Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 738/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 738/R/2009 Dosar nr-
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă
JUDECĂTORI: Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche Lorența
- -
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B reprezentantă în teritoriu a MFP pentru ADMINISTRATIA FINANȚELOR PUBLICE și de către chemata în garanție ADMINISTRATIA FONDULUI PENTRU MEDIU împotriva sentinței civile nr.695/CA din 24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect "anulare act de control taxe și impozite".
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 27 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 3 noiembrie 2009.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 695/CA/24 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, s- respins excepția inadmisibilității invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice și în consecință:
Pârâta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 9.117 lei, actualizată cu indicele inflației la data plății efective.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu și în consecință:
Chemata în garanție a fost obligată să restituie pârâtei suma de 9.117 lei.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1242 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Excepția inadmisibilității invocată de pârâtă a fost respinsă ca neîntemeiată reținându-se că reclamantul a solicitat pârâtei restituirea taxei de poluare cu adresa înregistrată sub nr.5962/20.03.2009 precum și că a răspuns în sensul că nu poate da curs favorabil cererii urmând ca reclamantul să se adreseze instanței de judecată.
Conform dispozițiilor art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Legea nr.571/2003, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică ce face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare sau din alte state.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotărârea CEJ dată în cauza Weigel vs. fr ( C-387/01 ) în 2004 stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară sau în străinătate, dar care sunt deja înmatriculate în România.
Deși pârâta invocă neaplicarea dispozițiilor Tratatului, instanța constată că, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date în cauzele /Enel și.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea nr.157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, instanța constată că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343/2006, prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate ( cele cu handicap, misiuni diplomatice etc. ), cât și scutiri de la plata taxei ( în cazul vehiculelor istorice, etc. ). Această taxă specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal.
De reținut este faptul că taxa în discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
În aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 214 ind. 1 din Codul Fiscal, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere în acest mod prevederilor art. 90 (1 ) din Tratat, prevederi care au efect direct și în lumina cărora instanța apreciază că dispozițiile art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Codul Fiscal fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamantă este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, în caz contrar, reclamantul nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are în proprietate.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă, prin emiterea unei adrese în care s-a precizat că nu există temei legal pentru restituire. Ne aflăm în acest fel în prezența unui refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispozițiile dreptului comunitar la care am făcut referire anterior.
Faptul că taxa de primă înmatriculare nu trebuia achitată este dovedit și de faptul că în prezent, prin dispozițiile nr.OUG50/2008 a fost abrogat art. 214 ind. 1 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 instanța de fond reținut că potrivit dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr.686/2008.
Instanța de fond a reținut că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Instanța de fond a mai reținut, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Față de argumentele expuse, constatând achitarea unei taxe nedatorate, în temeiul dispozițiilor art. 214 ind. 1, 214 ind. 3 Cod fiscal care încalcă dispozițiile art. 90 ( 1 ) din Tratat, instanța de fond a admis cererea privind restituirea sumei plătite cu titlu de taxă de primă înmatriculare, obligând pârâta să procedeze în acest sens. Suma va fi restituită actualizată în raport cu rata inflației, având în vedere că numai prin actualizarea sumei de bani achitate de reclamant acesta va fi integral despăgubit.
Cererea de chemare în garanție formulată de pârâta a fost admisă reținându-se că suma de 9117 lei achitată cu titlu de taxă de poluare a fost virată către Administrația Fondului pentru Mediu intrând în patrimoniul acesteia.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărârii au declarat recurs în termen legal pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B reprezentantă în teritoriu a MFP pentru Administrația Finanțelor Publice și chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B reprezentantă în teritoriu a MFP pentru Administrația Finanțelor Publice a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii, ca fiind inadmisibilă.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B a arătat că n mod greșit prin sentința civila nr. 695/CA/24.06.2009 Tribunalul Brașov a admis cererea formulata și a obligat Administrația Finanțelor Publice să restituie reclamantului taxa achitata cu titlu de taxă de poluare în sumă de 9.117 lei actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.
Sentința pronunțata este netemeinică și nelegală, instanța de judecată aplicând greșit legea, în speță incidența art. 7 al. 1 din Legea 554/2004 și art. 90 par. 1 din Tratatul Comunitarii Europene.
Aceasta a susținut că pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziționat, reclamantul avea obligația achitării taxei de poluare în România, potrivit dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, act normativ în vigoare la data înmatriculării și important, care nu a fost declarat neconstituțional și a fost aprobat de către instituțiile abilitate ale Comunitarii Europene.
In acest sens organul fiscal competent, respectiv Administrația Finanțelor Publice, urmare a cererii reclamantului, a procedat la calcularea taxei de poluare prin Decizia nr. 5028/4.03.2009.
Decizia de calcul al taxei de poluare este un act emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea unor obligații fiscale și care potrivit art. 41 din OG nr. 92/2003 reprezintă un act administrativ fiscal.
Recurenta a mai arătat că reclamantul nu a făcut dovada procedurii prealabile în lipsa căreia acțiunea formulată este în mod evident inadmisibilă și urmează a fi respinsă ca atare in temeiul art. 7 al. 1 din Legea 554/2004.
Recurenta a precizat că reclamantul avea posibilitatea contestării Deciziei nr. 5028/4.03.2009 conform art. 205 Cod procedura fiscală, iar în lipsa parcurgerii procedurii prealabile prezenta acțiune urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă.
Recurenta a susținut că, prin dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost înlocuite prevederile din Codul d e procedura fiscală cu referire la taxa de prima înmatriculare, prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 fiind respectate de către reclamant la data înmatriculării autoturismului în România.
Solicitarea ulterioară de restituire a acestei taxe adresată organului fiscal nu este întemeiată și nu are un suport legal, legiuitorul nereglementând posibilitatea restituirii acesteia.
Plata acestei taxe are un caracter imperativ si nu poate fi restituita decât în anumite situații expres și limitativ prevăzute de lege, art.117 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedura fiscala.
Astfel, legiuitorul nu a stabilit posibilitatea restituirii taxei de poluare, organele fiscale neputând deroga de la aceste prevederi.
Având în vedere faptul că taxa de poluare este stabilită în mod expres de către legiuitor, organele fiscale au pus în mod corect și legal în practică dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, act normativ care nu reglementează posibilitatea restituirii acesteia.
Recurenta a invocat faptul că, această taxă a fost percepută în unor acte normative cu caracter special în materie fiscală care se aplica cu precădere față de actele normative invocate de reclamant.
Potrivit atribuțiilor ce le revin organele fiscale au obligația de a respecta prevederile din legislația internă, care în cauza de față reglementează încasarea taxei de poluare pentru prima înmatriculare a autoturismelor în România.
Recurenta a mai arătat că nu au fost inițiate nici un fel de proceduri împotriva României privitor la taxa de poluare, iar formula de calcul a acestei taxe instituita prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost acceptată de către Comisia Europeana.
Recurenta a susținut că taxa de poluare este o taxă legală care se practică într-o serie de state ale Uniunii Europene, discuții existând numai asupra modului de calcul al acesteia, Uniunea Europeana nedeclanșând nici un fel de proceduri legale împotriva României.
Având în vedere regimul juridic instituit de legiuitor față de această taxă acceptată și de către Comisia Europeana, este evident că obligația ei subzistă în cazul reclamantului, întrucât această taxă, în forma sa actuală, nu contravine Tratatului Comunitarii Europene și nici Constituției României și dimpotrivă, concura la realizarea unui deziderat, respectiv acela de a reduce emisia de noxe din atmosfera.
Recurenta Administrației Fondului pentru Mediu a solicitat modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii
Recurenta Administrației Fondului pentru Mediu a arătat că soluția instanței de fond este nelegală și nefondată. Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor a demarat în februarie 2006 o serie de acțiuni pentru introducerea unei taxe ecologice, un mecanism economico-financiar bazat pe principiul "poluatorul plătește", care urma să fie aplicată cu ocazia primei înmatriculări a tuturor vehiculelor cu motor în România, atât în cazul celor noi cat și n cazul celor rulate, achiziționate din afara țării dar și celor produse în România. o politică de armonizare cu legislația și directivele Uniunii Europene în materie de protecție a mediului, Guvernul României a susținut un act normativ care reglementa introducerea unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule începând cu data de 1 ianuarie 2007.
Parlamentul României, la propunerea Guvernului, a decis instituirea unei taxe speciale pentru autovehicule care, în conformitate cu prevederile art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, era plătita de orice persoană fizică sau juridică, care înmatricula pentru prima dată în România un autoturism sau autovehicul.
Față de sistemul de calcul al taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, reglementat la Titlul VII din Codul fiscal, Comisia Europeană, prin avizul motivat din data de 28.11.2007, a considerat că se încalcă principiile Tratatului de instituire a Comunitarii Europene, în sensul că se aplică un regim discriminatoriu pentru autovehiculele second hand achiziționate din alte state membre, invitând țara noastră să adopte masurile necesare pentru a se conforma avizului menționat anterior în termen de 2 luni de la primirea acestuia.
Pentru respectarea principiilor comunitare de impozitare și pentru stoparea continuării procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, s-a propus abrogarea articolelor din Codul fiscal care reglementau regimul de taxare a autovehiculelor, Guvernul României menținându-și poziția că trebuie evidențiată diferența dintre maginile high și low poluatoare și a propus un proiect de ordonanță de urgență a Guvernului.
Ținând cont de necesitatea adoptării de masuri pentru ca România să se conformeze avizului motivat adresat de Comisia Comunitarilor Europene în temeiul art. 226 din Tratatul de instituire a Comunitarii Europene, prin care s-a declanșat cea de-a doua etapă a procedurii de contestare a nerespectării obligațiilor de stat membru în cazul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, a fost aprobata Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, act normativ acceptat de Comisia Europeana ca fiind perfect compatibil cu aquis-ul comunitar.
In forma publicată în aprilie 2008, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 stabilește, prin prevederile sale, măsuri care corespund pe deplin prevederilor art.90 din Tratatul de instituire a Comunitarii Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal. Comisia Europeana a acceptat principiile ultimei formule de calcul a taxei auto propusa de Guvern, în care emisiile sunt luate în considerare la taxarea mașinilor Euro 4 si Euro 3, iar pentru autovehicule noi, cu o durată lungă de folosire, sunt calculați coeficienți mai mari decât pentru mașinile vechi, criteriul principal de calcul fiind însa emisiile poluante.
Or, câtă vreme chiar Comisia Europeană a recunoscut că taxa de poluare instituita prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 corespunde normelor comunitare, nu pot fi reținute susținerile reclamantului potrivit cărora prin instituirea acestei taxe,se constituie o discriminate a regimului fiscal și că această taxă contravine dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunitarii Europene".
Practic, nici Curtea Europeană de Justiție a CE, nici Comisia Europeană nu au considerat vreodată că taxa pe poluare este nelegală, că încălca tratatele comunitare sau nu ar trebui plătită, ci doar au solicitat modificarea modului de calcul și criteriile la care se raportează nivelul taxării. Curtea Europeana de Justiție (CEJ) a afirmat în repetate rânduri că statele membre pot impune taxe de înmatriculare asupra autovehiculelor second-hand importate, cu condiția ca respectivele taxe să respecte dispozițiile articolului 90 din Tratatul CE. Astfel, niciun stat membru nu trebuie sa aplice produselor originare din alte state membre taxe mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare.
Recurenta a susținut că într-o jurisprudență, constantă a Curții rezultă că, pentru ca un sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale să fie compatibil cu articolul 90 CE, trebuie ca acesta să fie organizat astfel încât să excludă orice efect discriminatoriu, ci fiind seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip.
Pe de altă parte, compatibilitatea cu articolul 90 CE a unui sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale presupune ca proprietarul unui astfel de vehicul să aibă posibilitatea de a contesta aplicarea unui astfel de mod de calcul forfetar în cazul acestui vehicul cu scopul de a demonstra că aceasta are ca rezultat o impozitare superioară valorii taxei reziduale incorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotararea Tulliasiamies si, punctul 88).
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 și următoarele proc. civ. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, precum și pe prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Intimatul nu depus la dosar întâmpinare.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursurile promovate împotriva sentinței civile nr.695/CA/24 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, sunt întemeiate în parte.
Reclamantul a achitat la data de 5martie 2009, suma de 9117 lei, cu titlu de taxă de poluare pentru înmatricularea autovehiculului Wolkswgen Golf, achiziționat din Germania și înmatriculat în această țară pentru prima dată la 6 iunie 2003.
La data de 20 martie 2009 reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe prin cererea adresată și înregistrată sub nr. 5926/20 martie 2009.
La această cerere a comunicat reclamantului că nu poate restitui suma achitată cu titlu de taxă pe poluare.
Ca urmare, critica formulată de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B pentru, cu privire la neîndeplinirea procedurii prealabile este nefondată.
Pe fond, Curtea constată că în speță instanța de fond în mod corect a aplicat prevederile Tratatului Comunității Europene, fiind consacrată preeminența dreptului comunitar prin art. 148 din Constituție.
România s-a angajat să respecte și să pună în aplicare obligațiile ce decurg din dreptul comunitar.
Tratatul instituind Comunitatea Europeană se bucură de aplicabilitatea directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementările naționale contrare, indiferent de caracterul acestora general sau special.
Dincolo de modul în care codul fiscal a fost modificat și de respectarea dispozițiilor legale ce reglementează maniera de modificare a acestei legi prin OUG nr. 50/2008, noua taxa introdusa prin acest act normativ, denumita " taxa de poluare ", are o sferă de aplicabilitate restrânsa și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 iulie 2008, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe.
Această taxă de poluare are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectivă pentru acest lucru. Astfel, în urma comparării situației juridice a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 iulie 2008, se constată că ambele autoturisme circula în România și, este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele poluează în egală măsură. Potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 însa, principiul "poluatorul plătește" este aplicat doar în cazul autoturismului înmatriculat după 1 iulie 2008, al cărui proprietar datorează taxa de poluare. In schimb, deși autoturismul sau poluează, proprietarul autoturismului înmatriculat în 2006 nu plătește nimic.
Aceasta taxă de poluare este percepută cu ocazia primei înmatriculări unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României și prezintă cu privire la autovehiculele sau autoturismele second hand provenind dintr-un alt stat membru, un caracter fiscal, aparținând regimului general de redevențe interne asupra mărfurilor. Ca urmare, această situație trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art. 90 din TCE care interzice impunerea asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și a taxelor interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Susținerile recurentei Direcția Generală a Finanțelor Publice B pentru potrivit cărora achitarea taxei pe poluare reprezintă o condiție a primei înmatriculări în România a unui autoturism second-hand achiziționat dintr-o altă țară membră UE nu conduc la legalitatea acestei taxe.
Astfel cum se arată în jurisprudența CEJ, articolul 90 TCE vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție, putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. S-a mai arătat ca acest text trebuie, de asemenea, să garanteze neutralitatea perfectă a impozitării lor interne eu privire la concurența dintre produsele naționale și produsele importate.
Mai mult decât atât, prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă,impunere interna de taxe" ca sintagma folosită în cuprinsul art. 90 TCE, respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre, a tuturor taxelor vamale și a tuturor taxelor având efect echivalent, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 se impune, în cazul autoturismelor și autovehicule second hand importate provenind din state membre UE, o taxă care nu se aplică și produselor similare indigene, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale primelor autoturisme și autovehicule și la producerea aceluiași efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor precum o taxa vamală.
Fiind vorba despre un autoturism sau autovehicul second hand, acesta a fost supus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel că, raportat și la rațiunea impunerii taxei de poluare bazata pe principiul,poluatorul plătește", nu poate fi decât aplicarea unor taxe similare fără deosebire între cele de import și cele indigene, neputând fi primite aparerile primului recurent privind jurisprudența CEJ ce vizează taxe percepute cu titlu de impozit.
Pe cale de consecință, criticile vizând neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 90 din TCE, precum și conformitatea taxei pe poluare cu prevederile comunitare sunt neîntemeiate și vor fi respinse.
În mod corect instanța de fond a concluzionat că taxa achitată de reclamantul este nedatorată și a dispus restituirea acesteia, precum și actualizarea cu indicele de inflație, făcând aplicarea principului "restitutio in integrum". Data de la care se aplică indicele de inflație este însă data punerii în întârziere, respectiv data formulării cererii de restituire a acestei taxe, 20 martie 2009.
De asemenea, în mod corect instanța de fond a constatat îndeplinite condițiile art. 60 și 61 Cod procedură civilă și ținând seama de prevederile art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, privind titularul bugetului la care se face venit suma încasată cu titlu de taxă pe poluare a admis cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite în parte recursurile declarate de recurentele Administrația Finanțelor Publice, reprezentat de DGFP B, reprezentanta în teritoriu a Ministerului Finanțelor Publice, și Administrația Fondului pentru Mediu, împotriva sentinței civile nr. 695/CA/24 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-.
Va modifica în parte sentința atacată, în sensul că data de la care se datorează rata inflației este 20 martie 2009, și va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite în parte recursurile declarate de recurentele Administrația Finanțelor Publice, reprezentat de DGFP B, reprezentanta în teritoriu a Ministerului Finanțelor Publice, cu sediul în B, B dul M -, nr.7, județ B, și Administrația Fondului pentru Mediu, cu sediul în B, nr. 294 Corp A, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 695/CA/24 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că data de la care se datorează rata inflației este 20 martie 2009.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche Lorența
- - - - - -
Grefier,
Red. - 11.12.2009
Dact. - 29.11.2009
Jud fond - D
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche Lorența