Anulare act administrativ fiscal. Sentința 150/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR. 150/F/CA/2008
Ședința publică de la 07 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marieta Florea
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, împotriva pârâtelor COMISIA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR CU handicap ADULȚI DIN CADRUL AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP, și COMISIA JUDEȚEANĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI DIN CADRUL CONSILIULUI JUDEȚEAN A, având ca obiect anulare act administrativ
În interiorul termenului de pronunțare la dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise din partea reclamantului, precum și copia raportului de expertiză medicală întocmit de Serviciul de medicină legală din cadrul Spitalului Județean
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 30.09.2008, când a fost amânată pronunțarea pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de APEL ALBA IULIA sub dosar nr- reclamantul a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele COMISIA DE EVALUARE MEDICALĂ A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI DIN CADRUL CONSILIULUI JUDEȚEAN A și COMISIA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI B din cadrul AUTORITĂȚII NAȚIONALE să se dispună anularea Deciziei de încadrare în grad de handicap nr.1448/19.02.2008 emisă de pârâta 2 și a Certificatului de încadrare în gradul corespunzător de handicap nr.7584/22.11.2007 emis de pârâta de ordinul 1, și să se dispună încadrarea reclamantului în gradul corespunzător de handicap așa cum prevăd criteriile din Ordinul nr- al Ministerului Sănătății și Familiei.
În motivarea acțiunii reclamantul susține că din actele medicale depuse la comisie rezultă că suferă de epilepsie focală cu crize comitiale temporale secundar generalizate și sindrom piramidal stânga post meningiom de șanț olfactiv operat în 1992, reoperat în 2006 și recidivat, datorită cărora simțul olfactiv și siguranța motorie i-au dispărut, prezentând tulburări de coordonare și fenomene de psihoze cu tulburări de personalitate, ceea ce presupune încadrarea sa în gradul accentuat de handicap.
În drept se invocă art.1 și 3 din Legea nr.554/2004.
Prin întâmpinare pârâta de ordinul 1 solicită respingerea acțiunii, apreciind ca legale actele atacate, susținând că reclamantul nu se încadrează în criteriile medicale aprobate prin Ordinul nr.726/2002 al MSF și nici în noile criterii ale Ordinului nr.762/2007, întrucât epilepsia a debutat la vârsta de 32 de ani și nu în copilăria sau adolescența reclamantului.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține:
Prin Certificatul de încadrare în grad de handicap nr.7584/22.11.2007 pârât 1 respins cererea reclamantului de încadrare în grad corespunzător de handicap, constatând că boala de care suferă reclamantul nu se încadrează în criteriile medicale aprobate prin Ordinul nr.726/2002 al MSF.
Împotriva acestei soluții reclamantul a formulat contestație, care a fost respinsă prin Decizia nr.1448/19.02.2008 a Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, cu aceeași concluzie a neîncadrării în criteriile medicale aprobate prin Ordinul nr.726/2002, epilepsia constituind boală și nu handicap.
În probațiune s-a depus dosarul medical - în copie - care a stat la baza analizării cererii reclamantului și emiterii actelor atacate și la cererea reclamantului s-a efectuat o expertiză medico-legală.
Reclamantul a fost operat în 1992 de meningiom de șanț olfactiv (fila 53=, iar în anul 2006 fost reoperat prezentând ca efect secundar al intervenției chirurgicale încă din 1993 epilepsie focală. În 1992 reclamantul avea 32 de ani.
Potrivit expertizei medico-legale (fila 76) frecvența crizelor epileptice este mică, iar în 2008 prezintă un deficit motor minim la membrele de parte dreaptă, care nu afectează, prehensiunea și gestualitatea.
Conform Cap.I pct.6 din Ordinul nr.726/oct.2002 al MSF în vigoare la data emiterii certificatului atacat, epilepsia cu debut precoce (copilărie-adolescență) indiferent de etiologie și dacă crizele sunt de 1/zi sau dacă se asociază cu tulburări psihice constituie handicap de grad accentuat.
]Boala reclamantului a apărut doar la vârsta acestuia de 32 de ani, ca urmare a intervenției chirurgicale, astfel că nu se poate considera că a existat încă din copilăria/adolescența acestuia. Prin urmare, reclamantul nu ar putea fi încadrat în grad de handicap datorită acestei afecțiuni, așa cum corect au reținut pârâtele în actele emise.
În ce privește tumoarea cerebrală benignă depistată în 1992, așa cum se prevede în același articol al Ordinului menționat, aceste afecțiuni au un caracter handicapant în raport cu intensitatea deficitului funcțional, în absența lui rămânând la latitudinea comisiilor de expertiză medicală a persoanelor cu handicap pentru adulți stabilirea gradului de handicap.
Ori din raportul de expertiză rezultă că deficitul motor la membrele de parte dreaptă este minim și nu afectează, prehensiunea și gestualitatea.
Instanța reține pe baza acestor constatări științifice că nici datorită acestei afecțiuni reclamantul nu îndeplinește criteriile medicale prev. în Ordinul nr.726/2002 și nu poate fi încadrat în grad de handicap.
De altfel, așa cum rezultă din actele atacate reclamantul beneficiază datorită bolii sale de pensie de invaliditate.
În consecință, pentru argumentele de mai sus se apreciază acțiunea reclamantului ca nefondată și va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, domiciliat în A, str.- - Bl.12,.1,.5 împotriva pârâtelor COMISIA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP ADULȚI DIN CADRUL AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP, cu sediul în B, sector 3,- și COMISIA JUDEȚEANĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI DIN CADRUL CONSILIULUI JUDEȚEAN A, cu sediul în A I,-.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 07 Octombrie 2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red.M:
Dact.I:/5 ex./21.10.2008
Președinte:Marieta FloreaJudecători:Marieta Florea