tribunalul C-S sau Tribunalul București, conform art.10 alin. 3 teza I din Legea nr.554/2004, care prevede că " reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului".
Cum reclamantul a optat în prezenta cauză pentru instanța de la domiciliul său - Curtea de APEL TIMIȘOARA - instanța va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului în circumscripția căruia se situează sediul acestuia, respectiv în favoarea Tribunalului C-S, respectând opțiunea reclamantului în favoarea instanței de la sediul său.
Având în vedere și dispozițiile art.158 alin.1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora "când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent", precum și dispozițiile art. 159 alin. 1 punctul 2 Cod de Procedură Civilă, potrivit cărora necompetența este de ordine publică "când pricina este de competența unei instanțe de alt grad", în raport cu cele arătate mai sus, instanța va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului C-
În privința căii de atac împotriva prezentei hotărâri, față de dispozițiile art. 158 alin. 3 Cod de Procedură Civilă - potrivit cărora "dacă instanța se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Dosarul va fi trimis instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent, de îndată ce hotărârea de declinare a competenței a devenit irevocabilă"- instanța reține că prezenta hotărâre poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență materială a Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, cu sediul în com. Sacu, jud. C-S în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, cu sediul în B,-, Sector 2, în favoarea Tribunalului C-S - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică, azi 26.01.2010.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
RED:/05.02.10
TEHNORED:/05.02.10
4.ex./SM/emis 2 com./
Se comunică:
- reclamantul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, - com. Sacu, jud. C-
- pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, - B,-, Sector 2
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma
