Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 733/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.733/R/2009 Dosar nr-
Ședința publică de la 3 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă
JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche Lorența
- -
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de către reclamanții, u -, -, -, -, și, a reprezentantului recurentului pârât Ministerul Administrației și Internelor, a intimatei interveniente, precum și a reprezentantului intimatei pârâte Instituția Prefectului Județului B și de către pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, împotriva sentinței civile nr. 225/CA din 3.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici" (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 27 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 3 noiembrie 2009.
CURTEA,
1. Prin sentința civilă nr. 225/CA/3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Administrației și Internelor, s-a admis in parte acțiunea formulată de reclamanții, u -, -, -, -, și în contradictoriu cu pârâtul nstituția refectului p. udețului B prin Prefect, și Ministerul Administrației și Internelor.
S-a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta în contradictoriu cu pârâtul Instituția Prefectului Județului B prin Prefect și Ministerul Administrației și Internelor și în consecință:
Pârâții au fost obligați să plătească reclamanților și intervenientei sumele reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, începând cu data de 01.01.2004 sau pentru cei deveniți funcționari publici ulterior datei de 01.01.2004 de la data numirii lor în funcție și până la data pronunțării prezentei hotărâri, actualizată cu indicele de inflație.
Pârâții au fost obligați să plătească reclamantelor dobânda legală aferentă începând cu data scadenței și până la data plății efective.
S-a respins celelalte pretenții ale reclamanților cu privire la plata acestor drepturi pentru viitor.
Pentru a pronunța această soluție instanța reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MIRA este nefondată având in vedere faptul că potrivit art.6 alin.1 din Legea nr.340/2004 "activitatea instituției prefectului este finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor și din alte surse legal constituite". Ori, față de aceste dispoziții legale sentința ce se va pronunța trebuie să fie opozabilă și ordonatorului de credite care este pârâtul MIRA, astfel că acesta are calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că reclamanții și intervenienta sunt funcționari publici in cadrul Instituției Prefectului Județului B, aspect necontestat de pârâți și care rezultă din înscrisurile aflate la filele 114-115 din dosarul cauzei.
Legea nr 188/1999 inițial prin art. 29 al. 1 lit. c și și apoi prin art. 31 instituit dreptul funcționarilor publici la un salariu compus, in afară de salariul de bază și sporul de vechime, și din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Dispozițiile art. 29 și apoi 31 al. 1 lit. c, d din. 188/1999 au fost suspendate succesiv prin OUG 92/2004 - art. 44 pentru anul 2005 și OUG 2/2006 pentru anul 2006.
Deși prin efectul actelor normative arătate mai sus, exercițiul dreptului de a încasa cele două sporuri, prevăzut de prevederile art. prevederile art.29 al. 1 lit. c și d (devenit 31) din Legea nr.188/1999 republicată, a fost suspendat până la sfârșitul anului 2006, totuși această împrejurare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul dreptului.
Dreptul continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece, în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din "teoria a drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici.
Ca atare, orice restrângere adusă acestui drept, categorie în care intră și suspendarea, poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție (fostul art. 49 ). Ori, nici una dintre legile prin care s-a suspendat exercitarea dreptului nu întrunește cerințele impuse de textul legii fundamentale, nefiind adoptate pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor sau pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea celor două suplimente în perioada 2005 și 2006 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr. 47/1992, republicată.
Instanța de fond, analizând textele în discuție, în aplicarea principiului prevăzut de art. 3 Cod civil, a apreciat că dispozițiile privind suspendarea nu au produs nici un efect sub aspectul existenței dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei, și deci, nu au avut drept consecință suprimarea acestuia în materialitatea sa pentru perioada în care au fost în ființă. Această suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Deși nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art. 56 și 64 din Legea nr. 24/2000.
Așa fiind și cum, în raport cu principiul activității legii civile, ce decurge din art. 15 din Constituție și din art. 1 din Codul civil, dispozițiile art. 29 al. 1 și ulterior 31 al. 1 din Legea nr. 188/1999 fiind în vigoare în toată această perioadă, rezultă că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei acordate funcționarilor publici prin acest text a existat în perioada anilor 2005-2006, fiind în ființă în întreaga perioadă menționată și, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția anterioară [art. 41 alin. (2) din Constituția revizuită în 2003], nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2005 - 2006.
Suspendarea acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 2 ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi opriți de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Ca urmare, ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligația să plătească funcționarilor publici, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei cuvenite acestora în conformitate cu art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, începând cu datele reținute in dispozitivul prezentei hotărâri ( și care reprezintă data dobândirii calității de funcționar public) și până la data pronunțării, acțiunea urmând a fi admisă in parte. Cuantumul acestor drepturi salariale nu este prevăzut de nici un act normativ, astfel că nu poate fi acordat procentul de 25% solicitat de reclamanți și intervenientă.
Pârâții au fost obligați la plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală având în vedere faptul că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă punerea în întârziere a angajatorului, odată cu data nașterii dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului.
Este nefondată cererea reclamanților și a intervenientei referitoare la acordarea celor două suplimente și pentru viitor având in vedere că această creanță nu îndeplinește, cumulativ, cele trei condiții, respectiv de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu dintre părți.
Împotriva sentinței civile nr. 225/CA/3 martie 2009 au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții, u -, -, -, -, și și pârâtul Ministerul Administrației și Internelor.
Recurenții, u -, -, -, -, și au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Recurenții au arătat că rin p. acțiunea introductivă, au solicitat instanței de judecată să dispună obligarea pârâtei la plata sumelor în bani reprezentând: suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, calculate și plătite cu data pronunțării hotărârii și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu și suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază calculate retroactiv, respectiv din data de 1.01.2004 până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data efectuării plății efective pentru fiecare din persoanele nominalizate, sens în care pârâta Instituția Prefectului Județului B să fie obligată să întreprindă demersurile legale în vederea asigurării fondurilor de natură salarială care să aibă ca destinație plata sumelor de bani solicitate de reclamanți prin prezenta acțiune.
Obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale, în conformitate cu prevederile nr.OG 9/2000 calculată de la data nașterii dreptului până la data plății efective a drepturilor bănești solicitate. Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Prin hotărârea recurată, instanța de fond în mod criticabil a admis în parte acțiunea reclamanților, astfel că:
-a obligat pârâtele să plătească reclamanților sumele reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare,
-a obligat pârâtele să plătească reclamanților dobânda legală aferentă începând cu data scadenței și până la data plății efective; au fost respinse restul pretențiilor.
Recurenții au învederat că hotărârea pronunțată în cauză este criticabilă sub aspectul neacordării drepturilor solicitate pentru viitor.
Au solicitat să se constate că motivarea instanței de fond cu privire la neacordarea celor două suplimente și pentru viitor nu este fondată.
Aceștia au susținut că instanța de fond a dat o interpretare eronată textelor legale în condițiile în care dispozițiile care conferă aceste drepturi există, nu sunt abrogate.
Din moment ce printr-un text de lege s-a stabilit posibilitatea acordării drepturilor, este inadmisibil ca printr-o asemenea interpretare eronată acordarea acestora să fie blocată în împrejurarea în care dispoziția respectivă nu este abrogată. Mai mult, nerespectarea în totalitate a dispozițiilor art. 31 din Legea nr.188/1999 ar lăsa fără conținut această dispoziție ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului.
Această componentă a salariului a fost introdusă prin art. 13 din Titlul II - reglementări privind funcția publică și funcționarii publici din Legea nr. 161/2003, care a modificat prevederile anterioare din Legea nr. 188/1999 și care prin art. 25 din aceeași lege a prevăzut data aplicării ca fiind 1.01.2004.Nu există nici un fel de condiționare cu privire la acordare acestor drepturi întrucât legiuitorul Ie-a prevăzut în mod expres în lege, din acel moment nefiind lăsate la aprecierea ordonatorilor de credite și trebuind a fi aplicate direct în baza legii.
O normă legală o dată reglementată trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar un caracter formal și limitat în timp.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și a Libertăților Fundamentale" orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului"
Așadar, drepturile recurenților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional 1 la Convenția menționată.
Caracterizate în mod indubitabil printr-o valoare economică, aceste sporuri reprezintă, un bun, alături de alte " asemenea bunuri", potrivit Practicii CEDO ( pensia, acțiunile, părțile sociale, etc ).
Dreptul de proprietate invocat se analizează ca o valoare patrimonială ( ansamblu de interese care decurg din ansamblul raporturilor cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească), deci un bun în sensul art. 1.
Recurenții au mai arătat că în mod eronat instanța de fond a admis parțial acțiunea, în sensul că pârâtele au fost obligate să plătească cele două sporuri fără a fi precizat cuantumul acestor drepturi salariale.
Aceștia au precizat că n forma actuală sentința menționată nu poate fi pusă în executare deoarece creanța stabilită prin Hotărârea judecătorească nu este determinată.
În conformitate cu art. 379, alin 1 Cod procedură civilă nu se poate urmări bunurile mobile și imobile ale debitoarei și astfel nu putem executa silit sentința, decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304.pct 9 și art. 3041Cod procedură civilă, art. 31 alin. 1 lit. c și d și art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, Art. 41 alin. 2 și art. 53 din Constituția României; Art. 38 și 39 din Legea nr. 53/2003; Art. 1,7,8 și art. 17 din Legea nr. 554/2004 privind Contenciosul administrativ.
Recurentul pârât Ministerul Administrației și Internelor Bas olicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii față de ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond respingere acțiunii intimaților-reclamanți ca neîntemeiată.
Recurentul pârât Ministerul Administrației și Internelor a arătat că în cauza dedusă judecății, acesta nu are calitate procesuală pasivă, pentru următoarele motive:
Pentru a fi parte în proces trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: calitate procesuală, capacitate procesuală și existența unui interes.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului (Ministerul Administrației și Internelor) și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății
Solicită să se constate că intimații reclamanți își desfășoară activitatea în cadrul Instituției Prefectului - Județul
Potrivit dispozițiilor art.1. alin.2 din Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului, cu modificările și completările ulterioare..instituția prefectului este o instituție publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu și buget propriu".
Potrivit art.6 alin. l din Legea nr.340/2004, "activitatea instituției prefectului este finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor, și din alte surse legal constituite".
Finanțarea unității angajatoare a reclamanților prin bugetul, nu justifică o eventuală calitate procesuală pasivă a acestui pârât în cauza dedusă judecății, motiv pentru care solicită respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Recurenții au susținut că pârâtul Ministerul Administrației și Internelor nu poate dispune cu privire la plata unor drepturi salariale pentru angajații unei alte instituții cu personalitate juridică.
Cu privire la fondul cauzei, recurenții au arătat că hotărârea pronunțată nu indică temeiul legal în baza căruia instanța a dispus acordarea sporurilor solicitate în cuantum de 25%.
Legea nr. 188/1999, republicată, prevede că salariul funcționarilor publici poate fi compus din 4 elemente, respectiv salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului și cel corespunzător treptei de salarizare, iar salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Până la adoptarea acestei legi, salarizarea funcționarilor publici se realiza în acord cu legile bugetare anuale, precum și cu actele normative anuale de salarizare a funcționarilor publici. Aceste acte normative au caracter special în domeniul salarizării funcționarilor publici, iar, față de lipsa unor prevederi exprese, clare și suficiente, în temeiul cărora sporurile solicitate să fie calculate și acordate, apreciem că în mod nejustificat instanța de fond a concluzionat că intimații-reclamanți sunt îndreptățiți să li se acorde aceste sporuri în cuantum de 25 % astfel cum și-au formulat pretențiile.
Motivarea hotărârii instanței este axată doar pe dispozițiile Legii nr. 188/1999, republicată, care reglementează Statutul funcționarilor publici, fără a avea în vedere o interpretare sistematică a prevederilor legale în materia salarizării funcționarilor publici. funcționarilor publici se acordă în baza prevederilor legale privind salarizarea funcționarilor publici, iar nu în temeiul dispozițiilor Legii privind statutul acestei categorii de personal.
Hotărârea instanței este nemotivată în raport de măsura dispusă, respectiv de acordarea sporurilor sol icitate de reclamanți în cuantum de 25 % pentru fiecare dintre aceștia.
Astfel instanța de fond oferă o motivare sumară, insuficientă în drept în privința acordării sporurilor și trece sub tăcere modul în care a apreciat ca îndreptățit cuantumul solicitat de reclamanți și a recunoscut pentru fiecare fără distincție acest drept (în funcție de perioada lucrată). În cuprinsul hotărârii, instanța de fond nu a reținut nici un aspect legat de cuantumul drepturilor bănești acordate
În cauza dedusă judecății, în lipsa unor norme juridice de aplicare (de stabilire a condițiilor, a cuantumului, a situațiilor în care se pot acorda suplimentele prevăzute la art.31 alin. l lit. c și d din Legea nr. 188/1999), acestea nu pot produce efecte juridice.
Până în prezent, aceste suplimente nu s-au regăsit în normele privind salarizarea funcționarilor publici, suspendarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 18 8/1999, prin legi succesive, nu are relevanță sub aspectul efectelor juridice pe care ar fi putut să le producă.
În acest caz, nu poate fi vorba de un drept care, prin efectul suspendării, a fost lipsit de conținut, redus la nudum jus, deoarece chiar conținutul acestui drept nu a fost încă reglementat de lege. Prin urmare, neacordarea acestor suplimente nu poate constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării acestor drepturi, atât timp cât nu se cunosc (nefiind încă reglementate) limitele exercitării acestora.
Cu privire la aplicarea dobânzii legale, recurentul Ministerul Administrației și Internelor a precizat că actul normativ care reglementează dobânda legală este nr.OG 9/2000, cu modificările și completările aduse de Legea nr. 356/2002.
Potrivit dispozițiilor art. 1 coroborate cu cele ale art. 8 din actul normativ mai sus-menționat, "părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârziere în plata unei obligații bănești, dobânda calculându-se numai asupra cuantumului sumei împrumutate".
Or, în cauza dedusă judecății, recurentul nu numai că nu a stabilit printr-o convenție dobânda legală, dar nici nu poate fi pus în întârziere, deoarece, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat instituției se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Rezultă deci, că nu există temei legal care să permită instanței de fond obligarea la achitarea dobânzii legale la sumele de bani solicitate prin acțiune, ci eventual la actualizarea cu rata inflației.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat de recurenții, u -, -, -, -, și împotriva sentinței civile nr.225/CA/3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr- este în parte întemeiat, iar recursul declarat de recurentul Ministerul Administrației și Internelor este nefondat.
Acest recurent a fost chemat în judecată ca pârât, având în vedere calitatea sa de ordonator principal de credite, calitate în care are obligația legală de a asigura sumele necesare punerii în executare a hotărârii judecătorești de către ordonatorul secundar de credite, Instituția Prefectului B, autoritate publică locală, cu care intimații reclamanți au încheiat raporturi de serviciu. Această din urmă autoritate publică locală este cea obligată să își îndeplinească obligațiile pe care le are un angajator, însă dat fiind specificul finanțării instituțiilor și autorităților publice centrale și locale din sume prevăzute în bugetul de stat, precum și principiul subordonării ierarhice intimații reclamanți au chemat în judecată și autoritatea publică centrală, Ministerul Administrației și Internelor.
Pe fond, Curtea constată că potrivit prevederilor art.31, alin.1 din Legea nr.188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Dispoziția legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art. 44 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Prin Ordonanța Guvernului nr.2/2006, au fost suspendate prevederile art.29, alin.1, lit.c și lit.d din Legea nr.188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.
Prin modificarea adusă Legii nr.188/1999 prin Legea nr.251/2006, lit."d" a aliniatului 1 al art.29, care prevedea suplimentul corespunzător gradului, a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Conform art.1, alin.2 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31, alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată.
Ordonanța Guvernului nr.6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că prevederile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii nr.188/1999, republicată.
Se reține că, în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
Art.37, alin.3 teza ultimă din Ordonanța Guvernului nr.6/2007, prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, se constată că în speță sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea nr.30/18 mai 1994.
Potrivit art.11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Garantarea drepturilor consacrate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului presupune, atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea consecințelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor și se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
Primul judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile privitoare la protecția drepturilor omului care au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Articolul 1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a arătat prin jurisprudența sa constantă că noțiunea de "bun" se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit sa le dobândească.
Anterior a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două sporuri au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamanții ar fi putut să aibă în patrimoniul lor în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamanții au fost privați de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit ă-l dobândească în mod efectiv. În consecință prin neacordarea în fapt a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional.
În baza art.11 și art.20 din Constituția României, au prioritate reglementările internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31, alin.1, lit.c și lit.d din egea nr.188/1999 republicată, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudența Curții Europeana a Drepturilor Omului.
În concepția jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 și art.6 din Convenție, dacă au poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Partea a doua a articolului 1 din Protocolul nr.1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea sa fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În cauza dedusă judecății, niciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește. Este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
Reclamanții au avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata celor două suplimente salariale, aceștia fiind titularii unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din Protocolul nr.1, dreptul lor la a primi sporuri având o bază legală.
legitimă a reclamanților s-a întemeiat pe prevederile art.31, alin.1, lit.c și lit.d din Legea nr.188/1999, așa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranță, între cele două noțiuni existând o diferențiere consacrată de asemenea în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Față de considerentele arătate, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a dispus acordarea acestor suplimente.
Față de neindicarea cuantumului sporurilor, se va reține că prevederea legală nu stabilește cuantumul acestora. Instanța nu poate adăuga la lege și nici stabili un procent prin analogie (a se vedea și dispozițiile Deciziei nr.820/2008 a Curții Constituționale).
Astfel critica formulată de recurentul Ministerul Administrației și Internelor privind acordarea procentelor de 25% din salariul de bază pentru cele două suplimente este nefondată deoarece instanța de fond nu a stabilit aceste procente, susținând contrariul, respectiv că cele două suplimente nu sunt cuantificate de lege motiv pentru care nici instanța judecătorească nu le poate stabili.
Modul în care această hotărâre judecătorească va fi executată nu poate condiționa existenta, recunoașterea și acordarea drepturilor solicitate. Această etapă procesuală poate fi analizată și soluționată în mod distinct, eventual printr-o procedură stabilită de comun acord de creditori cu debitorii, prin emiterea unor acte administrative date în executarea acestui titlu executoriu, sau prin apariția unor dispoziții legale care să reglementeze situația ivită, situație care nu este singulară.
Conform art.1084 Cod civil, reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit prin neplata acestor sporuri prevăzute de lege. Actualizarea cu indicele de inflație păstrează valoarea reală a obligației bănești, iar dobânda reprezintă beneficiul nerealizat.
De asemenea, referitor la motivul de recurs invocat de recurenții reclamanți, cu privire la neacordarea celor două suplimente și pentru viitor, Curtea constată că acestea se pot acorda și în continuare până la modificarea situației de fapt (încetarea raporturilor de serviciu ale reclamanților, a calității de funcționar public) și/sau de drept (modificarea dispozițiilor legale avute în vedere la pronunțarea prezentei sentințe). Dispozițiile legale care reglementează acordarea acestor suplimente sunt încă în vigoare, astfel că trebuie aplicate și în continuare.
Prejudiciul viitor este cert, deși nu s-a produs încă, dacă la data la care se pretinde repararea lui este sigur că se va produce în viitor fiind astfel susceptibil de evaluare.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.312, alin.1 și 2 Cod procedură civilă va admite în parte recursul declarat de recurenții, u -, -, -, -, și împotriva sentinței 225/CA/3 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr-.
Va modifica în parte sentința atacată, în sensul că:
Pârâții Instituția Prefectului județului B, prin Prefect, și Ministerul Administrației și Internelor vor fi obligați să plătească reclamanților suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și pentru viitor, până la schimbarea situației de fapt și/sau de drept.
Va respinge cererea reclamanților privind acordarea cuantumului de 25% pentru suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Se va respinge recursul declarat de recurentul Ministerul Administrației și Internelor împotriva aceleiași sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de recurenții, u -, -, -, -, și împotriva sentinței 225/CA/3 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr-.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că:
Obligă pârâții Instituția Prefectului județului B, prin Prefect, și Ministerul Administrației și Internelor să plătească reclamanților suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și pentru viitor, până la schimbarea situației de fapt și/sau de drept.
Respinge cererea reclamanților privind acordarea cuantumului de 25% pentru suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Respinge recursul declarat de recurentul Ministerul Administrației și Internelor împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. - 11.12.2009
Dact. - 17.12.2009/2 ex.
Jud fond - M
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche Lorența
