Anulare act administrativ fiscal. Sentința 391/2010. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Sentința civilă nr. 391

Ședința publică din 20.01.2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Eugenia Ion

Grefier: ---

Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII în contradictoriu cu pârâtul

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.01.2010 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a acorda părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de azi, 20.01.2010.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, sub nr-, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității () a chemat în judecată pe pârâtul G, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securității.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a candidat pentru funcția de deputat în Parlamentul României, iar conform art. 3 lit. b) coroborat cu art. 5 alin. 1 teza II din OUG nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității verifică, din oficiu, sub aspectul stabilirii calității de lucrător sau colaborator al Securității, persoanele care au candidat în demnitățile sau funcțiile prevăzute la art. 3 lit. b) - h)1.

Reclamantul a mai arătat că, astfel cum rezultă din cuprinsul Notei de constatare nr. S/DI/1/1012 din 31.03.2009 și din înscrisurile atașate acțiunii în constatare, pârâtul figurează în dosarul de urmărire informativă nr. I 5574 (cotă ) deschis de organele de securitate asupra unui profesor de la Școala din pentru "grave manifestări dușmănoase la adresa politicii partidului și statului nostru".

Reclamantul menționat că, la acea dată, pârâtul ocupa funcția de director la aceeași unitate de învățământ și a fost folosit, în calitate de sursă, pentru a furniza informații despre persoana urmărită.

Deși documentele care alcătuiesc dosarul I 5574 nu clarifică aspecte referitoare la contextul în care pârâtul a redactat cele două materiale informative semnate cu nume real, reclamantul susținut că este evident faptul că ele nu se circumscriu cazurilor de exonerare prevăzute de art. 2, lit. b), teza II și III din nr.OUG 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. întrucât nu au avut loc în cadrul vreunei anchete (cercetare, confruntare, interogatoriu), deschisă din motive politice asupra acestuia.

Referitor la relevanța, sub aspectul existenței calității de colaborator al Securității, prin prisma art. 2 lit. b) din nr.OUG 24/2008, a materialelor furnizate de pârât, reclamantul a precizat că este necesar doar ca materialele probatorii de tipul celor arătate în textele de lege să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, că norma legală nu impune dovedirea existenței unei pluralități de informații de natură anticomunistă.

În privința primei condiții impusă de legiuitor, aceea ca informațiile furnizate Securității, indiferent sub ce formă, să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, s-a apreciat că este îndeplinită în cauză, întrucât pârâtul relatat în scris organelor Securității unele atitudini potrivnice regimului totalitar comunist ale persoanei urmărite: "// nu a fost confirmat de către adunarea generală, întrucât existau neclarități privitoare la activitatea celor doi frați ai lui în perioada anilor 1964, despre care se cunoștea că ar fi desfășurat activități contrarevoluționare. L-am auzit pe acesta discutând despre faptul că nu este mulțumit de sarcinile trasate de organele locale de partid de a contracta animale //. Totodată a afirmat că el este intelectual și nu poate să se ocupe de creșterea animalelor. În//discuții cu elevii, acesta scotea în evidență imposibilitatea unor cetățeni de a realiza sarcinile contractuale prevăzute de lege".

Cu privire la doua condiție prevăzută de lege, aceea că informațiile furnizate Securității să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, reclamantul a susținut că este asigurată, deoarece informațiile furnizate de pârât au îngrădit dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 3 lit. b), art. 5 alin. 1, art. 2 lit. b), art. 33 alin. 1, art. 8 lit. a), art. 11 alin. 1 ale OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea 293/2008, coroborate cu art. 31 alin. 1 și art. 35 alin. 5, lit. a) din Regulamentul de organizare și funcționare al, adoptat prin Hotărârea nr. 2/2008, precum și pe dispozițiile art. 112 Cod Procedură Civilă.

Prin întâmpinarea formulată la data de 21.10.2009, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, pentru următoarele motive:

Nu s-a considerat un colaborator al Securității ci un urmărit al acesteia pentru activitatea sa științifică și relații cu specialiștii străini, mai ales că în iunie 1989 a fost chemat la sediul Postului de Poliție din, județul de către un ofițer de Securitate, care l- amenințat cu cătușele pentru că organiza național "Omul și muntele", ediția a VI la care participau specialiști universitari și din institute de cercetare, muzee, unități de învățământ și alți iubitori de M și natură, iar la prima ediție, din anul 1985, participat și profesorul. despre care este acuzat de că i-ar fi încălcat dreptul la libera exprimare.

Cele două note pe care a fost obligat să le dea ofițerului de securitate au fost scrise la sediul instituției pe care o conducea ca director, nu din proprie inițiativă, ci la insistența ofițerului care deținea deja acele informații, acesta fiind obligat să le confirme, întrucât, altfel s-ar fi considerat că nu are cunoștință de ceea ce se întâmplă în instituție.

Prin informațiile furnizate încercat să minimalizeze eventualele consecințe, să- apere pe profesorul. și să dea explicație pentru ceea ce ofițerul afirma că acesta susține.

În calitatea de director pe care deținut- până septembrie 1988 reprezenta instituția în raport cu alte instituții ale statului și nu putea refuza colaborarea cu acestea, inclusiv cu Securitatea.

Acuzația gravă ce i se aduce prin acțiunea în constatare de către, în sensul că " a făcut posibilă suprimarea sau îngrădirea acestor drepturi având reprezentarea clară a faptului că relatări ca cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări", fost făcută fără se avea în vedere nota doua (din 03.12.1987) din Nota de constatare S/DI/I/1012/31.03.2009, în care prezentat evoluția profesională profesorului. astfel "în legătură cu tov.. menționez următoarele:. are o comportare normală în școală, are funcția de propagandist la învățământul politico-ideologic, este îndrumător și în general își îndeplinește sarcinile ce decurg din acestea".

Evoluția profesională prof.. dovedește că nu a avut în cadrul școlii din, din partea directorului și a colegilor nicio suprimare sau îngrădire a drepturilor, cum se susține de către.

Astfel, acesta fost admis în la treia cerere, a devenit propagandist al, îndeplinit funcția de îndrumător al organizației din Școală, prin primirea în i s- deschis calea de a deveni director de școală, a primit apartament în blocul construit de stat în apropierea casei care nu i-a fost demolată, în timp ce alți locuitori ai comunei nu au beneficiat de acest drept.

Dacă ar fi desfășurat activitate de colaborare cu Securitatea ar fi apărut și la alte note referitoare la profesorul. sau la alte persoane.

Nu a avut un angajament sau contract cu Securitatea, nu a avut nume conspirativ, nu beneficiat cu nimic din cele două note scrise în fața ofițerului, dimpotrivă, a fost tot timpul urmărit și, desigur, mulți au dat relații sau note și despre el.

În concluzie, având în vedere cele menționate, faptul că nu fost chemat să dea explicații la. așa cum s- procedat cu alți politicieni candidați, că nu și- făcut un obicei din fi colaborator al Securității, ci a avut alte preocupări ( a scris 11 cărți cu caracter științific și publicat peste 35 articole în reviste românești și străine de specialitate), pârâtul considerat că acționarea sa în judecată spre a fi declarat colaborator al Securității este exagerată și îi afectează grav dreptul la imagine de care și el beneficiază în conformitate cu art. 30 alin. 6 din Constituția României.

În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Pârâtul candidat la funcția de deputat în Parlamentul României la alegerile din luna noiembrie 2008.

În această calitate, în conformitate cu disp. art. 3 lit. b) și art. 5 alin. 1 teza II din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, a efectuat verificări, din oficiu, sub aspectul posibilei calități de lucrător sau de colaborator al Securității.

În acest sens, s-a emis Nota de constatare nr. S/DI/I/1012 din 31.03.2009, în care s- reținut că pârâtul figurează în dosarul de urmărire informativă nr. I 5574, deschis de organele de securitate asupra unui profesor (.) de la Școala din pentru "grave manifestări dușmănoase la adresa politicii partidului și statului nostru" și "manifestări necorespunzătoare la adresa înaltelor personalități".

În anul 1986, pârâtul avea funcția de director al Școlii din și, în această calitate, a furnizat materiale informative organelor de securitate, în perioada 1986-1987, semnate de acesta.

Astfel, în informarea din data de 07.02.1986, olografă, semnată cu numele real, acesta a relatat despre profesorul. exprimându-se astfel: "nu a fost confirmat de către adunarea generală întrucât existau neclarități privitoare la activitatea celor doi frați ai lui în perioada 1964, despre care se cunoștea că au desfășurat activități contrarevoluționare. L-am auzit pe acesta discutând despre faptul că nu este mulțumit de sarcinile trasate de organele locale de partid de a contracta animale //. Totodată a afirmat că el este intelectual și nu poate să se ocupe de creșterea animalelor //. În aceste discuții cu elevii, acesta scotea în evidență imposibilitatea unor cetățeni de a realiza sarcinile contractuale prevăzute de lege".

Deși Nota de constatare întocmită de Direcția de Investigații face trimitere și la Nota din 03.12.1987, olografă, semnată cu numele real, înregistrată de ofițer pe numele sursei "DIRECTORUL", acțiunea în constatare promovată în instanță se întemeiază exclusiv pe informațiile furnizate de pârât și cuprinse în informarea din data de 07.02.1986, astfel că, în cadrul controlului judiciar, se va aprecia dacă această informare privitoare la profesorul . se încadrează în ipoteza normei legale cuprinsă în art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008.

Potrivit disp. art. 2 lit. b) din acest act normativ, colaborator al Securității este "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului".

Prima condiție impusă de legiuitor, aceea ca informațiile furnizate Securității, indiferent sub ce formă, să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, este îndeplinită în cauză, întrucât în informarea dată de 07.02.1986 pârâtul transmis date și informații de interes pentru organele de securitate, privitoare la nemulțumirile profesorului. față de sarcinile trasate de organele locale de partid de a contracta animale, neconfirmarea acestuia de către adunarea generală urmare neclarităților existente în privința celor doi frați ai săi cunoscuți că ar fi desfășurat activități contrarevoluționare, precum și discuțiile acestuia cu elevii în care evidenția imposibilitatea unor cetățeni de a realiza sarcinile contractuale prevăzute de lege.

Furnizarea acestor informații către organele de securitate expus persoana în cauză unor consecințe negative precum urmărirea și supravegherea informativă, pentru simpla exprimare opiniilor și convingerilor sale, constituind activități care au vizat îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor consacrat de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Prin urmare, este întrunită și cea de- doua condiție prevăzută de art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 pentru constatarea calității de colaborator al Securității, aceea ca informațiile furnizate să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Constatarea calității de colaborator al Securității are loc în ipoteza îndeplinirii cumulative a celor două condiții reglementate de art. 2 lit. b) din actul normativ menționat, nefiind condiționată de existența unui document de tipul angajamentului, unor materiale informative semnate cu nume conspirativ sau unei pluralități de informații privitoare la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

De asemenea, nu este necesar a se dovedi încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, cerința impusă de legiuitor fiind aceea ca informațiile transmise să facă posibilă îngrădirea sau suprimarea acestor drepturi.

Prin urmare, Curtea constată că apărările formulate de pârât prin întâmpinare nu sunt de natură să conducă la concluzia netemeiniciei acțiunii în constatare promovată de .

Pentru considerentele evidențiate, în temeiul disp. art. 11 din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, Curtea va dispune admiterea acțiunii și constatarea existenței calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, cu sediul în B,--57, sector 3, în contradictoriu cu pârâtul, cu domiciliul în Râmnicu V, Calea lui nr. 174,. 31,. B,. 3, județul

Constată existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul G, născut la data de 18.05.1948, în, județul V, fiul lui și.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.01.2010.

PREȘEDINTE GREFIER

- - ---

Red.EI

Tehnored.CB/ 4ex.

22.02.2010

Președinte:Eugenia Ion
Judecători:Eugenia Ion

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 391/2010. Curtea de Apel Bucuresti