Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2213/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2213/2008
Ședința publică din 16 Octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul și de pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUN.C N PRIN C împotriva sentinței civile nr.1194 din 20 iunie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxa de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 23 septembrie 2008 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare formulată de pârâtă, iar la 7 octombrie 2008 depus la dosar întâmpinare reclamantul-recurent. Totodată, se constată faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin 2.pr.civ.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1194 din data de 20 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-N și în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 5728 lei și dobânzile legale aferente până la data restituirii sumei, totodată fiind obligată pârâta să plătească și reclamantului suma de 321 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, reclamantul a achiziționat un autoturism second hand în anul 2007 din Germania, iar cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului, i s-a întocmit o fișă de calcul din care rezultă faptul că avea de achitat suma de 5.728 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Trezoreria mun. C-N cu chitanța seria - nr. -/21.06.2007. Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă cu adresa nr. 6339/26.03.2008.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin nr.OUG 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantei, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Nu poate fi reținută susținerea pârâtei că ne-am afla într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, a admis în parte acțiunea formulată și a dispus în consecință.
În conformitate cu dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente sumei de 5.728 lei, calculată până la data restituirii acesteia.
Petitul având ca obiect anularea actelor nr. 6339/26.03.2008 și 11469/06.05.2008 a fost respins, deoarece acestea nu sunt acte administrativ-fiscale, în sensul prevederilor OG92/2003.
Deoarece acțiunea a fost admisă în parte, pârâta în baza art. 274-276.pr.civ. a fost obligată să plătească reclamantului suma de 321 lei, cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu avocațial și taxă timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului C-N, solicitând admiterea recursului, casarea Sentinței Civile nr. 1194/20.06.2008 și rejudecând respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată și nelegală, exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului pârâta a arătat că, prin Sentința Civilă nr. 1195/20.06.2008 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C-N, s-a dispus restituirea taxei de primă înmatriculare achitată în cuantum de 5.728 lei, cu dobânda legală de la data plății acesteia până la data restituirii sumei și cheltuieli de judecata în cuantum de 321 lei.
Pentru a decide în acest sens instanța a reținut că taxa impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
S-a considerat că în pronunțarea hotărârii instanța a făcut o aplicare greșită a legii și că au fost încălcate formele de procedură precum și că hotărârea cuprinde motive contradictorii având în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
- conformarea la dispozițiile comunitare privește aplicarea tuturor tratatelor aplicabile speței deduse judecății. Astfel, Tratatul dintre statele membre ale Uniunii Europene și Republica Bulgaria și România privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeana prevede că legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competente în ceea ce privește alegerea formelor și a mijloacelor;
- față de aceste prevederi apreciem ca nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (invocate de reclamant și reținute în mod expres de instanța) întrucât pe de o parte acest articol dispune ca nici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natura în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. n acest context s-a subliniat faptul că textul citat face referire la impozit i nu la taxe. Pe de altă parte, taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România. Deoarece textul art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct. 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal (în vigoare la data plății) impuneau o taxă pentru primă înmatriculare, dispozițiile acestor norme interne se încadrau în mod evident în cadrul legal trasat prin Tratatul de instituire a Comunității Europene. În aceeași ordine de idei cadrul procedural nefiind cenzurat la data pronunțării hotărârii nu era admisă ignorarea sau nerespectarea normelor de drept material ale dreptului intern.
În concluzie pârâta a apreciat că instanța în mod nelegal a constatat discriminarea raportat la dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene și a pronunțat soluția nelegală.
Pârâta făcând referire concret la speță, la momentul la care reclamantul a efectuat plata taxei, încasarea a fost efectuată în baza legii și astfel nu s-a putut afirma că a fost încasată în mod eronat sau că ar fi nedatorată, raportul juridic în temeiul căruia a fost făcută plata bucurându-se de stabilitate. Pe de altă parte însăși instanța a reținut că adresa nr. 6339/26.03.2008 și adresa nr. 11469/06.05.2008 nu reprezintă acte administrative constatând în mod corect că aceasta nu poate să dea naștere, să modifice sau să raportul juridic stabilit inițial prin voința reclamantului însă din motive contradictorii a admis acțiunea.
S-a subliniat pe fondul cauzei că suma achitată de reclamant are caracter de taxă, această sumă fiind încasată la solicitarea reclamantului și nu a fost impusă de organul fiscal.
Este de subliniat și faptul că la momentul la care reclamantul a achitat taxa nu a solicitat încasarea într-un alt mod, nu a învederat la acel moment prevederile Tratatului de care se prevalează doar prin promovarea acțiunii astfel că solicitarea acordării de actualizări cu rata dobânzii legale până la data plătii reprezintă o soluție dată fără temei legal și nu cuprinde motivele de drept pe care se sprijină.
Deoarece potrivit dispozițiilor art. 13 din Codul d e procedură fiscală interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată prin lege, este evident că organul fiscal este obligat la aplicarea legii fiscale așa cum este aceasta în vigoare, astfel că obligarea organului fiscal la restituire, fără un raport juridic obligațional și fără un temei legal reprezintă o soluție nelegală.
Normele juridice interne care reglementează instituția taxei pentru autoturisme au fost modificate de legiuitor, astfel ca la articolul 11 din nr.OUG 50/2008 se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie -.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule.
Această ordonanță a fost primit avizul Comisiei Europene la data de 25.06.2008 ca fiind conformă cu criteriile comunitare, astfel cum rezultă din nr. 5899/23.06.2008 a Reprezentantei permanente a României pe lângă
Procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule este reglementată la Capitolul VI, art. 6 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 686/2008. Așa fiind legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada 1 ianuarie 2007- 30 iunie 2008 și nu restituirea integrală a taxei, (pe cale administrativă), procedurile legale fiind în vigoare la data prezentului recurs, reclamantul putând uza actualmente de procedura administrativă. În acest context obligarea la plata cheltuielilor de judecată este nelegală.
Prin recursul formulat de reclamantul în termen legal, a solicitat modificarea în parte a hotărârii recurate în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9. proc. civ. în sensul admiterii capătului de cerere având ca obiect anularea actului administrativ contestat și a admiterii integrale a petitului având ca obiect obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că, prin sentința civilă nr. 1194/2008, Tribunalul Cluja admis în parte acțiunea sa și a obligat pârâta să restituie taxa de primă înmatriculare prelevată, sumă actualizată cu dobânda legală prevăzută de art. 124. proc. fisc. Tribunalul a respins cererea de anulare a actului administrativ contestat, apreciind că acesta reprezintă o simplă adresă și totodată a redus la 1/4 cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial solicitat (1.200 RON - conform. nr. 56/4.03.2008 și. nr. 94/12.06.2008) și respectiv la 1/2 taxele de timbru solicitate (43,3 RON), în temeiul art. 276. proc. civ.
În opinia reclamantului, această hotărâre a fost pronunțată, în parte, cu aplicarea greșită a legii, pentru următoarele motive:
Cât privește caracterul de " act administrativ " al adresei contestate, emise de Administrația Finanțelor Publice D, s-a apreciat că instanța a greșit atunci când a considerat că aceasta are caracterul unui simple adrese de informare. Așa cum s-a indicat recent atât în doctrină [Șt., (coordonatori), Codul fiscal comentat, Ed., B, 2008, p. 1090 - 1093;, notă la decizia Curții de Apel Timișoara nr. 188 din 20 februarie 2008, op. cit. p. 219-220;, notă la sentința Tribunalului Arad nr. 2563 din 7 noiembrie 2007, op. cit. p. 98-99], cât și în practică ( Ap. T, decizia nr. 188 din 20 februarie 2008, precitată; Ap. C, com. și de cont. adm. și fiscal, decizia nr. 1145 din 14 mai 2008, în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 5/2008 ), adresele prin care organele fiscale refuză restituirea taxei de primă înmatriculare prelevate cu încălcarea dreptului comunitar au în realitate calitatea de acte administrative fiscale întrucât:
- acestea sunt acte unilaterale - deoarece exprimă voința unilaterală a autorității emitente de a respinge cererea reclamantei;
- au fost emise în regim de putere publică și în vederea executării în concret a legii deoarece actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului D în calitate de organ împuternicit oficial cu verificarea îndeplinirii obligațiilor fiscale;
- modifică raporturi juridice - deoarece, prin consecințele sale concrete, a exprimat voința Administrației Finanțelor Publice a Municipiului D de a refuza restituirea taxei solicitate de reclamantă.
De altfel, chiar pârâta ne-a precizat, în cuprinsul actului contestat, că acesta poate fi atacat cu acțiune la instanța de contencios, conștientizând faptul că a emis un veritabil act administrativ fiscal. În schimb, instanța de fond nu a motivat, nici măcar sumar, care sunt argumentele care au condus-o la concluzia că nu ne aflăm în prezența unui act administrativ. Pe cale de consecință, petitul având ca obiect anularea actului administrativ a fost în mod greșit respins de judecătorul fondului.
Ca urmare a respingerii acestui capăt de cerere, instanța a găsit de cuviință să reducă semnificativ și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, la
S-a apreciat că hotărârea este în egală măsură nelegală sub acest aspect întrucât: în mod cu totul evident, nelegalitatea respingerii cererii de anulare a actului administrativ contestat antrenează și nelegalitatea respingerii cererii de acordare în totalitate a cheltuielilor de judecată dovedite.
Potrivit art. 274 alin. 2. proc. civ. instanța nu a putut micșora cuantumul taxelor de timbru achitate în avans de reclamantă (43,3 RON).
Reducerea onorariului avocatului s-a făcut doar în temeiul art. 274 alin. 3. proc.civ. motivat și doar prin raportare la " tabelul onorariilor minime " ale avocaților, dacă un asemenea tabel mai există.
În temeiul art. 274. proc. civ.reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Taxe de timbru: 22 RON taxă judiciară de timbru și 0,15 RON timbru judiciar.
Prin întâmpinarea formulată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C, în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C-N, s-a solicitat respingerea recursului recurentului-intimat ca nefondat, admiterea recursului său, casarea Sentinței civile nr. 1194/20.06.2008 și rejudecând respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată și nelegală, exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea formulată de reclamantul, s-a solicitat respingerea recursului declarat de C ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesuală, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat și admiterea recursului său așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată în recurs.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate Curtea reține următoarele:
Cât privește recursul formulat de reclamant, Curtea reține următoarele:
1. În legătură cu critica conform căreia înscrisurile atacate nu ar avea regimul juridic al unor acte administrative fiscale, Curtea reține că:
Conform chitanței pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții seria - nr. -/21.06.2007 eliberată de Trezoreria municipiului C-N ( 8 dos. fond), entitate care funcționează în cadrul pârâtei Administrație Finanțelor Publice a municipiului C-N ( C-N) reclamanta a plătit suma de 5.728,00 lei reprezentând taxa specială auto la prima înmatriculare în România iar ulterior la data de 13 martie 2008 înregistrat la C- o cerere de restituire a acestei sume pârâta răspunzând negativ prin adresa nr. 6339/26.03.2008 ( 10 dos. fond). Ulterior, împotriva acestui act de refuz reclamantul a formulat contestație la aceeași pârâtă ( 11 dos. fond) contestație rezolvată prin respingere de către aceeași pârâtă prin adresa nr. 11469/06.05.2008, fiind calificată ca o petiție și fiind clasată ca având același obiect cu prima cerere de restituire în temeiul art. 10 alin. 2 din OG nr. 27/2002.
Pârâta susține și instanța de fond confirmă, într-o formă succintă și lapidară, faptul că adresele emise nu constituie act administrativ sau act administrativ fiscal în sensul Legii nr. 554/2004 ori al pr.fisc. și ca atare acțiunea în contencios administrativ vizând anularea acestor acte trebuie respinsă ca inadmisibilă.
Curtea observă că aceste adrese materializează în corpul lor manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamantă invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care, în opinia acesteia, sunt în vigoare și produc efecte juridice. Pe de altă parte, tratând drept petiție contestația formulată de reclamant în procedura fiscală, autoritatea fiscală s-a îndepărtat de la exigențele procedurii fiscale în materie.
Din această perspectivă, Curtea constată că actele întrunesc toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actele au fost emise de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală, au fost emise de autoritate în regim de putere publică în vederea executării în concret a legii fiscale și tind la modificarea raporturilor juridice fiscale, actele materializând în cuprinsul lor refuzul organului fiscal de a restitui taxa solicitată de reclamant și aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta a achitat respectiva taxă în temeiul unei dispoziții legale și nu a unui act de impunere al autorității fiscale.
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie. Trebuie menționat că taxa specială de primă înmatriculare are regimul juridic al unei creanțe fiscale în înțelesul art. 21 alin. 1.pr.fisc. În acest sens dispozițiile art. 21 alin. 4 din același cod prevăd fără echivoc că:În măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii care implică refuzul jurisdicției de a statua asupra legalității impunerii și a restituirii taxei nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e admitere a unei atari excepții se vădește a fi nelegală.
Drept urmare, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/204 corelat cu art. 312.pr.civ. Curtea urmează să admită recursul reclamantului iar în rejudecarea cauzei se va modifica sentința cu consecința admiterii și a capătului de cerere principal vizând anularea celor două acte așa cum se va preciza expres în dispozitivul prezentei decizii.
2. Totodată, urmând aceeași rațiune și cererea de cheltuieli de judecată formulată în fața primei instanțe se impune a fi admisă integral, așa încât în temeiul art. 274.pr.civ. Curtea va obliga pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 1855,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la instanța de fond și în recurs, având în vedere că pârâta a fost găsită în culpă procesuală prin admiterea integrală a acțiunii și a recursului de față.
Se vor menține ca legale și temeinice celelalte rezolvări ale instanței de fond.
II. Cât privește recursul declarat de pârâtă Curtea reține următoarele:
1. O primă chestiune ce se cere a fi rezolvată este calitatea procesuală a DGFP a jud.
În cauză, Curtea observă că DGFP Caa cționat nu în nume propriu în calitate de organ fiscal cu competență la nivel județean ci în calitate de reprezentant al autorității fiscale locale pârâte.
Această calitate a fost acordată de pârâtă prin Delegația nr. 13573 din 04.07.2008 ( 8) chiar dacă delegația în sens formal/literar este dată pentru consilierul juridic din cadrul DGFP
Așa fiind Curtea constată că excepția lipsei calității de recurent a DGFP C nu este fondată, aceasta acționând în calitate de reprezentant convențional al pârâtei C-
2. Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei deplin și util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 decis că ficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa. Așa cum s-a arătat mai sus această decizie a definit misiunea judecătorului național când se confrunta cu problema contrarietății între un act național și o dispoziție comunitara, indicând ca " orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție eventual contrară legii naționale".
Această formula semnifica faptul ca judecătorul național trebuie sa lase neaplicată orice dispoziție a dreptului național prin propria sa decizie, fără a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituționale, fie ca este vorba de un act normativ sau un act individual.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
3. Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1194 din 20 iunie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj pe care o modifică și rejudecând, admite în întregime cererea de chemare în judecată și în consecință:
Dispune anularea adreselor nr. 6339/25.03.2008 și 11469/6.05.2008 emise de pârâta Administrația Finanțelor Publice C-
Obligă pârâta să achite reclamantului 1855,45 lei cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
Menține dispozițiile sentinței atacate privind obligarea la restituirea sumei și a dobânzilor legale.
Respinge recursul declarat de către Administrația Finanțelor Publice C prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
RED.
DACT. /
3 EX./29.10.2009.
JUD.FOND.
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac
