Anulare act administrativ . Decizia 678/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr-DECIZIE Nr. 678/2008
Ședința publică de la data de 09 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 2: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 3: Morina
Grefier -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN N, împotriva sentinței civile nr.114 din 16 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul- pârât, lipsă fiind intimata- reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că s-a depus la dosar prin compartimentul arhivă al instanței, concluzii scrise din partea intimatei însoțite de copia carnetului său de muncă și decizia nr.2582/18.09.2008 emisă de N prin care s-a anulat decizia nr.2490 din 11.10.2007(filele 17-20 dosar), după care:
Nemaifiind cereri de formulat în cauză sau alte chestiuni prealabile, instanța constată dosarul în stare de judecată, acordând cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul recurentului- pârât având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, având în vedere că intimata nu mai putea ocupa un post de profesor titular la catedra de educație tehnologice, aceasta nefăcând dovada absolvirii unui curs postuniversitar în domeniile cerute de către legislația în vigoare. Mai arată că în prezent, intimata are catedră pentru disciplina educație tehnologică, la școala din comuna Roșie și că mențiunile efectuate în cartea de muncă sunt doar în ceea ce privește salariul, nu și profesia.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
-deliberând-
Asupra recursului contencios - administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 114/CA/16 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul în dosarul - au fost respinse excepțiile tardivității, lipsei procedurii prealabile și prematurității acțiunii, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Școlar Județean N, dispunându-se anularea deciziei nr. 2490/11 octombrie 2007 a Inspectoratului școlar Județean N, precum și a deciziei de restrângere a activității concretizate prin adresa nr. 6853/28 mai 2007.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
1. În legătură cu excepția lipsei procedurii prealabile (și deci a prematurității acțiunii) s- reținut că reclamanta a solicitat, prin acțiunea precizată, anularea Deciziei nr. 2490/11.10.2007 emisă de către Inspectoratul Școlar Județean N, prin care s-a dispus detașarea de la unitatea de învățământ "Grupul Școlar " la "Colegiul Tehnic de Transporturi - P N" și totodată anularea deciziei de restrângere a activității ca titular pe catedra de educație tehnologică de la "Școala cu Clasele I-VIII Roșie".
Decizia nr. 2490/11.10.2007 a fost emisă după introducerea cererii de chemare în judecată (înregistrată la tribunal la data de 02.07.2007), astfel că reclamanta nu a mai avut posibilitatea îndeplinirii procedurii prealabile. Procesul fiind declanșat deja, ambele capete de cerere, indisolubil legate între ele, trebuiau soluționate împreună, astfel că nu mai era necesară îndeplinirea acestei proceduri.
Pentru capătul de cerere referitor la anularea deciziei de restrângere a activității ca titular pe catedra de educație tehnologică de la "Școala cu Clasele I- VIII Roșie", instanța a considerat că a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută la art. 7 din Legea contenciosului administrativ.
Din conținutul adresei nr. 6853/2007 emisă de pârât rezultă că, urmare ședinței de soluționare a restrângerilor de activitate s-a întocmit un proces verbal pe care reclamanta a refuzat să- semneze. Aceasta s-a adresat însă, la data de 27.04.2007, cu plângere Inspectoratului Școlar al Județului N, răspunsul fiind adresa nr. 6853/2007, (fila 7).
Prin urmare, instanța a respins excepția lipsei procedurii prealabile și
deci a prematurității introducerii acțiunii.
2. Excepția tardivității formulării cererii a fost, de asemenea, respinsă pentru următoarele motive:
Analizând tot separat cele două capete de cerere instanța a constatat că cererea privind anularea Deciziei nr. 2490/11.10.2007 nu este tardivă, aceasta fiind adresată instanței la data de 07.11.2007, în termen de aproximativ o lună de la emitere.
Pentru capătul de cerere referitor la restrângerea activității ca titular pe catedra de educație tehnologică de la "Școala cu Clasele I-VIII Roșie", intimatul nu a comunicat reclamantei nici o decizie, de fapt nu a emis vreo decizie în acest sens deoarece nu a depus-o la dosar, deși instanța a solicitat prezentarea acesteia. Și pentru că nu a fost emisă o decizie de restrângere a activității care să fie comunicată reclamantei și pe care aceasta să aibă posibilitatea să o conteste în termenul prevăzut de Legea nr. 554/2004, instanța a ajuns la concluzia că măsura de restrângere a activității reclamantei ca titular pe catedra de educație tehnologică de la "Școala cu Clasele I-VIII Roșie" s-a concretizat în adresa nr. 6853/28.05.2007.
În aceste condiții, față de data introducerii acțiunii (02.07.2007), reclamanta s-a încadrat în termenul de 6 (șase) luni prevăzut la art. 11 din nr. 544/2004.
3. Pe fondul cauzei, acțiunea este întemeiată, instanța admițând-o așa cum fost precizată la data de 07.11.2007 (fila 36).
Prin Decizia nr. 316/22.06.2004 emisă de către Inspectoratul Școlar Județean N s-a confirmat reclamantei statutul de titular la Școala cu Clasele I-VIII Roșie și Școala - Roșie, pe catedra de educație tehnologică, "pe perioada rezistenței postului"( fila 5). Același lucru este confirmat și prin Decizia nr. 1271/26.05.2006. Cu toate că reclamanta avea calitatea de titular și că nu a fost desființată catedra de educație tehnologică, în ședința publică privind etapa de soluționare a pretransferurilor și transferurilor pentru restrângere de activitate, anul școlar 2007-2008 (procesul verbal din data de 27.04.2007 fiind depus la dosar la cererea instanței, la filele 181-183), s-a hotărât de către pârât intrarea în restrângere de activitate și atribuirea unui post la Grupul Școlar. Așa cum s-a menționat mai sus, nu s-a emis nici o decizie în acest (fapt confirmat de pârât prin adresa nr. 4264/03.04.2008 - fila 180), iar reclamanta nu a fost de acord cu măsura luată, refuzând semnarea procesului verbal.
Ca temei juridic al acestei măsuri s-au invocat atât prin adresa nr. 6853/2007, cât și în fața instanței dispozițiile Ed. nr. 5602/13.11.2006 privind aprobarea Metodologiei privind mișcarea personalului didactic, cap. I, art. 1, pct.15, lit. c, alin. 3 și alin. 4, care prevăd că: "Cadrele didactice, cu studii medii, titularizate pe o catedră de educație tehnologică, care, până la data soluționării restrângerilor de activitate, nu fac dovada frecventării cursurilor universitare în domeniul tehnic, silvic, economic sau agricol, cel puțin în anul patru de studii, în anul universitar 2006-2007, vor intra în restrângere de activitate, fiind transferate pentru restrângere de activitate pe catedre de pregătire/instruire practică în specialitate. Cadrele didactice, cu studii medii, titularizate pe o catedră de educație tehnologică, care nu se află într-o formă de pregătire universitară cel puțin în anul patru de studii, în anul universitar 2006-2007, în domeniul tehnic, silvic, economic sau agricol, sunt considerate necalificate și retribuite corespunzător".
Dar aceste dispoziții nu au aplicabilitate în cazul reclamantei deoarece se referă la cadrele didactice cu studii medii, ori reclamanta este absolventă a Universității Tehnice "G " din I, Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor, promovând examenul de absolvire în sesiunea iunie 2004 ( diploma este atașată la dosar la fila 39). De asemenea, deține și un certificat de absolvire, emis de aceeași universitate, din care rezultă că a absolvit Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic și care îi conferă dreptul de a profesa ca și cadru didactic. Prin urmare, reclamanta are studii superioare, fapt ce a fost avut în vedere și la completarea carnetului de muncă unde, la nr. crt. 103, rubrica "mutația intervenită", la data 1.09.2004, se precizează "schimbat încadrarea, continuat studiile", iar la următoarea rubrică este menționat "Prof. II/Gr. II", față de " - Instructor Gr. II" cum era înscris până la data de 01.09.2004.
În consecință, măsura luată de inspectorat de atribuire a unui alt post, la Grupul Școlar, este nelegală, reclamanta este titulară la Școala cu Clasele I-VIII Roșie și Școala - Roșie, pe catedra de educație tehnologică, pe toată perioada rezistenței postului, are studii superioare, neintrând sub incidența dispozițiilor Ed. nr. 5602/13.11.2006, privind aprobarea Metodologiei privind mișcarea personalului didactic, cap. I, art. 1, pct.15, lit. c, alin. 3 și alin. 4, temei greșit invocat de pârât în adresa nr. 6853/28.05.2007.
Anularea acestei măsuri, care nici nu a fost concretizată printr-o decizie, ci doar prin adresa nr. 6853/28.05.2007, conduce la anularea tuturor actelor administrative ulterioare, inclusiv a Deciziei nr. 2490/11.10.2007 prin care reclamanta a fost detașată de la Grupul Școlar la Colegiul Tehnic de Transporturi P
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâta Inspectoratul Școlar Județean N, scutit de plata taxei de timbru și dispozițiile art. 15 lit. a din Legea 146/1997.
În motivarea recursului s-a susținut interpretarea eronată prevederilor legale la respingerea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile, în condițiile în care decizia N nr. 2490/11 octombrie 2007 se referă la o cu totul altă etapă a mobilității, respectiv la detașarea în interesul învățământului, iar adresa considerată plângere de către instanță se referea la etapa soluționării restrângerilor de activitate.
Cu privire la fondul cauzei s-a susținut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor impuse de către lege, a absolvirii unei specializări într-o formă de pregătire universitară și în domeniile cerute. Potrivit dispozițiilor art. 132 din Legea 128/1997 este obligatorie completarea studiilor în termenul prorogat prin Legea 195/2005 până la data de 01 septembrie 2007. Pe de altă parte, dispozițiile art. 1 pct. 15 lit. c teza II, III din nr. 5602/2006 prevăd că în perioada completării studiilor cadrele cu studii medii sunt considerate calificate dacă pot dovedi că au absolvit cu diplomă învățământul universitar de scurtă durată în domeniile indicate sau se află cel puțin în anul patru de studii în anul universitar 2006 - 2007, norma de predare stabilindu-se conform art. 43 lit. d și art. 45 al. l din Legea 128/1997, iar salarizarea conform studiilor absolvite. În consecință, obligația completării studiilor revine și cadrelor didactice cu studii superioare de scurtă durată, nu doar celor cu studii medii. din carnetul de muncă se realizează doar pentru plata salariului, fără a conferi o nouă specializare.
Legal citată, intimata solicitat respingerea recursului prin cererea din 07 octombrie 2008, recurenta anulând decizia nr. 2490/11 octombrie 2007, precum și pe cea de restrângere a activității concretizată prin adresa nr. 6853/28 mai 2007, fiind emisă decizia nr. 5282/18 septembrie 2008 de repunere în dreptul de profesor titular la Școala Roșie.
Pentru susținerea apărării au fost depuse înscrisuri: decizia nr. 2582/18 septembrie 2008 a N, copie de pe cartea de muncă seria - nr. -.
Examinând recursul promovat pentru motivele arătate în condițiile art. 304, 3041Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile referitor la decizia nr. 2490/11 octombrie 2007 emisă de pârâtă, instanța constată că prin această decizie reclamanta a fost detașată în interesul învățământului de la unitatea de învățământ Grup Școlar la Colegiul Tehnic de Transporturi P Având în vedere că anterior acestei decizii reclamanta era cadru didactic titular, pe perioada rezistenței postului/catedrei la Școala cu clasele I-VIII Roșie și Școala - Roșie, ulterior, ca urmare intrării în restrângere de activitate, în anul 2007 a fost transferată, conform dispozițiilor art. I pct. 15 lit. c al. 4 din 5603/2006 la Grupul Școlar, potrivit procesului - verbal încheiat la 27 aprilie 2007 în ședința de soluționare pretransferurilor și transferurilor pentru restrângere de activitate.
În aceste împrejurări, cele două decizii, de restrângere de activitate cu consecința transferului la Grupul Școlar și de detașare de la acesta la Colegiul Tehnic de Transporturi PNs unt în strânsă interdependență din perspectiva condițiilor legale de fond și procedură pentru adoptarea acestora.
Consecința care se impune constă în aceea că prin formularea contestației din 27 aprilie 2007 la decizia din etapa trasferurilor reclamanta a îndeplinit procedura prealabilă pentru actele administrative prin care i s-a modificat locul de muncă, cu atât mai mult cu cât decizia 2490/11 octombrie 2007 a fost emisă după formularea acțiunii împotriva deciziei de restrângere de activitate și transferul la unitatea de învățământ de unde s-a dispus detașarea.
Referitor la fondul cauzei, instanța apreciază că interpretarea dispozițiilor legale incidente în cauză a fost efectuată în mod corect de prima instanță. Astfel, reclamanta este absolventă învățământului universitar de scurtă durată conform diplomei de absolvire a Universității tehnice "Gh. " din I, Facultatea de Știință și Ingineria Materialelor în Științei Materialelor, în baza promovării examenului de absolvire din sesiunea iunie 2004. În această situație, reclamanta este considerată calificată, norma didactică de predare stabilindu-se conform dispozițiilor art. 43 lit. d și art. 45 alin. 1 din Legea 128/1997, potrivit dispozițiilor art. I pct. 15 lit. c al. 2 din 5602/2006 care prevăd alternativ condițiile în acest sens, alături de cea referitoare la frecventarea cursurilor universitare în domeniile arătate cel puțin în anul patru de studii, în anul universitar 2006 - 2007. În aceste condiții nu se poate aprecia că în cauză sunt îndeplinite condițiile alin. 4 al aceluiași articol, cu privire la restrângerea de activitate.
Relevantă, din perspectiva dispozițiilor art. I pct. 15 lit. a din același ordin, prezintă și împrejurarea că reclamanta era înscrisă în anul universitar 2007 - 2008 semestrul III de studiu la cursurile universitare de conversie educație tehnologică.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 al. l Cod procedură civilă va fi respins recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ promovat de recurentul - pârât INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN N, împotriva sentinței civile nr.114 din 16 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi,09 octombrie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. /
Red.
tehnored. 2 ex.
27/28 oct. 2008
Președinte:Vera StănișorJudecători:Vera Stănișor, Mona Gabriela Ciopraga, Morina