Alte cereri. Decizia 449/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 449

Ședința publică de la 22 Februarie 2010

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Robert Emanoil Condurat Judecător

- - JUDECĂTOR 2: Alina Răescu

- JUDECĂTOR 3: Costinel

Grefier:

**********

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PT. PRESTAȚII O PRIN REPREZENT. LEGALI împotriva sentinței nr. 798 din 17.11.2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: consilier juridic pentru recurenta pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PT. PRESTAȚII O PRIN REPREZENT. LEGALI și avocat pentru intimata reclamantă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În conformitate cu dispozițiile art. 60 Codul d e procedură civilă, instanța pune în discuție cererea de chemare în garanție a Inspectoratului Școlar Județean - O, cerere formulată de către recurenta pârâtă.

Consilier juridic pentru recurenta pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PT. PRESTAȚII O PRIN REPREZENT. LEGALI arată că renunță la cererea de chemare în garanție a Inspectoratului Școlar Județean - O formulată.

Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic pentru recurenta pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PT. PRESTAȚII O PRIN REPREZENT. LEGALI solicită admiterea recursului conform motivelor scrise. Învederează că Inspectoratul Școlar al Județului O are obligația de a transmite până la data de 01 octombrie a fiecărui an situația centralizatoare privind elevii înscriși în anul școlar.

Arată că prezentul litigiu se poate soluționa pe cale amiabilă, reclamanta trebuind să depună o cerere la AGENȚIA JUDEȚEANĂ PT. PRESTAȚII O în baza căreia i se va acorda alocația de stat cuvenită.

Avocat pentru intimata reclamantă solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat, menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțate.

Apreciază că reclamanta nu trebuie să depună cerere întrucât dreptul la acordarea alocației de stat îi este recunoscut de drept prin lege.

Învederează că pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PT. PRESTAȚII O nu i-a acordat, pe cale amiabilă, suma de bani reprezentând alocația de stat cuvenită acesteia. Solicită acordarea unor cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin sentința nr. 798 din 17.11.2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s-a dmis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta O - Agenția Județeană pentru Prestații Sociale O, cu precizarea din data de 06.11.2009, și obligă pârâta să achite reclamantei alocația de stat în cuantum de 492 lei pentru perioada iulie 2008 - iunie 2009, conform prevederilor Legii nr. 61/1993 cu modificările ulterioare.

S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și a penalităților de întârziere ca neîntemeiat.

A fost obligată pârâta la 543 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:

Conform art. 1 alin. 3 din legea nr. 61/1993 republicată, alocația de stat pentru copii se acordă și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora. În art. 4 alin. 5 se arată că pentru tinerii prevăzuți la art. 1 alin. 3, plata alocației de stat se face direct acestora, pe bază de cerere. Procedura de plată se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

In art.5 alin. 2 din Legea nr. 61/1993 republicată se stipulează că, pentru tinerii prevăzuți la art. 1 alin. 3, inspectoratul școlar județean, respectiv al municipiului B, transmite direcțiilor teritoriale până la data de 1 octombrie a fiecărui an situația centralizatoare privind elevii înscriși în anul școlar.

Reclamanta a urmat cursuri liceale atât înainte de împlinirea vârstei de 18 ani cât și ulterior împlinirii acestei vârste, finalizând clasa a XII-a în luna iunie 2009, la vârsta de 19 ani, fiind absolventă a Colegiului Național "I "-B, conform diplomei de bacalaureat - fila 18 dosar.

Reclamanta, având domiciliul în orașul C, jud. O, trebuia să fie beneficiara alocației de stat conform Legii nr. 61/1993 cu modificările ulterioare iar această alocație trebuia să fie achitată de către pârâtă la localitatea sa de domiciliu.

După împlinirea vârstei de 18 ani de către reclamantă la data de 23.02.2008, aceasta nu a mai primit alocația de stat deși a continuat cursurile școlare și trebuia să se regăsească în situația centralizatoare pe care Inspectoratul Școlar Județean avea obligația să o transmită O - Agenția Județeană pentru Prestații Sociale până la data de 1 octombrie a fiecărui an și în care trebuiau cuprinși toți elevi înscriși în anul școlar.

Această obligație legală este prevăzută atât în art. 5 din Legea nr.61/1993 cât și în art. 3 din Hotărârea nr. 577 Guvernului României din 28 mai 2008 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 61/1993.

In alineatul 2 al art. 3 din HG nr. 577/2008 se stipulează că, în situația în care, baza de date transmisă de inspectoratele școlare județene conține date incomplete cu privire la copiii pentru care se acordă alocația de stat, reprezentanții legali ai acestora, sau, după caz titularul, se vor adresa cu cerere însoțită de documente doveditoare la unitățile de învățământ.

In art. 4 din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 61/1993 se arată că tinerii beneficiază de alocația de stat pentru copii din oficiu, în continuarea drepturilor acordate până la împlinirea vârstei de 18 ani, dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare și pe bază de cerere, completată de aceștia, în cazul în care situația înregistrată înainte de împlinirea vârstei de 18 ani se modifică, însoțită de acte doveditoare.

Coroborând dispozițiile legale anterior invocate a rezultat că reclamanta, urmând cursurile liceale și după împlinirea vârstei de 18 ani și neprezentând o situație modificată, trebuia să se regăsească în baza de date transmisă de Inspectoratul Școlar Județean O pârâtei, nefiind necesară formularea unei cereri pe care să o adreseze în mod direct Agenției Județene pentru Prestații Sociale

De altfel, pârâta nu a negat faptul că nu a achitat reclamantei alocația de stat pentru perioada iulie 2008 - iunie 2009, însă s-a apărat invocând obligația inspectoratului școlar de aoi nforma cu privire la elevii înscriși în unitățile de învățământ și cu faptul că petenta nu a făcut dovada urmării cursurilor școlare și după împlinirea vârstei de 18 ani și a menținerii domiciliului.

Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv copia fișei de bacalaureat și copia actului de identitate, a rezultat că reclamanta a îndeplinit condițiile legale prev. de Legea nr. 61/1993 pentru a beneficia de alocația de stat până la data absolvirii cursurilor învățământului liceal, respectiv iunie 2009, iar culpa pentru neachitarea acestei alocații aparține pârâtei.

Nici Legea 61/1993 și nici actele normative adoptate în vederea aplicării acesteia nu prevăd în mod expres obligația tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani de a se adresa cu o cerere în mod direct instituțiilor de la nivel județean care au obligația de achita alocația de stat, apărarea pârâtei urmând a fi înlăturata de instanță ca neîntemeiată. În cazul în care pârâta considera că nu i-a fost transmisă situația referitoare la continuarea studiilor în ceea ce o privește pe reclamantă de către Inspectoratul Școlar Județean, avea posibilitatea să solicite chemarea în garanție a acestuia, în caz contrar recunoscând implicit că nu această instituție este responsabilă de neplata alocației de stat către reclamant.

Prin urmare, instanța a apreciat că reclamanta este persoană vătămată într-un drept al său prin neplata alocației de stat de către pârâtă, conform art.1 din Legea nr. 554/2004 și, ținând seama de dispozițiile art. 8 și 18 din același act normativ, va admite, în parte, cererea formulată de aceasta, cu precizarea din data de 6.11.2009 și va fi obligată pârâta să achite reclamantei alocația de stat în cuantum de 492 lei pentru perioada iulie 2008 - iunie 2009.

S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale și a penalităților de întârziere raportat la suma de 492 lei, ca neîntemeiat având în vedere faptul că pârâta nu a fost notificată în mod expres să achite această sumă la o dată anterioară acțiunii dedusă judecății, fiind pusă în întârziere doar în momentul formulării cererii de chemare în judecată. De altfel, reclamanta nu a precizat cuantumul penalităților solicitate și nu a depus calculul acestora, nerespectând astfel prevederile art. 129 cod de procedură civilă în conformitate cu care părțile trebuie să își probeze pretențiile și apărările.

Având în vedere și dispozițiile art. 274.civ.Cod Penal conform cărora cel care cade în pretenții a fost obligat să suporte cheltuielile de judecată, pârâta a fost obligată la 543 lei cu acest titlu către reclamantă reprezentând onorariu de avocat, taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PT. PRESTAȚII SOCIALE O prin reprezentanți legali, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, pârâta a arătat că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că Agenția Județeană pentru Prestații Sociale O achită alocația de stat pentru copii care urmează o formă de învățământ în baza centralizatorului trimis de către Inspectoratul Școlar județean conform Legii nr. 61/1993, respectiv Normele de aplicare, HG nr. 577/2008, art. 5, alin. 2 din Legea nr. 61/1993 republicată care prevede "pentru tinerii prevăzuți la art. 1 alin. (3), inspectoratul școlar județean, respectiv al municipiului B, denumit în continuare inspectorat școlar, transmite direcțiilor teritoriale până la data de 1 octombrie a fiecărui an situația centralizatoare privind elevii înscriși în anul școlar. Situația va cuprinde și elevii înscriși în unitățile de învățământ private acreditate ori autorizate în condițiile legii."

S-a mai arătat că în urma transmiterii situației centralizatoare de către Inspectoratul Școlar Județean O, numita nu figurează în baza de date, astfel încât se impune admiterea recursului și chemarea în garanție a Inspectoratului Școlar Județean O și respingerea cererii privind plata de către Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Oac heltuielilor de judecată.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs formulate de recurenta pârâtă și a dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă se rețin următoarele aspecte de fapt și de drept.

În raport de diploma de bacalaureat existentă la dosarul de fond, se constată că reclamanta a avut calitatea de elev până în luna iulie 2009, iar din fișele de plată depuse la dosar rezultă că aceasta nu a mai beneficiat de plata alocației de stat din luna iunie 2008, stare de fapt corect reținută de instanța de fond.

În raport de această stare de fapt, precum și de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 61/1993, instanța de fond a reținut în mod corect existența dreptului reclamantei la plata alocației de stat pe perioada iunie 2008 -iulie 2009 și a obligației corelative a pârâtei Agenția Județeană pentru Prestații Sociale

Față de existența acestei obligații legale de plată, Curtea apreciază că netransmiterea situației centralizatoare a elevilor înscriși în anul școlar de către Inspectoratul Școlar județean către pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale O, nu constituie o cauză de stingere a dreptului reclamantei la plata alocației de stat și a obligației corelative a pârâtei Agenția Județeană pentru Prestații Sociale O, critica recurentei în acest sens fiind nefondată.

Cu privire la cheltuielile de judecată, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 din Codul d e procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtei, față de atitudinea procesuală exprimată prin întâmpinarea formulată la cererea de chemare în judecată, în sensul nerecunoașterii pretențiilor reclamantei.

Față de aceste aspecte de fapt și de drept, Curtea constată nefondat recursul declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale O, urmând ca în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, să fie respins menținând ca legală și temeinică sentința instanței de fond.

Constatând culpa procesuală a recurentei pârâte, față de netemeinicia cererii de recurs, în temeiul art. 274 din Codul d e procedură civilă, urmează a obliga recurenta către intimată la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PT. PRESTAȚII O PRIN REPREZENT. LEGALI împotriva sentinței nr. 798 din 17.11.2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă.

Obligă recurenta pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PT. PRESTAȚII SOCIALE O prin reprezentanți legali către intimata reclamantă la 500 lei cheltuieli de judecată.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Februarie 2010.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red. Jud.

2 ex/24.03.2010

Președinte:Robert Emanoil Condurat
Judecători:Robert Emanoil Condurat, Alina Răescu, Costinel

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 449/2010. Curtea de Apel Craiova