Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 712/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 712/CA/2008
Ședința publică de la 28 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 2: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 3: Gabriela Costinaș
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă - FARM S împotriva sentinței civile nr. 125/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă mandatarul ales al recurentei reclamantă, avocat, lipsind intimata pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței faptul că recursul a fost motivat, nu s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, iar din partea intimatei pârâtă Sibiu s-a depus la dosar, prin fax, întâmpinare, într-un singur exemplar.
Mandatarul ales al recurentei reclamantă depune la dosar chitanța justificativă privind plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Mandatarul recurentei reclamantă declară că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Mandatarul recurentei reclamantă solicită, în principal, admiterea recursului așa cum a fost formulat și pe cale de consecință a se dispune casarea sentinței recurate și rejudecând cauza să fie admisă acțiunea în contencios administrativ așa cum a fost formulată, iar în subsidiar să se dispună restituirea majorărilor de întârziere achitate.
Referitor la obiectul tranzacției, mandatarul recurentei reclamantă arată că acesta a fost înstrăinarea autorizației de funcționare în original și o copie a autorizației pentru, iar susținerile organului de control s-au bazat pe o definiție din contract, din care reieșea că s-ar fi înstrăinat un întreg fond de comerț. În sprijinul acestor susțineri arată că sunt și prevederile civile în materie privind interpretarea contractelor - art. 977 și 984 Cod civil, conform cărora convenția nu poate cuprinde decât lucrurile asupra cărora părțile și-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii, contractele interpretându-se după intenția comună a părților.
Mai arată că nici ipotetic măcar nu se poate susține că s-ar fi înstrăinat întreg vadul comercial, cu clientelă, cu marfă, în condițiile în care marfa există la sediul principal al societății, care este în continuare în funcționare.
De asemenea, mandatarul recurentei reclamantă solicită a fi înlăturată susținerea intimatei pârâtă, din întâmpinare, respectiv aceea că recurenta reclamantă și-ar fi încetat activitatea. Precizează că reclamanta nu a încercat să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale, solicitând chiar rambursarea de TVA, ori dacă se sustrăgea în vreun fel de la plata obligațiilor fiscale nu ar mai fi făcut o asemenea solicitare.
Mandatarul recurentei reclamantă învederează că instanța de fond nu s-a pronunțat dacă este vorba de o livrare de bunuri sau de o prestare de servicii, susținând, în mod eronat, că prin această operațiune s-a realizat transmiterea dreptului recurentei de a funcționa ca și societate comercială unei alte societăți comerciale.
Mai arată că art. 129 Cod fiscal prevede expres care anume operațiuni pot constituie o prestare de servicii, noțiunile enumerate de legiuitor presupunând o contribuție unică și principială din partea autorului. Ca atare, apreciază că operațiunea efectuată - de înstrăinare înscris - nu este prevăzută expres în Codul fiscal și nu poate fi asimilată enumerării din art. 129 Cod fiscal, fiind vorba de o situație de vid legislativ, chiar dacă pârâta a susținut că operațiunea nu beneficiază de scutirile prevăzute de Codul fiscal.
Referitor la petitul II, mandatarul recurentei reclamantă arată că, potrivit prevederilor art. 134 alin. 2 din Codul fiscal TVA devine exigibilă atunci când autoritatea fiscală devine îndreptățită să o solicite, chiar dacă plata acesteia poate fi amânată.
Arată că susținerea intimatei pârâtă din întâmpinare potrivit căreia două persoane juridice având atribut de persoane plătitoare de TVA nu pot desfășura alte activități decât cele din sfera de aplicare a TVA, este o opinie personală și urmează a fi înlăturată.
Cu cheltuieli de judecată, reprezentate de contravaloarea expertizei efectuată în cauză.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 125/CA/19.02.2008, pronunțată de către Tribunalul Sibiu - Secția Comercială Contencios Administrativ și Fiscal a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta - Farm în contradictoriu cu pârâta - Sibiu.
Pentru a se pronunța această sentință s-a reținut că:
La data de 6.06.2006 reclamanta a vândut în baza contractului de vânzare-cumpărare (filele 31-33 dosar), către SC A B "fondul de comerț " definit la capitolul II din contract, după cum urmează: ansamblul de bunuri mobile și imobile, corporale și incorporale (clientele, vadul comercial, Autorizația de Funcționare în original, Autorizația de în original) pe care asociații - FARM L le afectează desfășurării activității de comerț cu produse farmaceutice și farmaceutice, în scopul atragerii clientelei și implicit obținerii de profit și nu include creanțele și datoriile societății. Prețul convenit de părți prin contract a fost de 75.000 euro, la cursul BNR la data de 6.06.2006. Contravaloarea acestei operațiuni în sumă de 264.712.5 lei a fost încasată în data de 6.06.2006 în contul curent al reclamantei deschis la BRD. Reclamanta nu a întocmit factură și nu a colectat taxa pe valoare adăugată aferentă, apreciind că operațiunea efectuată nu intră în sfera de aplicare a TVA, întrucât s-a tranzacționat un înscris respectiv Autorizația de funcționare, care nu poate fi asimilat categoriei bunurilor. Susținerile reclamantei sunt neîntemeiate. Din concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauza rezultă că cele două părți contractante din contractul de vânzare-cumpărare din data de 6.06.2006 au conform Certificatelor de înregistrare atributul fiscal RO, sunt plătitoare de TVA, sunt persoane impozabile Operațiunea desfășurată se încadrează în sfera de aplicare a fiind îndeplinite cumulativ cele 4 condiții impuse de dispozițiile art. 126 aliniat 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Transmiterea de către reclamantă a abilității de a desfășura activitatea economică prevăzută în autorizații constituie operațiune impozabilă prevăzută de art. 129 alin.2 litera b din Legea nr. 571/2003. Potrivit acestor dispoziții legale în sfera prestărilor de servicii sunt cuprinse și operațiunile privind transferul și / sau transmiterea folosinței drepturilor de autor, brevetelor, licențelor, mărcilor comerciale și a altor drepturi similare. Autorizația de Funcționare nr. 2355/861/17.05.1995 și Autorizația de nr. 424F/199, sunt acte administrative emise de autoritatea publică centrală: Ministerul Sănătății, care nu este persoană impozabilă și nu desfășoară operațiuni supuse Prin vânzarea cu plată a celor două autorizații reclamanta a prestat o operațiune situată de legiuitor în sfera prestărilor de serviciilor și care a constat în transmiterea folosinței drepturilor sale de a funcționa ca societate comercială altei societăți comerciale.
Ca persoana care a desfășurat o operațiune situată de legiuitor în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată, reclamanta avea obligația potrivit dispozițiilor art. 155 alin. l și 2 din Legea nr. 571/2003 să emită factură fiscală și să colecteze aferentă, până la sfârșitul lunii.
Pârâta a stabilit în sarcina reclamantei majorări de întârziere în baza dispozițiilor art. 115 și 116 din nr.OG92/2003 rep. în sumă totală de 8. 508 lei calculate în cotele prevăzute de HG nr. 67/2004 și HG 784/2005.
Susținerea reclamantei în sensul că nu poate fi obligată la plata majorărilor de întârziere deoarece nu i s-a stabilit de către organul de control un termen de scadență, este ne întemeiată.
Față de dispozițiile art. 134 alin.3 din Legea nr. 571/2003 potrivit cu care faptul generator al taxei intervine și taxa devine exigibilă la data prestării serviciului, obligația reclamantei pentru plata aferentă sumei încasate în data de 6.06.2006 a intervenit la data de 25.07.2006 respectiv la data de 25 ale lunii următoare încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta - Farm, solicitând casarea sentinței recurate ca fiind netemeinică și nelegală și rejudecând cauza să fie admisă acțiunea în contencios administrativ așa cum a fost formulată și precizată, iar în subsidiar, în situația în care recursul nu este admisibil în întregime, să fie exonerată de plata majorărilor de întârziere.
- cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că, deși instanța retine că prima condiție ce trebuie dovedita este existenta unei operațiuni impozabile efectuate cu plata, instanța omite sa se pronunța asupra aspectului dacă există în cazul dedus judecații o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.
Este esențial de reținut faptul ca obiectul efectiv, concret al contractului de vânzare-cumpărare l-a constituit un simplu înscris, fără ca această operațiune să poată constitui o prestare de servicii în accepțiunea art. 129 alin. 3 lit. b, care prevede expres " transferul și/sau transmiterea folosinței drepturilor de autor, brevetelor, licențelor, mărcilor comerciale și a altor drepturi similare ".
Se mai arată că se menține punctul de vedere potrivit cu care toate aceste noțiuni enumerate de legiuitor presupun o contribuție unică si principială din partea autorului, fapt ce nu poate fi reținut în cazul - Farm, atât timp cât acestea emană de la autorități centrale. Susținerea instanței de fond în sensul că prin această operațiune s-a realizat transmiterea dreptului recurentei de a funcționa ca și societate comercială unei alte societăți comerciale este din nou eronată, atât timp cât s-a demonstrat că recurenta nu și-a încetat în nici un moment activitatea, are o autorizație valabilă în continuare ( existentă la dosar ).
De asemenea, operațiunea impozabilă nu a rezultat din una din operațiunile impozabile prevăzute de art. 127 alin.2 din Codul fiscal ntrucât în primul rând obiectul principal de activitate al recurentei este "Comerțul cu amănuntul al produselor farmaceutice", iar în al doilea rând operațiunea a fost una singură, fără caracter de continuitate și fără a putea fi considerată ca fiind producătoare de venituri cu caracter de permanență.
Acest lucru este confirmat și în raportul de expertiză efectuat în cauză, mai exact la pagina 3 al acestui raport. Expertul a constatat că ceea ce s-a înstrăinat efectiv au fost cele două autorizații.
Pentru a se putea reține că s-a înstrăinat un întreg fond de comerț ar fi trebuit să se înstrăineze și fondul de marfă, alte mijloace fixe, vadul comercial, clientela și eventual chiar spațiul comercial. Nici măcar ipotetic nu se poate susține ca s-a înstrăinat vadul comercial si clientela, atâta timp cat cumpărătoarea nu a fost o continuatoare a activității vânzătoarei in același spațiu comercial. Expertul a reținut în răspunsul la obiectivul 2 al expertizei ca " nu s-au mai înstrăinat și alte bunuri ".
Se arată că, ca o consecință directă a propriilor afirmații, care se contrazic, trebuie ca instanța să nu ia în considerare opinia expertului potrivit căreia s-a înstrăinat fondul de comerț. Aceasta este o opinie personală, bazată pe supoziții și aprecieri, nefundamentată juridic si nedovedită faptic pe baza evidențelor fiscale.
În privința majorărilor de întârziere stabilite, se consideră că potrivit prevederilor art. 134 alin.2 din Codul fiscal, taxa pe valoare adăugată devine exigibilă atunci când autoritatea fiscală devine îndreptățită să o solicite, chiar dacă plata acesteia poate fi amânată.
Din coroborarea dispozițiilor art. 134 cu art. 155 din Codul fiscal, rezultă că recurenta reclamantă nu ar putea fi obligată la plata unor majorări de întârziere aferente unei taxe pentru care nu i s-a stabilit nici obligația de plată și nici termenul de scadență prevăzut de art. 115 alin. l din Codul d e procedură fiscală. Majorările de întârziere pot curge de la data la care s-a stabilit de către organele de control obligația de plată și până la data plății efective, dar nu și anterior acestei date.
Se susține că situația societății este una specială, în sensul că, din moment ce a considerat operațiunea ca nefiind una dintre cele cărora li se aplică TVA, nu a emis factura și implicit nu a depus nici decontul de taxa prevăzut de art. 156 indice 2 din Codul fiscal. În aceste condiții și ținând cont de această situație, consideră că nu poate fi obligată la plata majorărilor de întârziere.
Analizând recursul declarat sub aspectul motivelor invocate se consideră că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi mai jos expuse.
Instanța de fond în considerentele hotărârii, a reținut în mod corect că vânzarea-cumpărarea din 06.06.2007 constituie o operațiune dintre cele prevăzute la art.126 din Legea nr.571/2003 deoarece în contractul de vânzare cumpărare este menționat expres obiectul contractului "fondul de comerț" care a fost tranzacționat respectiv " ansamblul de bunuri mobile și imobile, corporale și incorporale (clientela, vadul comercial, autorizația de funcționare în original, autorizația de în original)" așa cum s-a prevăzut în cap.lll al contractului pct.3.1 si 3.2, precum și prețul stabilit de părți.
În ceea ce privește operațiunea privind "vânzarea" Autorizația de Funcționare nr.2355/861/17.05.1995 și Autorizația de nr.424 F/199 eliberate de Ministerul Sănătății, în contractul de vânzare-cumpărare este menționată obligația expresă de predare a acestor acte în original, ele fiind cuprinse în fondul de comerț, iar contractul de vânzare-cumpărare încheiat de recurenta-reclamantă a privit întregul fond de comerț - operațiune care constituie livrare de bunuri corporale și necorporale - însoțită de obligația de a preda în original două acte care permit cumpărătorului să desfășoare activitatea în același spațiu i pentru aceleași produse.
Apoi, activitatea economică desfășurată de recurenta-reclamantă și prevăzută de cod 5231 "comerț cu amănuntul al produselor farmaceutice" nu se putea desfășura fără deținerea autorizațiilor de funcționare și cea de
, deci înstrăinarea acestora odată cu fondul de marfă determina ca aceasta să nu mai poată desfășura activitatea prevăzută în actele administrative și deci să obțină venituri din această activitate economică.
S-a mai reținut că operațiunea din 06.06.2007 este o operațiune impozabilă deoarece s-a înstrăinat abilitarea legală de a desfășura activitatea economică prevăzută în actul administrativ iar aceasta operațiune a determinat ca recurenta reclamantă să nu mai poată desfășura activitatea prevăzută de cod 5231 "comerț cu amănuntul al produselor farmaceutice" cu produsele înscrise expres și limitativ în autorizațiile înstrăinate.
Instanța de fond a reținut corect că transmiterea de către recurenta reclamantă a abilitării de a desfășura activitatea economica prevăzuta in autorizații constituie operațiune impozabilă prevăzută de art.129 alin.2) lit.b) din Legea nr.571/2003 și anume: "transferul și/sau transmiterea folosinței drepturilor de autor, brevetelor, licențelor, mărcilor comerciale și a altor drepturi similare.
Apoi, cât timp una dintre condițiile fundamentale ale operațiunii cuprinse în sfera de aplicare a taxei este aceea că se desfășoară de către persoane impozabile, prevăzute de art.127 din Legea nr.571/2003, iar recurenta-reclamanta este persoană impozabilă care se identifică cu cod unic de identificare conținând prefixul RO și la fel și cumpărătoarea din contractul de vânzare cumpărare din 06.06.2007 se identifică cu un CUI conținând prefixul R se impune respingerea recursului ca nelegal deoarece persoanele impozabile nu pot desfășura alte activități decât cele din sfera de aplicare a TVA.
De asemenea se impune respingerea recursului cât timp vânzarea cumpărarea din 06.06.2007 constituie o operațiune dintre cele prevăzute la art.126 din Legea nr.571/2003 deoarece acest act cuprinde următoarele:
- este menționat expres obiectul contractului "fondul de comerț" care a fost tranzacționat respectiv "ansamblul de bunuri mobile și imobile, corporale și incorporale (clientela, vadul comercial, autorizația de funcționare in original, autorizația de în original)" așa cum s-a prevăzut în cap.111 al contractului pct.3.1 si 3.2, precum și prețul stabilit de părți;
- locul de livrare sau de efectuare a prestării de servicii sau a operațiunii asimilate este România;
- operațiunea se efectuează între 2 persoane impozabile;
- operațiunea rezultă din activitatea economică desfășurată de recurenta reclamanta.
Cât timp transmiterea de către recurenta reclamanta a abilitării de a desfășura activitatea economică prevăzută în autorizații constituie operațiune impozabilă prevăzută de art.129 alin.2) lit.b) din Legea nr.571/2003 și anume: "transferul și/sau transmiterea folosinței drepturilor de autor, brevetelor, licențelor, mărcilor comerciale și a altor drepturi similare" se impune respingerea recursului ca nelegal.
n al treilea rând se impune respingerea recursului deoarece majorările de întârziere au fost stabilite corect pe baza dispozițiilor legale deoarece recurenta reclamanta a efectuat o operațiune dintre cele prevăzute de art.129 alin.2) din Legea nr.571/2003 și trebuia să emită factura fiscala până la sfârșitul lunii, să colecteze și să înregistreze suma în evidența specială prevăzută: în contabilitate, în registru special, în decont, etc. precum și să achite TVA stabilită conform decontului lunar.
Nerespectarea obligației legale de plată a sumei datorate a determinat calcularea de majorări de întârziere deoarece art.134 din Legea nr.571/2003 stabilește expres ca "Faptul generator al taxei intervine și taxa devine exigibila, la data livrării de bunuri sau la data prestării de servicii", iar legiuitorul a stabilit expres care este baza de impozitare a TVA și anume "tot ceea ce constituie contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor ori prestator" (art.137 alin.l) lit.a) din Legea nr.571/2003).
Cât timp nu au fost îndeplinite obligațiile impuse de legiuitor în sarcina persoanei impozabile și anume, de emitere a facturii și de plata la scadență a TVA, se impune înlăturarea susținerilor că majorările de întârziere au fost calculate eronat deoarece, TVA a intervenit la sfârșitul lunii la care s-a efectuat operațiunea iar plata sumei datorate cu titlu de TVA trebuia efectuată la scadența stabilită de legiuitor în cazul întârzierii aplicându-se sancțiunea fiscală specifică, astfel că recursul se dovedește a fi nelegal.
TVA nu trebuie percepută ca obligația corelativă a agenților economici de a achita și a deduce TVA la bugetul general consolidat al statului ci ca obligația specială a fiecărui agent economic de a achita obligațiile la termenul special prevăzut de lege.
Față de cele mai sus expuse, instanța, în baza art. 312 al. 1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Farm Sibiu împotriva sentinței civile nr. 125/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - semn. vicepreședintele Curții de Apel - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact. / 2 ex./21.07.2008
Jud. fond,
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu, Iosif Morcan, Gabriela Costinaș
