Anulare act administrativ fiscal. Decizia 473/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr- CA

Decizia NR.473 /CA/2009

Ședința publică din 15 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Boța Marilena

JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela

JUDECĂTOR 3: Marinescu Simona

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta reclamantaCABINET MEDICAL INDIVIDUAL PRIN DR., cu sediul în S M,-/A, jud. S M, în contradictoriu cu intimații pârâțiiCONSILIUL JUDEȚEAN S, cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie, nr. 1, jud. S M și, domiciliat în S M,-, jud. S M, împotriva sentinței nr. 203/07.04.2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă av., în reprezentarea recurentei reclamante, în baza împuternicirii avocațiale nr. 122/14 oct. 2009, emisă de Baroul Satu Mare și av., în reprezentarea intimatului pârât de ordin II, în baza împuternicirii avocațiale nr. 618 din 14.10.2009 emisă de Baroul Maramureș, lipsă fiind intimatul pârâtul Consiliul Județean S

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu 2 lei achitat prin chitanța seria - - nr.- din 12.05.2009, plus timbru judiciar de 0,15 lei, după care:

Reprezentanta recurentei reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, susține excepția necompetenței materiale a Tribunalului Satu Mare ca primă instanță în soluționarea prezentei cauze, deoarece apreciază că obiectul aceste cauze nu este unul de contencios administrativ, contractul de vânzare -cumpărare nu poate fi asimilat unui act administrativ, nefiind vorba de un spațiu proprietate publică. În subsidiar solicită admiterea recursului ți în consecință respingerea excepției privind lipsa procedurii prealabile și trimiterea cauzei spre rejudecare. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat conform chitanțelor depuse la dosar.

Reprezentantul intimatului pârât solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și întemeiată. Instanța de fond în mod corect a apreciat că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă, din probațiunea depusă la dosar nu rezultă că s-a îndeplinit această procedură. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin sentința nr. 203/CA/2009 Tribunalul Satu Marea admis excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul.

A respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, cu sediul în S M,-/A, jud. S M, reprezentată de, domiciliat în S M,-, jud. S M, împotriva pârâților CONSILIUL JUDEȚEAN S M, cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie, nr.1-2, jud. S M și, domiciliat în S M,-, jud. S

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, anterior sesizării instanței de judecată, reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă în forma și condițiile prevăzute de lege, înscrisurile invocate de acesta în sprijinul parcurgerii acestei proceduri prealabile, respectiv adresele înregistrate la Consiliul Județean sub nr.4233/29.05.2007, nr.6177/03.08.2007 și nr.7988/22.10.2007 fiind emise anterior încheierii contractului administrativ a cărui anulare se solicită.

Reținând și prin raportare la prevederile art.109 alin.2 Cod de procedură civilă, caracterul imperativ al dispozițiilor legale privind necesitatea respectării procedurii prealabile, instanța a apreciat că excepția invocată de pârât în acest sens este întemeiată, urmând a fi admisă, iar față de acest mod de soluționare a excepției dirimante a lipsei procedurii prealabile, cercetarea excepției lipsei de interes a reclamantului invocată de același pârât este inutilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantaCABINET MEDICAL INDIVIDUALsolicitând admiterea acestei căi de atac, casarea hotărârii, în principal pentru necompetența materială a Tribunalului Satu Mare, iar în subsidiar solicită respingerea excepției privind lipsa procedurii prealabile și trimiterea cauzei spre judecarea fondului la Tribunalul Satu Mare.

În motivarea recursului se arată că litigiul nu este unul de contencios administrativ, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății ca fiind un contract administrativ în înțelesul articolului 2 lit.c din Legea 554/2004. Contractul de vânzare-cumpărare ce face obiectul prezentului litigiu nu poate fi asimilat unui act administrativ, deoarece cabinetul medical ce face obiectul vânzării nu a fost proprietate publică, iar contractul nu este de natura celor care au ca obiect punerea în valoare a bunului public, întrucât dispozițiile art. 136 alineat 4 din Constituție prevăd că " bunurile proprietate publică sunt inalienabile". Cabinetul medical nu putea face parte din categoria acestor bunuri din moment ce a făcut obiectul unui contract de vânzare - cumpărare.

În subsidiar solicită respingerea excepției privind lipsa procedurii prealabile întrucât prima instanță a admis această excepție cu interpretarea greșită a legii și încălcarea dispozițiile articolul 8 alineat 1 teza finală din legea contenciosului administrativ. În drept se invocă prevederile articolul 304 punct 1,3,8,9 cod procedură civilă.

Intimații nu au formulat întâmpinări în cauză.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs și din oficiu în baza dispozițiile articolul 304 cod procedură civilă, instanța constată că recursul declarat în cauză este întemeiat.

Conform dispozițiilor articolului 2 lit.c din Legea 554/2004, sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice.

În speță prin contractul de vânzare cumpărare care face obiectul prezentului litigiu, încheiat între pârâții Județul SMp rin Consiliul Județean S M și, au fost vândute cabinete medicale aflate în proprietatea privată a Județului S M, situație în care nu suntem în prezența unui contract administrativ. Bunurile proprietate publică fiind inalienabile nu pot face obiectul contractului de vânzare-cumpărare, situație în care nu sunt aplicabile în speță dispozițiile cuprinse în Legea 554/2004.

Conform prevederii contractuale cuprinse în aliniatul al IX-lea din contractul de vânzare-cumpărare în litigiu (fila 6 dosar nr- al Judecătoriei Satu Mare ), clauzele acestui contract se completează cu dispozițiile OUG 110/2005 privind vânzareaspațiilor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ teritoriale cu destinație de cabinete medicaleprecum și a spațiilor în care se desfășoară activități conexe. Rezultă că obiectul contractului de vânzare-cumpărare în litigiu îl reprezintă un bun din proprietatea privată a unității administrativ teritoriale, respectiv a județului S M, situație în care prezenta cauză are un caracter civil și nu de contencios administrativ.

Pentru aceste considerente instanța constată că în mod greșit a fost soluționată cauza în primă instanță în contencios administrativ de către Tribunalul Satu Mare, situație în care în baza dispozițiilor articolului 304 punct 3 cod procedură civilă și ale articolului 312 alineat1 și 6 cod procedură civilă va admite recursul declarat de recurenta CABINET MEDICAL INDIVIDUAL PRIN DR., va casa în totalitate hotărârea atacată și va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Satu Mare, instanța competentă să soluționeze acest litigiu în temeiul dispozițiilor articolului 1 cod procedură civilă, întrucât sentința civilă nr. 2654/2008 pronunțată de judecătoria Satu Mare în dosar nr. 9409/2007 a fost desființată de către tribunalul Satu Mare prin Decizia civilă nr. 245/2008, iar această decizie a rămas irevocabilă prin nerecurare.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta reclamanta CABINET MEDICAL INDIVIDUAL PRIN DR., cu sediul în S M,-/A, jud. S M, în contradictoriu cu intimații pârâțiiCONSILIUL JUDEȚEAN S, cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie, nr. 1, jud. S M și, domiciliat în S M,-, jud. SM, împotriva sentinței nr. 203/07.04.2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o casează cu trimitere pentru competentă judecare la Judecătoria Satu Mare ținând seama de considerentele prezentei decizii.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 15 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER

- - - - - - - -

Red.dec.S/23.10.2009

Jud.fond.

Dact./23.10.2009

3 com/28.10.2009

Președinte:Boța Marilena
Judecători:Boța Marilena, Filimon Marcela, Marinescu Simona

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 473/2009. Curtea de Apel Oradea