Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 461/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 461
Ședința publică de la 11 Martie 2008
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Alina Răescu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O împotriva sentinței nr. 743 din 14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - 2000 SRL.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenta pârâtă pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O și intimata reclamantă - 2000 SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 302. și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătat că intimatul reclamant nu a depus întâmpinare.
S-a referit că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 alin.2
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanta -" 2000"SRL a contestat decizia nr.88 din 26 martie 2007, precum și decizia nr.33 din 01.02.2007, emise de către DGFP O, solicitând anularea acestor acte și exonerarea de plata sumei de 10.413 lei, ca fiind nedatorată.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin decizia nr.33 din 01.02.2007, intimata a dispus angajarea răspunderii societății petente în calitate de asociat la -" "SRL S, pentru acoperirea debitelor datorate de aceasta bugetului de stat, răspundere solidară cu ceilalți asociați.
Împotriva acestei decizii, petenta a formulat contestația administrativă prealabilă în baza art.179 Cod pr.fiscală, aceasta fiind soluționată prin decizia nr.88 din 26.03.2007, ce a fost comunicată la data de 12.09.2007, prin respingerea contestației.
S-a arătat că cele două acte contestate nu rezolvă problema de fond, care să stabilească angajarea răspunderii asociaților pentru pasivul societății, situație în care să fie îndeplinite dispozițiile art.27 Cod pr.fiscală, iar decizia nu cuprinde motivele pentru care se întemeiază soluția de respingere a contestației, nefiind analizate motivele expuse de către societatea petentă, făcându-se mențiunea doar că asociații administratori au dat dovadă de rea credință prin faptul că în perioada 2001-2006 societatea a înregistrat debite la bugetul de stat în cuantum de 5590 lei, la care s-au adăugat accesorii de 4.823 lei.
Intimata DGFP Oaf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece obligațiile fiscale pentru care s-a dispus angajarea răspunderii solidare, în sumă de 10.413 lei, provin din declarațiile pe propria răspundere depuse de către debitoarea -" "SRL S și pentru recuperarea acestora s-au luat măsuri de executare silită, însă datoriile nu au fost acoperite deoarece debitoarea nu avea bunurile urmăribile.
În această situație, s-a încheiat procesul verbal de constatarea stării de insolvabilitate, la 24.07.2006 și, deși petenta, alături de ceilalți asociați, a fost invitată să-și exprime punctul de vedere, nu a răspuns solicitării.
S-a susținut că aceasta trebuia să cunoască situația financiară, acumularea datoriilor și imposibilitatea stingerii acestora din surse proprii, prin funcționarea în continuare permițând realizarea de pierderi și în acest mod la crearea stării de insolvabilitate, dat fiind raportul juridic în care petenta se găsea cu debitoarea, deținând o cotă de participare de 70%.
S-a atașat referatul privind propunerea de angajarea răspunderii solidare, nota de constatare din 27.06.2006, procesul verbal de constatare a stării de insolvabilitate din 24.07.2006, cât și extrase din situațiile financiare anuale, precum și actele de impunere.
Prin sentința nr.743/14.11.2007 a Tribunalului Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a fost admisă cererea formulată de către reclamantă și au fost anulate în totalitate decizia nr.88/26.03.2007 și în parte decizia nr.33/01.02.2007, emise de către intimată, înlăturând răspunderea solidară a petentei și exonerarea de plata sumei stabilite în sarcina sa.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, deși intimata a stabilit, prin documentele întocmite, faptul că deține o cotă de participare la capitalul social de 7%, având astfel o poziție de control asupra societății debitoare. S-a mai reținut totodată de către executorii fiscali că nu există bunuri care să poată fi urmărite, pentru a satisface obligația de plată față de bugetul de stat în sumă totală de 10.413 lei.
Tribunalul a arătat că antrenarea răspunderii solidare se face în condițiile art.27 pct.2 lit-a-c din Codul d e procedură fiscală, iar în cauză nu s-a făcut dovada întrunirii acestor condiții obligatorii. Ca atare, a menționat Tribunalul, nu este suficient ca reclamanta să dețină opoziție de control asupra societății debitoare pentru a fi antrenată răspunderea solidară.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata DGFP O, criticând sentința Tribunalului Olt sub aspectul interpretării și aplicării greșite a legii la situația de fapt din cauză.
Astfel, intimata a arătat că, la atragerea răspunderii solidare a asociaților debitorului -" "SRL, respectiv a contestatoarei în cauză s-a avut în vedere nu numai cota de participare de 70%, ci și faptul că a cunoscut permanent situația financiară a debitoarei, precum și acumularea datoriilor și imposibilitatea stingerii acestora din surse proprii ale debitoarei.
Intimata a arătat astfel că, dat fiind raportul juridic în care se găsea cu debitoarea și permițând ca aceasta să continue în pierdere activitate,contestatoarea a participat în mod direct la consumarea activelor și resurselor debitoarei și la crearea în acest mod a stării de insolvabilitate. Ca atare au fost respectate dispozițiile art.27 alin.1 lit.b din Codul d e procedură fiscală.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, Curtea reține următoarele:
Codul d e procedură fiscală reglementează în art.27 condițiile în care se poate antrena răspunderea solidară altor persoane, alături de plătitorul obligației fiscale.
Textul art.27 alin.1 lit.b Cod pr.fiscală reglementează antrenarea răspunderii solidare a administratorilor, asociaților, acționarilor sau altor persoane dacă au provocat starea de insolvabilitate a societății cu rea-credință, respectiv prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile proprietatea acesteia.
Ca atare, una dintre condițiile necesare și determinante pentru antrenarea răspunderii solidare este reaua-credință, în speță a acționarului -" 2000"SRL S la -" "SRL
Reaua credință reprezintă însă o stare de fapt care trebuie dovedită, întrucât legiuitorul nu a instituit prezumția de vinovăție în acest caz.
Condiția impusă de lege pentru antrenarea răspunderii solidare în caz de insolvență este aceea a înstrăinării cu rea-credință a bunurilor mobile și imobile, proprietatea societății.
În cauză nu a existat o astfel de înstrăinare, iar desfășurarea unei afaceri, care presupune anumite riscuri, chiar și în pierdere, nu poate fi considerată a fi făcută cu rea credință, în lipsa unor dovezi contrare concludente.
Aceasta cu atât mai mult cu cât organul fiscal nu a reținut existența unui raport de contabilitate între modalitatea de desfășurare a activității firmei debitoare, vinovăția asociaților și starea de insolvabilitate rezultată anterior.
Apare astfel ca fiind nefondat motivul de recurs invocat de către recurent privind existența relei credințe a reclamantei, rezultată din continuarea desfășurării în pierdere a activității.
Ca atare, în raport de cele menționate anterior, în temeiul art.312 Cod pr.civilă,va fi respins recursul ca nefondat și menținută sentința Tribunalului Olt ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O împotriva sentinței nr. 743 din 14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - 2000 SRL.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.A -
LF/ 2 ex/18.04.2008
Jud.fond:
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Alina Răescu