Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 408/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 408
Ședința publică din data de 11 martie 2009
PREȘEDINTE: Dinu Florentina
JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
- - - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județ D, împotriva sentinței nr. 1279 din 16 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimata reclamantă - - SRL,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în M, str. -.-, bloc..22, județ D, cod poștal -.
Cererea de recurs fiind scutită de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns - - SRL M reprezentată de avocat, din Baroul Dâmbovița, care depune la dosar împuternicirea avocațială nr. 77/11.03.2009, lipsă fiind recurenta pârâtă D
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că la dosarul se află la primul termen de judecată,scutit de plata taxei de timbru, motivat, recurenta pârâtă DGFP D, solicitând judecarea în lipsă.
Avocat pentru intimata reclamantă - - SRL M depune la dosar o întâmpinare, precizând că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, ia act de declarația reprezentantului intimatei reclamante - - SRL M, că nu mai are alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat pentru intimata reclamantă - - SRL M, solicită respingerea recursului ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prima critică formulată de recurentă referitoare la faptul că instanța de fond a ignorat prevederile legale în materie și anume art. 145 alin.1 și art. 146 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal solicită a fi respinsă deoarece prima instanță și-a întemeiat soluția și pe concluziile raportului de expertiză G care a fost întocmit corect. De altfel mai arată că deși formal recurenta și-a exprimat intenția de a formula obiecțiuni la concluziile expertului, prima instanță i-a acordat un termen, iar aceasta nu a înțeles să formuleze obiecțiuni, echivalând cu însușirea implicită a expertizei.
In ceea ce privește critica recurentei referitoare la faptul că instanța de fond s-a aflat într-o gravă eroare cu privire la aceste facturi, în condițiile în care denumirea/numele, adresa și codul d e înregistrare al persoanei care a emis factura nu corespund realității, apreciază că este nefondată în condițiile în care legea nu impune de către beneficiar, a datelor inscripționate de emitent.
De asemenea, consideră că la fel de bizară este și critica ce vizează înregistrarea facturilor în contabilitate deoarece, bunurile care au făcut obiectul tranzacțiilor respective nu au documente de proveniență legale ", întrucât în conformitate cu Legea nr. 82/1991 republicată, art. 6 alin.(1) și (2) intimata nu avea obligația înregistrării bunurilor cuprinse în facturi, iar aceste înregistrări nu puteau fi justificate, ca proveniență, decât în baza facturilor.
In consecință, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de prima instanță ca legală și temeinică.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față, reține urmatoarele:
Prin acțiunea de contencios fiscal înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, la nr- reclamanta - - SRL, a solicitat deciziei de impunere nr.249/16.05.2008 emise de pârâta Agen ț ia Na țională de Administrare Fiscală - DGFP D și a Deciziei nr.37/07.07.2008,prin care DGFP D i-a respins contestația împotriva deciziei de impunere.
În motivarea cererii, reclamanta a aratat că prin decizia de impunere nr. 249/16.05.2008 s-au stabilit în sarcina societății obliga ț ii fiscale suplimentare de 5702 lei, neacordându-i-se drept de deducere pentru TVA deductibil aferent facturilor fiscale de aprovizionare cu marfă, iar organul fiscal a făcut o aplica ț iune gre ș ită a dispozi țiilor legii nr.571/2003 și nr.967/2005.
Astfel, inspec ț ia fiscală nu a acordat drept de deducere pentru TVA aferent facturilor de aprovizionare cu mărfuri emise de către - SRL Bra șov ș i - Comer ț-Com SRL ș ti, pe motiv că nu s-a putut lua legătura cu nici o persoană care să ofere rela ț ii cu privire la existen ța ș i func ț ionarea societă ților vânzătoare.
La dosar reclamanta a depus copie de pe deciziile atacate, raportul de inspec ție fiscală și facturile fiscale.
Pârâta a depus la 27.08.2008 o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamanta a înregistrat în contabilitate operațiuni fără a verifica corecta întocmire a facturilor fiscale, având în vedere că în urma controalelor încruci ș ate ale organelor de inspec ț ie fiscală nu s-a putut stabili existen ța ș i func ț ionarea celor două societă ț i, - SRL Bra șov ș i - Comer ț-Com SRL ști.
După administrarea probatoriilor cu înscrisuri și expertiza contabilă, prin sentința nr. 1279 din 16.12.2008, Tribunalul Dâmbovita a admis actiunea reclamantei și a anulat decizia de impunere nr. 249/16.05.2008 și decizia nr.37/07.07.2008, ambele emise de pârâta DGFP
Pentru a pronunța aceasta soluție, Tribunalul a apreciat că pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie ca, în conformitate cu art.146 din legea nr.571/2003 să dețină o factură care să cuprindă informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) sau documentele prevăzute la art. 1551alin. (1) și să înregistreze TVA ca taxă colectată în decontul aferent perioadei fiscale în care ia naștere exigibilitatea taxei, condi ții care au fost îndeplinite de către reclamantă șa cum a reieșit din probele adminsitrate în cauză.
Conform raportului de expertiză efectuat de expert G, facturile considerate nedeductibile de către organele fiscale prezintă informa ț iile cu privire la furnizor, client, cantită ț ile de bunuri vândute, pre țul unitar și valoarea fără TVA, precum și TVA deductibil cuprinsă în jurnalele de cumpărări, ceea ce a permis expertului să constate că din punct de vedere al reglementărilor legale, cu privire la înscrierea în contabilitate ș i în deconturile TVA, informa țiile din facturile care fac obiectul prezentului dosar dau dreptul reclamantei la deducerea TVA aferent.
Astfel, având în vedere calitatea de specialist a expertului, instanța a considerat că sunt corecte constatările și concluziile acestuia, ca și temeiurile pe care au fost fondate, motiv pentru care acțiunea a fost admisă, cum s-a arătat anterior.
Impotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta D, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că soluția s-a pronuntat cuinterpretarea și aplicarea gresită a prev. art. 145 al. 1 și art. 146 al. 1 din legea 571/2003, privind codul fiscal, considerându-se eronat că reclamanta a îndeplinit condițiile pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA.
Recurenta a învederat că documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate, angajează răspunderea celor care le-au înregistrat, iar intimata reclamantă, prin reprezentantul său trebuia să verifice corecta întocmire a acestora, în speță denumirea/numele, adresa și codul d e înregistrare a persoanei care a emis factura nu corespundeau realității, iar operațiunile consemnate în aceste facturi fiscale nu trebuiau înregistrate în contabilitate, întrucât bunurile care au facut obiectul tranzacției respective, nu au documentel legale de provenientă, în acest sens fiind și decizia nr 5/15.01.2007 a ICCJ, solicitându-se admiterea recursului modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
Intimata reclamanta - SRL prin reprezentantul său în instanță și prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, tinând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Curtea constată că nu este afectata legalitatea și temeinica acesteia după cum se va arăta în continuare:
Soluția primei instanțe a omologat concluziile raportului de expertiza contabilă G, care a analizat tocmai îndeplinirea conditiilor prev. de art. 145 al. 1 și art. 146 al. 1 din codul finscal, raportate la art. 155 al. 5 din acelasi act normativ, concluzionând, pe baza tabelului facturilor contestate, că acestea au fost completate cu toate informațiile prevăzute de lege, de către societățile vânzatoare, ceea ce îndreptățește intimata reclamantă să solicite deducerea TVA.
Legea nu impune cumpărătorului verificarea datelor inscripționate în facturi de către emitent, fiind în mod evident împovărător și aproape imposibil, ca beneficiarul tranzactiei să verifice corectitudinea numelul, adresei, și codului d e inregistrare al persoanei care a emis factura.
Atâta timp cât realitatea operațiunii comerciale constatată prin aceste facturi - vânzarea cumpărarea unor produse nu a fost contestată, a fost înscrisă în contabilitatea intimatei reclamante, conform Legii 82/1991, art. 6 al. 1 și 2, neexistând o altă modalitate de a justifica proveniența bunurilor cumpărate decât prin facturile emise de către vânzator, nu se poate susține că aceste facturi nu trebuiau înregistrate în contabilitatea recurentei, situație care genera dreptul acesteia de a solicita deducerea TVA, conform art. 146 al. 1 din Legea 571/2003 privind codul fiscal și pct. 46 al. 1 din HG 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 571/2003.
De altfel, recurenta pârâtă, nici nu a formulat obiecțiuni la concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert G,deși acesta i-a fost comunicat și a fost admisă cererea pârâtei de amânare a cauzei pentru a formula eventuale obiecțiuni - fila 67-69 dosar fond, ceea ce echivalează cu o achiesare la constatările expertizei.
Decizia nr. V/2007 a ICCJ la care face referire recurenta, precizează că TVA nu poate fi dedusă în situația în care documentele justificative nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efetuării operațiunii pentru care se solicită deducerea acestei taxe, facturile în litigiu pentru care organele fiscale nu au acordat intimatei reclamante drept de deducere, neîncadrându-se în aceasta categorie, așa cum a concluzionat expertul G, în raportul de expertiza necontestat de recurentă și omologat în mod corect de instanța de fond.
Constantând că sentinta atacata nu este afectata de nici unul din motivele de casare sau modificare prev. de art. 304,civ.p., în baza disp. art. 312 al. 1 civ. Curtea va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELELEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județ D, împotriva sentinței nr. 1279 din 16 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimata reclamantă - - SRL,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în M, str. -.-, bloc..22, județ D, cod poștal -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 11 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red. /DD
2 ex/16.03.2009
f- Tribunalul Dâmbovita
Președinte:Dinu FlorentinaJudecători:Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
