Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2379/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2379
Ședința publică de la 18 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Adina Calotă Ponea
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DGFP O împotriva sentinței nr.438 din 24 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă DGFP O prin consilier juridic C și intimatul reclamant reprezentat de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Curtea, constatând că părțile nu mai au cereri de formulat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Consilier juridic C pentru recurenta pârâtă DGFP O solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Avocat pentru intimatul reclamant susține că decizia contestată a mai fost analizată din punct de vedere al legalității și solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.438 din 24 iunie 2008, Tribunalul O l t, Secția Comercială și de Contencios Administrativ a admis acțiunea reclamantului, a dispus anularea deciziilor nr.96/21.03.2008 și a deciziei 18/16.01.2007, emise de intimata DGFP
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 96/2l.03.2008 s-a respins contestația introdusă de reclamant, în calitate de fost asociat administrator al SC COM SRL formulată împotriva deciziei nr. l8/l6.0l.2007.
Prin sentința nr. 247/l8.04.2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a respins cererea de intervenție forțată formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice O ca neîntemeiată, s-a admis contestația formulată de reclamantul și s-a anulat decizia nr. 66/ 6.03.2007 emisă de DGFP O, în sensul exonerării reclamantului de răspunderea stabilită prin decizia l8/l6.0l.2007 - sentință devenită irevocabilă conform deciziei nr. 6547/23.l0.2007 pronunțată în dosarul lll8/l04/ 2007 - prin care s-a respins recursul declarat de DGFP O, împotriva sentinței nr. 247/l8.04.2007 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, și s-a admis cererea de intervenție în interesul intimatului reclamant formulată de - prezentul reclamant, motivându-se că intervenientul are un interes propriu urmărind soluția favorabilă părții pentru care a intervenit, dar care îi profită, întrucât decizia emisă de DGFP îl privea in calitate de asociat administrator.
Prin raportare la dispoz. art 27 alin. lit. b din pr.fiscală, temeiul juridic al emiterii deciziei de antrenare a răspunderii - s-a concluzionat că pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, răspund solidar administratorii, asociații acționari și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea credință, sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile proprietatea acesteia - acestea se concluzionează că nu se regăsesc in activitatea reclamantului.
Operațiunea de înstrăinare a bunurilor mobile și imobile ale debitoarei nu este echivalentă cu cesiunea părților sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său la constituirea capitalului social de către asociați - către asociatul unic, și nu poate constitui suportul susținerii relei credințe a foștilor asociați, de a se sustrage de la plata obligațiilor ce constituia debitul societății comerciale.
Întrucât, la momentul cesionării părților sociale, între foștii asociați și noul asociat, s-au încheiat procese verbale de inventariere și luare în primire a patrimoniului, ocazie cu care asociatul ce a preluat părțile sociale a luat cunoștință atât de patrimoniul societății comerciale cât și de obligațiile fiscale, nu subzistă apărarea intimatei în sensul existenței relei credințe susmenționate dar și a existenței raportului de cauzalitate între cesionarea patrimoniului, vinovăția asociaților și starea de insolvabilitate.
Faptul că ulterior cesiunii din 0l. 06.2006 nu s-a mai depus nici o declarație fiscală la S, nu s-a efectuat nici o plată a debitelor la bugetul general consolidat, nu se poate substitui cerințelor instituite de art. 27 -28 OG 92/2003/R, privind antrenarea răspunderii solidare iar invocarea de către intimată a faptului că societatea comercială debitoare are in realitate un sediu fictiv in comuna, jud. O, nu echivalează automat cu reaua credință a reclamantului.
Împotriva sentinței a declarat recurs DGFP O, care a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate.
Se arată că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit legea, reținând că reaua-credință, ca element cerut d dispozițiile art.27 alin.1 din Codul d e procedură fiscală nu este dovedită, întrucât cu prilejul cesiunii părților sociale între foștii asociați și noul asociat au fost încheiate procesele verbale de inventariere și luare în primire a patrimoniului, ocazie cu care noul asociat a luat cunoștință de obligațiile fiscale a societății.
Recurenta arată că reaua credință reiese tocmai din modul cum a fost efectuată cesiunea, declararea unui sediu fictiv relevă scopul urmărit.
Învederează recurenta că eronat a reținut instanța că în deciziile contestate s-a menționat că înstrăinarea părților sociale echivalează cu înstrăinarea patrimoniului, deși a arătat că înstrăinarea patrimoniului reiese dintr-o serie de elemente ce include și cesiunea părților sociale.
Se mai arată că referirea pe care instanța o face cu privire la un alt litigiu desfășurat între celălalt asociat și organul fiscal, privind aceeași decizie de atrage răspunderii, nu poate fi avută în vedere în apărarea intimatului contestator, întrucât acel litigiu s-a purtat între alte persoane, iar hotărârea dată într-un caz particular nu are efecte erga omnes.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
Se arată că instanța de fond a reținut corect că nu s-a făcut dovada niciunuia dintre elementele răspunderii civile delictuale și nici a condiției suplimentare prevăzute de Legea fiscală, respectiv reaua-credință care întotdeauna trebuie dovedită.
Se arată că pretinsa rea-credință este dedusă de organul fiscal printr-o interpretare sui generis a procesului verbal de predare-primire, deși nu există nici un fel de condiție de formă pentru întocmirea unui astfel de document, iar organul fiscal nu a efectuat nicio dovadă concretă cu privire la faptele ce i se impută.
Învederează intimatul că pretinsa declarare a unui sediu fictiv, dacă este reală, nu-i este lui imputabilă, ci noului asociat și că fiind vorba de o răspundere delictuală este strict personală.
Se precizează că organul fiscal încearcă să invoce o pretinsă impozabilitate a unei hotărâri judecătorești, deși este colectivă, ce privește răspunderea solidară a mai multor persoane, situație în care devin incidente dispozițiile exprese ale art.1056 Cod civil, potrivit cărora codebitorul solidar reprezintă pe ceilalți codebitori în toate actele care pot avea ca efect stingerea sau împuținarea obligației.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, dar și potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea îl apreciază neîntemeiat.
Prin Decizia nr.18/16.01.2007, s-a angajat răspunderea solidară pentru suma de 118.098 lei a asociaților-administratori și, reprezentând obligații de plată față de bugetul general consolidat al statului ale SC" Com"SRL.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație reclamantul, iar prin decizia nr.96/21.03.2008, DGFP Oar espins contestația.
În decizia pentru atragerea răspunderii solidare se reține că prin cesiunea din 01.06.206 noul asociat al societății debitoare a favorizat înstrăinarea cu rea-credință a patrimoniului, că n-a mai depus declarații fiscale, nu a mai efectuat nicio plată, a înregistrat un sediu fictiv al societății, nu a mai desfășurat activitate provocând astfel insolvabilitatea societății.
Art.27 din Codul d e procedură fiscală reglementează condițiile în care se poate antrena răspunderea solidară a altor persoane, alături de plătitorul obligației fiscale.
Potrivit art.27 alin.1 lit.b, pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, răspund solidar cu acesta administratorii, asociații, acționarii și orice alte peroane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință, sub orice formă a bunurilor mobile și imobile proprietatea acesteia.
Elementul necesar și determinant pentru antrenarea răspunderii solidare a administratorului sau asociatului, reaua-credință reprezintă o stare de fapt care trebuie dovedită, întrucât legiuitorul nu a instituit prezumția de vinovăție în cazul administratorilor și asociaților.
Condiția impusă de lege pentru antrenarea răspunderii solidare în caz de insolvență este aceea a înstrăinării cu rea-credință a bunurilor mobile și imobile proprietatea societății, ori, în speță a intervenit o cesionare a părților sociale deținute de reclamant la acea societate, iar odată cu înstrăinarea către terț a părților sociale a fost înstrăinat și patrimoniul societății, așa cum se prezenta aceasta în momentul înstrăinării, terțul cunoscând starea societății la momentul preluării.
Cum înstrăinarea patrimoniului societății nu dovedește în mod absolut reaua-credință a foștilor asociați de a se sustrage de la plata obligațiilor la bugetul general consolidat al statului și cum organul fiscal nu reține existența unui raport de cauzalitate între cesionarea patrimoniului, vinovăția asociaților și starea de insolvabilitate rezultată ulterior, Curtea apreciază că instanța de fond temeinic și legal a anulat deciziile nr.96/21.03.2008 și nr.18/16.01.2007.
În consecință, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul.
În baza art.274 Cod pr.civilă, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.400 lei, către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DGFP O împotriva sentinței nr.438 din 24 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-.
Obligă recurenta la 2.400 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 2008
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud.
LF/ 2 ex/12.12.2008
Jud.fond:
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Adina Calotă Ponea, Gabriela
