Anulare act administrativ . Decizia 461/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 461/CA

Ședința publică de la 20 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte

JUDECĂTOR 2: Dan Mircea Tăbâltoc

Judecător: -

Grefier:

S-a luat spre examinare recursul introdus de către recurenta - " " SRL I împotriva sentinței civile nr. 332/CA/07.03.2008 pronunțată de către Tribunalul Iași în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av., pentru recurentă și consilier juridic, pentru intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat, pentru recurentă, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică.

Consideră că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea ca fiind inadmisibilă, motivând că prin adresa nr. -/09.11.2007 a cărei anulare s-a solicitat, nu sunt stabilite obligații fiscal și nici nu se prevede modificarea sau stingerea acestora.

Arată că adresa ce face obiectul acțiunii conține răspunsul la obiecțiunile formulate împotriva extrasului de cont și reprezintă un act administrativ fiscal potrivit art. 43 Cod procedură fiscală, act ce a adus o vătămare recurentei, prin nerespectarea dispozițiilor art. 115 al.1 Cod procedură fiscală.

Adresa nr. -/09.11.2007 este un act administrativ fiscal, deoarece este un act emis de organul fiscal competent, prin care recurenta a fost lezată în drepturile sale, deoarece intimata a încunoștințat-o că sumele achitate pentru stingerea creanțelor au fost direcționate pentru a stinge datorii mai vechi.

Această adresă cuprinde toate elementele prevăzute de legiuitor, astfel cum se indică la art.43 alin.2 Cod procedură fiscală, respectiv denumirea organului fiscal emitent, data la care a fost emis și data la care își produce efectele, date de identificare, obiectul actului administrativ fiscal, motivele și temeiul de drept, numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, precum și ștampila organului fiscal emitent.

În concluzie solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.

Consilier juridic, pentru intimată, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.

Arată că în mod corect a reținut instanța de fond că adresa contestată nu reprezintă un act administrativ în conformitate cu dispozițiile art. 41 Cod procedură fiscală, acesta neîndeplinind condițiile obligatorii pentru a putea fi calificată drept act administrativ. De fapt prin intermediul ei, i s-a comunicat recurentei informații privind modul de calcul al dobânzilor, de stingere a obligațiilor și de imputație a plății, neluându-se măsuri de stabilire, modificare sau stingere a unor drepturi sau obligații fiscale.

De altfel, conținutul adresei în litigiu, nu respectă nici condițiile de formă stabilite de art. 43 alin.2 Cod procedură fiscală.

În concluzie solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile nr. 332/CA/07.03.2008 pronunțată de Tribunalul Iași.

Instanța, constatând dezbaterile închise, rămâne în pronunțare.

După deliberare;

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 332/ca/07.03.2008 Tribunalul Iași Comercial și Contencios administrativ a admis excepția inadmisibilității acțiunii, respingând ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta I în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a finanțelor Publice

În motivarea acestei sentințe reține instanța că adresa nr. -/9.11.2007, a cărei anulare s-a cerut, este doar un răspuns la alte adrese trimise de către reclamantă, privind o serie de debite stabilite în sarcina acesteia prin acte fiscale, nefiind întrunite exigențele impuse de art. 41 din Codul d e procedură fiscală.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta I, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9, 312 alin. 3 Cod procedură civilă.

Susține recurenta că adresa contestată constituie răspunsul la obiecțiunile formulate împotriva extrasului de cont nr. -/8.10.2007 și reprezintă un act administrativ fiscal conform art. 43 Cod procedură fiscală. Acest act a produs o vătămare recurentei, în interesul său, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 115 Cod procedură fiscală, cu privire la stingerea debitelor în modalitatea aleasă de contribuabil.

Prin adresa nr. 462.771/9.11.2007, emisă de organul fiscal competent, intimata a înștiințat-o că sumele achitate pentru stingerea creanțelor au fost redirecționate pentru stingerea unor datorii mai vechi, actul lezând-o în drepturile sale și cuprinzând toate elementele prevăzute de art. 43 alin. 2 Cod procedură fiscală.

Prin întâmpinare, intimata a răspuns criticilor formulate și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările cauzei prin prisma criticilor formulate și în lumina dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul nu este fondat.

Prin acțiunea cu care a sesizat instanța de contencios administrativ reclamanta a solicitat anularea adresei nr. -/9.11.2007, act prin care I - Administrația Finanțelor Publice Iar ăspuns unor adrese anterioare ale reclamantei. Prin acest act intimata îi aduce la cunoștință reclamantei conținutul unor dispoziții legale ce se aplică în situația invocată de către aceasta, respectiv art. 115 alin. 1 din nr.OG 92/2003 republicată privind modul de calcul al dobânzilor; art. 111 alin. 1 din Legea nr. 505/2006 privind posibilitatea oferită plătitorului care datorează mai multe tipuri de impozite și taxe de a alege doar creanța pe care o achită, nu și ordinea de stingere a datoriilor; art. 111 alin. 1 lit. b din același text de lege privind stingerea obligațiilor fiscale în ordinea vechimii.

Raportat la conținutul adresei și la lipsa acesteia de efecte juridice în ceea ce o privește pe reclamantă, corect a apreciat instanța de fond că actul atacat nu este unul administrativ fiscal de natură a fi atacat în fața instanței de contencios administrativ, în sensul expres determinat de art. 41 din Codul d e procedură fiscală.

Adresa atacată cuprinde unele elemente de formă pe care le regăsim și în actul administrativ fiscal așa cum este el definit (denumire emitent, dată, semnături), dar îi lipsește un element esențial, de fond, respectiv prin acesta nu se stabilesc, modifică sau sting drepturi sau obligații fiscale.

Raportat la aspectele reținute, Curtea apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, astfel încât va respinge recursul conform art. 312 Cod procedură civilă, menținând sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul introdus de "" I împotriva sentinței nr. 332//07.03.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2008.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

19.11.2008

Tribunalul Iași:

Președinte:Violeta Elena Pinte
Judecători:Violeta Elena Pinte, Dan Mircea Tăbâltoc

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 461/2008. Curtea de Apel Iasi