Anulare act administrativ fiscal. Decizia 4834/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 4834

Ședința publică de la 18 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Ilie

JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie

JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru

Grefier - -

XXXXX

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul G, împotriva sentinței nr. 397 din data de 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

La apelul nominal au lipsit recurentul reclamant G și intimata pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal și nu s-a timbrat cu taxa judiciară de timbru de 2 lei și timbrul judiciar de 0.15 lei mențiune cu care recurentul a fost legal citat pentru termenul de față.

Față de referatul grefierului privitor la nedepunerea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar de către recurent, Curtea constatând cauza în stare de judecată a luat în examinare recursul sub aspectul excepției de netimbrare a recursului.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 397 din data de 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul

Pentru pronunțarea hotărârii tribunalul a reținut că prin decizia -/28.06.2008 Centrul Local Sad ecis c[ schema de plată unică pe suprafața a reclamantului este 0 iar valoarea sancțiunii multianuale să fie de 676,l8 lei.

Deși reclamantul prin însăși acțiunea promovată, a motivat că cererea acordare sprijin nu a fost întocmită și semnată de el, arătând că cererea ce-i aparține nu se mai regăsește în dosarul intimatei - singura cerere este cea cu nr. de înregistrare 90/30.03.2007, atașată la dosar pe numele reclamantului.

Cum după depunerea cererii îi incumbă reclamantului obligația de a face o schiță a parcelelor agricole utilizate, pe materialul grafic pus la dispoziție de reprezentanții intimatei, respectiva cerere este ulterior verificată pentru a se constata eventuale erori și a se da posibilitatea solicitantului să le corecteze.

În urma controlului administrativ efectuat, ce se realizează automat în software, reclamantul a fost notificat la 28.12.2007, solicitându-i-se clarificări, rezultatul fiind că la 25.0l.2008 prin cererea tip reclamantul a modificat cererea inițială prin retragerea unei suprafețe de 4,00 ha, suprafață poziționată greșit în blocul 520 ori conform art. 22 din Regulamentul CE 796/2004 - retragerea unor parcele din declarația de suprafață se poate face oricând, în scris, parțial, fără penalități, numai însă până la momentul in care fermierul a fost informat cu privire la neregulile din cererea sa de sprijin.

În ipoteza când fermierul a fost deja informat cu privire la neregulile din cerere - în speță notificat reclamantul fiind, retragerile nu mai sunt autorizate pentru părțile din cererea de ajutor la care se referă aceste nereguli, calificându-se astfel că prin retragerea suprafeței de 4.00 ha, reclamantul a depășit termenul limită de depunere a cererii de sprijin - ce conform art 11 din Regulamentul CE 796/2004 " nu poate fi posterioară datei de 15 mai" ceea ce determină o reducere de 1% pe zi lucrătoare a sumelor la care ar fi avut dreptul agricultorul în cazul în care cererea ar fi fost depusă in termenul stabilit.

Diferența procentuală calculată între suprafața declarată inițial 6,10 ha și suprafața constatată în timpul controlului administrativ, prin rectificarea de către reclamant la 2,10 ha fiind potrivit calculului intimatei de l90,48 % - deci mai mare de 50 %, ha, devin incidente speței dispoz. art. 138 alin. 1 din Regulamentul CE nr. 1973/2004, potrivit cu care când diferența este mai mare de 30 % pentru anul în cauză nu se acordă nici un ajutor iar când este mai mare de 50 % agricultorul este exclus de la ajutor cu un cuantum corespunzător diferenței susmenționate.

Consecința celor susmenționate - este aplicarea de sancțiuni reclamantului prin neacordarea sprijinului financiar și a excluderii cu suma de 628,69 lei, decizia intimatei fiind legală și temeinică.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul

Curtea de APEL CRAIOVA, după înregistrarea cererii, potrivit art. 29 alin. 2 Normele de aplicare ale Legii 146/1997, a pus în vedere recurentului reclamant, prin citație, să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Acțiunile și cererile introduse la instanțele de judecată conform art. 20 alin. 1 din Legea 146/1997 se timbrează anticipat fiscal și judiciar, neîndeplinirea acestei obligații în lipsa unei scutiri legale fiind sancționată cu anularea.

Recurentul reclamant nu a satisfăcut această obligație, astfel încât este incidentă sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Față de cele mai sus, urmează a se anula ca netimbrat recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursul declarat de reclamantul G, împotriva sentinței nr. 397 din data de 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- ca netimbrat.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud.-

25 2009 /2 ex.

Jud fond

Președinte:Carmen Ilie
Judecători:Carmen Ilie, Costinel Moțîrlichie, Gabriel Viziru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 4834/2009. Curtea de Apel Craiova