Vânzări spații comerciale (legea nr.550/2002). Decizia 162/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--16.01.2008

DECIZIA CIVILĂ NR. 162

Ședința publică din 13 februarie 2008

PREȘEDINTE: Olaru Rodica

JUDECĂTOR 2: Patru Răzvan

JUDECĂTOR 3: Barbă Ionel

GREFIER: - -

S-au luat în examinare recursul declarat de reclamanta - SRL A împotriva sentinței civile nr. 2522/16.10.2007, pronunțată în dosarul nr-de Tribunalul Arad, în contradictoriu cu pârâții intimați Municipiul A reprezentat prin Primar și Consiliul Local al Municipiului A, având ca obiect vânzare spații comerciale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 06.02.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA

Asupra recursului de față constată:

Prin sentința civilă nr.2522/16.2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada respins pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de Legea nr.550/2002, acțiunea reclamantei - SRL A împotriva pârâților Municipiul A și Primarul Municipiului A având ca obiect obligarea pârâților să încheie contract de vânzare cumpărare pentru apartamentul nr.18, subsol, corp B, în suprafață de 215 mp. compus din boxă, situat în A, Bv. nr.66, înscris în CF 58820 cu nr.top. 256/1/XVIII, la prețul de 25.000 lei, conform Raportului de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic evaluator.

În motivare s-a reținut că instanța a invocat excepția de prematuritate a acțiunii privind încheierea contractului de vânzare cumpărare a spațiului raportat la prevederile 8-10 din Legea nr.550/2002, nr.HG1341/2002, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.550/2002.

În soluționarea excepției instanța a reținut că spațiul pentru care se cere obligarea la încheierea contractului de vânzare cumpărare, apartamentul nr.18, înscris în nr. 58820 A (fila 10) este proprietatea Statului Român, având destinație comercială "sediu administrativ" al reclamantei așa cum rezultă din contractul de închiriere nr.625/13.02.2002 (fila 11) și ca urmare, vânzarea spațiilor comerciale se realizează prin negociere directă sau, după caz, prin licitație publică, în condițiile Legii nr.550/2002, potrivit art.1 din această lege.

În aplicarea dispozițiilor acestei legi, Consiliul Local al Municipiului A în calitate de vânzător a aprobat conform art.5 (1) lista spațiilor comerciale și de prestări servicii, proprietate privată a Statului, care urmează a fi vândute (fila 25), spațiul comercial fiind înscris în listă la poziția 11 57 ( fila 26), figurând ca depozit.

Potrivit art.16 din lege, vânzarea spațiilor comerciale de prestări servicii de producție către comercianți, care le folosesc în baza unui contract de închiriere, locație de gestiune, asociere în participațiune sau leasing, încheiat în condițiile legii și valabil, se face la solicitarea acestora, prin metoda de negociere directă.

Prețul de vânzare al spațiului comercial se stabilește prin negociere între cumpărător și comisia de vânzare, pornindu-se de la prețul minim de vânzare determinat conform art.8 din lege și luându-se în considerare investițiile efectuate la spațiu, în condițiile art.19 (3) din lege.

La finalizarea procedurii de vânzare a fiecărui spațiu, comisia încheie un proces verbal, cuprinzând datele cu privire la desfășurarea procedurii de vânzare și prețul obținut, contractul de vânzare -cumpărare a spațiului urmând a se încheia în termen de 15 zile de la data finalizării procedurii de vânzare conform art.10(1) din lege.

Ca urmare, nu se poate încheia contract de vânzare-cumpărare fără a fi îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art.8-10, 19 din Legea nr.550/2002.

Cu reclamanta nu a făcut dovada parcurgerii acestei proceduri, acțiunea sa pentru obligarea pârâților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru spațiul comercial este prematură, astfel că instanța a admis excepția și în temeiul art.137 Cod procedură civilă a respins acțiunea ca prematură.

În cauză a declarat recurs reclamanta - SRL A, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei la Judecătoria Arad.

În motivare reclamanta susține că sentința s-a pronunțat cu încălcarea competenței pentru că nu sunt incidente prevederile Legii nr.550/2002, contractul de vânzare cumpărare prin care Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Aav ândut - SRL imobilul situat în A, Bv. nr.66 și contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2853 din 27.07.2000 de BNP prin care - SRL în calitate de proprietate și Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului A, în calitate de beneficiar al interdicției de înstrăinare și gravare și al dreptului de ipotecă a vândut - SRL subapartamentul nr.2b înscris după subapartamentare în CF nr.60493 A cu nr.top.256/1/II/2, în suprafață de 101 mp. compus din spațiu cu altă destinație cuprinzând două săli de vânzare, depozit, vestiar, pasaj, grup sanitar, rezultat prin subapartamentare în baza actului autentificat de BNP sub nr.2850/200, s-au încheiat cu respectarea dispozițiilor în vigoare privind vânzarea spațiilor comerciale.

Ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare a spațiului comercial cu respectarea dispozițiilor în vigoare privind vânzarea spațiilor comerciale în baza dosarului de extindere nr.125/22.08.2000, între - jet și Municipiul A prin, s-a încheiat un contract de închiriere cu nr.625 din 13.01.2001 având ca obiect spațiul boxa subsol în suprafață utilă de 179,00 mp. "cu condiția cumpărării spațiului cu act adițional la contractul de vânzarea cumpărare" stipulat în mod expres în contract.

Obiectul cererii de chemare în judecată este obligarea pârâtei să încheie contract de vânzare pentru boxa de la subsol prin act adițional la contractul de vânzare cumpărare, astfel cum se prevede în mod expres în contractul de închiriere nr.625 din 13.01.2001. Din moment ce a parcurs odată etapele impuse pentru cumpărarea spațiului comercial și prin contractul de închiriere avea acordul titularului de drept în vederea vânzării, reclamanta considera că nu se mai impunea parcurgă odată procedura prealabilă impusă de Legea nr.550/2002.

de la subsolul imobilului este o boxă tehnică prin care trec conductele de apă și de încălzire. Nu este un spațiu comercial sau de prestări de servicii în accepțiunea Legii nr.550/2002 raportat la art.3 din Codul comercial. Nu desfășoară în această boxă acte și fapte de comerț. În cel mai fericit caz, după efectuarea lucrărilor capitale de reparații, se va putea depozita, arhiva bunuri ale societății. A solicitat cumpărarea acestei boxe deoarece starea de igrasie afectează grav structura întregului imobil și se impun reparații capitale.

Art.304 pct.9 "Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii".

Instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile Legii nr.550/2002 respingând acțiunea pe excepția de prematuritate cu motivarea că nu a parcurs etapele premergătoare impuse de lege.

De asemenea, s-a omis faptul că prin adrese repetate, a solicitat cumpărarea boxei dar nu a primit nici un răspuns la solicitările societății, precum și faptul că s-a solicitat evaluarea boxei de către un expert evaluator, valoarea de circulație a fost stabilită la suma de 25.000 lei.

La termenul de judecată din data de 6.II.2008 Curtea de Apel Timișoaraa invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport cu prevederile art.10 alin.2 coroborat cu art.8 alin.3 din Legea nr. 554/2004.

Examinând recursul reclamantei în raport cu excepția invocată, se respinge pentru că:

Hotărârea Tribunalului Arada fost pronunțată cu aplicarea prevederilor art.8-10 din Legea nr.550/2002 privind vânzarea spațiilor comerciale, soluție legală raportat la obiectul acțiunii care vizează cumpărarea unui spațiu ce cade sub incidența acestei legi.

Din conținutul art.8 alin.3 raportat la art.10 alin.2 din Legea nr. 550/2002, rezultă că hotărârea pronunțată de tribunal în aplicarea acestor două dispoziții legale este irevocabilă.

Așa fiind, recursul este inadmisibil față de prevederile art.299 Cod procedură civilă și se respinge pe excepție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta - SRL A împotriva sentinței civile nr. 2522/16.10.2007, pronunțată în dosarul nr-de Tribunalul Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13.II.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.//15.02.2008

Tehnored.//22.02.2008/ 2 ex

Primă instanță: Tribunalul Arad

Judecători:,

Președinte:Olaru Rodica
Judecători:Olaru Rodica, Patru Răzvan, Barbă Ionel

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Vânzări spații comerciale (legea nr.550/2002). Decizia 162/2008. Curtea de Apel Timisoara