Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 3302/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3302
Ședința publică de la 09 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu JUDECĂTOR 2: Adina Calotă Ponea
-- - - - Președinte Secție
-- - JUDECĂTOR 3: Sanda
Grefier -
XXXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală A Finanțelor Publice D, împotriva sentinței nr. 174 din data de 27 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat avocat pentru intimata reclamantă SC SRL, lipsind recurenta pârâtă DGFP
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea pune în discuție excepția inadmisibilității acțiunii, unește excepția cu fondul și acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii:
Avocat pentru intimata reclamantă SC SRL cu privire la excepția invocată de instanță, pune concluzii de respingerea acesteia. Pe fond solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca legală și temeinică.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.174 din 27 ianuarie 2009, Tribunalul Dolja admis acțiunea reclamantei SC SRL, în contradictoriu cu pârâta DGFP D, a anulat decizia nr.39/27.03.2008, emisă de pârâtă - Activitatea de Inspecție Fiscală.
A anulat în parte decizia de impunere nr.591/27.12.2007 și raportul de inspecție fiscală nr.5895/27.12.2007, emise de DGFP D - Activitatea de Inspecție Fiscală și a stabilit că reclamanta datorează bugetului statului suma de 2.550 lei,reprezentând impozit pe profit, taxă pe valoarea adăugată și penalități
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta a contestat în instanță decizia nr. 39 din data de 27 martie 2008 emisă de pârâta - Activitatea de inspecție fiscală prin care s-a respins contestația reclamantei cu privire la decizia de impunere nr. 591 din data de 27 decembrie 2007. Prin decizia de impunere s-a stabilit, în urma unui raport fiscal, în sarcina reclamantei obligația de plată către bugetul statului a sumei de 70.757 lei reprezentând impozit pe profit în cuantum de 30.844 lei și taxă pe valoarea adăugată de 39.913 lei.
S-a mai reținut că a respins contestația reclamantei ca nemotivată, apreciind faptul că societatea nu prezintă nici un motiv de fapt și de drept și nici un temei legal astfel că atât timp cât contestatorul nu demonstrează sub nici o formă că dreptul său a fost lezat și că impunerea fiscală nu a fost stabilită cu respectarea condițiilor legale, sumele reprezentând impozit pe profit și taxa pe valoarea adăugată sunt legal datorate.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii formulată de partea intimată, Tribunalul a reținut faptul că la data de 25 ianuarie 2008 societatea reclamantă a contestat decizia de impunere solicitând revizuirea raportului de inspecție fiscală, apreciind faptul că noile baze de calcul pentru impozitul pe profit și stabilite de inspectorii financiari nu sunt în concordanță cu înregistrările contabile.
Astfel, s-a reținut că reclamanta a precizat motivul de fapt în temeiul căruia formulat contestația iar cu privire la motivul de drept se reține faptul că organul jurisdicțional fiscal avea obligația încadrării în drept a cererii formulate în virtutea rolului activ al organului jurisdicțional. Acest lucru se deduce din disp. art. 187 alin. 2.pr.fiscală conform căruia contestația nu poate fi respinsă dacă poartă o denumire greșită, ceea ce duce la concluzia că organul jurisdicțional trebuie să încadreze corect cererea formulată cu toate elementele pe care acesta trebuie să le conțină.
Cu privire la stabilirea situației de fapt în vederea lămuririi datoriei reale a societății reclamante către bugetul statului, instanța de judecată a încuviințat în cauză efectuarea unei expertize contabile având ca obiective să se stabilească de expertul contabil intrările și ieșirile societății reclamante în perioada 2004 - 2007, ce lucrări au fost executate în această perioadă și care a fost suma încasată de către societate ca urmare a executării lucrărilor de construcții, să se calculeze debitul exact pe care îl are de plată societatea față de bugetul statului și care a fost profitul societății în perioada 2004 - 2007.
Referitor la modalitatea de efectuare a raportului de expertiză, respectiv cu privire la procedura de convocare a părților, reprezentantul intimatei a invocat nulitatea raportului de expertiză invocând faptul că părțile nu au fost convocate legal situație ce ar impune efectuarea unei noi expertize.
Instanța de judecată a apreciat faptul că potrivit disp. art. 208.pr.civ. dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului ea nu poate fi făcută decât după citarea părților. Prin urmare convocarea părților la efectuarea expertizei este necesară numai în situația efectuării unei lucrări la fața locului, spre exemplu în situația constatării unei situații de fapt.
În speța de față, efectuarea unei expertize contabile nu presupune efectuarea unor constatări de fapt care să necesite convocarea părților ci doar verificarea, analizarea unor acte contabile astfel că, instanța a respins cererea privind refacerea raportului de expertiză.
Analizând concluziile raportului de expertiză formulat în cauză tribunalul a reținut faptul că societatea reclamantă are o datorie către bugetul statului în cuantum de 2.559 lei, din care 2.276 debit impozit pe profit și și 283 lei majorări, motiv pentru care a dispus anularea parțială a deciziei de impunere și raportului de inspecție fiscală, stabilind în sarcina reclamantei ca fiind datorate bugetului de stat doar aceste sume.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP D, invocând critici de nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că motivarea instanței nu cuprinde vreo referire la decizia nr.39/27.03.2008, emisă de către Serviciul de Soluționare Contestații din cadrul DGFP D în procedura prealabilă și că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei, în condițiile în care organul de soluționare a contestațiilor nu a analizat în nici un fel pe fond criticile formulate de reclamantă împotriva sumelor stabilite prin actele fiscale a căror anulare o solicită.
A precizat recurenta că prin decizia nr.39 din 27 martie 2008, contestația formulată de reclamantă împotriva actelor fiscale încheiate a fost respinsă de organul de soluționare a contestației ca nemotivată, întrucât aceasta nu a prezentat argumentele de fapt și de drept în susținerea contestației.
A mai invocat recurenta că instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, în sensul că prin acțiunea sa reclamanta nu a contestat raportul de inspecție fiscală, ci doar decizia de impunere și decizia de soluționare a contestației și chiar dacă ar fi contestat raportul, acest capăt de cerere este inadmisibil, față de dispozițiile art.205 din OG 92/2003.
Intimata reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința, sub aspectul criticilor invocate și în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
În urma raportului de inspecție fiscală, încheiat la 21.12.2007 și a deciziei de impunere nr.591/27.12.2007, emise de către DGFP D, au fost stabilite în sarcina intimatei reclamante obligații fiscale în cuantum de 30.844 lei, reprezentând impozit pe profit și 39.913 lei, reprezentând TVA.
Împotriva celor două acte fiscale, intimata reclamantă a formulat în termenul legal contestație, care a fost înregistrată la organul fiscal sub nr.4595/25.01.2008.
Apreciind că societatea contestatoare nu invocă argumente de fapt și de drept în susținerea contestației, prin adresa nr.4595 din 6 martie 2008, Serviciul de soluționare contestații a solicitat acesteia, conform prevederilor art.206 Cod pr.fiscală, să facă aceste precizări și să depună dovezile pe care-și întemeiază contestația.
În urma acestei solicitări, contestatoarea a cerut organului fiscal să-i acorde un nou termen de prezentare a tuturor detaliilor privind fondul contestației până la data de 15 aprilie 2008, întrucât este nevoie de un volum de muncă însemnat, ca urmare a faptului că nu a avut angajat un economist de specialitate, aspecte ce rezultă din răspunsul cuprins în adresa nr.2 din 14 martie 2008.
Ulterior, prin decizia nr.39 din 27 martie 2008, recurenta pârâtă a respins contestația reclamantei ca nemotivată, reținând că societatea contestatoare nu a prezentat nici un motiv de fapt și nici un temei de drept, deși i s-a cerut acest lucru.
Din cele expuse rezultă că Serviciul de soluționare contestații din cadrul DGFP D nu a soluționat pe fond contestația societății reclamante și în atare situație instanța de fond, deși constată nelegalitatea deciziei sus-menționate, procedează în mod nelegal la soluționarea pe fond a acțiunii reclamantei, reținând că datorează doar parțial sumele contestate.
Dispozițiile art.216 Cod pr.fiscală reglementează soluțiile care pot fi date de organul fiscal asupra contestației formulate, în sensul că prin decizie contestația poate fi admisă în totalitate sau în parte, caz în care va fi anulat total sau parțial actul atacat ori poate fi respinsă.
Potrivit dispozițiilor art.217 Cod pr.fiscală, contestația mai poate fi respinsă pentru neîndeplinirea unor condiții procedurale.
Prin urmare, nesoluționarea pe fond a contestației reclamantei în procedura administrativă și constatarea ca nelegală a deciziei pronunțate de organul fiscal conduce implicit la anularea deciziei și la obligarea acestuia de a soluționa pe fond contestația.
În ceea ce privește susținerea recure ntei pârâte referitoare la lipsa motivelor de fapt și de drept în contestația formulată împotriva actelor fiscale emise, se apreciază că este nefondată, întrucât din conținutul contestației aflat la filele 35 -39 dosar nr-, rezultă că aceasta îndeplinește condițiile de formă cerute de art.206 Cod pr.fiscală și ca atare se impunea soluționarea pe fond a acesteia.
Față de cele prezentate, în temeiulart.312 Cod pr.civilă, va fi admis recursul pârâtei, va fi modificată sentința atacată, în sensul că va fi anulată decizia nr.39/2008 emisă de pârâtă, care va fi obligată să soluționeze pe fond contestația intimatei reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D, împotriva sentinței nr. 174 din data de 27 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Modifică sentința.
Anulează decizia nr.39/2008, emisă de DGFP D și obligă pârâta să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantă, împotriva deciziei de impunere nr.591/2007 și a nr.5895/27.12.2007.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iulie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud.-
LF/ 3 ex/01.09.2009
Jud.fond:Cl.
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Adina Calotă Ponea, Sanda
