Anulare act administrativ . Decizia 587/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--CA
DECIZIA NR. 587/2009-
Ședința publică din 12 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Marinescu Simona
JUDECĂTOR 2: Boța Marilena
JUDECĂTOR 3: Filimon Marcela
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului contencios administrativ formulat de recurentul pârâtCONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O - DIRECȚIA DE EVIDENȚĂ A PERSOANELORcu sediul în O, str.-, nr. 24, jud.B în contradictoriu cu intimata reclamantă-,domiciliată în O,-, - 17,.5, jud.B, împotriva sentinței nr. 490/17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurentă - consilier juridic în baza delegației nr. -/09.11.2009, pentru intimata reclamantă se prezintă avocat în baza împuternicirii avocațiale emisă de baroul Bihor.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 2 lei achitată prin chitanța seria - - Bh din 11.09.2009 plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care:
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii cu menținerea deciziei atacate. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.
Reprezentantul intimatei reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și întemeiată, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Reclamanta la data de 01.09.2008 a fost eliberată din funcția șef serviciu și a fost încadrată în funcție de execuție, gradul profesional a fost dobândit anterior încadrării pe funcția de conducere, decizia emisă încalcă prevederile articolului 98 din Legea 188/1999 și respectiv ale articolului 103, conform căruia trebuia să-i fie păstrate drepturile salariale.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND.
Constată că prin sentința nr. 490/2009 Tribunalul Bihora admis cererea formulată de reclamanta -,.loc.O,-, - 17,.5, jud.B, împotriva pârâtului CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O - DIRECȚIA DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR, cu sediul în loc.O,-, jud.B, și în consecință;
A dispus anularea Deciziei nr.211 din 01.09.2008 emisă de Directorul Executiv al Direcției de Evidență a Persoanelor a Municipiului O din cadrul Consiliului Local al Municipiului O, încadrarea reclamantei pe funcția publică de execuție de consilier superior și acordarea drepturilor bănești corespunzătoare acestei funcții.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 210/01.09.2008 a Directorului executiv al Direcției de Evidență a Persoanelor O, reclamanta a fost eliberată din funcția publică de conducere de șef birou al Biroului de Relații cu Publicul începând cu data de 01.09.2008, ca efect al reorganizării instituției publice.
Ulterior, prin decizia nr. 211/01.09.2008, ce face obiectul anulării, reclamanta a fost numită într-o funcția publică de execuție de aceeași clasă, respectiv consilier clasa I, gradul profesional însă fiind inferior celui avut înainte.
În acest sens instanța a reținut că aceasta fusese încadrată la gradul superior, iar în urma reorganizării s-a dispus încadrarea sa în gradul asistent în cadrul Serviciului de Evidență a Persoanelor începând cu data de 01.09.2008.
Din referatul de specialitate nr. 550.530 /01.09.2008 ce a stat la baza emiterii acestei decizii rezultă că s-a propus numirea reclamantei în funcția publică de execuție consilier clasa I, gradul profesional -asistent, treapta 1 de salarizare prin raportare la prevederile art. 34 din OG nr. 6/2007, invocându-se că pentru funcția vacantă disponibilă funcționarul trebuie să întrunească condițiile prevăzute în fișa postului.
Potrivit art.56 lit. e coroborat cu art.100 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicată: "în caz de reorganizare a autorizații sau instituției publice, funcționarii publici vor fi numiți în noile funcții publice sau, după caz în noile compartimente [] cu respectarea următoarelor criterii: categoria, clasa și după caz, gradul profesional al funcționarului public".
După cum rezultă din înscrisurile depuse, anterior reorganizării, reclamanta era încadrată pe funcția publică de consilier superior, respectiv clasa I, grad profesional superior, clasă și grad pe care le deținea încă din anul 2005, după cum rezultă din mențiunile cărții de muncă, poziția 64.
Prin urmare acest grad profesional nu a fost dobândit în urma promovării sale în funcția publică de conducere de șef de birou ci era un drept câștigat anterior dobândirii acelei funcții.
Pe de altă parte, instanța reține că, potrivit art. 103 alin. 2 din Legea nr. 188/1999: "La încetarea raportului de serviciu functionarul public îsi pastreaza drepturile dobândite în cadrul carierei, cu exceptia cazului în care raportul de serviciu a încetat din motive imputabile acestuia".
Ori după cum însăși pârâta afirmă în motivarea deciziei contestate, încetarea raportului de serviciu prin eliberarea din funcția publică de conducere de șef de birou al Biroului relații cu publicul, s-a făcut din motive neimputabile reclamantei, astfel că aceasta trebuie să beneficieze de drepturile avute anterior, inclusiv de salarizarea aferentă clasei, gradului și treptei.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a formulat recursrecurenta Consiliul local O - Direcția de Evidență a persoanelor O, solicitând admiterea acestei căi de atac, modificarea în totalitate a sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că hotărârea judecătorească pronunțată în cauză este criticabilă și dată cu încălcarea dispozițiilor articolului 304 punct 9 cod procedură civilă.
Decizia nr. 211/2009 prin care reclamanta intimată a fost numită în funcția publică de execuție de consilier clasa I, grad profesional asistent, treapta I de salarizare, s-a emis în conformitate cu prevederile articolul 56 lit. e și articolul 100 alineat 1 și 2 din Legea 188/1999.
Având în vedere faptul că reclamanta avea o vechime în studii superioare de doar 4 ani, putea fi numită doar în funcția publică de consilier gradul profesional asistent, conform dispozițiilor articolului 57 alin.5 din Legea 188/1999.
În drept se invocă dispozițiile articolului 304 punct 9 cod procedură civilă.
Intimata nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând sentința recurată raportat la motivele de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța reține că recursul este nefondat, urmând a fi respins și menținută ca legală și temeinică sentința recurată, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 210 /01.09.2008 reclamanta intimată a fost eliberată din funcția publică de conducere de șef birou al Biroului de relații cu publicul din cadrul Direcției de evidență a persoanelor, ca urmare reorganizării instituției publice, iar prin Decizia nr. 211/01.09.2008, a fost numită în funcția publică de execuție de consilier clasa I gradul profesional - asistent, prin urmare în urma reorganizării a fost numită pe o funcție publică de execuție cu schimbarea gradului profesional avut din cel superior în cel de asistent.
Conform referatului de specialitate întocmit în acest sens de către pârât (fila 4 ), rezultă faptul că la schimbarea acestui grad profesional s-au avut în vedere dispozițiile articolul 34 din OG 6/2007, conform cărora "Salariul de baza al înalților funcționari publici si al funcționarilor publici de conducere eliberati din functie, din motive neimputabile, numiti in conditiile legii intr-o functie publica de executie vacanta, pentru care indeplinesc conditiile prevazute in fisa postului, se stabileste la nivelul aferent postului vacant prevazut in anexa corespunzatoare autoritatii sau instituției publice unde au fost numiți "
Conform dispozițiile articolul 56 lit. e coroborat cu articolul 100 alineat2 din 188/1999 "în caz de reorganizare a autorității sau instituției publice, funcționarii publici vor fi numiți în noile funcții publice cu respectarea următoarelor criterii:categoria, clasa și după caz gradul profesional al funcționarului public."
De asemenea dispozițiile articolul 103 alineat2 din aceeași lege, prevăd că "la încetarea raportului de serviciu, funcționarul public își păstrează drepturile dobândite în cadrul carierei, cu excepția cazului în care raportul de serviciu a încetat din motive imputabile acestuia."
În speță reclamanta intimată era încadrată anterior reorganizării pe funcția publică de consiliersuperiorclasa I, clasă și grad pe care le deținea din anul 2005, iar eliberarea sa din funcția publică de conducere nu s-a făcut din motive imputabile acesteia. Mai mult, acest grad profesional de superior a fost deținut și înainte de a fi numită în funcția publică de conducere
Apărarea recurentului în sensul că reclamanta avea o vechime totală în studii superioare de 4 ani este neîntemeiată, deoarece așa cum am arătat, din cartea de muncă a reclamantei ( filele 16-23), rezultă faptul că aceasta deține gradul profesional superior treapta I de salarizare de la 01.01.2005, când era încadrată tot pe o funcție publică de execuție de consilier, situație în care s-a avut în vedere la acea dată vechimea în specialitatea studiilor necesare pentru acea funcție și pentru gradul profesional superior, vechime care trebuia avută în vedere și pentru numirea tot pe o funcție publică de execuție de consilier, prin Decizia nr. 211/01.09.2008.
Pentru aceste considerente, instanța constată că recursul declarat de către pârât este neîntemeiat și urmează a fi respins.
Față de culpa procesuală a recurentului, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, acesta va fi obligat să plătească intimatei suma de 2000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, potrivit chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârâtCONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O - DIRECȚIA DE EVIDENȚĂ A PERSOANELORcu sediul în O, str.-, nr. 24, jud.B în contradictoriu cu intimata reclamantă-,domiciliată în O,-, - 17,.5, jud.B, împotriva sentinței nr. 490/17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi 12.11.2009
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
din funcție prin pensionare
Semnează Președintele instanței
Red.dec.S/27.11.2009
Jud fond
Dact.G/27.11.2009
2 com/
Președinte:Marinescu SimonaJudecători:Marinescu Simona, Boța Marilena, Filimon Marcela