Anulare act administrativ fiscal. Decizia 461/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 461/R-
Ședința publică din 25 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
Judecător - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâta CAMERA DE COMERȚ ȘI, cu sediul în Rm. V,-, județul V, împotriva încheierii nr. 28 din data de 06.03.2008 și a încheierii nr.35 din data de 12 februarie 2008, pronunțate de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal, în dosarul nr- și de reclamantul, domiciliat în Rm. V,-, -. A,. 4, județul V, împotriva încheierii nr. 28 din data de 06.03.2008.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurenta-pârâtă Camera de Comerț și Industrie V, lipsă fiind recurentul-reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătorul recurentei-pârâte Camera de Comerț și Industrie V depune la dosar împuternicire avocațială nr. 46/25.04.2008, însoțită de chitanța cu același număr, reprezentând onorariu avocat. La solicitarea instanței, depune la dosar copia contractului de asistență juridică de la fond, purtând nr. 9/01.02.2008. Totodată, învederează instanței că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.
În raport de această împrejurare, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul recurentei-pârâte Camera de Comerț și Industrie V solicită admiterea recursului formulat de pârâtă, precizând că munca avocatului presupune și verificarea dosarului, a doctrinei și jurisprudenței și nu numai prezentarea în fața instanței, astfel că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în totalitate este întemeiată. Arată că instanța de fond luat în considerare cererea de renunțare la judecată a reclamantului fără a pune în discuție și cererea de amânare formulată de apărătorul pârâtei, deși, anterior, pentru partea adversă se acordaseră numeroase termene de amânare. De asemenea, solicită respingerea recursului reclamantului ca nefondat, menționând că, potrivit art. 246 alin. 3 Cod pr.civ. dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuieli. Solicită obligarea recurentului-reclamant la cheltuieli de judecată.
CURTEA
Constată că, prin acțiunea înregistrată la 22 octombrie 2007, reclamantul a chemat în judecată Camera de Comerț și Industrie V pentru a se dispune anularea autorizației de construire și a certificatului de urbanism emise pe numele pârâtului, repunerea în situația anterioară emiterii celor două documente și desființarea construcției edificate.
În motivarea acțiunii s-a arătat că pârâta a început realizarea unei supraetajări a imobilului în care locuiește și reclamantul chiar peste apartamentul acesteia, lucrare ce nu corespunde modului în care a fost exprimat acordul.
Prin încheierea nr.35 din 12 martie 2008, Tribunalul Vâlceaa luat act de renunțarea reclamantului la acțiune, iar prin încheierea nr.28 din 6 martie 2008, a fost admisă cererea pârâtei de completarea primei hotărâri și reclamantul a fost obligat la 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța aceste hotărâri instanța a reținut existența unei cereri de renunțare la judecată formulată la 22 ianuarie 2008, precum și faptul că din eroare nu se pronunțase asupra cheltuielilor de judecată, cheltuieli constând în onorariu de avocat pe care l-a apreciat nepotrivit de mare în raport cu activitatea desfășurată de apărător.
Împotriva acestor hotărâri s-au formulat recursuri de către ambele părți.
Recursul reclamantului privește încheierea prin care s-a completat hotărârea și poate fi încadrat în dispozițiile art.3041din Codul d e procedură civilă.
În această cale de atac s-a susținut că chitanțele de plată a onorariului de apărător s-au depus la dosar după renunțarea la judecată și tot după acest moment s-a încheiat și contractul de asistență, ceea ce trebuia să convingă instanța că solicitarea cheltuielilor de judecată s-a făcut cu rea-credință.
Renunțarea la judecată nu presupunea acordul celeilalte părți, fiind un act cu caracter unilateral și oricum urma să se rețină că apărătorul pârâtei nu a propus probe și nici măcar nu a fost prezent la singurul termen de judecată.
Pârâta a declarat recurs împotriva ambelor încheieri, iar motivele invocate sunt încadrabile în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041din Codul d e procedură civilă.
În critica adusă încheierii din 12 februarie 2008, s-a susținut încălcarea dispozițiilor art.246 alin.3 Cod procedură civilă, prin aceea că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată și pentru că se intrase în cercetarea fondului era nevoie și de acordul scris al pârâtei pentru pronunțarea acestei hotărâri.
Încheierea din 6 martie 2008 a fost criticată susținându-se că activitatea avocatului este compusă din mai multe etape ce țin de studierea dosarului, a practicii doctrinei și legislației, de discuții cu consilierul juridic, care au cel puțin aceeași importanță ca și susținerile din fața instanței.
În mod greșit tribunalul nu a pus în discuția părților renunțarea la judecată și nu a acordat termen pentru a se cere acordul pârâtei, când s-ar fi observat și că încheierea contractului de asistență este anterioară cererii de renunțare.
S-a mai susținut că de altfel reclamantul a mai formulat o acțiune împotriva aceleiași pârâte, iar reducerea onorariului este exagerat de mare.
Examinând criticile formulate se constată că ele sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
În ceea ce privește recursul reclamantului urmează a fi observate dispozițiile art.246 alin.3 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată "instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli".
Este neîndoielnic că în cauză renunțarea la judecată este ulterioară comunicării acțiunii către pârâtă. Această comunicare s-a făcut la 25 octombrie 2007 (fila 5), pârâta a formulat întâmpinare, cerere de amânare în temeiul art.56 Cod procedură civilă, iar renunțarea la judecată a fost primită la dosar la 22 ianuarie 2008, când de altfel a fost și datată de către reclamant potrivit mențiunii făcute.
În aceste condiții, în mod corect instanța a admis cererea de completare a hotărârii, reținând solicitarea pârâtei (fila 27) de obligare a reclamantului la cheltuieli de judecată și a dispus plata unei sume de bani cu acest titlu.
Este lipsit de relevanță faptul că s-au depus chitanțele de plată a onorariului după cererea de renunțare la judecată, de vreme ce așa cum s-a dovedit în recurs, contractul de asistență juridică s-a încheiat la 1 februarie 2008.
Referitor la recursurile pârâtei se reține că și acestea sunt nefondate. În ceea ce privește criticile aduse hotărârii nr.35/2008, urmează în principal să se observe că în urma modificării Codului d e procedură civilă din anul 2000 prevederea art.304 pct.6 s-a modificat în sensul că nu mai constituie motiv de modificare a unei hotărâri minus petita.
Aceasta pentru că o eventuală astfel de greșeală este remediabilă în condițiile art.2812din același cod și de principiu drepturile procesuale nu pot fi valorificate pe mai multe căi. De regulă legiuitorul a lăsat la îndemâna părții o singură cale de realizare a pretențiilor și nu opțiunea de a alege între mai multe, o astfel de posibilitate fiind prevăzută numai cu caracter de excepție și fără incidență în cauză.
Nu poate fi primită, deci, critica din recurs privind omisiunea instanței de a se pronunța asupra cheltuielilor de judecată, pronunțare care de altfel s-a făcut în condițiile art.2812din Codul d e procedură civilă.
Acordul la care se face trimitere de către această recurentă în ambele cereri de exercitare a căilor de atac, este lipsit de acoperire legală.
Nu este nevoie de un acord din partea pârâtului pentru ca instanța să ia act de renunțarea la judecată a reclamantului, decât în situația în care s-a intrat în dezbaterea fondului (art.246 alin.4 Cod procedură civilă).
Cum în cauză nu se intrase în dezbaterea fondului, cererea de renunțare fiind anterioară acestui moment, în mod corect instanța a făcut aplicarea art.246 alin.3 din același act normativ.
Singurul drept pe care îl are pârâtul într-o astfel de situație, este acela de a solicita cheltuieli de judecată, iar sub acest aspect aprecierea primei instanțe este în acord cu legea, concluzie în raport de care se reține netemeinicia și a recursului formulat împotriva încheierii nr.28/2008.
Potrivit art.274 alin.3 din Codul d e procedură civilă, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților.
De subliniat că nu se critică hotărârea pronunțată de instanță decât sub aspectul evaluării greșite a muncii apărătorului și nu pentru o eventuală contradicție între norma de procedură și interpretarea care s-a dat - sub acest aspect - Legii nr.51/1995.
În limita motivelor de recurs, așa cum s-a arătat, aprecierea tribunalului este corectă.
Apărătorul pârâtei nu s-a prezentat la nici un termen de judecată și a redactat o pagină de note de ședință.
De subliniat că delegația, depusă inițial fără chitanțele de plată a onorariului (fila 19), ca de altfel și contractul depus la cererea instanței de recurs, au ca obiect "susținere parte în proces". Este evident că o astfel de susținere presupune studiul și discuții cu partea ce urmează a fi asistată și nu doar prezența fizică într-o sală de judecată (care de altfel nici nu a avut loc).
Nu s-a încheiat, însă, nici o convenție de consultație juridică în condițiile art.89 din Statutul profesiei de avocat, situație în care se apreciază că întregul efort pentru redactarea notelor de ședință a fost corect evaluat la 300 lei.
O astfel de sumă nu poate fi considerată nejustificat de mică date fiind actele de la dosar și onorariilor minimale, ci numai în raport de suma pretinsă de 5.000 lei.
Pentru toate aceste considerente, se apreciază că recursurile sunt nefondate și în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de reclamantul și pârâta CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE, împotriva încheierii nr.28 pronunțată de Tribunalul Vâlcea la data de 6.03.2008 și recursul pârâtei CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE, împotriva încheierii nr.35, pronunțate de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal la data de 12 februarie 2008, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./20.05.2008
GM/2 ex.
Jud fond:
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu
