Anulare act administrativ . Decizia 46/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 46/
Ședința publică din 1 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tăbăltoc Dan Mircea
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 3: Obreja
Grefier -
S-au luat în examinare recursurile introduse de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și Administrația Finanțelor Publice P împotriva sentinței civile nr. 685/ din 10.11.2009 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al procesului, care este la primul termen de judecată, recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Curtea, având în vedere dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă,a reținut cauza spre soluționare.
CURTEA D APEL,
Asupra recursului de contencios administrativ de față;
Prin sentința civilă nr. 685/CA din 10.11.2009, Tribunalul Iași admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală A Finanțelor Publice a județului I și Administrația Finanțelor Publice A Municipiului
Anulează decizia 601/09.01.2009 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului
Obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice A Municipiului să-i restituie reclamantului taxa pe poluare pentru autovehicule achitată pentru autovehiculul marca Ford tip, în cuantum de 9088 lei precum și la plata dobânzii legale calculată de la data introducerii acțiunii 09.07.2009 și până la data restituirii efective.
Obligă pârâtele la plata sumei de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată
A reținut instanța de fond că. în data de 28.08.2009 reclamantul a achiziționat din Germania autoturismul marca Ford tip, an de fabricație 2003, pentru a cărui înmatriculare în România a plătit taxă pe poluare pentru autovehicule în cuantum de 9088 lei, conform chitanței fiscale seria - nr. - din 04.12.2008. Deși a formulat contestație împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare și solicitat restituirea sume achitate, prin decizia 601/09.01.2009 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Iaf ost respinsă contestația sa.
Această taxă, prin art. 214 - 214, a fost introdusă în Codul Fiscal prin nr.OUG 50/2008, dispoziții legale în vigoare la data nașterii litigiului și în raport de care instanța va analiza raportul juridic de drept fiscal dedus judecății.
Potrivit normelor comunitare, articolul 25 din tratatul CE prevede "Între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal".
Articolul 28 CE prevede. "Între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent".
Art. 90 (1) din Tratatul CE prevede "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse."
Conform hotărârii in cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, instanța reține că în România nu se percepea nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Instanța de fond a constatat că, în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național pentru următoarele argumente:
De la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Mai mult potrivit jurisprudenței Curții de Justiție Europene( Decizia în cauza Costa/Enel (1964), legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunicat este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul Fiscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Analizând însă prevederile art. 214 - 214 Cod fiscal, se observă că acestea impun obligativitatea taxei pe poluare pentru autovehicule numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale UE și reînmatriculate în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România.
Prin aceste dispoziții interne sunt încălcate disp. art. 25, art. 28 și art. 90 (1) din Tratatul CE, ceea ce face din 214 - 214, Cod fiscal niște prevederi discriminatorii și nelegale. Mai mult decât atât, taxa pe poluare pentru autovehicule se prezintă ca o taxă cu efect echivalent, în sensul art. 25 din Tratatul CE, interzisă de normele Comunitare. Prin urmare această taxă este nelegală, fiind contrară dispozițiilor comunitare și se impune restituirea ei. Instanța nu poate primi apărările pârâtei în sensul că temeiul stabilirii taxei este determinat de impactul poluării întrucât taxa plătită de reclamant este o taxă de primă înmatriculare și nu o taxa pe poluare, prin modul în care este reglementată taxa pe poluare diminuează sau este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate intr-un alt stat membru: comparatorii sunt orientați din punct de vedere fiscal sa achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate in România. Iar ca urmare a adoptării nr.OUG 218/2008, intenția legiuitorului de a influenta alegerea consumatorilor a devenit mai evidenta: a fost înlăturata taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrica mai de 2.000 cm3 (or, este de notorietate ca in România sunt produse autoturisme cu aceste caracteristici) care se înmatriculează pentru prima data in România in perioada 15.12.2008 - 31.12.2009, astfel încât consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat in România. Se protejează astfel producția interna, aspect ce reiese explicit din preambulul nr.OUG 208/2008 si 218/2008, potrivita căruia: `Guvernul României se preocupa de luarea masurilor care sa asigure păstrarea locurilor de munca in economia româneasca, iar la un loc de munca in industria constructoare sunt 4 locuri de munca in industria furnizoare. Or în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția însă ca acestea să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În opinia instanței criteriul "primei înmatriculări" în baza căreia se calculează taxa de poluare nu este o cerință deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor.
Prin urmare instanța a apreciat că nr.OUG 50/2008 este contrara art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate intr-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare in acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate in România si, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse in România.Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cat norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (, hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Co- Srl delle finanze dello Stato - in speta, taxa menita sa descurajeze importul de banane in Italia).
Asupra încălcării art 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferența de tratament s-a pronuntat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, BV der en (discriminare intre vinurile din Luxemburg si vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia Italia (bananele importate in Italia si fructele cultivate in Italia).
Tribunalul mai remarca un alt tip de discriminare: intre persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 si cele care înmatriculează autoturisme ulterior: doar aceste din urma persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident ca poluează si autoturismele primei categorii de persoane cele înmatriculate ulterior. Discriminarea este realizata de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG 50/2008 rezulta ca s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate in trafic, potrivit principiului `poluatorul plătește`.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Statului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Instanța a constatat că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile,), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Tribunalul reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare după data de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, decizia 601/09.01.2009 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I dovedindu-se astfel nelegală.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
Pentru motivele invocate, văzând în drept disp.art. 25, art. 28 și art. 90 (1) din Tratatul CE și art.148 din Constituție instanța va admite acțiunea formulată de reclamantul, va anula decizia 601/09.01.2009 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I și va obliga Administrația Finanțelor Publice a mun P să-i restituie reclamantului taxa de primă înmatriculare achitată pentru autovehiculul marca Ford tip, în cuantum de 9088 lei precum și la plata dobânzii legale calculată de la data introducerii acțiunii 09.07.2009 și până la data restituirii efective.
Împotriva acestei sentințe au formulat cereri de recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și Administrația Finanțelor Publice P, în motivarea cărora susțin nelegalitatea și netemeinicia sentinței de fond, pentru următoarele argumente.
Astfel, recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I evocă faptul că, la art. 11 din ordonanța de Urgență nr. 50/2008 se instituie contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2007, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor noii ordonanțe.
În baza noii ordonanțe de urgență mai sus invocate, a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a nr.OUG 50/2008.
Procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule, este reglementată la Cap. VI, Secțiunea 1, art. 6 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 686/2008.
Prin adoptarea noilor reglementări, legiuitorul a dispus restituirea numai în parte a taxei achitată în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 și nu restituirea integrală a acesteia, creând posibilitatea reclamantului de a se adresa cu o cerere la autoritatea fiscală competentă în vederea restituirii diferenței dintre cele două taxe.
De altfel, în nr. 5899/26.06.2008, transmisă erului Economiei și Finanțelor de reprezentantă Permanentă la, se arată că expertul a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa de poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei în data de 25.06.2008 (forma care de altfel a și fost aprobată de Guvernul României prin nr.HG 686/2008) sunt conforme cu criteriile europene. De asemenea, se precizează faptul că procedura de infringement declanșată contra Statului Român va fi închisă după adoptarea de către parlamentul României a nr.OUG 50/2008 pentru instituirea pe poluare pentru autovehicule.
Mai mult chiar, în sarcina reclamantului există obligația legală de achitare a taxei pe poluare pentru autovehicule cu ocazia primei înmatriculări a acestuia în România (art. 4 lit. a din nr.OUG 50/2008), rațiunea acestei taxe fiind strânse legată de măsurile necesare protecției mediului și determinată de emisia de gaze produsă de autovehicule.
Jurisprudența Curții Europene de Justiție a statuat în mod constat ca art. 90 din tratatul Comunității Europene nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu în care statele membre sunt suverane.
De altfel, la nivelul Uniunii Europene, principiul "poluatorul plătește" este unanim acceptat, punându-se problema încălcării art. 90 din Tratatul Comunității Europene numai atunci când cuantumul taxei de poluare este calculate fără luarea în calcul a deprecierii reale a autovehiculului.
Raportat la noile reglementări în materie, care sunt conforme cu criteriile europene, așa cum reiese din conținutul nr. 5899/26.06.2008, solicită să se observe că solicitarea reclamantei de a anula decizia nr. 601/09.01.2009 și de a i se restitui întreaga taxă achitată cu titlu de taxă pe poluare este lipsită de temei juridic, aceasta având posibilitatea legală a recuperării doar a diferenței dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare instituită de nr.OUG 50/2008.
Recurenta Administrația Finanțelor Publice A Municipiului, prin motivele sale de recurs, arată de asemenea că, trebuie să se aibă în vedere că adoptarea de către Guvernul României a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 modificată prin ordonanța 218/10.12.2008, 208 din 04.12.2008 și 7 din 18.02.2009, prin care a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, vine în sprijinul susținerilor referitoare la calcularea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Astfel, speței ce face obiectul prezentei cauze îi sunt aplicabile prevederile art. 4, lit. a și art. 5 alin. 1-3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, unde se precizează că "obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România". Art. 5 precizează cine calculează această taxă cât și modul de calculare a acesteia.
Întrucât reclamantul a achiziționat un autovehicul marca Ford, tip din Germania, pe care a dorit să îl înmatriculeze în România, iar legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei înmatriculări în România, rezultă că aceasta este în mod legal datorată de către petent.
În ceea ce privește cuantumul taxei pe poluare calculate în sarcina reclamantului solicită să se rețină că aceasta a fost stabilit în baza documentelor depuse de către acesta din care rezultă caracteristicile autoturismului, precum și a elementelor de calcul prevăzute de nr.OUG 50/2008 și de Normele metodologice de aplicare aprobate prin nr.HG 686ț2008 și de Normele metodologice de aplicare, aprobate prin nr.HG 686/2008 după formula stipulate la art. 6 alin. 1 lit. a, pct. 1 din ordonanța de urgență.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a prevederilor constituționale ale art. 148, precizează că potrivit art. 1 - 33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea a tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, "Legea - cadru Europeană este un act legislative care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor". Rezultă că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului. Autoritățile naționale au, așadar, competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul de instituire Comunității Europene, apreciază că acestea nu sunt incidente în cauză întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii de autoturisme indiferent de proveniența autoturismului la momentul primei înmatriculări în România.
Potrivit jurisprudenței Comunității europene, art. 90 (1) din tratatul privind instituirea Comunității Europene, este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite.
Astfel, atât Tratatul menționat cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene (de exemplu Directiva a șasea - Directiva 77/338/CEE) nu interzic perceperea unei taxe precum și taxa specială (de poluare ) pentru autoturisme și autovehicule, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe.
În susținerea acestui punct de vedere, invocă prevederile art. 133 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților European care stipulează că "fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei Directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractile de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri", Directiva invocată mai sus a fost adoptată de Consiliul Comunității Europene având în vedere tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum și avizele parlamentului European și Comitetul Economic Social.
Așadar, taxa se aplică tuturor autoturismelor și autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România indiferent de proveniența lor și prin urmare existența acesteia nu este contrară dispozițiilor comunitare nefiind motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare pentru autoturisme și autovehicule.
Precizează, de asemenea, că în conformitate cu dispozițiile art. 214 ind. 1 din Codul fiscal, cu modificările ulterioare, intră sub incidența taxei speciale, actualmente taxa de poluare autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap.
Pe cale de consecință, având în vedere cele expuse mai sus, trebuie reținut că instituirea taxei pe poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din nr.OG 92/2003, republicată, privind Codul d e procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia "Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege".
Referitor la dobânzile solicitate, apreciază că, potrivit principiului de drept conform căruia accesoriul urmează soarta principalului, întrucât nu sunt stabilite condițiile pentru restituirea sumei solicitate de reclamant, dispozițiile legale nu își găsesc aplicabilitatea în speță.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea atacată, în raport de prevederile legale aplicabile, de criticile recurentului, și sub toate aspectele, conform art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă, constată următoarele:
Problema de drept care se ridică în prezenta cauză este dacă legislația internă care reglementează taxa pe poluare este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează taxă de poluare pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin <LLNK 12003 211 50BP01 0 81>Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003.
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în
România, fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia ori între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a intrat în vigoare la data de 01.07.2008, rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară.
În expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. Prin urmare, se vrea ca taxa pe poluare să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Comunității Europene.
Analizând dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, instanța de recurs constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre ale nu se percepe taxa de poluare la o nouă înmatriculare dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar că se percepe această taxă la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru al dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România, intenția legiuitorului de a influența alegerea consumatorilor devenind mai clară după adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 218/2008, prin care consumatorii sunt direcționați în mod evident fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat în România.
Curtea reține că art. 90 par. I din Tratatul de instituire a Comunității Europene impune asigurarea liberei circulații a mărfurilor și că acesta interzice taxele cu efect echivalent care, deși nu poartă eticheta oficială a taxelor vamale, au același efect de constrângere asupra comerțului, Eventualele restricții nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară sau de restrângere deghizată a comerțului între statele membre, aplicarea regulii rațiunii prevăzută de art. 36 din Tratat, netrebuind să excludă de pe piața internă produsele provenind din alte state membre ale Comunității.
În aceste condiții, prima instanța era datoare să observe că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 impune o restricție nenecesară și nepotrivită liberei circulații a autoturismelor la mâna a doua, încălcând principiul fundamental al liberei circulații a bunurilor în cadrul Uniunii Europene.
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament cu consecinșțe similare s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, BV. der en (discriminare între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia. Italia (bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia).
Având în vedere că actul normativ sus indicat determină obstacularea circulației mărfurilor între statele comunitare, practică incompatibilă cu principiul fundamental al liberei circulații a bunurilor în cadrul Uniunii Europene, instanța de judecată consideră că are obligația, în baza principiului priorității dreptului comunitar, să îl lase neaplicat și să aplice direct dreptul comunitar, fără a trebui să solicite sau să aștepte înlăturarea prealabilă a acestei ordonanțe pe cale legislativă sau prin altă procedură de drept constituțional.
Constatând, deci că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au o consecință negativă directă asupra dreptului reclamantului, contrară dreptului comunitar, Curtea consideră că este indispensabil ca aceasta să fie înlăturată de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul fundamental al liberei circulații a bunurilor în cadrul Uniunii Europene și de principiul priorității dreptului comunitar.
Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul prevederilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul introdus de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și Administrația Finanțelor Publice P împotriva sentinței civile nr. 685/ din 10.11.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul introdus de I și P împotriva sentinței nr. 685/CA/10.11.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 februarie 2010.
Președinte Judecător Judecător
- - - G - -- -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
12.02.2010
Tribunalul Iași - jud.
Președinte:Tăbăltoc Dan MirceaJudecători:Tăbăltoc Dan Mircea, Gheorghe Aurelia, Obreja
