Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 161/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--17.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 161
Ședința publică din 13 februarie 2008
PREȘEDINTE: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Patru Răzvan
JUDECĂTOR 3: Barbă Ionel
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 2728/20.11.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL și pârâtele intimate Activitatea de Control Fiscal A și Activitatea de Inspecție Fiscală A, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 6 februarie 2008 care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad sub nr-, la data de 11.05.2007 și precizată ulterior, reclamanta - SRLa chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Activitatea de Control Fiscal A și Activitatea de Inspecție Fiscală și a cerut instanței să anuleze Decizia nr. 759/19.04.2007 emisă de către aceasta, anularea Deciziei de impunere nr. 93/16.05.2006 privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală și a raportului de inspecție fiscală nr. 3263/15.05.2006, exonerarea de la plata obligaților fiscale și admiterea cererii de rambursare a soldului negativ de TVA în sumă de 49.631 lei.
Reclamanta a mai solicitat suspendarea executării actelor administrative fiscale atacate în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Prin încheierea de ședință din 28.08.2007, instanța de fond respins cererea de suspendare a executării actelor administrative atacate.
Prin sentința civilă nr. 2728/20.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis în parte acțiunea precizată exercitată de reclamanta - SRL împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Activitatea de Control Fiscal A și Activitatea de Inspecție Fiscală A, a anulat în parte decizia nr. 759/19.04.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice A, decizia de impunere nr. 93/16.05.2006 emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală și Raportul de Inspecție Fiscală nr. 3263/15.05.2006, încheiat de Activitatea de Control Fiscal A; a stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare după cum urmează: TVA de plată - 47.187 lei; dobânzi întârziere TVA - 10.665 lei; penalități de întârziere aferente TVA - 3.271 lei; impozit pe profit -1.337 lei; dobânzi aferente impozit pe profit - 657 lei; penalități de întârziere aferente impozit pe profit - 182 lei; a stabilit suma de TVA de rambursat - 49.631 lei; a obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 7.500 lei.
Prima instanță a reținut că prin decontul de TVA aferent luni decembrie 2005, reclamanta a solicitat rambursarea soldului sumei negative de TVA în sumă de 49.631 lei aferentă perioadei 1.03.2003-31.12.2005.
Urmare a acestei solicitări, s-a procedat la verificarea societăți petente privind TVA, verificare ce s-a finalizat cu încheierea Raportului fiscal nr. 3263/15.05.2006. din verificarea efectuată s-a constatat că reclamanta a dedus în luna decembrie 2005, în baza facturii seria - nr. -/14.12.2005 emisă de SA C N, în valoare de 199.290 lei, reprezentând avans contract TVA în sumă de 31.819 lei. Organul de inspecție fiscală a considerat nejustificată această sumă la rambursare la 31.12.2005, deoarece TVA aferentă unei operațiuni economice pentru care societatea furnizoare deține certificat de scutire de TVA nr. 20/16.02.2006, eliberat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A, în baza contractului nr. 1201/2005, în valoare de 58.8000 Euro, inițiat de SAPARD, operațiune fiind scutită de TVA, fiind aplicabile prevederile art. 143 (1) lit. l din Legea nr. 571/2003 și art. & (2) din Ordinul MFP de scutire de la plata TVA către furnizor, ci doar de scutirea de la plata TVA către furnizor.
Prima instanță a arătat că își însușește concluziile raportului de expertiză și stabilește că reclamanta are drept de rambursare a sumei de 31.819 lei, cuprinse în decontul lunii decembrie 2005.
Conform instanței de fond, la data emiteri facturii fiscale nr. -/14.12.2005 nu exista un certificat de scutire TVA.
Prin art. 6 din Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1880/7.12.2005, pentru aprobarea Normelor privind aplicarea scutirii de TVA prevăzută în art. 143(1) lit. l din Legea nr. 571/2003 s-a reglementat tocmai regimul TVA pentru operațiunile efectuate înainte de eliberarea certificatului de scutire TVA.
Potrivit art. 6 (1) din ordin pentru operațiunile efectuate înainte de eliberarea certificatului de scutire de TVA, în cazul beneficiarilor care sunt plătitori de TVA, se aplică prevederile al.2, respectiv beneficiarii înregistrați ca plătitori de TVA, care nu au solicitat certificat de scutire de TVA pentru contractări și subcontractări, au dreptul să deducă TVA aferentă achizițiilor destinate realizării obiectivelor și proiectelor finanțate din fondurile prevăzute de art. 1 și 2.
Prima instanță consideră că regimul TVA pentru operațiunile efectuate înainte de eliberarea certificatului de scutire TVA, este același cu situația în care nu s-a cerut scutire de TVA.
Atât inspecția fiscală cât și organul de soluționare a contestației au făcut o greșită interpretare a prevederilor art. 6 din Ordinul nr. 1880/2005, preluând trunchiat dispozițiile acestuia, respectiv au făcut trimitere numai la al. 2 al art. 6, omițând a avea în vedere al. 1 al acestui articol.
Instanța de fond a arătat că și-a însușit concluziile expertizei cu privire la estimarea veniturilor aferente celor 50 facturi pierdute, care sunt în sumă de 8.355 lei, iar obligațiile fiscale aferente acestor venituri sunt de 1.587 lei TVA de pălită; 1337 lei impozit pe profit; dobânzi de întârziere aferente TVA 779 lei; dobânzi de întârziere aferente impozitului pe profit 675 lei; penalități de întârziere aferente TVA 216 lei și penalități de întârziere aferente impozitului pe profit 182 lei, în total 2.924 lei.
Potrivit art. 66 din OG nr. 92/2003, estimarea constă în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale, organul fiscal luând în considerarea prețul de piață al tranzacției sau al bunului impozabil, precum și informații și documente existente în dosarul fiscal al contribuabilului, care sunt relevante pentru impunere, iar în lipsa acestora, va avea în vedere datele și informațiile deținute de acesta despre contribuabili cu activități similare.
La estimarea veniturilor organul de inspecție fiscală a avut în vedere veniturile realizate de reclamantă în anul 2005, prin estimarea a cinci facturi, iar expertul a avut în vedere media veniturilor pe o chitanță emisă în luna decembrie 2004 în sumă de 1671 lei, înregistrată în evidențele contabile.
Cum blocul de facturi a fost achiziționat la data de 12.03.2002 și pierdut în august 2004, iar în perioada 2003-2004 reclamanta nu a obținut alte venituri decât suma de 1.671 lei în decembrie 2004, este fără îndoială că la estimarea veniturilor trebuiau luate în calcul veniturile din anul 2004, acestea fiind cele mai apropiate situației de fapt fiscale a reclamantei.
Instanța de fond a arătat, de asemenea, că își însușește concluziile expertizei cu privire la obligația reclamantei de a calcula TVA pentru avansul în sumă de 240.000 încasată de la Auto SRL.
Conform art. 134 (5) lit. b și art. 155 (7) din Legea nr. 571/2003, pentru suma de 240.000 lei, reclamanta avea obligația de a întocmi facturi fiscale în termen de 5 zile lucrătoare de la fiecare dată când este încasat un avans, fără a depăși finele luni în care a avut loc încasarea și să calculeze TVA.
Instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei și în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 a anulat în parte Decizia nr. 759/2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Decizia de nr. 93/16.05.2006 emisă de Activitatea de Control Fiscal A și Raportul de inspecție fiscală nr. 3263/156.05.2006 încheiat de Activitatea de Control Fiscal A pe care le-a menținut cu privire la suma de 47.187 lei TVA; 10.6665 lei - dobânzi întârziere aferente TVA, 3217 lei - penalități de întârziere aferente TVA; 1337 lei - impozit pe profit; 657 lei - dobânzi aferente impozitului pe profit, stabilind că suma totală reprezentând TVA de rambursat este de 49.631 lei, urmând a se rambursa reclamantei și suma de 31.819 lei.
Împotriva acesteisentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A,solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiuni, ca netemeinică și nelegală și menținerea actelor administrative contestate.
În motivarea recursului, pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice a arătat că instanța de fond a greșit apreciind că reclamanta intimată are drept de rambursare a sumei de 31.819 lei taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar în sarcina reclamantei intimate.
Conform recurentei, instanța de fond a apreciat în mod greșit că TVA în sumă de 31.819 lei aferentă facturii fiscale nr. - din 14.12.2005 emisă de - SA CNe ste deductibilă fiscal pentru - SRL, sumă la care reclamanta are drept de rambursare, având în vedere faptul că expertul a avut acces la evidența contabilă a reclamantei intimate din luna martie 2006 și arată că la data încheierii Raportului de inspecție fiscală și conform celor înscrise de organele de control în acesta, reclamanta intimată "nu a pus la dispoziția organelor de inspecție fiscală, evidența contabilă aferentă lunii februarie 2006 din care să rezulte că societatea a stornat această factură, în contabilitate. De asemenea din discuția telefonică purtată cu persoana care conduce evidența contabilă a societății rezultat că această factură nu a fost stornată până la data prezentei verificări".
Pe cale de consecință, în condițiile în care la data efectuării controlului reclamanta intimată a prezentat organelor de control două facturi: factura nr. -/14.12.2005 emisă de SA C N în valoare totală de 199.290 lei și TVA deductibilă de 31.819 lei, înregistrată în evidența contabilă, iar TVA a fost solicitat la rambursare; o factură în roșu emisă de - SA C N în valoare totală de 199.290 și TVA deductibilă de 31.819 lei, despre care societatea nu a putut prezenta dovada că a fost înregistrată în evidența contabilă, rezultă că în mod corect organele de control nu au acordat drept de deducere pentru suma respectivă, ci au dispus ca "societatea să-și regleze evidența contabilă cu această sumă în urma prezentului raport de inspecție fiscală".
De asemenea instanța de fond nu a avut în vedere faptul că suma de 31.819 lei reprezintă TVA în legătură cu o operațiune economică pentru care reclamanta intimată deține un certificat de scutire de TVA eliberat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A în baza contractului nr. 1201/2005 în valoare de 58.800 euro finanțat de Sapard pentru contractorul - SA C
Reclamanta intimată își pute exercita dreptul de deducere al TVA aferentă facturii nr. -/14.12.2005 numai în condițiile în care nu ar fi solicitat certificat de scutire de TVA pentru contractul - C N, conform prevederilor art. 6 din Ordinul nr. 1880/2005.
R5ecurenta arată că este lipsit de temei legal punctul de vedere al instanței de fond raportat la prevederile legale cuprinse în Ordinul nr. 1880/2005 și la faptul că pentru o singură operațiune economică nu este posibilă și restituirea taxei pe valoare adăugată de la bugetul de stat și scutirea de la plata taxei pe valoare adăugată către furnizor.
Verificarea reclamantei intimate s-a efectuat pe perioada 01.03.2003-31.12.2005 urmare a decontului privind TVA aferent lunii decembrie 2005, înregistrat la Administrația Finanțelor Publice a Orașului sub nr. 526/25.01.2006 prin care se solicită rambursarea soldului sumei negative de TVA în sumă de 49631 lei aferentă perioadei 01.03.2003-31.12.2005. întrucât în timpul verificărilor efectuate s-au constatat diferențe de impozite, inspecția fiscală s-a extins pe o perioadă de 5 ani, respectiv 01.04.2001-31.12.2005, în conformitate cu prevederile art. 89 al.1 și art. 96 al.3 lit. a din OG nr. 92/2003.
Reclamanta intimată a dedus în luna decembrie 2005, în baza facturii seria - - nr. -/14.12.2005 emisă de - SA C N, în valoare totală de 199.290 lei reprezentând avans contract nr. 1201/2005, o TVA în sumă de 31.819 lei. Organele de inspecție fiscală au considerat că TVA deductibilă în sumă de 31.819 lei nu se justifică la rambursare la 31.12.2005, deoarece reprezintă TVA în legătură cu o operațiune neeconomică pentru care reclamanta intimată deține certificat de scutire de TVA, eliberat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A în baza contractului nr. 1201/2005 în valoare de 58.8000 euro finanțat de Sapard, pentru contractorul - SA C
Astfel în luna decembrie 2005 societatea a înregistrat în contabilitate factura fiscală nr. -/14.12.2005 emisă de - SA C N în valoare totală de 199.290 lei cu TVA în sumă de 31.819 lei, reprezentând avans contract nr. 1201/2005 în valoare de 58.800 euro încheiat cu societatea furnizoare - SA C N, finanțat de Sapard.
Prin decontul de TVA aferent luni decembrie 2005 depus și înregistrat la sub nr. 526/25.01.2006 reclamanta intimată a solicitat rambursarea soldului sumei negative de TVA în sumă de 49631 lei existent la data de 31.12.2005, sold care includea și suma de 31.819 lei reprezentând TVA înscrisă în factura nr. -/14.12.2005 emisă de - SA C
Organele de control au consemnat în raportul de inspecție fiscală că până la data încheierii inspecției fiscale societatea nu a prezentat documente din care să rezulte că factura a fost stornată din evidența contabilă a societății, respectiv evidența contabilă a lunii februarie 2006.
În conformitate cu prevederile art. 143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, ale Ordinului nr. 1880/2005 pentru aprobarea Normelor privind aplicarea scutirii de TVA pentru livrările de bunuri și prestări de serviciu finanțate din ajutoare sau din împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine, de organisme internaționale și de organizații nonprofit și de caritate din străinătate și din țară, inclusiv din donații ale persoanelor fizice, coroborate cu situația de fapt a rezultat că reclamanta intimată a solicitat certificat de scutire pentru achizițiile destinate realizării obiectivelor și proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile, - SRL deținând Certificatul de scutire de TVA nr. 20 din 16.02.2006 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice A pentru contractorul - SA C
Pe cale de consecință organele de control, în mod corect și legal au considerat că, la data de 31.12.2005, nu se justifică rambursarea TVA deductibilă în sumă de 31.819 lei înscrisă în factura fiscală nr. -/14.12.2005 emisă de - SA C N, în condițiile în care din documentele prezentate organelor de control a rezultat că societatea, urmare emiterii de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Aac ertificatului de scutire de TVA pentru contractorul - SA C N, certificat emis la 16.02.2006, a primit de la acest furnizor factura de stornare nr. -/22.02.2006 și factura fiscală nr. -/22.02.2006 emisă de - SA N, în legătură cu operațiune consemnată în factura nr. -/14.12.2005.
Referitor la factura de stornare nr. -/22.02.2006 și factura fiscală nr. -/22.02.2006 emise de - SA C N, pe care a fost înscrisă mențiunea " de TVA conform certificatului nr. 20/16.02.2006 pentru contractul nr. 1201/05 reprezentând J din valoare", prezentate organului de soluționare a contestației, acestea nu au putut fi luate în considerare în soluționarea favorabilă a cauzei, în condițiile în care perioada de raportare pentru care s-a solicitat rambursarea soldului sumei negative a TVA este trimestrul IV 2005 - până la data de 31.12.2005 -, facturile în cauză referindu-se la un alt exercițiu financiar, respectiv trimestrul I al anului 2006, când societate urma să-își regleze evidența contabilă înregistrând în contabilitate factura de stornare și factura fiscală emisă de societatea furnizoare, în baza certificatului de scutire a TVA nr. 20/16.02.2006, în valoare de 199.290 lei cu o TVA în sumă de 17.290 lei.
În cauză sunt incidente prevederile art. 6 din nr. 1880/2005, în sensul că societatea își pute exercita dreptul de deducere al TVA aferent facturii nr. -/14.12.2005 numai în condițiile în care nu ar fi solicitat certificat de scutire de TVA pentru contractorul - SA C Așa cum rezultă din documentele existente la dosarul primei instanțe, nu numai că i-a fost eliberat reclamantei certificatul nr. 20/16.02.2006, pentru contractorul - C N, Dar la data controlului, precum și în procesul de soluționare al contestației, reclamanta a prezentat factura de stornare nr. -/22.02.2006 și factura fiscală nr. -/22.02.2006 emise de - SA C N, în legătură cu operațiune consemnată în factura nr. -/14.12.2005.
Pe cale de consecință organele fiscale în mod corect și legal nu au restituit reclamantei TVA în cuantum de 31.819 lei, aferentă unei operațiuni pentru care petenta deține certificat de scutire de TVA, nr. 20/16.02.2006 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice
În considerarea actelor normative în vigoare publicate în Monitorul Oficial al României, respectiv art. 6 din nr. 1880/2005 nu este posibilă, pentru o singură operațiune economică, concomitent, restituirea taxei pe valoare adăugată și scutirea de taxa pe valoare adăugată.
Instanța de fond a greșit dispunând restituirea unei taxe pe valoare adăugată aferentă unei facturi stornate de emitent, respectiv - SA C N, factura nr. -/14.12.2005, una din condițiile sine qua non pentru restituirea TVA fiind, conform art. 4 al.4 din nr. 1880/2005, existența facturii fiscale din care să rezulte cuantumul TVA.
Recurenta a arătat - cu privire la capătul de cerere privind suma de 60.259 lei, reprezentând TVA suplimentară aferentă veniturilor estimate de către organele fiscale de control datorită lipsei blocurilor de facturi - că instanța de fond a greșit însușindu-și punctul de vedere al expertului contabil, fără a ține seama de obiecțiunile formulate de recurentă la concluziile raportului de expertiză contabilă.
veniturilor aferente celor 50 de facturi pierdute, ținând cont de media veniturilor pe o chitanță emisă în anul 2004, nu este corectă, în condițiile în care, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora, factura reprezintă documentul pe baza căruia se întocmește instrumentul de decontare a produselor și mărfurilor livrate, a lucrărilor executate sau a serviciilor prestate, documentul de însoțire a mărfii pe timpul transportului, documentul de încărcare în gestiunea primitorului, documentul justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului și a cumpărătorului, iar chitanța nu reprezintă un document pentru înregistrarea veniturilor în contabilitate, ci servește ca document justificativ pentru depunerea unei sume în numerar la casieria unității sau ca document justificativ de înregistrare în registrul de casă și în contabilitate.
În mod corect organele fiscale au procedat la efectuarea estimării veniturilor ținând cont de media veniturilor pe o factură înregistrată în anul 20005, aceasta fiind perioada în care societatea a emis facturi cea mai apropiată perioadă pentru care s-a realizat stornarea.
Instanța de fond nu a prezentat nici un motiv de drept pentru care estimarea efectuată de organele de control nu a fost corectă, astfel încât, în mod nejustificat și-a însușit estimarea veniturilor efectuate de expertul contabil, fără a prezenta în prealabil motivele pentru care consideră incorectă estimarea făcută de organele de control.
Reclamanta intimată nu a făcut dovada respectării prevederilor legale cu privire la pierderea sau sustragerea documentelor cu regim special, nici pe parcursul verificării și nici în procesul de soluționare a contestației, adresa nr. 23/24.07.2006 întocmită de reclamantă către Monitorul Oficial B, prezentată la dosarul contestației nu a fost întocmită cu respectarea termenelor prevăzute de actele normative incidente în cauză, cu privire la anunțarea pierderii sau sustragerii formularelor cu regim special, iar conform declarațiilor doamnei, în calitate de asociat unic al societății "actele au fost pierdute în august 2004 în localitatea, jud. ".
Recurenta arată, cu privire la capătul de cerere privind suma de 38.319 lei reprezentând TVA suplimentară stabilită de către organele de control aferentă avansurilor încasate și pentru care nu s-a colectat taxa pe valoare adăugată, că în luna octombrie 2004 reclamanta a încasat prin Banca de la - Auto SRL avans marfă în sumă totală de 2.400.000.000 lei, fără a întocmi facturi fiscale pentru avansurile încasate și fără a colecta TVA în momentul încasării avanului.
În urma verificărilor încrucișate la - Auto SRL efectuate de către organele de inspecție fiscală s-a constatat că operațiunile efectuate prin Bank - Agenția au fost evidențiate în contabilitatea societății Auto SRL în contul 409 "Furnizori debitori", cu nota contabilă 409=5121. De asemenea în raportul de inspecție fiscală s-a menționat faptul că aceste operațiuni economice reprezintă avans marfă așa cum rezultă din extrasele de cont și ordinele de plată întocmite de către - Auto SRL.
În raport cu prevederile art. 134 al.5 lit. b și art. 1555 al.7 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborat cu constatările organelor de inspecție fiscală înscrise în raportul de inspecție fiscală, în condițiile în care reclamanta intimată a încasat prin contul deschis la Bank, avansuri marfă neemițând factura fiscală pentru avansul încasat în sumă de 240.000 lei, necolectând TVA aferente avansurilor încasate în luna octombrie 2004, organele de control au procedat în mod corect și legal calculând TVA suplimentar în sumă de 38.319 lei, În conformitate cu cap. XIII art. 155 al.7 din Legea nr. 571/2003; Ia art. 134 al.5 lit. b, exigibilitatea TVA fiind anticipată faptului generator, respectiv livrarea bunurilor și luând naștere în momentul încasării avansurilor.
Pe extrasele de cont și ordinele de plată s-a făcut mențiunea "avans/marfă/", iar din Nota explicativă luată domnului G în calitate de administrator la - Auto a rezultat că suma de 2.400.000.000 lei a fost evidențiată în contul 409 "Furnizori debitori" și reprezintă "avans marfă, urmând ca - SRL să emită facturi fiscale și să livreze marfa".
Recurenta apreciază că suma reprezentând onorariu de avocat pentru reprezentarea în fața instanței de fond, acordată ca și cheltuieli de judecată, este nepotrivit de mare, raportat la obiectul cauzei. Aceasta cu atât mai mult cu cât prin sentința atacată acțiunea reclamantei intimate a fost admisă numai în parte.
În drept recurenta invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9, 3041Cod procedură civilă, art. 134 al. 5 lit. b, art. 143 al.1 lit. a și al.2, art. 155 al.7 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 26 din Legea contabilității nr. 82/1991, art. 112 din Hotărârea Guvernului nr. 831/1997, art. 4 din Ordinul nr. 29/14.01.2003, art. 66, art. 175, art. 184 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
Reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea în întregime a sentinței atacate și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării, reclamanta intimată a arătat, cu privire la momentul achiziționării facturilor fiscale pentru care s-a efectuat estimarea veniturilor, că blocul de facturi fiscale seria - nr. --- a fost achiziționat cu factura nr. - din data de 12.03.2003, iar cu privire la momentul pierderii facturilor acesta a fost pierdut în luna august 2004.
Reclamanta intimată invocă prevederile art. 66 Cod procedură fiscală (art. 67 după ultima republicare): "(1) Dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze. În acest caz trebuie avute în vedere toate datele și documentele care au relevanță pentru estimare. constă în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale.
(2) În situațiile în care, potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptățite să estimeze baza de impunere, acestea vor avea în vedere prețul de piață al tranzacției sau bunului impozabil, astfel cum este definit de Codul fiscal."
Punctele 65.1 și 65.2 din Normele metodologice de aplicare ale Codului d e procedură fiscală prevăd: " 65.1. bazelor de impunere va avea loc în situații cum sunt:
a) contribuabilul nu depune declarații fiscale sau cele prezentate nu permit stabilirea corectă a bazei de impunere;
b) contribuabilul refuză să colaboreze la stabilirea stării de fapt fiscale, inclusiv situațiile în care contribuabilul obstrucționează sau refuză acțiunea de inspecție fiscală;
c) contribuabilul nu conduce evidența contabilă sau fiscală;
d) când au dispărut evidențele contabile și fiscale sau actele justificative privind operațiunile producătoare de venituri și contribuabilul nu și-a îndeplinit obligația de refacere a acestora.
65.2. Organul fiscal va identifica acele elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale, luând în considerare prețul de piață al tranzacției sau al bunului impozabil, precum și informații și documente existente la dosarul fiscal al contribuabilului care sunt relevante pentru impunere, iar, în lipsa acestora, organul fiscal va avea în vedere datele și informațiile deținute de acesta despre contribuabilii cu activități similare".
Punctul 10.8 din Ordinul nr. 519/2005 prevede că:" 10.8. La soluționarea contestațiilor, organele de soluționare se vor pronunța și în raport de motivarea rezoluțiilor de scoatere de sub urmărire penală, neîncepere sau încetare a urmăririi penale, precum și a expertizelor efectuate în cauză, în măsura în care acestea se regăsesc la dosarul contestației".
Reclamanta intimată arată că organele fiscale au proiectat la estimarea veniturilor ținând cont de media veniturilor realizate pe o factură înregistrată în anul 2005, astfel reclamanta a înregistrat 5 facturi fiscale în 2005, în valoare totală de 31.715 lei, stabilindu-se astfel că media pe factură a fost de 6.343 lei. Reclamanta arată că estimarea se realizează prin raportare la elementele cele mai apropiate situației de fapt fiscale, situație în care veniturile realizate de către reclamantă în anul 2004 în cuantum de 1.671 lei, sumă pentru încasarea căreia s-au emis chitanțe care au fost înregistrate în contabilitate, era mult mai apropiată de situația de fapt fiscală, respectiv de momentul achiziționării facturilor pierdute.
Criticile referitoare la faptul că chitanțele nu reprezintă documente pentru înregistrarea în contabilitate a veniturilor nu pot fi primite, fiind infirmate chiar de organele fiscal, deoarece veniturile realizate în baza chitanțelor au fost înregistrate în contabilitate în luna decembrie 2004, fiind evidențiate în bilanțul contabil depus la Administrația Finanțelor Publice. Acest aspect este confirmat de mențiunile de la pagina 2 paragraful 5 din Raportul de Inspecție Fiscală unde se precizează:"Conform bilanțului contabil încheiat la paragraful 5 din Raportul de Inspecție Fiscală unde se precizează că conform bilanțului contabil încheiat la 31.12.2004,m înregistrat la Administrația Finanțelor Publice cifra de afaceri este de 16.707 mii lei".
Pe cale de consecință cu ocazia controlului efectuat de organele fiscale acestea au recunoscut faptul că înregistrările în contabilitate a veniturilor în baza chitanțelor emise au fost corecte. Dispozițiile Codului fiscal incidente se referă la elementele cele mai apropiate de situația de fapt fiscală, iar nu la actele ce pot servi drept document justificativ pentru înregistrarea veniturilor. Or, este evident că chitanțele emise sunt elemente care confirmă faptul că subscrisa a realizat venituri și că sunt situate mai aproape de momentul achiziționării blocului de facturi decât facturile emise în cursul anului 2005, care au fost luate în considerare de către organele fiscale. Singurele venituri realizate de intimată în cursul anului 2004 reprezintă vânzări de deșeuri de material lemnos către populație aceasta fiind singura activitate prestată de către reclamanta intimată în perioada respectivă, în timp ce cele realizate în 2005 sunt venituri obținute cu instalația de debitat material lemnos, care nu funcționa în cursul anului 2004, astfel că nu putea genera venituri, iar conform raportului suplimentar de expertiză contabilă, pagina 3, ultimul paragraf, facturile achiziționate în data de 12.03.2003 puteau fi utilizate doar până la data de 31.12.2004, după cum rezultă din prevederile art. 6 din Ordinul MFP 1849/2003.
În urma inspecție fiscale Direcția Generală a Finanțelor Publice Aaf ormulat plângere penală împotriva asociatului unic al - SRL; doamna, iar prin rezoluția de scoatere de sub urmărire penală a asociatului unic al - SRL, se menționează că estimarea veniturilor în baza facturilor emise în anul 2005 nu are la bază nici un element probator.
Reclamanta intimată arată că aprecierea recurentei asupra muncii prestate de către avocat este superficială, raportat la obiectul cauzei și problemele ivite ca urmare a emiterii unor acte nelegale inclusiv de către recurentă, iar aprecierea justeței onorariului ca și contraprestație a serviciului avocațial, cade, în principal, în sarcina clientului, în momentul dării consimțământului și încheierii contractului de asistență juridică, or cât timp acesta l-a apreciat a fi corect consideră că aprecierile unui terț față de contract nu pot fi primite, prima instanță procedând la reducerea onorariului avocațial de la 3750 lei la 2500l lei, ca urmare a admiterii în parte a acțiunii.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei Direcția Generală a Finanțelor Publice A prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamanta a contestat în justiție decizia nr. 93/16.05.2006 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice A, prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în sarcina, precum și decizia nr. 759/19.04.2007, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice A, (prin care s-a respins contestația formulată de împotriva deciziei nr. 93/16.05.2006).
Prin actele respective organele fiscale au refuzat cererea reclamantei de rambursare a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 31.819 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă facturii nr. -/14.12.2005, (atașată la fila 46 din dosarul Tribunalului Arad ).
S-a reținut că a solicitat - prin decontul aferent lunii decembrie 2005, deducerea taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 31.819 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă facturii nr. -/14.12.2005.
Totodată, prin factura de stornare nr. -/22.02.2006 (atașată la fila 120 din dosarul Tribunalului Arad ), petenta a anulat factura nr. -/14.12.2005.
Organele fiscale au reținut, de asemenea, că reclamanta a obținut certificatul de scutire de taxă pe valoarea adăugată nr. 20/16.02.2006 (atașat la fila 71 din dosarul Tribunalului Arad ).
Prin certificatul nr. 20/16.02.2006, Direcția Generală a Finanțelor Publice Aaa cordat scutirea de TVA pentru pentru bunurile livrate și pentru serviciile prestate de contractorul în baza contractului nr. 1201/2005, în valoare de 58.800 euro.
Curtea reține că factura nr. -/14.12.2005 s-a făcut în baza contractului nr. 1201/2005 încheiat de cu
De asemenea, Curtea reține că în luna ianuarie 2006, a solicitat, prin decontul de TVA, rambursarea taxei pe valoarea adăugată plătite în baza facturii respective.
Ulterior, însă, stornează factura pentru care a solicitat rambursarea TVA, invocând faptul că, potrivit certificatului nr. 20/16.02.2006, beneficiază de scutirea de TVA pentru serviciile prestate de contractorul în baza contractului nr. 1201/2005.
Curtea constată, așadar, că - după ce a solicitat rambursarea TVA - a revenit, a anulat factura respectivă și a invocat scutirea de la plata TVA.
În aceste condiții, Curtea apreciază că nu mai poate beneficia de rambursarea TVA în baza unei facturi stornate, în privința căreia și-a manifestat intenția de a beneficia de scutirea de la plata TVA.
Curtea reține că, potrivit art. 6 alin. 2 din Normele privind aplicarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri și prestările de servicii finanțate din ajutoare sau din împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine - anexa nr. 1 la Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1880/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1144 din 19 decembrie 2005 - "beneficiarii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care nu au solicitat certificate de scutire de taxă pe valoarea adăugată pentru contractori și subcontractori, au dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor destinate realizării obiectivelor și proiectelor finanțate din fondurile prevăzute la art. 1 și 2".
Din acest text legal rezultă că dreptul de a deduce taxa pe valoarea adăugată poate fi exercitat de beneficiarii finanțărilor din împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine sau de organisme internaționale care nu au solicitat certificate de scutire de taxă pe valoarea adăugată pentru contractori și subcontractori. Or, în speță, a solicitat și a obținut certificatul nr. 20/16.02.2006, prin care beneficiază de scutirea de TVA pentru serviciile prestate de contractorul în baza contractului nr. 1201/2005.
Curtea reține că, într-adevăr, factura nr. -/14.12.2005 a fost emisă anterior obținerii certificatului de scutire de la plata taxei pe valoarea adăugată, însă reclamanta a înțeles să beneficieze de această scutire de la plata taxei pe valoarea adăugată și cu privire la serviciile prestate de și menționate în factura nr. -/14.12.2005, procedând la anularea acestei facturi - respectiv la stornarea acesteia, prin factura nr. -/22.02.2006 (atașată la fila 120 din dosarul Tribunalului Arad ), urmată de emiterea unei noi facturi, la aceeași dată, în care menționa aceleași date ca și în factura stornată, inclusiv aceeași valoare.
În aceste condiții, Curtea apreciază că nu se poate reține posibilitatea de a beneficia atât de deducerea taxei pe valoarea adăugată plătite în baza facturii anulate, cât și de scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru aceeași operațiune economică.
Curtea nu poate accepta opinia reclamantei, care susține că, fiiind în discuție o cerere de rambursare de taxă pe valoarea adăugată pentru trimestrul IV al anului 2005, stornarea efectuată în anul 2006 trebuia luată în considerare cu prilejul la următorul decont de TVA prezentat pentru trimestrul I al anului 2006. în această privință, Curtea observă că însăși reclamanta a înțeles să se prevaleze, cu prilejul soluționării prezentei contestații, de operațiunea de stornare efectuată în luna ianuarie 2006. mai mult decât atât, stornarea presupune tocmai anularea, înlăturarea din evidența contabilă a operațiunii economice menționate în factura ca reclamant face obiectul stornării. În aceste condiții, nu se poate reține că factura stornată produce efecte juridice în sensul obținerii unei rambursări de TVA, de vreme ce stornarea conduce la concluzia lipsei de efecte juridice a facturii respective.
Așadar, Curtea reține caracterul nefondat al cererii reclamantei de a beneficia de deducerea taxei pe valoarea adăugată plătite în baza facturii anulate nr. -/14.12.2005
Cu privire la estimarea veniturilor realizate de, estimare făcută de organele fiscale datorită constatării lipsei blocurilor de facturi ale reclamantei, Curtea reține că organele fiscale au estimat venitul reclamantei în temeiul unei facturi emise în anul 2005.
În acest context, Curtea constată că estimarea s-a făcut în baza art. 66 Cod de Procedură Fiscală, având în vedere că a achiziționat un număr de 7 blocuri de facturi (în total 50 de facturi, conform raportului de expertiză), pe care însă nu le-a putut prezenta organelor fiscale și nici nu a justificat sau anunțat dispariția acestora, conform Ordinului nr. 29/2003.
Pentru estimarea veniturilor realizate de în perioada 1.01.2003-31.12.2004, organele fiscale au luat în considerare valoarea medie a facturilor emise de în anul 2005.
Reclamanta a contestat acest mod de calcul, invocând existența unor chitanțe emise de în anul 2004, pe baza cărora reclamanta a susținut că a obținut în anul 2004 un venit total de 1671 RON.
De asemenea, prin raportul de expertiză (la filele 109-111 din dosarul Tribunalului Arad ) s-a reținut acest mod de calcul, rezultând ca valoare medie suma de 167,1 RON pentru fiecare din cele 50 de facturi neprezentate de, cu un total de 8355 RON venit impozabil.
Curtea remarcă dificultatea acestei estimări, dificultate determinată de absența datelor contabile relevante.
În privința legislației incidente în cauză, Curtea amintește că, potrivit art. 65 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1050 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 651 din 20 iulie 2004:
65.1. " bazelor de impunere va avea loc în situații cum sunt:
a) contribuabilul nu depune declarații fiscale sau cele prezentate nu permit stabilirea corectă a bazei de impunere;
b) contribuabilul refuză să colaboreze la stabilirea stării de fapt fiscale, inclusiv situațiile în care contribuabilul obstrucționează sau refuză acțiunea de inspecție fiscală;
c) contribuabilul nu conduce evidența contabilă sau fiscală;
d) când au dispărut evidențele contabile și fiscale sau actele justificative privind operațiunile producătoare de venituri și contribuabilul nu și-a îndeplinit obligația de refacere a acestora.
65.2. Organul fiscal va identifica acele elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale, luând în considerare prețul de piață al tranzacției sau al bunului impozabil, precum și informații și documente existente la dosarul fiscal al contribuabilului care sunt relevante pentru impunere, iar, în lipsa acestora, organul fiscal va avea în vedere datele și informațiile deținute de acesta despre contribuabilii cu activități similare."
Curtea remarcă faptul că art. 65.2 face referire la "documente care sunt relevante pentru impunere", ceea ce implică și credibilitatea documentelor pe baza cărora se face estimarea.
Or, în condițiile dispariției unui număr de 50 de facturi, nu se poate reține că acele chitanțe emise în anul 2004 de ar constitui dovada că această societate a înregistrat exclusiv venitul cumulat în aceste chitanțe.
Curtea subliniază că evidența contabilă a este, în mod indiscutabil, deficitară și nu poate fi luată în considerare, de vreme ce nu există posibilitatea verificării ei, n absența documentelor relevante. Aceeași concluzie este valabilă și în cazul bilanțului contabil depus de reclamantă la Administrația Finanțelor Publice la 2.05.2005, cu privire la anul 2004. Acest bilanț nu poate fi verificat prin raportare la evidența contabilă a societății, întrucât tocmai această evidență lipsește.
De aceea, Curtea consideră ca nefiind relevant pentru determinarea venitului impozabil bilanțul contabil depus de reclamantă la Administrația Finanțelor Publice cu privire la anul 2004.
În privința chitanțelor prezentate de reclamantă, Curtea remarcă faptul că modul de calcul al impozitului prezentat prin raportul de expertiză are drept premisă ideea că unei facturi îi corespunde o singură chitanță și o singură operațiune economică.
Curtea subliniază că nu există date care să susțină o atare premisă, fiind posibil ca pentru operațiunea economică menționată într-o factură să fie emise mai multe chitanțe pentru efectuarea plăților aferente acestei operațiuni economice.
De aceea, Curtea consideră eronată această premisă, cu consecința determinării greșite a venitului impozabil înregistrat de reclamantă.
În privința concluziilor reținute de organele de urmărire penală cu prilejul investigării infracțiunii de "evaziune fiscală" pretins săvârșită de reprezentanta, Curtea observă că soluția de scoatere de sub urmărire penală a fost justificată pe considerentul că acel calcul estimativ al venitului impozabil "nu are la bază nici un element probator, respectiv nu a fost dovedit faptul că societatea ar fi realizat venituri".
Curtea admite că nu există o dovadă concludentă a existenței veniturilor realizate de reclamantă în perioada respectivă și că acest dubiu profită reprezentantei, date fiind dispozițiile garantării prezumției de nevinovăție.
Pe de altă parte, această prezumție nu operează în materia estimării veniturilor nedeclarate și neverificabile ale unui contribuabil.
Dimpotrivă, art. 67 Cod de Procedură Fiscală (fostul art. 66) impune obligativitatea estimării acestor venituri în toate situațiile.
Mai mult decât atât, Curtea subliniază că reclamanta este responsabilă pentru lipsa evidențelor contabile certe, pe baza cărora s-ar fi putut determina aceste venituri.
Nu numai că nu a prezentat un număr de 50 de facturi, dar nici nu a respectat dispozițiile legale edictate pentru ipoteza sustragerii sau pierderii acestor facturi - aspecte recunoscute, de altfel, de către reclamantă.
În aceste condiții, nu poate pretinde organelor fiscale să ia în considerare alte documente emise de aceeași societate cu privire la situații și date care nu pot fi verificate. Curtea subliniază că poartă întreaga răspundere pentru lipsa de credibilitate a documentelor și evidențelor prezentate, de vreme ce veridicitatea acestor înscrisuri nu a putut fi verificată tocmai datorită neglijenței manifestate de în înregistrarea și evidențierea veniturilor impozabile
În aceste condiții, Curtea reține că singurele documente relevante care pot fi luate în considerare sunt cele care evidențiază veniturile pentru anul 2005, astfel cum au reținut organele fiscale.
În consecință, Curtea apreciază ca fiind nefondată contestarea modului de stabilire prin estimare a venitului obținut de, astfel cum a fost menționat în decizia de impunere contestată.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că reclamanta are dreptul de rambursare a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 31.819 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă facturii nr. -/14.12.2005, în condițiile în care reclamanta și-a manifestat opțiunea de a beneficia de scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru operațiunea economică menționată în această factură.
De asemenea, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că la estimarea veniturilor impozabile ale reclamantei aferente perioadei 1.01.2003-31.12.2004 se impune luarea în considerare a bilanțului contabil depus de reclamantă la Administrația Finanțelor Publice la 2.05.2005, cu privire la anul 2004, precum și calcularea acestor venituri în funcție de valoarea menționată în unele chitanțe emise de reclamantă în anul 2004, în condițiile în care singurele date certe în privința venitului anual obținut de reclamantă sunt cele privind valoarea medie a facturilor emise de în anul 2005.
În aceste condiții, Curtea reține, așadar, că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, fiind, deci, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă - apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 2728/20.11.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- - Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată și va respinge acțiunea reclamantei ca nefondată, reținând legalitatea actelor fiscale atacate în justiție de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 2728/20.11.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Modifică sentința civilă recurată.
Respinge acțiunea reclamantei
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./20.03.2008
Tehnored.//27.03.2008
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecători:,.
Președinte:Olaru RodicaJudecători:Olaru Rodica, Patru Răzvan, Barbă Ionel
