Anulare act administrativ fiscal. Decizia 3/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 3/R-CONT
Ședința publică din 06 Ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
- - -, judecător
- -, judecător
, grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței nr.263/CA din 20 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta - SRL, cu sediul în P, III, -.3,.E,.3, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta- reclamantă DGFP A prin consilier jr., în baza delegației de la dosar, lipsind intimata- reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar a fost depusă o cerere din partea intimatei- reclamante prin care se solicită amânarea cauzei pentru a-și angaja apărător.
Curtea respinge cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare formulată în scris de intimata- reclamantă și, constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul recurentei-pârâte DGFP A, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, modificarea sentinței și, pe fond, respingerea contestației și menținerea ca legală a deciziei contestate.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeș la data de 13.03.2009 sub nr-, reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâta ANAF prin DGFP A, solicitând anularea deciziei nr.12/18.02.2009.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că, întrucât a încetat activitatea, a dispus suspendarea acesteia pentru o perioadă de trei ani. Ulterior, societatea a fost dizolvată în temeiul art.227 lit.d) din Legea nr.31/1990.
Pentru a împiedica lichidarea societății, pârâta a emis acte administrativ-fiscale și acte de executare silită, prin care a stabilit abuziv în sarcina reclamantei o datorie de 125.706 lei, reprezentând TVA și impozit pe venitul microîntreprinderilor, fiecare cu accesoriile corespunzătoare.
Pentru debitul de mai sus, însă, pârâta a emis anterior și decizia nr.124/10.12.2003, precedată de procesul-verbal din 27.10.2003, acte atacate de către reclamantă în fața instanțelor judecătorești, dar a căror judecată a fost suspendată întrucât pârâta depusese plângere împotriva reclamantei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești și s-a constituit parte civilă în respectivul dosar.
În cauzele penale soluționate prin sentința penală nr.2732/09.12.2004 - pronunțată în dosarul nr.3225/2004, decizia penală nr.244/23.06.2005 - pronunțată în dosarul nr.715/2005, și decizia penală nr.480 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr-, a fost cercetat în calitate de inculpat, angajatul societății reclamante, reclamanta fiind parte responsabilă civilmente, iar Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală - fiind parte civilă pentru debitul cuprins în deciziile nr.124/10.12.2003 și nr.12/18.02.2009.
În rezolvarea laturii civile, prejudiciul a fost stabilit la suma de 177.028.301 lei și a fost achitat integral către partea civilă.
În această situație și având în vedere dispozițiile art.22 Cod procedură penală, care impun cu autoritate de lucru judecat hotărârea penală celei civile, pârâta nu poate avea pretenții în cauza de față la același debit care a fost deja stabilit în deciziile sale din 2003 și 2009 și achitat deja.
Prin sentința nr.263/20.07.2009, Tribunalul Argeș - Secția civilă a admis contestația reclamantei și a anulat decizia nr.12/18.02.2009 emisă de DGFP A, reținând că prin decizia nr.12/2009 DGFP Aar espins contestația administrativă formulată de - SRL împotriva procesului verbal nr.13252/28.10.2003 prin care s-a stabilit în sarcina sa plata sumei de 125.706 lei TVA și impozit pe venitul microîntreprinderilor plus accesorii. Pârâta a reținut că în perioada ianuarie-decembrie 2002 reclamanta a efectuat transport internațional de persoane cu trei microbuze, fără a înregistra în evidența contabilă sumele încasate. Datoriile la care se referă decizia pârâtei sunt aceleași cuprinse și în decizia nr.124/10.12.2003 emisă de aceeași pârâtă. Prin decizia penală nr.244/2005 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr.715/P/2005, definitivă prin decizia penală nr.480/R/2006 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr-, s-a stabilit că suma solicitată de către organele fiscale de la societatea reclamantă cu titlu de TVA nu poate fi acordată întrucât nu este dovedită.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta care, invocând dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând următoarele.
Prima instanță a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art.22 Cod procedură penală, întrucât nu întotdeauna există identitate între vinovăția penală și vinovăția civilă. autorității de lucru judecat a hotărârii penale cuprinde doar vinovăția penală, iar nu și pe cea civilă.
Inculpatul a fost judecat în calitate de angajat, iar nu de reprezentant al reclamantei, răspunderea penală a acestuia fiind personală, fără legătură cu răspunderea penală a societății reclamante sau a reprezentanților acesteia.
Prin hotărârile judecătorești pronunțate în cauza penală nu s-a dispus și anularea procesului-verbal de control nr.13252/28.10.2003. Dacă în privința unei persoane s-a considerat că faptele sale nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, nu înseamnă că nu există o răspundere fiscală a acesteia.
Art.22 alin.1 Cod procedură penală nu include în sfera autorității de lucru judecat a hotărârii penale cuantumul debitului datorat bugetului consolidat al statului de către reclamantă.
Prin procesul-verbal de control nr.13252/2003 s-a constatat că reclamanta nu a înregistrat toate veniturile din activitatea de transport persoane pe parcurs extern desfășurată în perioada ianuarie-decembrie 2002 cu trei microbuze, motiv pentru care organele fiscale au stabilit prin estimare baza impozabilă și au calculat debite suplimentare.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Prin procesul verbal nr. 13252/28.10.2003, organele de control ale DGFP A au stabilit în sarcina intimatei reclamante obligația de plată a sumei de 1.257.061.954 lei reprezentând TVA suplimentară și impozit suplimentar pe venitul microîntreprinderilor, ambele cu accesoriile fiscale corespunzătoare, sumă aferentă perioadei 1.01.2002 - 1.12.2002 și stabilită prin estimare, pornind de la faptul că societatea a înregistrat venituri din activități de transport internațional de persoane, fără a le evidenția în contabilitate.
Prin decizia nr. 124/10.12.2003, DGFP Aas uspendat soluționarea contestației administrative formulate de reclamantă împotriva procesului verbal descris mai sus, până la pronunțarea unei soluții definitive în cauza penală în care numiții și, asociați și administratori ai societății contestatoare (denumită la acel moment - Trans National SRL), erau cercetați.
Prin sentința penală nr. 2732/9.12.2004, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. 3225/2004, așa cum a rămas definitivă prin decizia de recurs nr. 480/R/11.10.2006 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr-, a fost condamnat penal pentru infracțiuni prevăzute de legea pentru combaterea evaziunii fiscale, legea contabilității ș codul penal, reținându-se că acesta, profitând de calitatea sa de angajat al - Trans National SRL și de gestionar de fapt al microbuzelor societății, a organizat transporturi internaționale de persoane, însușindu-și veniturile obținute în acest mod.
Instanța penală a admis în parte pretențiile civile formulate de partea civilă DGFP A - pretenții constând în TVA, impozit pe venit microîntreprindere și accesorii fiscale - și a dispus obligarea în solidar a inculpatului și a părții responsabile civilmente - Trans International SRL (în calitate de comitent al inculpatului) la plata sumei de 177.028.301 lei, plus penalități calculate de data săvârșirii faptelor și până la data de 7.12.2004.
Totodată, instanța a constatat că inculpatul a achitat deja debitul principal, rămânând de plătit doar penalitățile.
Reluând soluționarea contestației administrative formulate împotriva procesului verbal nr. 13252/28.10.2003, DGFP A a constatat că respectivul proces verbal nu a fost desființat de către instanță și, ca atare, prin decizia nr. 12/18.02.2009, a respins contestația societății în sarcina căreia a menținut obligația de plată a sumei de 125.706 lei noi reprezentând TVA și impozit pe venitul microîntreprinderilor, ambele cu accesorii fiscale.
Soluția data de recurenta pârâtă este greșită, însă, așa cum în mod corect a apreciat și instanța de fond.
Este adevărat că răspunderea penală este personală, însă în cauză interesează faptul că prejudiciul produs bugetului de stat a fost deja acoperit în parte.
În condițiile în care bugetul de stat a cunoscut un prejudiciu constând în TVA și impozit pe venit microîntreprinderi suplimentare, rezultate din fapte comerciale aducătoare de venit neevidențiat în contabilitatea societății comerciale, are relevanță faptul că respectivul prejudiciu a fost acoperit în parte ș că DGFP A are un titlu pentru restul pretențiilor sale civile, respectiv pentru penalități.
Pentru argumente de interpretare greșită a legii, recurenta pârâtă nu poate primi de doua ori plata aceluiași prejudiciu. Este adevărat că răspunderea penală a unei persoane nu înlătura răspunderea civilă (în sensul larg al acestei noțiuni) a persoanei respective. Tocmai în acest sens, hotărârea penală în discuție în speță a stabilit nu doar răspunderea penală a inculpatului persoana fizică, ci și răspunderea civila a acestuia și a societății comerciale față de DGFP
Prin urmare, sentința penala a stabilit cu autoritate de lucru judecat nu doar fapta, persoana făptuitoare și vinovăția acesteia, ci si cuantumul prejudiciului cauzat prin faptă, precum și persoanele obligate să îl acopere.
Astfel, recurenta DGFP A este ținută în evaluarea prejudiciului încercat prin neplata la timp și în cuantumul corect a TVA și a impozitului pe venitul microîntreprinderilor de dispozițiile hotărârii penale care a decis și asupra aspectelor civile sus arătate.
Chiar dacă instanța penală nu a anulat procesul verbal nr. 13252/28.10.2003, aceasta a evaluat prejudiciul și l-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, astfel că recurenta pârâtă nu îl poate pretinde în alt cuantum și nici de la alte persoane decât cele prevăzute în hotărâre. Invocarea art. 22 Cod proc.pen. ar fi putut fi posibilă în situația în care latura civilă a procesului penal nu ar fi fost soluționată odată cu cea penală.
Pentru cele expuse, văzând dispoz. art. 312 alin. 1.proc.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței nr.263/CA din 20 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta - SRL, cu sediul în P, III, -.3,.E,.3, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 ianuarie 2010, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
- - - - - - -
Grefier,
Red./27.01.2010
EM/4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina
