Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2187/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2187/2008
Ședința publică din data de 15 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Szabo
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C și de către reclamantul împotriva sentinței civile nr. 993/30.05.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu și cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. proc. civ. La data de 06.10.2008 pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C, în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice, a depus întâmpinare. La data de 13.10.2008 reclamantul a depus întâmpinare, în 2 exemplare, iar Direcția Generală a Finanțelor Publice Cad epus delegația de reprezentare nr. 28432/2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice C
Curtea de apel, după deliberare, apreciază că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 993/30.05.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- s-au respins excepțiile necompetenței materiale, lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii.
S-a admis cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice și, în consecință s-a anulat dispoziția nr. 1851/2008 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice C-N să restituie reclamantului suma de 6.061 lei actualizată și 4,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N a fost cea care a încasat suma reprezentând taxa specială de înmatriculare, aspect care îi conferă calitate procesuală pasivă în cererea de obligare a sa la restituirea acesteia, astfel încât excepția lipsei calității procesuale pasive invocate este nefondată, motiv pentru care va fi respinsă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că reclamantul în luna mai 2007 achiziționat un autoturism marca Toyota, pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească în România taxa specială în sumă de 6.061 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis că fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin nr.OUG 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantei, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Nu poate fi reținută susținerea pârâtei că s-a aflat într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu s-a pus problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu a trebuit să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare au fost direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, a admis acțiunea formulată și a dispus în consecință.
În conformitate cu dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală, pârâta a fost obligată la plata către reclamant a dobânzii legale aferente sumei de 6.061 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C-N și reclamantul.
În recursul său pârâta Administrația Finanțelor Publice solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate sau modificarea acestei sentințe în sensul admiterii excepțiilor, respingerea acțiunii în contencios administrativ formulată de pentru lipsa calității procesuale pasive a recurentei, ca inadmisibilă, iar în subsidiar admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate de ca neîntemeiată.
Totodată, consideră că sentința recurată este nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a relevat că prin chitanța nr. -/21.05.2007 eliberată de Trezoreria municipiului C-N, reclamantul a achitat suma de 6.061 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule nu a fost stabilită de către instituția pârâtă prin vreo decizie de impunere sau prin vreun alt act administrativ sau administrativ fiscal.
În conformitate cu art. 31 indice 2 alin. 2 din Normele metodologice aprobate prin nr.HG 44/204 (date in aplicarea art. 214 indice 2 din Legea nr. 571/2003 - forma în vigoare începând cu data de 01.01.2007), "răspunderea privind suma de plată aferentă taxei speciale revine plătitorului", adică, în speță, reclamantului.
Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule ( datorată bugetului de stat, în conformitate cu art. 214 indice 1 alin. 3 din Legea nr. 571/2003) a fost achitată de către reclamant la Trezoreria municipiului C-N în conformitate cu prevederile pct. 31 indice 2 alin. 1 și 2 din Normele metodologice aprobate prin nr.HG 44/2004 ( date în aplicarea art. 214 indice 2 din Legea nr. 571/2003 ) care au următorul cuprins:
,312(1) Taxa specială se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, cu excepția autovehiculelor care sunt înmatriculate temporar în România pe o perioadă de timp egală cu durata de valabilitate a asigurării internaționale (cartea ).
(2) Taxa specială se plătește de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, în numerar sau prin virament, pe bază de ordin de plată pentru trezoreria statului (), la unitățile trezoreriei statului din cadrul unităților fiscale în a căror evidență aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe, răspunderea privind suma de plată aferentă taxei speciale revenind plătitorului. În documentul de plată la rubrica " Reprezentând " se va înscrie obligatoriu seria cărții de identitate a autoturismului sau a autovehiculului".
Chitanța a fost depusă de către reclamant la autoritatea competentă să efectueze înmatricularea autoturismului din cadrul erului Internelor și Reformei Administrative (Direcția regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor - serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor în a cărei rază de competență reclamantul își are domiciliul), în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 lit. j) din Ordinul erului Administrației și Internelor nr. 1.501/13.11.2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor ( Of. nr. 941/21.11.2006) care dispune următoarele:
(1) Înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară s-a efectuat pe baza următoarelor documente:
a) cererea solicitantului. În cazul înscrierii în certificatul de înmatriculare și a altei persoane care poate folosi vehiculul în virtutea unui drept legal, altul decât cel de proprietate, proprietarul a menționat solicitarea explicită în cerere;
j) începând cu data de 1 ianuarie 2007, dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii ".
Pârâta a precizat că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a instituțiilor sale, pentru următoarele considerente:
a) - instituția în contradictoriu cu care poate fi discutată cererea de restituire a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule a fost autoritatea care a efectuat înmatricularea autoturismului din cadrul erului Internelor și Reformei Administrative;
b) - în conformitate cu prevederile nr.HG 495/2007, în materie fiscală statul Raf ost reprezentat în instanță de către Agenția Națională de Administrare Fiscală B care nu a fost chemata în judecată.
De asemenea, având în vedere cele mai sus arătate și prevederile legale aplicabile în speță, s-a apreciat că acțiunea în contencios administrativ trebuia respinsă ca inadmisibilă de către prima instanță, pentru următoarele considerente:
Instanța trebuia să observe că actul care a produs efecte juridice și a fost folosit de către reclamant în fața autorității competente să efectueze înmatricularea autoturismului a fost plata (act juridic și convenție, în conformitate cu art. 1092 - 1121 Cod civil) voluntară efectuată de către reclamant (Chitanța nr. -/21.05.2007) iar, în conformitate cu pct. 31 indice 2 alin. 2 din Normele metodologice aprobate prin nr.HG 44/2004, reclamantul răspunde pentru calcularea corecta a sumei de plata reprezentând taxa specială.
Reclamantul a avut la îndemână o alta cale de atac pentru a obține înmatricularea autoturismului fără plata taxei speciale prevăzute de art. 214 indice 1 - 3 din Legea nr. 571/2003 sau pentru a obține restituirea acestei taxe și anume reclamanta trebuia să formuleze acțiune în contencios administrativ în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 împotriva autorității care a efectuat înmatricularea din cadrul erului Internelor și Reformei Administrative unde a depus cererea de înmatriculare.
Restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule trebuia cerută de către reclamant de la autoritatea care a efectuat înmatricularea din cadrul erului Internelor și Reformei Administrative unde a fost depusă în original Chitanța nr. -/21.05.2007 și unde plata taxei speciale a produs efectele prevăzute de lege.
În conformitate cu art. 1092 alin. 2 Cod civil, " nu a fost admisă în privința obligațiilor naturale, care au fost achitate de bunăvoie".
Reclamantul nu a invocat refuzul nejustificat al instituției pârâte de restituire a taxei speciale de prima înmatriculare și nu a făcut dovada că ar fi parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 205 și urm. din nr.OG 92/2003 republicată și modificată și de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
S-a relevat că respingerea excepției inadmisibilității acțiunii s-a datorat greșitei interpretări de către prima instanță a actelor aflate la dosar, precum și faptul că prima instanță nu a motivat de ce nu a considerat că actul care a produs efecte juridice a fost chitanța care consemnează plata voluntară efectuată de către reclamant și nici de ce acțiunea în contencios administrativ nu trebuia formulată împotriva autorității care a efectuat înmatricularea din cadrul erului Internelor și Reformei Administrative (motiv de modificare a hotărârii prevăzută de art. 304 pct. 7 Cod procedura civila).
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că reclamantul datorează în mod legal taxa specială pentru autoturisme și autovehicule pe care a achitat-o la Trezoreria municipiului C-
Învederează instanței faptul că sentința recurată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii - art. 90 din Tratatul, art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003, nr.HG 44/2004,art. 117 din nr.OG 92/2003, art. 128/2000, etc. S-a invocat, de asemenea, greșita aplicarea a prevederilor a OUG nr. 50/2008.
Este de subliniat faptul că, în materia contenciosului administrativ fiscal au fost incidente dispozițiile cu caracter special prevăzute la art. 124 din Codul d e procedură fiscală intitulat " în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget", care stipulează în mod expres faptul că " pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau art. 70 după caz (60 de zile). Acordarea dobânzii se face la cererea contribuabililor".
De asemenea, se observă că recurenta a fost de bună credință, iar încasarea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule a fost efectuată în conformitate cu prevederile legale în vigoare ( Legea nr. 571/2003, nr.HG 44/2004 ).
Prin recursul său, reclamantul a solicitat admiterea acestuia, cu motivarea că în acțiunea introductivă a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial. Prima instanță s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată obligând pârâta doar la plata taxelor de timbru, omițând obligarea la plata onorariului avocațial ce a fost dovedit prin chitanța depusă la dosar.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
Cu referire la excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii, pe considerentul că actul emis de pârâtă nu are caracterul de act administrativ și că pârâtele nu au legitimare procesuală pasivă în acest litigiu Curtea reține următoarele:
Conform chitanței -/21.05.2007 eliberată de Trezoreria municipiului C-N, entitate care funcționează în cadrul pârâtei Administrație Finanțelor Publice a municipiului C-N ( C-N) reclamantul a plătit suma de 6.061 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule iar ulterior la data de 23.01.2008 a înregistrat la pârâtă o cerere de restituire a acestei sume pârâta răspunzând negativ prin adresa nr. 1851/28.01.2008. Pârâta susține că adresa emisă nu constituie act administrativ sau act administrativ fiscal în sensul Legii nr. 554/2004 ori al pr.fisc. și ca atare acțiunea în contencios administrativ trebuia respinsă ca inadmisibilă.
Curtea observă că această adresă materializează în corpul ei manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c, precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace pe care le indică recurentele pe care reclamantul le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
A argumenta pe ideea că reclamantul trebuia să utilizeze calea unei alte acțiuni în contencios administrativ preventive în vederea înlăturării refuzului de înmatriculare dat prin ipoteză de autoritatea care ar fi trebuit să facă operațiunea de înmatriculare fără plata taxei înseamnă a expune pe reclamantă, pe o durată de timp, riscului lipsei folosinței bunului său, de vreme ce fără înmatriculare un autovehicul nu poate fi folosit legal conform destinației sale.
Or, în cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în contul entității ce aparține de pârâtă (trezorerie) este o condiție prealabilă și obligatorie pentru înmatricularea autoturismului și pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.
Împrejurarea că reclamantul a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii, a refuzului jurisdicției de a statua asupra legalității impunerii și a restituirii taxei nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei atari excepții se vădește a fi legală.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, Curtea are în vedere că C-N a încasat taxa specială prin entitatea sa Trezoreria municipiului C-
Nu poate fi reținută teza conform căreia litigiul ce are ca obiect restituirea taxei speciale ar fi trebuit să fie pornit în contradictoriu cu autoritatea care a efectuat înmatricularea autoturismului din cadrul erului Internelor și Reformei Administrative deoarece entitatea acestuia nu efectuează operațiunea de înmatriculare decât dacă și sub condiția impusă de legea fiscală aceea de a se face dovada plății taxei speciale.
Or, nu această entitate a fost beneficiara plății taxei speciale, ci după cum chiar recurentele recunosc plata a fost efectuată la Trezoreria statului deci beneficiarul acestei taxe este Statul Român care conform Legii nr. 495/2007 este reprezentat de ANAF B și unitățile teritoriale subordonate, deci în speță de C-
Prin urmare, raportat la obiectul pricinii și dispozițiile legale incidente speței, în mod corect s-a legat cadrul procesual față de pârâta C-N, această autoritate putând fi obligată la restituirea taxei dacă prin ipoteză aceasta nu ar fi avut bază legală.
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursurile pârâtelor se vădesc a fi nefondate așa încât conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respinse ca atare.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor nr.OUG 50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativtaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
le acordare de prima instanță reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu, temeiul acordării acestor dobânzi îl pot constitui însă prevederile art. 10 alin. 1 din nr.OG 9/2000.
Apărarea conform căreia perceperea dobânzii legale nu era admisibilă, nu este pertinentă, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.
Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare.
Așa cum am mai arătat, obligația de aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C-N, împotriva sentinței civile nr. 993 din 30.05.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.SS/dact.
2 ex./06.11.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Simona SzaboJudecători:Simona Szabo, Floarea Tămaș, Mirela Budiu
