Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1126/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.1126
Ședința publică din data de 03 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Valentina Gheorghe G
JUDECĂTOR 2: Adriana Florina Secrețeanu
JUDECĂTOR 3: Adrian
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în P,-,.210,.A,.35, județul P împotriva sentinței nr.278/03.06.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimatulCONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI P - SERVICIUL PUBLIC FINANȚE LOCALE, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în P,-, județul
Cererea de recurs este timbrată cu 2 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-/02.07.2008 și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, care au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, legal timbrat, prin intermediul serviciului registratură al instanței intimatul Consiliul Local al Municipiului P - Serviciul Public Finanțe Locale a depus la dosarul cauzei întâmpinare, purtând viza nr.11521/02.10.2008, iar recurenta, în cuprinsul motivelor de recurs a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 al.2 Cod procedură civilă, după care:
Curtea, față de împrejurarea că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.
CURTEA
Princerereainregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta a solicitat anularea instiintarii de plata nr.1149/21.01.2008 si deciziei nr. 298/14.03.2008 ambele emise de Serviciul Public Finante Locale din cadrul Consiliului Local
Reclamanta a mai solicitat obligarea paratei sa-i recunoasca dreptul la facilitatea prevazuta de HCL 260/2006, sa-i restituie impozitul pe clădiri pentru anul 2007 (achitat dar nedatorat conform art.124 din OG 92/2003) si sa-i aplice reducerea de 10% la valoarea imozabila a clădirii, recalculand impozitul si restituind diferenta plătită in plus pe ultimii 5 ani cu dobanzi, conform art. 251 al.7 din Codul fiscal.
In motivarea cererii reclamanta a arătat ca paratul a stabilit in mod nelegal si netemeinic obligatia de plată a sumei de 322 lei si ca raspunsul la contestatia formulata- cuprins in decizia nr. 298/2008- se refera la alt act administrativ decat cel contestat de aceasta.
Reclamanta a mai aratat ca, in temeiul HCL 260/2006 a depus la parat o cerere de acordare scutirii de impozite pentru anul 2007, intrucat la data de 1.01.2007 avea o pensie de pana la 400 lei, insă paratul nu i-a raspuns la cerere si nu i-a acordat scutirea solicitata motivand ca aceasta era conditionata de plata impozitelor restante, conditie care insă nu se regaseste in HCL 206/2006, iar debitele pretinse nu au la baza titluri de creanta, asa cum acestea sunt definite la art.85, 86 si 88 din OG 92/2003.
S-a mai aratat ca instiintarea de plata este un act premergator executarii silite, ca actele administrative fiscale din perioada 2003-2006 daca ar exista, nu i-au fost comunicate, ca debitele anului 2003 sunt prescrise in anul 2008 si ca paratul nu a emis acte administrativ fiscale in conditiile legii, care sa-i fie comunicate in termenul de prescriptie.
Paratul a formulatintampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
Desi legal citata, reclamanta nu s-a prezentat in instanta si nu a solicitat administrarea altor probe.
Prinsentința nr.278/03.06.2008 Tribunalul Prahovaa respins ca neintemeiata actiunea formulată de reclamanta, in contradictoriu cu paratul Consiliul Local al Municipiului P - Serviciul Public Finante Locale.
Tribunalul a reținut că prin instiintarea de plata nr. 1149/22.01.2008 emisa de parat s-a stabilit in sarcina reclamantei obligatia plătii sumei de 322 lei, reprezentand impozit pe clădiri (98lei) si impozit auto (42lei)- cu restante si dobanzi aferente. Reclamanta a contestat aceasta instiintare de plata (contestatia fiind inregistrata la nr. -/2008), respinsa de parata prin decizia nr. 298/14.03.2008.
Referitor la gresita indicare a actelor administrative fiscale in decizia mentionata, tribunalul a constatat ca aceasta critica a reclamantei este neintemeiata, intrucat paratul a mentionat corect numarul de inregistrare al contestatiei si al instiintarii de plata (fila nr. 7 al.1), astfel ca nu se poate pune problema ca decizia nr. 298/2008 s-ar referi la un alt act administrativ fiscal.
Din inscrisurile depuse la dosar, tribunalul a reținut ca in Anexa nr. 1 HCL 260/2006 al.6 lit.c se prevede scutirea de la plata impozitului pe clădiri, pentru contribuabili cu venit lunar de pana la 400 lei, după achitarea tuturor obligatiilor catre bugetul de stat.
Or, din situatia soldurilor depusă la dosar de parat, tribunalul a constatat ca reclamanta figureaza cu restante, pe perioada 2003-2007, astfel ca nu indeplinea conditia mentionata de a beneficia de scutirea de la plata impozitului pe clădiri in anul 2007, astfel ca implicit si cererea reclamantei de restituire a impozitului pe clădiri pentru anul 2007 este neintemeiata.
Tribunalul a mai retinut ca instiintarea de plata contestată nu este un act premergator executarii silite, asa cum reclamanta a invederat, ci este un act administrativ fiscal asimilat, asa cum rezulta din HG 1723/2004 intrucat prin aceasta contribuabilul este incunostiintat, la inceputul anului calendaristic, despre obligatiile fiscale pe care le are de plată si termenele la care plata trebuia efectuată. Cata vreme instiintarea de plata se referă la sume ce trebuiau achitate pe parcursul anului, nu se poate pune problema, la momentul emiterii ei, de vreo executare silită a acestora.
In ce priveste prescriptia debitelor aferente anului 2003, tribunalul a reținut ca, potrivit disp. art.91 din OG 92/2003 act. termenul de prescriptie a inceput sa curgă la 1 ianuarie 2004 si se implineste la 1 ianuarie 2009, astfel ca in cauza nu a intervenit prescriptia dreptului paratului de a stabili obligatiile fiscale respective.
In ce priveste reducerea de 10% la valoarea impozabilă a clădirii, prevazute de art.251 al.7 din fiscal, tribunalul a constatat ca aceasta a fost reglementata prin dispozitiile Legii nr. 343/2006 pct.220) si a intrat in vigoare incepand cu data de 1 ianuarie 2007 (art. V al.1 Legea nr. 343/2006), fiind deci aplicabil doar pentru anul 2007.Ca urmare, pentru perioada 2003-2006 era aplicabilă cota de reducere de 5 %.
Tribunalul a mai retinut ca, chiar daca paratul nu a emis decizii de impunere- titluri de creanta, conform art.85, 86 si 88 din OG 92/2003 ( aspect care rezulta din faptul că acesta nu au fost depuse la dosar), totusi imprejurarea mentionata nu inlătura culpa reclamantei care, in calitate de proprietara a autoturismului Olcit, avea obligatia sa cunoasca faptul că datoreaza pentru acesta o taxa anuală ( conform art.261 si urmat. fiscal), astfel ca neplata repetata a acestei taxe ( pentru perioada 2004- 2007) îi este imputabilă si reclamantei.
Pentru toate aceste considerente, apreciind ca actele administrativ-fiscale contestate sunt legale si temeinice, tribunalul, potrivit disp. art.18 din Lg. 554/2004 a respins actiunea ca neintemeiata.
Impotriva acestei sentințea formulat recurs reclamanta.
In motivarea recursului a aratat ca instanta nu s-a pronuntat asupra legalitatii actelor atacate si implicit a debitelor stabilite prin aceste acte atacate, numai a facut trimitere la HG 1723/2004, desi instiintarea a fost emisa in baza /2003.
Instanta face confuzie intre obligatiile cetatenilor romani de a cunoaste legea fiscala, obligatii care nu creeaza obligatiil de plata la buget si obligatia nascuta din raporturile juridice de drept fiscal reglementate de Codul d e proced fisc.
Raporturile juridice de drept fiscal se prin emiterea deciziei de impunere-titluri de creanta, in temeiul art. 85, 86 si 88 din OG 92/2003 si devin opozabile din momentul comunicarii in temeiul art. 45 din /2003, prin urmare in lipsa unui titlu de creanta, aspect retinut de instanta, nu exista datorie la bugetul local si nici obligatia corelativa de plata pentru perioada 2003-2008, deci nu se poate retine vreo culpa a reclamantei in cauza, in ipoteza in care HCL 260/2006 prevedea obligatia de plata a restantelor la bugetul local.
Instanta de judecata a facut doar afirmatii teoretice privitoare la instiintarile de plata in general si nu a stabilit daca cele doua acte atacate, respectiv instiintarea de plata nr. -/200 si decizia nr.298/14.03.2005 si implicit debitele stabilite la bugetul local sunt legale, daca prin aceste acte se puteau stabili obligatii de plata la bugetul local, de disp art. 86 alin. 6 din OG nr.92/2003.
Cat priveste concluzia ca instiintarea de plata este un act administrativ fiscal, asimilat, asa cum rezulta din HG 1723/20045, este nelegala, intrucat numai Codul d e proced. fisc. reglementeaza materia actelor administrativ fiscale si a celor asimilate, rezulta ca instanta nu s-a pronuntat asupra actelor administrative atacate, asa cum a solicitat prin cererea de chemare in judecata.
Hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina, iar acolo unde este motivata, aceste motive sunt contradictorii, straine de natura pricinii si cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legilor fiscale, astfel: referitor la facilitatea prev de HCL 260/2006, este surprinzator cum a concluzionat instanta in ce situatii se acorda facilitatile fara a fi depusa la dosar HCL nr.260/2006 si anexa 1, pentru ca in nici un caz nu putea fi vorba de obligatii catre bugetul de stat, asa cum se sustine in hotarare; instanta retine ca figureaza cu restante, respectiv parcare auto, impozit auto, in realitate in instiintare nu apare vreo suma la parcare auto, ci debite restante la impozit auto si dobanzi, sume despre care se sustine ca sunt datorate doar pe baza situatiei soldurilor la data de 12.05.2008, act depus de catre parat, act unilateral, nesemnat, nestampilat, ilizibil, din care nu reies baza de calcul, cotele de reducere, perioada calculului, zona, etc.
Sustinerea instantei ca reclamata avea obligatia sa cunoasca faptul ca datoreaza pentru acesta o taxa anuala-art. 261 si urm. Cod fiscal, se refera la un debit care nici macar nu se regaseste in actele administrative atacate si nici in textul invocat din Codul fiscal, instanta facand confuzie intre taxe si impozite locale, prin urmare instanta nu a stabilit pe baza de probe daca HCL 260/2006 contine acea prevedere conditionala pentru acordarea facilitatilor, si nici daca debitele transmise de organele locale sunt legal stabilite, pentru ca in nici un caz nu se pot stabili debite la bugetul local pe perioada 2003- 2004 in baza situatiei soldurilor la data de 12.05.2008, act depus de parata, act unilateral, nesemnat, nestampilat, emis in cursul judecatii, si nici in baza unei instiintari de plata.
de dispozitiile imperative din Codul d e procedura fiscala care definesc actele administrative fiscale si cele asimilate, obligatiile fiscale la bugetul local nu pot fi cunoscute de debitori din nici o alta sursa, ci din decizii de impunere-titluri de creanta emise conform art. 65, 86 si 88 din OG nr.92/2003, pentru a fi certe si exigibile.
Referitor la prescriptie, s-a aratat ca, in lipsa unui titlu de creanta pentru debitele principale si accesorii la aceasta data, debitele aferente anului 2003 scadente la sfarsitul anului 2003 sunt prescrise, intrucat Codul d e proced. fisc. a intrat in vigoare la 01.01.2004, si nu se aplica pentru anul fiscal 2003, iar termenul de prescriptie era cel general de 3 ani conform Decret nr. 167/1958, in acest sens fiind disp art. 119 devenit 231 din Codul d e Proced.. republicat la 31.07.2007.
Cu privire la reducerea la impozitul pe cladiri,recurenta a aratat ca desi parata nu a facut dovada ca a aplicat reducerea de 5% la impozitul pe cladiri pentru perioada 2003-2008, nu exista nici o dovada emisa de organele abilitate ale Primariei ca imobilul a fost dat in folosinta in 1969, instanta nu se pronunta asupra aspectului ca in anul 2007 nu s-a aplicat nici macar reducerea de 10% pe care o stabileste ca fiind cea legala.
A concluzionat recurenta ca instanta a interpretat gresit actele juridice si a schimbat natura lor, considerandu-le acte fiscale in contradictie evidenta cu prevederile legale, respectiv OG nr. 92/2003, instanta nu s-a pronuntat cu privire la majorarile de intarziere cuprinse in instiintarea de plata si decizia atacata, nu a stabilit daca in lipsa unui titlu de creanta pot fi calculate dobanzi de intarziere.
Intimata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A aratat ca prin comunicarea de la inceputul anului 2008 instiintarii de plata catre toti contribuabilii municipiului P, li s-au adus la cunostinta obligatiile de plata fiscale pentru anul 2008, debitelor restante, precum si facilitatile fiscale acordate prin HCL 128/2007 pentru acest an, aceste instiintari incadrandu-se in dispozitile legale ca acte administrative fiscale in sensul art. 41 din OG 92/2003
Modul de stabilire a impozitelor si taxelor fiscale s-a efectuat in baza Legii nr. 271/2003, OG 92/2003, HCL nr.193/2004 pentru 2005, 175/2005 pentru 2006, 260/2006 pentru 2007, 128/2007 pentru 2008.
Recurenta figureaza in evidentele fiscale cu imobil apartament in str - si un autoturism. Anual, recurenta nu este de acord cu achitarea obligatiilor fiscale, iar cu privire la HCL 260/2006 recurenta este in eroare, de disp. Anexei 1 din HCl 260/2006, alin. 6 lit. c si intrucat figureaza cu debite restante din anul 2003, dupa verificarea in baza de date s-a comunicat acesteia ca nu se incadreaza in prevederile HCl in vederea beneficierii de facilitati fiscale pe anul 2007.
De asemenea, la data de 13aprilie 2006 primit somatia si titlul executoriu nr. 29262 in care erau cuprinse si sumele de plata restante, in baza careia a formulat contestatie la executare, dosar nr- la Judecatoria P, suspendat la 28.05.2007.
Cu privire la prescriptie, intimata a invocat dispozitile art. 91 alin. 1 si 2 din OG 92/2003, iar in cea ce priveste aplicarea reducerii de 10% la valoarea impozabila a cladirii, in conf cu art. 251 alin. 7 din Legea 571/2003, aceasta este valabila incepand cu 2007, pe perioada 2003-2006 beneficiat de reducerera de 5% intrucat imobilul a fost dat in folosinta in anul 1969, fiind aplicata automat reducerea prin programul informatic folosit de
Examinand recursul, prin prisma motivelor de recurs invocate, din actele si lucrarile dosarului, curtea constata ca este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
La data de 22.01.2008 Pae mis instiintarea de plata nr. 1149, comunicata reclamantei, prin care a adus la cunostinta acesteia ca are obligatia plătii sumei de 322 lei, reprezentand impozit pe clădiri ( 98 lei) si impozit auto ( 42 lei)- cu restante si dobanzi aferente.
Reclamanta a formulat contestatie la organele fiscale, inregistrata la nr. -/2008, respinsa de parat prin decizia nr. 298/14.03.2008.
de plata nr. 1149/22.01.2008 a fost emisa de parat in temeiul
dispozitiilor HG nr. 1723/2004 privind aprobarea Programului de măsuri pentru combaterea birocrației în activitatea de relații cu publicul, care prevede comunicarea catre contribuabili, la inceputul anului, a de plată referitoare la obligațiile fiscale pentru anul în curs, precum și precizări privind facilitățile la achitarea acestora și modalitățile de plată.
Art. 42 din OG 92/2003 privind Codul d e procedura fiscal defineste actul administrativ fiscal ca fiind actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, iar art. 110 prevede ca, colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz, titlul de creanță fiind actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii.
Dispozitiile art. 249, 256 si 261 din legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal reglementeaza obligativitatea platii impozitului de catre persoanele fizice care au in proprietate cladire, teren sau autoturism, situatie in care se afla si reclamanta.
In acest sens, Codul d e procedura fiscal reglementeaza obligativitatea depunerii declaratiei fiscale, iar nededepunerea declarației fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor. Impozitele datorate bugetului se stabilesc prin declarație fiscală, în acest caz, declarația fiscală întocmită potrivit art. 82 alin. 2 fiind asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, și produce efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii art. 86 alin. 4.
In cazul de, prin instiintarea de plata comunicata reclamantei au fost stabilite si individualizate creantele fiscale datorate, astfel ca, in lipsa unui alt act, aceasta constituie titlu de creanta pentru colectarea creantelor fiscale restante si pentru anul in curs.
In ceea ce priveste sumele datorate, reclamanta datoreaza conform evidentelor fiscale impozit pentru imobil apartament in str. - si un autoturism Oltcit, sumele fiind comunicate prin instiintarea de plata.
Cu privire la facilitatile pretins neacordate invocate de reclamanta, Tribunalul a retinut in mod corect ca al.6 lit.c din Anexa nr. 1 HCL 260/2006 prevede scutirea de la plata impozitului pe clădiri, pentru contribuabili cu venit lunar de pana la 400 lei, după achitarea tuturor obligatiilor catre bugetul de stat.Or, reclamanta figureaza cu restante, astfel ca nu indeplinea conditia mentionata de a beneficia de scutirea de la plata impozitului pe clădiri in anul 2007,
Cu privire la prescriptia obligatiilor fiscale pentru anul 2003, curtea constata ca sustinerile reclamantei sunt neintemeiate.
OG nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creanțelor bugetelor locale, a abrogat OG 61/2002, insa ambele au prevazut, prin art. 137 si art. 138, ca termenele de prescripție a dreptului de a cere executarea silită privind o creanță a bugetului local încep la data încheierii anului financiar în care a luat naștere acest drept, iar dreptul de a cere executarea silită a creanțelor bugetare se prescrie în termen de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a luat naștere acest drept.
Referitor la reducerea de 5%, respective 10% la impozitul pentru cladire, tribunalul a retinut in mod corect ca pentru perioada 2003-2006 era aplicabilă cota de reducere de 5%, reducererea de 10% prevazuta de art.251 al.7 din Codul fiscal fiind reglementata prin dispozitiile Legii nr. 343/2006 (pct.220) si a intrat in vigoare incepand cu data de 1 ianuarie 2007 (art. V al.1 Legea nr. 343/2006), fiind deci aplicabila doar pentru anul 2007.
Pentru toate aceste motive, curtea constata ca sentinta recurata este legala si temeinica, motivele de recurs sunt nefondate, considerente pentru care va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, domiciliată în P,-,.210,.A,.35, județul P împotriva sentinței nr.278/03.06.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimatulCONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI P - SERVICIUL PUBLIC FINANȚE LOCALE, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în P,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.10.2008.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
Red.
2 ex/28.10.2008
f- - Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Valentina GheorgheJudecători:Valentina Gheorghe, Adriana Florina Secrețeanu, Adrian
