Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1378/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1378
Ședința publică de la 17 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DGFP D, împotriva sentinței nr. 1289 din data de 26 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 1113/CAF/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurenta pârâtă DGFP D reprezentată de consilier juridic și intimata reclamantă SC SRL prin consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă DGFP D solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate iar pe fond respingerea acțiunii și menținerea actelor administrative.
Consilier juridic pentru intimata reclamantă SC SRL solicită respingerea recursului.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1289 din 26 octombrie 2006, Tribunalul Dolj, Secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea reclamantei SC" "SRL, s-a anulat procesul verbal nr.4528/17.08.2005 și decizia nr.05/08.11.2005, întocmite de pârâta DGFP D - Activitatea de control fiscal.
S-a reținut în esență că soluția de respingere a contestației, adoptată de pârât prin decizia atacată, în sensul că reclamantul nu prezintă argumente de fapt și de drept în susținerea acesteia, este și nelegală, atâta timp cât reclamantul a făcut, cu probele administrate, dovada că activitatea desfășurată conform contractului de comision a fost efectiv prestată, în concordanță cu prevederile legale.
Conform HG 831/1997, calitatea de document justificativ pentru înregistrarea în contabilitate a prestărilor de servicii o are factura fiscală, în consecință, reclamantul deține astfel de documente, respectiv facturile fiscale, pe baza cărora a înregistrat venituri și a colectat TVA, acest lucru fiind confirmat însăși de pârât, prin procesul verbal nr. 4528/17.08.2005.
În consecință, dacă potrivit art. (61) din Legea nr. 82/1991, reclamantul trebuia să înregistreze în contabilitate intermedierea privind tranzacția efectuată, în momentul efectuării ei, acest lucru nu se putea face decât după finalizarea acesteia în întocmirea de contracte de transport, astfel se încălcau prevederile contractului de comision, art. 2, unde - prin voința părților s-a stipulat că pentru prestațiile efectuate, comisionarul va primi un comision numai după încheierea contractului de transport, moment în care să poată emite și factura fiscală pentru încasarea comisionului.
Pe de altă parte, documentele care au stat la baza emiterii facturilor emise de reclamant au fost notele de negociere a comisionului pentru prestația care a generat încheierea contractului de transport cu fiecare client în parte, ca atare, așa cum s-a stipulat și în contractul de comision, înregistrate în contabilitate la momentul efectuării tranzacției nu poate fi făcută decât după finalizarea acesteia într-un contract de transport, după care se va proceda la negocierea comisionului, care apoi trebuie facturat de comitent.
Referitor la invocarea de către pârât a faptului că reclamantul nu a desfășurat activitate în perioada 01.01.2003 - 30.06.2003, așa cum a rezultat din declarația nr. 1088/8.08.2003, în absența situațiilor financiare care s-au întocmesc la 30.06.2003, s-a reținut că această declarație a avut în vedere situația financiară și nu cea comercială, care nu a generat cheltuieli - fiind suportate de asociat unic, iar documentele nefiind emise pe numele societății, nu puteau fi înregistrate în contabilitate, ca justificative.
S-a constatat că, până la data de 30.06.2003, conform declarației nr. 1088/2003, în contabilitatea societății nu s-au înregistrat venituri și cheltuieli, ca atare nejustificându-se o raportare financiară "în zero".
Că, în anul 2003 societatea a intermediat 16 contracte, din care 4 contracte de transport au fost intermediate și încheiate în a doua a anului (cu SRL, și ), iar celelalte 12 contracte au fost încheiate în perioada 1.01.- 30.06.2003, astfel că s-a demonstrat că societatea a desfășurat activitate comercială.
Cu privire la adresele invocate ca fiind emise în perioada anterioară emiterii facturilor, este legală această operațiune, întrucât acestea sunt premergătoare semnării contractelor de transport, potrivit art. 2 din contractul de comision nr. 152/2003.
Faptul că reclamantul a emis facturi în perioada 12.09.2003 - 29.09.2003, în condițiile în care acestea au fost achiziționate la 3.11.2003 și completate cu luna septembrie 2003, explicația este că societatea nu deținea la momentul respectiv carnetele de facturi, dar cum aceasta a desfășurat activitate comercială (dovadă contracte de transport întocmite în august și septembrie 2003) a emis facturi (procurate ulterior) pentru o perioadă anterioară.
Emiterea unor adrese care au confirmat încheierea de contracte de transport, ulterior contractului (martie 2006) de către beneficiari ai acestor contracte în relația cu comitentul, constituie încă o probă că reclamantul a prestat efectiv activitatea impusă de prevederile contractului de comision nr. 152/2003 și pe care pârâtul nu o poate răsturna decât printr-o simplă afirmație, fără alte probe.
În concluzie, soluția de respingere a contestației, adoptată de pârât prin decizia atacată, în sensul că reclamantul n-a prezentat argumente de fapt și de drept în susținerea acesteia, este și nelegală, atâta timp cât reclamantul a făcut, cu probe administrative, dovada că activitatea desfășurată conform contractului de comision a fost efectiv prestată, în concordanță cu prevederile legale arătate.
Faptul că între cele două societăți există relații de afiliere, motiv invocat de pârât, nu contravine dispozițiile HG nr. 1840/2004, lucru confirmat prin adresa nr. -/2005, emisă de Ministerul Finanțelor Publice.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DGFP D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În mod greșit instanța a admis acțiunea și a anulat actele administrative contestate, reținând că activitatea desfășurată conform contractului de comision a fost efectiv prestată.
Susținerile reclamantei sunt lipsite de temei legal, fiind reluate de către instanță care a reținut că s-a făcut dovada tranzacției cu adresele emise de societățile cu care a încheiat contracte de transport, cu facturile fiscale emise, dar mai ales cu contractele de transport întocmite în urma prospectării pieței.
Aceste acte nu au fost însă depuse la organele de control și nu au fost avute în vedere la întocmirea procesului verbal de control. Ori, analizarea legalității unui act administrativ, în cauză a procesului verbal se face în raport de elementele avute în vedere la emiterea lui.
La momentul încheierii procesului verbal au fost prezentate ca documente justificative documente întocmite între comisionar și comitent, respectiv facturi fiscale, note negociere și adrese de corespondență nedatate sau datate în perioada în care reclamanta declarase că nu a avut activitate.
Reclamanta nu a prezentat la data controlului nici un alt document din care să rezulte că ar fi întreprins vreun demers sau ar fi avut vreo relație comercială cu clienții beneficiari ai SC" "SRL, documente care să ateste prestarea vreunui serviciu de intermediere sau comision.
Recurenta arătat că adresele emise de societățile cu care s-au încheiat contracte de transport nu sunt de natură a confirma realitatea efectuării serviciilor de prospectare a pieței, ce fac obiectul contractului de comision nr.152/03.01.2003, întrucât activitatea de prospectare a pieței nu poate fi asimilată cu "discuții premergătoare", iar clienții emitenți ai adreselor nu sunt în măsură să se pronunțe asupra societății pe care o reprezenta interlocutorul.
De asemenea, aceste adrese sunt emise ulterior controlului, în martie 2006, iar controlul a avut loc în august 2005.
Referitor la forma acestor adrese, recurenta a arătat că au un conținut identic, ducând la concluzia că au fost întocmite cu scopul de a produce documentele necesare justificării prestării serviciilor.
Din conținutul acestor adrese nu rezultă data la care s-au încheiat contractele de transport cu SC" "SRL, astfel că nu se poate susține că se referă la facturile în discuție.
Referitor la facturile fiscale emise de reclamantă în 2003, recurenta a arătat că au fost emise 14 facturi de comision în luna septembrie 2003, în condițiile în care reclamanta a achiziționat carnetul de facturi, din care fac parte din acestea, în data de 3.11.2003.
Ori, fiecare operațiune se consemnează într-un document justificativ în momentul efectuării sale, fără a se putea face diferențe în funcție de situația comercială sau financiară a societății.
Cu referire la contractele de transport încheiate de SC" "SRL, acestea nu au fost prezentate organelor de control, iar din cuprinsul lor nu rezultă că au fost încheiate ca urmare a negocierii purtate de reclamantă.
Ca atare, recurenta a arătat că reclamanta nu făcut dovada prestării efective a intermedierilor facturate.
La data de 27.02.2007, intimata reclamantă SC" SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Referitor la critica recurentei pârâte vizând inexistența unor documente justificative, aceasta este nefondată deoarece fiecare dintre categoriile de documente prezentate de intimata reclamantă are acest caracter.
Astfel, fiecare dintre categoriile de documente prezentate confirmă că aceste contracte s-au încheiat ca urmare a demersurilor intimatei reclamante, fiind documente care atestă realitatea prestării serviciilor.
Intimata reclamantă a mai invocat faptul că, fiind un contract nenumit, respectiv contract din 2003, toate categoriile de înscrisuri demonstrează realitatea prestării activității. Aceasta, deoarece acest contract nu este unul de comision, ci un contract nenumit, încheiat în temeiul libertății contractuale conform obiectului contractului.
Astfel, adresele din martie 2006 confirmă faptul că s-au încheiat contractele de transport, ca urmare a demersurilor intimatei reclamante.
Având caracter confirmativ, și nu constitutiv de drepturi, acestea fac dovada realității serviciilor prestate, fiind completate cu adresele prin care a fost înștiințată despre identificarea potențialilor clienți.
Cu privire la facturile fiscale, intimata reclamantă a arătat că au fost formulate critici în recurs doar pentru cele emise în 2003.
De asemenea, pentru ipoteza înregistrării cu întârziere a operațiunii, sancțiunea este amenda contravențională, și nu lipsirea de efecte a acestor facturi.
Intimata reclamantă a mai susținut netemeinicia criticilor referitoare la existența relațiilor de afiliere între și, precum și la cele privind lipsa vreunei activități a societății în perioada ianuarie - iunie 2003.
S-a mai invocat totodată și caracterul contradictoriu al concluziilor organelor fiscale privind consecințele pretinsei nerealități a activităților desfășurate în temeiul contractului din 2003.
La data de 22.05.2007, intimata reclamantă a invocat excepția de nelegalitate a prevederilor art.48 din HG 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
S-a arătat, cu privire la admisibilitatea excepției de nelegalitate că instanța investită cu soluționarea cauzei trebuie să constate că actul administrativ este actul în temeiul căruia organele fiscale au susținut atât cu ocazia controlului cât și în fața instanțelor de judecată că nu a făcut dovada serviciilor prestate în temeiul contractului din 2003.
S-a mai arătat că potrivit pct. 48 din HG nr. 44/2004, pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
1. serviciile să fie efectiv prestate și executate în baza unui contract care să cuprindă date referitoare la prestări, termene de execuție, precizarea serviciilor prestate, precum și tarifele percepute, respectiv valoarea totală a contractului iar defalcarea cheltuielilor de această natură să se facă pe întreaga durată de desfășurare a contractului sau pe durata realizării obiectului contractului;
2. contribuabilul să dovedească necesarul efectuării cheltuielilor prin specificul activității desfășurate.
Intimata reclamantă a mai arătat că soluționarea recursului și implicit a litigiului fiscal depinde de modul esențial de soluționare a excepției de nelegalitate a actului administrativ, întrucât motivele de recurs, prin care preiau apărările invocate de recurenta pârâtă DGFP D în fața instanței și cu ocazia controlului fiscal urmează a fi analizate în raport de soluția pe care instanța de contencios administrativ competentă o va pronunța cu privire la legalitatea punctului 48 din HG 44/2004.
S-a învederat că prin pct. 48 din HG nr. 44/2004 s-au adus grave și flagrante modificări actului normativ pentru aplicarea căruia a fost emis, respectiv art. 21, alin. 4 lit. m din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal care prevede că nu sunt deductibile fiscal cheltuielile cu serviciile de management consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabili nu pot justifica necesitatea acestora în scopul achizițiilor desfășurate și pentru care nu sunt încheiate contracte.
Aceasta însemnând că potrivit Codului Fiscal, pentru ca o cheltuială să fie deductibilă trebuie să fie efectuată în temeiul unui contract, fără însă a se stabili vreo condiție specială de formă sau de fond, contribuabilul trebuind doar să facă dovada raporturilor contractuale în baza cărora se solicită formalitatea fiscală, dovadă care, în tăcerea legii, poate fi făcută cu orice mijloc de probă.
Intimata a apreciat că actul administrativ contestat aduce o gravă modificare dispoz. cuprinse în art. 21 alin. 4, lit. m din Legea nr. 571/2003, în sensul că pe de o parte, se introduce ca condiție de valabilitate forma scrisă a contractului, iar pe de altă parte, sunt stabilite mențiuni obligatorii care ar trebui înserate în fiecare contract comercial, aducându-se atingere principiului libertății contractuale prin impunerea în sarcina părților a obligației de a confecționa un înscris și de a însera în contract anumite clauze contractuale.
Prin încheierea pronunțată la data de 29 mai 2007 în dosarul nr- Curtea de APEL CRAIOVA, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fonda sesizat Secția Contencios Administrativ și Fiscal a aceleiași instanțe cu excepția de nelegalitate a dispoz. pct. 48 din HG nr. 44/2004 față de dispoz. art. 21 alin. 4 lit. m din Legea nr. 571/2003.
Prin aceeași încheiere, în temeiul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a fost suspendată soluționarea cauzei.
Cauza având ca obiect excepția de nelegalitate a dispoz. pct. 48 din HG 44/2004 în raport de dispoz. art. 21 alin. 4 lit. m din Legea nr. 571/2003, invocată de SC SRL în dosarul nr- a fost înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL CRAIOVA - Secția Contencios Administrativ și Fiscal la data de 13.06.2007.
Prin încheierea pronunțată la data de 25.06.2007 instanța a dispus în temeiul dispoz. art. 4 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, introducerea în cauză și citarea în calitate de pârât a Guvernului României ca autoritate emitentă a actului administrativ.
La data de 31.08.2007, pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că normele emise în aplicarea Legii nr. 571/2003 nu adaugă la lege, așa cum pretinde reclamanta atâta timp cât chiar în cuprinsul legii se vorbește de încheierea unui contract.
S-a mai arătat că pentru a fi pusă în discuție o eventuală condiție suplimentară, era necesar ca dispozițiile din lege, să nu vorbească de încheierea unui contract, iar prin norme metodologice să fi fost introdusă o anume procedură.
Pârâtul Guvernul României a depus la dosar în susținerea apărărilor formulate, Nota de fundamentare, act ce a stat la baza emiterii actului contestat.
La data de 3.09.2007, pârâta DGFP Daf ormulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat inadmisibilitatea excepției de nelegalitate.
În motivarea inadmisibilității excepției de nelegalitate s-a susținut că actul normativ a cărui legalitate a fost contestată de reclamantă este anterior datei de 6 ianuarie 2005 dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiată, arătând că prin actul normativ a cărui nelegalitate se solicită a fi constatată, nu s-a adus o modificare a Codului Fiscal, ci doar au fost explicate prevederile legale, acesta fiind rolul normelor metodologice.
S-a mai susținut că din textul de lege invocat nu rezultă expres condiția formei scrise a contractelor, iar elementele contractuale în cuprinsul pct. 48 din HG nr. 44/2004, sunt elementele generale ale unui contract.
De asemenea, pârâta a mai arătat că dat fiind faptul că textul din norme are corespondent în lege, acesta nu poate fi apreciat ca nelegal.
La data de 3.09.2007, a fost formulată și depusă la dosar o cerere de intervenție accesorie, în interesul Guvernului României de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
În susținerea cererii s-a arătat că Ministerul Economiei și Finanțelor este inițiatorul proiectului Hotărârii Guvernului României nr. 44/2004 și că prin aceasta își justifică calitatea procesuală de intervenient accesoriu.
Cu privire la excepția de nelegalitate invocată, intervenientul a solicitat respingerea acesteia, arătând că dispoz. art. 1 alin. 1 teza finală din Legea nr. 571/2003 autorizează Ministerul Finanțelor Publice să elaboreze norme metodologice, instrucțiuni și ordine de aplicare prezentului cod și a convențiilor de evitare a dublei impuneri.
S-a mai că, prevederile înscrise la pct. 4 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 571/2003 nu adaugă la lege atâta timp cât, chiar în cuprinsul legii se vorbește de încheierea unui contract.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 3.09.2007 s-a dispus în temeiul dispoz. art. 52 alin. 1 din Codul d e pr. civilă încuviințarea în principiu a intervenției.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, Curtea reține următoarele:
HG nr. 44 fost publicată la data de 6 februarie 2004 în Monitorul Oficial Partea I nr. 112.
Acest act normativ privește aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003referitor la Codul fiscal. Chiar dacă Legea nr. 554/2004 a intrat în vigoare la 6 ianuarie 2005, prin art. 11 alin. 4 s-a statuat că, "ordonanțele sau dispozițiile din ordonanțe care se consideră a fi neconstituționale, precum și actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând".
Astfel, este evident că, în cauză, excepția de nelegalitate privește un act normativ care poate fi cenzurat oricând în această procedură.
Prin urmare, se apreciază că este admisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la actul administrativ cu caracter normativ (HG nr. 44/2004 ) emis anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Prin sentința nr.274 din 24.09.2007, Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Contencios Administrativ și Fiscal a respins excepția de nelegalitate reținând următoarele:
Art. 21 alin. 4 lit. m din Codul fiscal prevede că nu sunt deductibile"cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfășurării activității proprii și pentru care nu sunt încheiate contracte".
Potrivit art. 48 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Codului fiscal prevede că "pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
- serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui; contract care să cuprindă date referitoare la prestatori, termene de execuție, precizarea serviciilor prestate, precum și tarifele percepute, respectiv valoarea totală a contractului, iar defalcarea cheltuielilor de această natură să se facă pe întreaga durată de desfășurare a contractului sau pe durata realizării obiectului contractului; prestarea efectivă a serviciilor se justifică prin: situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau de orice alte materiale corespunzătoare
- contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate".
Comparând textele Hotărârii de Guvern a cărei nelegalitate se invocă, respectiv pct. 48 din Normele Metodologice de Aplicare a Codului fiscal, cu cel al actului normativ în baza căruia a fost emisă, respectiv cu prevederile art. 21 alin. 4 lit. m din Codul fiscal nu poate fi reținută nici o neconcordanță și nici un aspect de nelegalitate care să impună admiterea excepției de față:
Astfel, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal conține prevederi exprese (art. 1 alin. 1 din lege), prin care Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să "elaboreze norme metodologice, instrucțiuni și ordine de aplicare a prezentului cod și a convențiilor de evitare a dublei impuneri".
Pe de altă parte, în elaborarea actului contestat au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
De asemenea, din compararea textelor nu rezultă, așa cum a pretins petenta că, prin adoptarea HG nr. 44/2004 respectiv a pct. 48 din hotărâre au fost aduse "grave și flagrante modificări actului normativ".
Potrivit dispozițiilor legale cuprinse la pct. 48 din HG nr. 44/2004, pentru a fi deductibile cheltuielile cu serviciile prev. de art. 21 alin. 4, lit. m din Legea nr. 571/2003, trebuie să fie prevăzute într-un contract.
Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003 nu adaugă la lege așa cum pretinde petenta atâta timp cât chiar în cuprinsul legii se prevede că pentru a putea fi considerate ca și deductibile cheltuielile de servicii de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, contribuabilii trebuie să justifice necesitatea prestării acestora în scopul desfășurării propriei activități și să facă dovada încheierii unui contract.
Pretinsele modificări considerate de petentă ca fiind aduse actului normativ, nu reprezintă altceva decât clarificarea ultimei teze din art. 21 alin.4 lit. m al legii, prin indicarea unor elemente obligatorii pe care trebuie să le cuprindă respectivele contracte.
Prevederile cuprinse la pct. 48 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 571/2003 au avut în vedere împrejurarea că în materie fiscală înregistrările contabile se pot face numai pe bază de înscrisuri, care au calitatea de documente justificative.
Forma scrisă nu este impusă de lege pentru valabilitatea convenției, ci pentru proba acesteia, legiuitorul instituind această cerință a înscrisului ca mijloc de probă, situație în care, Hotărârea de Guvern este dată în aplicarea și executarea legii.
Analizând sentința recurată, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041Cod pr. civilă, Curtea reține că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
În ceea ce privește contractul nr.152/2003, încheiat între SC" "SRL, având ca obiect prospectarea pieței și identificarea de noi clienți interesați de transportul de mărfuri intern și internațional, acesta reprezintă un contract de comision, conform dispozițiilor art.405 Cod comercial, în conformitate cu care "comisionul are ca obiect tratarea de afaceri comerciale de către comisionar în socoteala comitentului".
S-a stabilit prin acest contract că SC" SRL, în calitate de comisionar să prospecteze piața și să identifice clienți noi pentru SC" "SRL, urmând ca aceasta, după încheierea contractului de transport să achite comisionarului pe bază de factură fiscală comisionul pentru prestațiile efectuate, comision negociat de comun acord.
Vor fi astfel înlăturate apărările formulate de intimata reclamantă privind caracterul de contract nenumit al contractului nr.152/2003, cu atât mai mult chiar în acțiunea promovată reclamanta recunoaște existența contractului de comision și caracterul diferit al acestuia în raport de contractul de mandat.
Facturile pentru plata comisionului, a căror emitere este specificată în cuprinsul contractului, sunt datate începând cu luna septembrie 2003, iar activitatea desfășurată este anterioară și achiziționarea carnetului de facturi s-a făcut la data de 03.11.2003.
Ca atare, acestea nu reprezintă document justificativ, nefiind în conformitate cu dispozițiile art.6 alin.1 din Legea 82/1991. Aceasta cu atât mai mult cu cât pentru activitatea desfășurată în iulie - august 2003 trebuiau întocmite documente justificative la momentul efectuării, conform dispozițiilor legale amintite anterior.
În ceea ce privește realitatea prestării de servicii de comision se reține că această condiție este cerută de dispozițiile art.9 alin.7 lit. s din Legea 414/2002, art.9 pct.14 din HG 859/2002 și a rt.21 alin.4 lit. m Cod fiscal.
Totodată, instanța de fond a avut în vedere facturile emise doar în cursul anului 2003, nefiind analizate cele emise în 2006, așa cum se susține în întâmpinare.
În mod greșit instanța de fond reținut că intimata reclamantă nu a desfășurat activitate în perioada 01.01.2003 - 30.06.2003, nefiind înregistrate astfel în contabilitatea societății venituri și cheltuieli, având în vedere că se invocă prestarea de activități, conform contractului de comision și în această perioadă, fără a se proba că aceste cheltuieli trebuiau suportate de o altă persoană.
În mod corect organul de control a reținut caracterul de înscrisuri încheiate "pro causa" a acelor documente prezentate cu ocazia controlului, având în vedere lipsa datei din cuprinsul adreselor invocate, care duce totodată și la imposibilitatea stabilirii contractului pentru care s-au emis; antedatarea facturilor achiziționate la un interval de câteva luni de la data emiterii acestora, precum și calitatea în care directorul firmei a desfășurat activitatea de prospectare a pieței și de identificare a clienților, dar și forma și conținutul identic al adreselor provenind însă de la societăți diferite.
Având în vedere și faptul că legalitatea actului de control se analizează în raport de toate înscrisurile depuse ca mijloc de probă, Curtea apreciază că recursul este fondat, urmând ca, în temeiul art.312 Cod pr. civilă, va fi admis și modificată sentința, în sensul că se va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta DGFP D, împotriva sentinței nr. 1289 din data de 26 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 1113/CAF/2006.
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/3 ex/03.09.2008
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Alina Răescu, Teodora Bănescu
