Contestație act administrativ fiscal. Decizia 591/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr--CA

DECIZIA NR. 591/2009-

Ședința publică din 12 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Marinescu Simona

JUDECĂTOR 2: Boța Marilena

JUDECĂTOR 3: Filimon Marcela

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă - SRL, cu sediul în O, str.-, - 4, nr. 1, jud. în contradictoriu cu intimatul pârâtINSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, cu sediul în O, - Române, nr.2. jud.B, împotriva sentinței nr. 297/21.09.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurenta reclamantă - avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 286/2009 emisă de Baroul București, pentru intimatul pârât - se prezintă consilier juridic în baza delegației depusă la dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 2 lei achitată prin chitanța seria - - din 02.09.2009 plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, intimata a depus întâmpinare, după care.

Reprezentanta recurentei reclamante solicită comunicare unui exemplar din întâmpinarea depusă la dosar.

Instanța recalifică întâmpinarea ca fiind concluzii scrise, comunică un exemplar cu reprezentanta recurentei.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea sentinței atacate și anularea procesului Verbal de control deoarece s-a produs o confuzie între cele două societăți care același patron. Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. Actele de control sunt legal încheiate, s- constatat primirea la muncă a 6 persoane cărora nu li s-au încheiat contracte individuale de muncă, astfel că în mod corect s-a procedat la aplicarea sancțiunii. Instanța de fond a modificat sancțiunea din amendă în avertisment, însă fapta contravențională există.Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin sentința nr. 297/21.04.2009 Tribunalul Bihora respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta - SRL, cu sediul în O,-, jud.B, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ AL JUDEȚULUI B, cu sediul în O,-/B, jud.

Pentru a pronunța astfel instanța a reținut următoarele:

În perioada 29-30.05.2007 inspectorii din cadrul ITM B au efectuat un control la sediul societății - SRL pentru a verifica modul în care se respectă prevederile legislației muncii în vigoare în domeniul securității și sănătății în muncă și al stabilirii relațiilor de muncă, ocazie cu care a fost încheiat procesul verbal de control nr.17428/30.05.2007 precum și procesul verbal de contravenție seria - nr.1533/30.05.2007. În fapt, s-a reținut în sarcina contestatoarei că a primit la muncă un număr de 15 muncitori fără a li se încheia contracte individuale de muncă.

La aceeași dată, inspectorii ITM B au efectuat un control și la - SRL, societate care are același administrator, profil de activitate și sediu cu societatea contestatoare, fiind încheiate cu respectiva ocazie procesul verbal de control nr.17861/30.05.2007 și procesul verbal de contravenție seria - nr.1153/30.05.2007.

În momentul efectuării controlului, toți cei 15 muncitori ai celor două societăți desfășurau în comun aceeași activitate în construcții la Cartierul din În urma audierii la fața locului a muncitorilor în discuție aceștia au dat declarații contradictorii privind societatea la care sunt angajați cât și data angajării fapt plauzibil datorită confuziei invocate de faptul că ambele societăți au același administrator. Din examinarea contractelor individuale de muncă depuse la dosar, precum și din foile de instructaj, rezultă că instructajul pentru locul de muncă s-a efectuat la data de 2 mai 2007, iar contractele individuale de muncă ale persoanelor în discuție au fost încheiate la data de 18 mai 2007, cu începerea activității la data de 21 mai 2007, și respectiv la data de 22 mai 2007, cu începerea activității la data de 23 mai 2007. Ori, în conformitate cu disp.Legii nr.130/1999, instructajul la locul de muncă se efectuează în prima zi de lucru, ulterior încheierii contractului individual de muncă.

În consecință, măsurile dispuse de inspectorii de muncă prin anexele la procesul verbal de control atacat, respectiv instituirea obligației societății reclamante de a încheia și înregistra la ITM contractele individuale de muncă ale persoanelor în discuție pentru perioada cuprinsă între data efectuării instructajului și data încheierii contractelor individuale de muncă ale acestor persoane, este justificată, întrucât pentru această perioadă muncitorii în discuție nu aveau încheiate contracte individuale de muncă. Ori, în conformitate cu art.16 al.1 din Codul muncii, "contractul individual de munca se incheie in baza consimțămantului partilor, in forma scrisa, in limba. Obligatia de incheiere a contractului individual de munca in forma scrisa revine angajatorului. Angajatorul persoana juridica, persoana fizica autorizata sa desfasoare o activitate independenta, precum si asociatia familiala au obligatia de a incheia, in forma scrisa, contractul individual de munca anterior inceperii raporturilor de munca".

De altfel, prin sentința civilă nr.122/2008 a Judecătoriei Oradeaa fost respinsă plângerea formulată de societatea reclamantă împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.1533/30.05.2007, reținându-se vinovăția reclamantei în săvârșirea contravenției, constând în aceea că a primit la muncă persoane fără a le încheia contracte individuale de muncă, iar prin decizia nr.418/R/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, chiar dacă s-a admis recursul formulat de recurenta reclamantă, nu s-a constatat lipsa de vinovăție a acesteia, însă a fost înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale cu cea a avertismentului, apreciindu-se că fapta reținută în sarcina societății reclamante prezintă un pericol social concret redus, dedus din perioada scurtă dintre data efectuării instructajului și data încheierii contractelor individuale de muncă.

Împotriva acestei sentințe în termen legal, a formulat recurs recurenta - SRL solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței și în consecință admiterea acțiunii formulate împotriva actului administrativ nr. 75006/2007 și a procesului verbal de control întocmit de către inspectorii Inspectoratul Teritorial d e Muncă al Județului B nr. 17428/30.05.2007.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiat pe prevederile articolului 304 punct 7-9 și ale articolului 304 ind.1 cod procedură civilă, recurenta critică sentința pentru motive de nelegalitate constând în greșita aplicare a legii la starea de fapt reținută.

Astfel arată recurenta în mod greșit instanța a reținut că reclamanta nu și-ar fi dovedit susținerile din acțiune, câtă vreme erau la dosar contractele de muncă și fișele individuale de instructaj, foaia de pontaj și declarațiile angajaților societății ce confirmă aceeași stare de fapt.

Cele reținute de inspectorii Inspectoratul Teritorial d e Muncă al Județului B se datorează unei confuzii existente ca urmare a faptului că la același sediu își desfășoară activitatea 2 societăți cu același profil și care au același administrator.

Prin sentința civilă 497/CA/2008 a Tribunalului Bihors -a admis contestația împotriva procesului Verbal de control prin care s-au luat măsuri pentru cealaltă societate, - SRL, iar instanța a constatat netemeinicia celor constatate în procesul verbal de control, raportat la cealaltă societate cu care a cărei angajați a avut loc confuzia

Societății recurente i s-a imputat că ar fi primit la lucru un număr de 6 muncitori pe perioada 2.05.2007- 20.-05.2007 fără a le întocmi contracte de muncă, decât la o dată ulterioară întocmirii fișei de instructaj privind protecția muncii. Această reținere este inexată, câtă vreme din fișele de instructaj și fișele de pontaj și din declarațiile angajaților rezultă că au început activitatea la date ulterioare celor înscrise în contractul de muncă.

Singurul înscris pe care se întemeiază procesul verbal de contravenție, îl constituie fișele individuale de instructaj ridicate cu ocazia controlului, cu privire la care susține că sunt greșit întocmite, dar dorind să probeze această susținere, instanța i-a respins proba testimonială.

Confuzia celor 5 muncitori care au declarat o altă dată de începere a activității precum și a celor 7 angajați care au declarat că lucrează pentru cealaltă societate, deși aveau contracte semnate și depuse la Inspectoratul Teritorial d e Muncă al Județului B, cu reclamanta, confirmă starea de fapt susținută, astfel că fiind incidente prevederile articolul 271 alineat.1, lit. e din codul muncii se justifică admiterea acțiunii.

Intimata Inspectoratul Teritorial d e Muncă al Județului Baf ormulat întâmpinare solicitând respingerea ca nefondată a recursului, întrucât angajatorul avea obligația să încheie în formă scrisă contractele de muncă cu angajații anterior începerii raporturilor de muncă și să le înregistreze în termenul prevăzut de articolul 8 din Legea 130/1999 la Inspectoratul Teritorial d e Muncă al Județului

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs, mai sus arătate și ținând seama de prevederile articolul 3041cod procedură civilă, a fost apreciat ca nefondat, astfel că a fost respins.

Criticile recurentei referitoare la nelegalitatea și netemeinicia sentinței sunt nefondate câtă vreme cele consemnate în procesul verbal de control deși contestate de recurentă, aceasta n-a fost în măsură ă dovedească netemeinicia celor reținute în procesul verbal de control.

Împrejurarea invocată ca temei al erorii de fapt existența a două societăți cu același obiect de activitate și același administrator, la același sediu social, nu este de natură a înlătura răspunderea recurentei câtă vreme aceasta avea posibilitatea să facă dovada contrarie cu înscrisuri respectiv să dovedească încheierea contractelor de muncă cu persoanele indicate în procesul verbal de control în condițiile prevăzute de codul muncii.

Nici motivele de recurs prin care se aduce ca argument admiterea plângerii contravenționale formulate de cealaltă societate împotriva procesului verbal de constatarea contravențiilor, nu sunt de natură a determina modificarea sentinței, întrucât prin Decizia nr. 418/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor a fost doar înlocuită sancțiunea amenzii cu avertismentul, ceea ce înseamnă că vinovăția și pericolul social redus al contravenientei subzistă.

Văzând că în cauză nu au fost invocate nulități de ordine publică, care să determine casarea sentinței, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă - SRL, cu sediul în O, str.-, - 4, nr. 1, jud. în contradictoriu cu intimatul pârâtINSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, cu sediul în O, - Române, nr.2. jud.B, împotriva sentinței nr. 297/21.09.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi 12 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER

- - - - - - - -

din funcție prin pensionare

Semnează Președintele instanței

Red.dec.M/27.11.2009

Jud fond

Dact.G/4.12.2009

2 com/

Președinte:Marinescu Simona
Judecători:Marinescu Simona, Boța Marilena, Filimon Marcela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 591/2009. Curtea de Apel Oradea