Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 114/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 114/
Ședința publică de la 09 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lorența Butnaru
JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
JUDECĂTOR 3: Clara Elena
Grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către pârâtele ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUN. B și de DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE B împotriva sentinței civile nr.1068/CA din 25.11.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, având ca obiect "anulare act de control taxe și impozite".
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa recurentelor pârâte Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B, a intimatului reclamant, precum și a intimatei chemate în garanție Administrația Fondului pentru Mediu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosar, prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare în 2 exemplare de către intimata chemată în garanție Administrația Fondului pentru Mediu, din care un exemplar a fost comunicat intimatului reclamant, potrivit dovezii de comunicare aflată la fila 20.
Se constată că recursurile formulate de pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B, au fost declarate și motivate în termen, potrivit dispozițiilor art.301-303 Cod procedură civilă, și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor art.17 din Legea nr.146/1997.
Se constată că prin motivele de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs, instanță rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1068/CA/25 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice B și DGFP B, pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului suma de 1.185 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și dobânda legală aferentă, începând cu 11.05.2009 și până la data plății; pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului suma de 39,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâte contradictoriu cu Administrația Fondului pentru Mediu; s-a respins excepția inadmisibilității cererii.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 4 din OUG 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România sau la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care face referire art. 3 și 9.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotărârea CEJ dată in cauza Weigel vs. fr ( C-387/01) in 2004 stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare in condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, in România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse in țară sau in străinătate, dar care sunt deja înmatriculate in România.
Deși pârâtul invocă neaplicarea dispozițiilor Tratatului, instanța constată că, in cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, in lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date in cauzele /Enel și.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României,Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea Nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, instanța de fond a constatat că taxa in discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate in România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate in celelalte state comunitare, și reînmatriculate in România, după aducerea acestora in țară.
In aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG 50/2008, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană in scopul reînmatriculării lor in România, in situația in care acestea au fost deja înmatriculate in țara de proveniență, in timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja in România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere in acest mod prevederilor art. 90 (1) din Tratat, prevederi care au efect direct și in lumina cărora instanța apreciază că art. 4 din OUG 50/2008 fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamantă este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, in caz contrar, reclamanta nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are in proprietate.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă, instanța de fond apreciind că actele atacate sunt nelegale, iar refuzul restituirii taxei este nejustificat având in vedere dispozițiile dreptului comunitar menționate anterior.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
A fost admisă și cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor plătite de la data formulării cererii, 11 05 2009 pentru a exista o reparație integrală a prejudiciului suferit de reclamant.
Cu privire la cererea de chemare in garanție, cum in cauză nu s-a făcut dovada virării sumei achitate potrivit prevederilor art.1169 cod civil către Administrația Fondului pentru Mediu, a fost respinsă cererea.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, s-a dispus obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată avansate în cauză de reclamant.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, în termen legal, pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu.
În motivare, recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Baa rătat că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, cu motivarea că în cauză nu s-a făcut dovada virării sumei achitate, potrivit art. 1169 Cod civil, către această instituție, în condițiile în care sunt dispoziții legale în acest sens. Astfel, potrivit art. 3 alin. 6 din nr.HG 686/2008 "în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației Fondului pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4)".
Recurenta a invocat și dispozițiile art. 1 din OUG nr. 50/2008, potrivit cărora "Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu.
Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanțe de urgență se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului."Precum și art. 5 alin. 4 din același act normativ, care prevede că "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu".
Pe fond, recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Bas usținut că în mod greșit s-a dispus restituirea sumei de 1185 lei în condițiile în care nu s-a dispus și anularea actului administrativ fiscal prin care s-a stabilit această taxă.
Recurenta a precizat că în speță nu ne aflăm în prezența unui răspuns nejustificat de restituire a taxei, astfel cum a reținut instanța de fond.
Plata taxei s-a efectuat în temeiul unui act normativ în vigoare la momentul plății, respectiv OUG nr.50/2008.
Astfel, instanța de judecată nu poate dispune restituirea unei sume care se încasează în continuare în vederea înmatriculării autovehiculelor în baza unui act normativ în vigoare.
Prin OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările ulterioare, achitarea taxei are caracter imperativ, fiind una din condițiile impuse de legiuitor la înmatricularea autoturismelor.
În mod greșit a aplicat instanța de fond temeiul legal, considerând că taxa este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, nefiind aplicabilă pentru autoturismele înmatriculate deja sau pentru cele noi.
Recurenta a menționat că taxa, prevăzută atât de Codul fiscal cât și de noile reglementări în vigoare respectiv de OUG nr.50/2008, se aplică atât autovehiculelor noi achiziționate din România, cât și celor achiziționate din alte state comunitare, taxa fiind percepută începând cu data de 1.01.2007 conform Codului fiscal, neputând fi aplicată retroactiv, și anume pentru autoturismele înmatriculate deja până la această dată și, începând cu data de 01.07.2008 taxa de poluare pentru autovehicule percepută în conformitate cu OUG nr.50/2008 cu modificările ulterioare.
Pe de altă parte taxa a fost plătită benevol, la recomandarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative - serviciul respectiv de înmatriculări a vehiculelor, în baza unor norme imperative în vigoare la data plății și astfel nu poate fi reținută culpa procesuală a organului fiscal și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin anularea acestei taxe s-ar anula implicit și înmatricularea autoturismului, aceasta fiind una din condițiile prevăzute de legiuitor la înmatricularea autovehiculelor.
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene recurenta a apreciat că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de poluare se plătește de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât produsele interne.
De asemenea, anulându-se această taxă doar pe baza unei hotărâri judecătorești ar însemna să acceptăm că actul normativ - în speță OUG Nr.50/2008 are caracter permisiv și nu imperativ, astfel ce contravine atât Constituției cât și principiilor fundamentale ale dreptului.
Organul fiscal nu notifică, nu comunică nici unui contribuabil că datorează această sumă, aceasta fiind o obligație prevăzută de legiuitor, iar achitarea și încasarea acesteia se fac în baza dispozițiilor imperative ale legii.
Taxa auto este una din condițiile de înmatriculare a unor astfel de autoturisme, iar obligația incumbă fiecărei persoane care dorește înmatricularea acestor autoturisme.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Baa rătat că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene.
Aceasta a arătat că pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziționat, reclamantul avea obligația achitării taxei de poluare în România, potrivit dispozițiilor OUG Nr.50/2008, act normativ în vigoare la data înmatriculării și important, care nu a fost declarat neconstituțional și a fost aprobat de către instituțiile abilitate ale Comunității Europene.
În acest sens organul fiscal competent, respectiv Administrația Finanțelor Publice B, urmare a cererii reclamantului, a procedat la calcularea taxei de poluare prin Decizia nr.5729/8.12.2008. În baza acestui act administrativ fiscal reclamantul a procedat la plata taxei de poluare.
Decizia de calcul a taxei de poluare este un act emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea unor obligații fiscale și care potrivit art.41 din OG nr.92/2003 reprezintă un act administrativ fiscal, iar plângerea împotriva acestui act a fost soluționată prin Decizia nr.285/25.06.2009.
Recurenta a susținut că Decizia nr.285/24.06.2009 emisă de Biroul de soluționare a Contestațiilor din cadrul DGFP B este temeinică și legală. Astfel, prin soluția dată în cadrul procedurii prealabile s-a reținut că plângerea nu a fost depusă în termenul legal, instanța de judecată având obligația de a se pronunța în limita soluției dată pe cale administrativă.
Prin decizia de calcul a taxei de poluare se arată că aceasta poate fi contestată în termen de 30 de zile la organul competent sub sancțiunea decăderii potrivit art.207 alin.1 din OG Nr.92/2003, unde se stipulează:
Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.
Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.
Față de acest aspect recurenta a apreciat că instanța de fond nu se putea investi cu soluționarea fondului litigiului întrucât organul fiscal nu s-a pronunțat în acest sens, contestația fiind respinsă ca nedepusă în termen.
Cu referire la fondul litigiului recurenta a susținut că prin OUG nr.50/2008 s-a instituit o taxă plătibilă cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism, indiferent de vechime și de țara în care a fost fabricat,întrucât autoturismul în cauză contribuie suplimentar la poluarea mediului, acesta fiind de altfel și indicatorul în funcție de care se calculează respectiva taxă. Prin introducerea acestei metodologii de calcul s-a avut în vedere eliminarea reglementărilor existente înainte de 1 ianuarie 2007, fiind necesară introducerea de noi reglementări prin care să se evite introducerea în țară a unui număr foarte mare de autoturisme cu un nivel ridicat de poluare, cu consecința transformării în deșeuri a acestora în scurt timp ceea ce ar fi atras costuri importante cu reciclarea.
Prin dispozițiile OUG Nr.50/2008 au fost înlocuite prevederile din Codul d e procedură fiscală cu referire la taxa de primă înmatriculare, prevederile OUG nr.50/2008 fiind respectate de către reclamant la data înmatriculării autoturismului în România.
Solicitarea ulterioară de restituire a acestei taxe adresate organului fiscal nu este întemeiată și nu are un suport legal, legiuitorul nereglementând posibilitatea restituirii acesteia.
Plata acestor taxe are un caracter imperativ și nu poate fi restituită decât în anumite situații expres și limitativ prevăzute de lege.
Referitor la respingerea cererii de chemare în garanție, recurenta a precizat că potrivit art. 1 și 3 din OUG nr. 50/2008 și HG nr. 686/2008 această taxă este destinată Administrației Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Intimata Administrația Fondului pentru Mediu a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantul, arătând că acesta nu a făcut dovada faptului că taxa achitată în România este mai mare decât taxele din statul din care a fost achiziționat autoturismul.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursurile promovat împotriva sentinței civile nr.1068/CA/25 noiembrie 2009 Tribunalului Brașov sunt întemeiate în parte.
Intimatul reclamant a achitat taxa de poluare în cuantum de 1185 lei pentru a-și înmatricula autoturismul marca Ford achiziționat din Germania.
Ulterior, a solicitat restituirea acestei sume prin cererea înregistrată sub nr. 5755/11 mai 2009. Această cerere, calificată contestație împotriva Deciziei de calcul al taxei de poluare nr.5729/8 decembrie 2008, emisă de Administrația Finanțelor Publice B, privind calculul taxei de poluare, a fost respinsă ca tardivă prin Decizia nr.285/24 iunie 2009 emisă de DGFP
Curtea constată că în mod corect instanța de fond a soluționat cauza făcând aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. 7 din Legea nr. 554/5004 și a procedat la analizarea pe fond a pretențiilor deduse judecății.
În mod corect, instanța de fond a constatat că taxa de poluare reglementată prin dispozițiile art.4 din OUG nr.50/2008 este în contradicție cu dispozițiile art.90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, care prevăd că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Referitor la critica formulată de recurenta Administrația Finanțelor Publice Făgăraș cu privire la atribuțiile instanței de judecată în aplicarea și interpretarea prevederilor Tratatului Comunității Europene, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere prevederile art.148 din Constituția României, care consacră preeminența dreptului comunitar în raport cu dreptul intern.
Dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene, precum și jurisprudența pronunțată în aplicarea și interpretarea acestui articol, vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție a produselor naționale în raport cu produsele originare din alte state membre.
În mod corect instanța de fond a reținut că prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și cele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de la plata taxei de poluare, beneficiind de o situație avantajoasă.
În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă "impunere internă de taxe", ca sintagmă folosită în cuprinsul art.90 din Tratatul Comunității Europene, respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre a tuturor taxelor vamale și a altor taxe având efect echivalent, prin OUG nr.50/2008 se impune, în cazul autoturismelor și autovehiculelor rulate importate, provenind din state membre, o taxă care nu se aplică și produselor similare naționale, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale autoturismelor importate și la producerea unui efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor.
În speță, fiind vorba despre un autoturism rulat, importat dintr-o țară, acesta a fost suspus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel taxa ce ar fi trebuit să fie percepută cu ocazia înmatriculării acestui autoturism în România, ar fi trebuit să fie echivalentă cu cea percepută cu ocazia înmatriculării unui autoturism rulat de producție națională.
Susținerile recurentelor potrivit cărora dispozițiile cuprinse în nr.OUG50/2008 sunt în acord cu legislația comunitară sunt eronate, având în vedere faptul că această taxă de poluare este contestată de organismele comunitare, fiind în contradicție cu prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Potrivit art.1084 Cod civil, reclamantul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului cauzat, de la data punerii în întârziere a pârâtei, respectiv data formulării cererii de restituire a taxei pe poluare.
Referitor la critica privind respingerea cererii de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, Curtea constată că în mod eronat instanța de fond a respins această cerere. În speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 și 61 Cod procedură civilă, având în vedere prevederile art.1 din OUG nr.50/2008, potrivit cărora titularul bugetului la care se face venit suma încasată cu titlul de taxă de poluare este Administrația Fondului pentru Mediu, motiv pentru care dispunându-se restituirea acestei taxe, încasate nelegal, se impune obligarea destinatarului acestei sume să o returneze.
Pentru aceste considerente, Curtea va admite în parte, în temeiul art. 312 alin 1 și 2 Cod procedură civilă, recursul declarat de recurentele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 1068/CA/25 noiembrie 2009, Tribunalului Brașov, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că, va admite cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu formulată de pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B și va obliga chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu să plătească acestora suma de 1185 lei și dobânda legală aferentă, de la data de 11mai 2009 până la data plății.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursurile declarate de recurentele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B, cu sediul în B, B-dul - nr.7 și Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în B, B-dul - nr.7 jud.B, împotriva sentinței civile nr.1068/CA /25 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că:
Admite cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, formulată de pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Obligă chemata în garanție să restituie pârâtelor Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B suma de 1185 lei și dobânda legală de la data de 11 mai 2009 până la data plății.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Menține restul dispozițiilor încheierii atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 02.02.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red: CEC/19.02.2010
Dact: MD/1.03.2010 - 7 ex.
Jud.fond:
09 Februarie 2010
Dosar nr-
Din 2 martie 2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Către
TRIBUNALUL BRAȘOV
- Secția comercială și de contencios administrativ -
Vă înaintăm alăturat copia deciziei nr.114/din9.02.2010pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul ce poartă numărul de mai sus, prin care s-a admis recursul formulat împotriva sentinței civile nr.1068/CAdin25.11.2009pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, pentru a fi avută în vedere la evidența practicii de casare.
Președinte, Grefier,
Președinte:Lorența ButnaruJudecători:Lorența Butnaru, Marcela Comșa, Clara Elena
