Anulare act administrativ . Decizia 651/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.651/CA/2009 -
Ședința publică din 3 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Tătar Ioana- -- JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela
- -- judecător
- - -JUDECĂTOR 3: Blaga Ovidiu
- -- grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta reclamantă - O,-, - 6,.9, jud. B în contradictoriu cu intimata pârâtăAGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE B -cu sediul în O,-, jud. împotriva sentinței nr.501/CA din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect - anulare act administrativ -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nici o parte a litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 2 lei taxă judiciară de timbru achitată prin chitanța nr.- BH/18.09.2009 plus 0,15 lei timbru judiciar, cauza este la al doilea termen de judecată în recurs, precum și faptul că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.501/CA din 18 iu ie 2009, Tribunalul Bihora respins cererea de repunere în termenul de contestație, formulată de către reclamantă.
A admis excepția tardivității cererii, invocată de către pârâtă și în consecință a respins cererea formulată de reclamanta domiciliată în O,-, -.9, județul B, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE B cu sediul în O- județul B, ca tardivă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta a dat naștere la doi copii și, la data de 02.07.2007, potrivit certificatelor de naștere ale acestora, fiind astfel îndreptățită, în temeiul dispozițiilor OUG nr.148/2005, cu modificările și completările următoare, la plata unei indemnizații lunare pentru creșterea copiilor, începând cu data suspendării raporturilor de muncă - 17.09.2007 și până la împlinirea de către minore a vârstei de 2 ani.
În considerarea dispozițiilor OUG nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului și a normelor de aplicare ale acesteia aprobată prin HG 1025/2006, pârâta (fostă B) a emis Decizia nr.15787/17.10.2007 prin care s-a aprobat acordarea în favoarea reclamantei a unei indemnizații lunare în cuantum de 600 lei, începând cu data de 17.09.2007.
Nemulțumită de suma stabilită prin decizia menționată, reclamanta a înțeles să o atace, formulând în acest sens o contestație înregistrată sub nr.16475/03.11.2008 prin care a solicitat pârâtei să-și revoce decizia inițială și să emită o nouă decizie prin care să i se acorde o indemnizație de 1200 lei lunar. Cererea reclamantei a fost respinsă prin adresa nr.123/27.11.2008.
În conformitate cu dispozițiile art.9 al.5 din OUGcontestațiile formulate împotriva deciziei prevăzute la alin. (3) se solutionează potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Ori, în conformitate cu dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta exista, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Mai mult, în chiar cuprinsul deciziei se menționează cât se poate de clar că aceasta poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare la sediul pârâtei, iar în cazul în care persoana vătămată nu este mulțumită de soluționarea contestației, decizia poate fi atacată la Tribunalul Bihor în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției contestației.
Aceste informații sunt deosebit de utile, în special pentru persoanele fără cunoștințe juridice, ori al căror acces la consultarea legislației este limitat, ceea ce nu este cazul reclamantei, care, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei este angajată a Curții de APEL ORADEA.
Nici nașterea în sine, ori consecințele firești ale acesteia nu reprezintă o împrejurare care să fi făcut imposibilă introducerea unei cereri la autoritatea emitentă.
În sprijinul acestui raționament este de remarcat că reclamanta personal a completat cererea pentru obținerea indemnizației la data de 26.09.2007, o dată mult mai apropiată de data nașterii, cerere care presupunea completarea unui formular și implicit prezența personală a reclamantei la sediul pârâtei.
Ori, contestația putea fi expediată și prin serviciile poștale ori de curierat, potrivit dispozițiilor art.104 Cod procedură civilă, singura condiție era ca aceasta să fi fost expediată înăuntrul termenului de 30 de zile de la comunicarea deciziei.
Sancțiunea nedepunerii înăuntrul termenului stabilit de lege a oricărei căi de atac este, potrivit dispozițiilor art.103 Cod procedură civilă decăderea, ceea ce echivalează cu pierderea însuși a exercițiului dreptului.
Față de cele reținute, instanța constatând că reclamanta nu este îndreptățită să fie repusă în termenul de exercitare a contestației împotriva actului administrativ atacat, a respins cererea acesteia, a admis excepția tardivității formulării contestației, invocată de către pârâtă și pe cale de consecință, a respins, ca tardiv formulată, cererea reclamantei, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii cererii sale de repunere în termenul de contestație și pe cale de consecință, admiterea acțiunii așa cum formulat- Fără cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanța de fond i-a respins cererea de repunere în termenul de contestație, apreciind că motivul invocat de ea nu constituie o împrejurare mai presus de voința sa care să o fi împiedicat că formuleze în termen contestația.
Arată recurenta că, este adevărat că necunoașterea legii nu poate fi invocată în apărare, dar, așa cum a arătat în acțiune, a formulat contestația abia după ce mama unor tripleți, și-a făcut public cazul, respectiv faptul că a obținut în instanță recunoașterea dreptului său, de a primi o indemnizație de creștere pentru fiecare dintre cei trei copii și nu doar pentru unul singur.
Potrivit art. 19 din Decretul nr.167/1958 și art. 103 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, repunerea în termen este o măsură excepțională, iar cel care o cere trebuie să facă dovada că împrejurările care l-au împiedicat să formuleze cererea în termen au fost mai presus de voința sa. Prin lege nu sunt arătate aceste împrejurări, însă ele trebuie să fie exclusive de culpă, fără a avea gravitatea forței majore.
Articolul 103 Cod procedură civilă reglementează o repunere în termen sui generis, în condiții restrictive și nu una propriu-zisă, prin modul de redactare, acest text deosebindu-se de art. 19 din Decretul nr. 167/1958 care reglementează repunerea în termen propriu-zisă.
Astfel, în timp ce art. 19 alin. 1 din decret se referăin terminisla cauzetemeinic justificateși la împrejurări ce nu sunt imputabile titularului dreptului, care sunt de natură să împiedice introducerea acțiunii în termenul legal, articolul 103 alin. 1 Cod procedură civilă are caracter mult mai restrictiv, deoarece se referă la o împrejurare mai presus de voința părții.
Acest text are ca obiect un drept procedural, care trebuie exercitat, sub sancțiunea decăderii, într-un anumit termen, iar sancțiunea decăderii este inoperantă numai dacă împrejurarea care justifică repunerea în termen este obiectivă, mai presus de voința părții, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de aceasta.
Potrivit jurisprudenței, împrejurările respective sunt piedici relative, care se analizează în raport cu diligența de care trebuie să dea dovadă cel interesat.
Or, în speță, ținând seama de reglementarea legală în materie, arată recurenta că, este evident că, la momentul primirii deciziei, nu putea să se gândească că, în situația în care ar fi solicitat acordarea primei pentru doi copii, cererea sa ar fi fost admisă.
De altminteri, lucrând în compartimentul economico-financiar, arată că a mai întâlnit situații similare și știa că, și în situația gemenilor, se acordă o singură indemnizație.
Consider că în mod greșit prima instanță a înțeles să-i impute faptul că s-ar fi prevalat de o necunoaștere a legii. Este evident că un om fără pregătire juridică, dar diligent, obișnuit doar să aplice normele legale, ar fi considerat inutilă contestarea deciziei prin care, potrivit textului de lege în vigoare, i s-a acordat doar o singură indemnizație.
Or, în aceste condiții, apreciază că cererea sa, de repunere în termen, se justifică, împrejurarea care a împiedicat-o să formuleze contestația în termen fiind una care nu putea fi prevăzută, așa cum a arătat, de un om cu o minimă diligență.
Învederează că, cetățeanul, deși este în permanență bombardat cu drepturi și obligații privind informarea și cunoașterea legii, nu are adesea posibilitatea realizării concrete a acestora. Sistemul haotic de legiferare actual provoacă o dezordine cognitivă. Legislația noastră suferă, în condițiile în care legi importante sunt modificate și remodificate, uneori prin ordonanțe de urgență sau ordonanțe simple care și ele sunt modificate de legile de adoptare, în termene de 2 ani și uneori chiar mai scurte. Mai mult, integrarea României în Uniunea Europeană a adâncit această prăpastie a confuziei. Există dreptul la informare, există principiulnemo censetur ignorare legemși prezumția cunoașterii legii, există Monitorul Oficial și alte mijloace publice și private de informare (mass-media, Internetul), însă, în mare măsură, acestea sunt greu accesibile cetățeanului de rând, datorită negratuității.
În aceste condiții, cea mai răspândită și mai accesibilă modalitate de informare și cunoaștere a legii este "zvonul".
Principiul nemo censetur ignorare legem exprimă ideea că nimeni nu se poate apăra invocând ignoranța sau eroarea sa în drept. Cele două noțiuni,ignorareși eroare sunt, din acest punct de vedere, sinonime, consecințele lor juridice fiind aceleași, deși cauzele lor sunt diferite.
este absența cunoașterii legii, iar eroarea este cunoașterea acesteia în mod inexact, considerând ca adevărat ceea ce este fals sau considerând ca fals ce este adevărat. Această accepție a principiului este consideră neadecvată din punct de vedere juridic. Astfel, el nu reprezintă prezumția cunoașterii legii în orice circumstanțe, ci doar faptul că legea are forță obligatorie față de toți, chiar și față de cei care o ignoră sau față de cei care nu au depus suficiente diligențe pentru a cunoaște corect conținutul sau înțelesul actului normativ.
În acest sens, principiul nu este un obstacol pentru invocarea erorii de drept, ci doar o în calea sustragerii de la aplicarea legii pe considerentul ignorării ei.
accesului îndeosebi la înțelesul legii pune în discuție asimilarea posibilității de a cunoaște legea cu cunoașterea efectivă a ei. A considera principiulnemo censetur ignorare legemca fiind o prezumție irefragabilă de cunoaștere a legii, armonia între starea de fapt și cea de drept, prevenirea anarhiei ar avea efectul opus, prin faptul că se ignoră elementul uman, valoarea legii fiind dependentă de circumstanțele proprii fiecărui individ. De aceea, se consideră că, mai ales în dreptul civil, adagiul nemo censetur ignorare legem nu are o putere absolută, existând situații în care s-a putut anula un contract nu numai pentru eroarea de fapt, dar și pentru o eroare de drept.
Învederează recurenta că, s-a aflat într-o situație paradoxală, pentru că tocmai cunoașterea legii, respectiv a normei legale în baza căreia i s-a acordat o singură indemnizație a fost cea care a produs împiedicarea.
Totuși, este evident că s-a aflat într-o eroare de drept, deoarece nu cunoștea că există posibilitatea să solicite, în cadrul unui proces, să se constate nelegalitatea textului de lege.
Arată recurenta că, dacă va fi sancționată, atât ea, cât și cei doi copii ai săi pentru faptul că s-a aflat într-o eroare de drept, rămâne într-adevăr la latitudinea instanței deși, se poate pune întrebarea cine se face vinovat de carențele sistemului informațional și care sunt cauzele care pot genera necunoașterea legii de către cetățeni.
Consideră că, dacă cetățeanul este obligat să cunoască legea, trebuie să i se asigure această posibilitate într-un mod ușor accesibil.
Or, în cazul în speță, arată recurenta, a ajuns să cunoască că există posibilitatea acordării a două indemnizații, abia când în presă a fost mediatizat cazul la care a făcut referire mai sus, contestând în termen decizia, în raport cu data luării la cunoștință a acestei posibilități.
În consecință, consideră recurenta că nu poate fi pedepsite, ea și fetițele sale pentru faptul că nu a avut acces la o informație de natură aod etermina să acționeze. Instituțiile abilitate să aplice în asemenea cazuri legea, ar trebuie să aibă pe site, sau în alte locuri accesibile, informații de această natură, care să dea posibilitatea fiecăruia, să acționeze în cunoștință de cauză și nu i se poate imputa lipsa de diligență pentru că, imediat după ce în presă au apărut primele informații legate de cazul tripleților, a formulat contestația.
Prin întâmpinare, intimata Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Bas olicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că, la data la care reclamanta s-a adresat instanței termenul de 30 de zile în care reclamanta avea posibilitatea de a contesta decizia a cărei anulare în parte se cere a fost depășit în mod evident de către aceasta.
Potrivit prevederilor art.23 din nr.HG1025/2006, cu modificările și completările ulterioare, arată că plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului, se efectuează începând cu luna următoare aprobării cererii prin decizie a directorului executiv al direcției teritoriale.
Sumele primite cu titlu de indemnizație lunară pentru creșterea copilului, reprezintă acceptarea tacită a deciziei.
Față de dispozițiile legale invocate, apreciază că, în ipoteza necomunicării deciziei, reclamanta nemulțumită că indemnizația i s-a acordat numai pentru un singur copil, trebuia să conteste acest fapt în termenul de 30 de zile de la primirea indemnizației, termen care nu a fost respectat.
În ceea ce privește acordarea mai multor indemnizații, în speță două, învederează că potrivit dispozițiilor art.6 alin.1 din OUG nr.148/2005, cu modificările și completările ulterioare, concediul și indemnizația lunară prevăzute la art.1, respectiv la art.2, precum și stimulentul prevăzut la art.3 se cuvin pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției.
Textul menționat, cuprins în nr.OUG148/2005, cu modificările și completările ulterioare, prevede acordarea indemnizației pentru naștere și nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele în baza prevederilor art.304/1 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurenta ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederileart.9 alin.5 din nr.OUG148/2005,cu modificările și completările ulterioare, contestațiile formulate împotriva deciziei de admitere sau, după caz, de respingere a cererii de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului, se soluționează potrivit Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Decizia nr.15787/17.10.2007,emisă de directorul B prin care s-a probat acordarea indemnizației pentru creșterea copilului, în cuantum de 600 lei a fost comunicată reclamantei recurente în termen de 5 zile de la data emiterii, astfel cum prevede art.9 alin.4 din nr.OUG148/2005, iar instanța de fond a reținut corect că la data la care reclamanta s-a adresat instanței, termenul de 30 de zile în care avea posibilitatea de a contesta decizia a cărei anulare în parte se cere a fost depășit.
Prin plângerea prealabilă înregistrată la. B cu nr.16475/03.11.2008, reclamanta a solicitat acordarea a două indemnizații pentru cei doi copii ai săi, plângere care a fost respinsă prin adresa nr.123/27.11.2008 pe considerentul că nu a fost respectat termenul legal de 30 de zile de la comunicare în care se putea contesta decizia.
Referitor la invocarea unei împrejurări mai presus de voința ei, care să determine repunerea în termenul de contestație potrivit prevederilor art.103 Cod procedură civilă, instanța de fond a reținut corect că nașterea în sine sau consecințele firești ale nașterii nu reprezintă o împrejurare care să fi făcut imposibilă introducerea unei cereri la autoritatea emitentă, cu atât mai mult cu cât în chiar cuprinsul deciziei se menționează termenul de contestație.
De asemenea, nu poate fi invocată nici necunoașterea legii și nici o împrejurare care nu putea fi prevăzută de un om cu o minimă diligență, cum susține recurenta, deoarece repunerea în termen este o măsură excepțională și se referă la cauze temeinic justificate și la împrejurări ce nu sunt imputabile titularului dreptului, ceea ce în cauza de față nu este cazul.
În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă, raportat la prevederile art.9 alin.5 din nr.OUG148/2005, recursul declarat de recurenta va fi respins ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta, împotriva sentinței nr.501/CA din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 3 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. dec. -
- în concept - 08.12.2009
- jud. fond. -
- tehnoredact - 4 ex.
- 10.12.2009
- 2 com. _________ cu:
-
- Agenția Județeană pentru Prestații Sociale
Președinte:Tătar IoanaJudecători:Tătar Ioana, Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu
