Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 754/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.754/R/2009 Dosar nr-
Ședința publică de la 10 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă
JUDECĂTORI: Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche Lorența
- -
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - ROMANIA SRL împotriva sentinței civile nr.632/CA din 9.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, având ca obiect "anulare act de control taxe și impozite".
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 27 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 3 noiembrie 2009 și apoi din lipsă de timp pentru data de 10 noiembrie 2009.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 632/CA/09.06.2009, Tribunalul Brașov -secția comercială și de contencios administrativ a respins acțiunea formulată de contestatoarea - ROMÂNIA SRL în contradictoriu cu intimatul Consiliul Local al Mun. B -Direcția Fiscală B, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a avut în vedere că prin acțiunea introductivă, contestatoarea - ROMANIA SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata Consiliul Local al Mun. B - Direcția Fiscală, să se dispună desființarea Dispoziției nr. 141/03.12.2008 emisă de pârâtă în soluționarea contestației și, pe cale de consecință, anularea deciziilor de impunere nr. 13238/25.01.2007, ca nelegale.
Din cuprinsul motivării acțiunii, prima instanță a reținut următoarele:
- prin decizia de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri înregistrată sub nr. 13238/25.01.2007 s-a stabilit, pe baza declarației fiscale, că pentru imobilele proprietatea sa datorează, cu titlu de impozit, pentru imobilul din B-, la valoarea înregistrată în contabilitate de 142.832,46 lei, o cotă de 1,5%, respectiv suma de 2.571 lei, cu termen de plată scadent la 31.03.2007 și 30.09.2007, iar pentru imobilul situat în B-,. B,. 16, la valoarea înregistrată în contabilitate de 44.552,90 lei, o cotă de 10%, respectiv suma de 5346 lei, cu termene de plată scadente la 31.03.2007 și 30.09.2007;
- reclamanta a formulat contestație înregistrată sub nr. 43133/12.03.2007 motivată de faptul că este nelegală stabilirea unei cote de impozitare de 10% din valoarea de înregistrare pentru imobilul de la adresa din B-,. B,. 16, la care i s-a răspuns la data de 19.03.2007, în sensul că pentru imobilul ce a format obiectul contestației, - - nr. 5, cota de impozitare este de 1,5% și nu de 10%, iar pentru cel situat în str. - - -, care nu a format obiectul contestației, s-a stabilit o altă cotă de impozitare, respectiv de 10% în loc de 1,5%, prin încălcarea principiului instituit de dispozițiile art. 183 cod procedură fiscală.
- Direcția Fiscală a anexat răspunsului anterior o altă decizie de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri în cazul contribuabililor persoane juridice pentru anul 2007, înregistrată sub același număr 13238/25.01.2007, prin care se stabilesc cotele de impozitare anterior indicate;
- deși avea la dispoziție termenul legal de 30 de zile pentru a contesta cea de-a doua decizie de impunere, pârâta emite la data de 3.04.2007 somația și titlul executoriu nr. 57765/4 din 3.04.2007:
- reclamanta a formulat contestație înregistrată sub nr. 65767/19.04.2007 la care i s-a răspuns prin emiterea dispoziției nr. 141/03.12.2008, prin care s-a respins contestația formulată ca fiind neîntemeiată și s-a menținut cea de-a doua decizie de impunere cu număr unic 13.238/25.10.2007 comunicată la dată de 9.03.2007;
- în aceste condiții există două decizii de impunere, ambele înregistrate sub nr. 13238/25.01.2007 și ambele purtând aceeași
dată, deși cea de-a doua a fost emisă ulterior, prin care se stabilesc pentru aceleași imobile cote de impozitare diferite, cota de 10% de impozitare stabilită în fiecare decizie, dar pentru un alt imobil este nelegală, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile pentru asemenea cotă, pentru nici unul dintre imobile, prin contestația formulată de contestatoare împotriva primei decizii de impunere i s-a îngreunat situația în propria cale de atac prin stabilirea unei cote de impozitare de 10 % pentru imobilul situat în - - -, deși nu se contestase cota inițială de 1,5 %;
- în drept s-au invocat dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 188, alin. 2 din OG nr. 92/2003.
Poziția intimatei exprimată prin întâmpinare a fost aceea de respingere a contestației ca netemeinică și nelegală întrucât serviciul de specialitate din cadrul Direcției Fiscale B, a emis o nouă decizie de impunere cu același număr unic dar la o dată ulterioară, respectiv data de 19.03.2007, cu scopul stabilirii corecte a impozitului pe clădiri, luând în considerare faptul că reclamanta a depus la dosarul fiscal toate documentele justificative odată cu contestația nr. 43133/12.03.2007, din care a rezultat situația reală a celor două imobile.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prima instanța a reținut următoarele:
- prin decizia de impunere cu număr unic 13238/25.01.2007, comunicată la data de 12.02.2007, a fost stabilit în sarcina contestatoarei - România SRL impozitul pe clădiri aferent anului fiscal 2007, pentru cele două imobile aflate în proprietate, respectiv pentru imobilul situat în B,-, cu cota de impozitare de 1,5% și impozitul datorat de 2.571 lei și pentru imobilul situat în B,-, cu cota de impozitare de 10% și impozitul datorat de 5.346 lei;
- împotriva acestui act cu caracter administrativ fiscal, s-a formulat contestație pe cale administrativă înregistrată la Direcția Fiscală B sub nr. 43133/12.03.2007, prin care contestă modul în care au fost stabilite cotele privind cele două imobile din B, cuprinse în decizia de impunere cu nr. unic 13238/25.01.2007; odată cu depunerea acestei contestații reclamanta a anexat și o serie de documente justificative care au constat în Raport de evaluare si sintetică, ambele întocmite la data de 31.12.2006;
- prin adresa nr. 43133/19.03.2007 emisă de Serviciul stabilire impozite, taxe și alte venituri -persoane juridice i-a fost adus la cunoștință contestatoarei faptul că, urmare a înregistrării documentelor menționate și operării acestora în baza de date, s-a constatat că pentru imobilul din B - - - nr. 9, nu a fost efectuată în condițiile prevăzute de OG nr. 92/2003, o reevaluare a imobilului, drept pentru care s-a stabilit o cotă de 10%, majorată conform HCL nr.804/2006 cu 20% și că, potrivit pct. 67 al art. 254 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, avea obligația de a depune în termen de 30 de zile declarație fiscală cu nouă valoare de inventar obținută în urma reevaluării imobilului, deoarece s-au realizat modificări care au condus la recalcularea impozitului pe clădiri datorat;
- la adresa nr. 43133 fost anexată și noua decizie de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri privind persoanele juridice, emisă ca urmare a operării documentelor depuse odată cu contestația nr. 43133/12.03.2007 și în baza art. 86 alin. l și alin. 4 din OG nr. 92 privind Codul d e procedură fiscală;
- noua decizie de impunere, purtând același număr unic 13238/25.01.2007, a fost comunicată reclamantei la data de 19.03.2007, prin aceasta fiind stabilite noile cote de impunere pentru cele două imobile, pe baza documentelor depuse la dosarul fiscal, astfel pentru imobilul din - -, nr. 5 cota de 1,5%, iar pentru cel din - - -, nr. 9 cota de 10%, iar sumele datorate fiind de 1.419 lei și 17.140 lei, ca urmare a majorării cu 20% a impozitului pentru anul 2007, conform HCL nr. 804/2006;
- contestatoarea a contestat și noua decizie de impunere cu număr unic, contestația fiind înregistrată la sediul Direcției Fiscale B sub nr. 65767/19.04.2007;
- inițial această contestație a fost soluționată prin Dispoziția nr. 110/25.05.2007 prin care a fost respinsă contestația ca fiind fără obiect, iar în urma sentinței civile nr. 5/AF/12.02.2008 a Tribunalului Brașov, prin care s-a dispus anularea Dispoziției nr. 110/25.05.2007 și obligarea analizării pe fond contestației nr. 65767/19.04.2007, a fost emisă Dispoziția nr. 141/03.12.2008;
- această din urmă dispoziție, precum și decizia cu număr unic 13238/25.01.2007 comunicată la data de 19.03.2007 au fost contestate prin prezenta acțiune;
- la soluționarea acțiunii au fost avute în vedere dispozițiile art. 253 din Legea nr. 571/2003 și normele metodologice prin care se definește valoarea de inventar a clădirii, pct. 222 alin. 2 din HG nr. 44/2004, art. l lit. c din HCL nr. 804/2006 privind impozitele și taxele locale pentru anul 2007 ( "în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, cota impozitului pe clădiri este de 10% și se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare" );
- până la data de 19.04.2007, a depunerii celei de-a doua contestații, nu a fost prezentat nici un raport de evaluare privind imobilul din B, P-ța - -, nr. 9 și nici în fața instanței nu s-a dovedit că s-ar fi depus vreun asemenea raport anterior datei de 19.04.2007.
În consecință, s-a apreciat de către prima instanța că, în mod corect, pentru imobilul situat în B, P-ța -, nr. 59,. B,. 16, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2828/31.08.1999, cu o valoare de inventar de 78.849,42 lei, evaluat în baza Raportului de evaluare din iunie 2004 și declarat cu adresa nr. 43134/12.03.2007, cotele de impozitare aplicate sunt de 1,5% și 20%, rezultând un impozit pe clădire în sumă de 1.419 lei, iar pentru imobilul din B, P-ța - -, nr. 9, dobândit la data de 31.03.2003, cu o valoare de inventar de 142.832,46 lei, care s-a aplicat procentul de 10% și majorarea de 20%, întrucât clădirea este neevaluată, rezultând un impozit pe imobil de 17,140 lei.
Instanța de fond a înlăturat susținerea contestatoarei cu privire la faptul că s-au emis două decizii cu același nr. unic, potrivit cu care acesta ar fi de natură a duce la anularea acestei decizii, întrucât modificarea descrisă mai sus s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 90 din OG nr. 92/2003. În acest sens, raportându-se la dispozițiile pct. 46.1. din Normele metodologice de aplicare a OG nr. 92/2003, s-a apreciat că intimata avea posibilitatea să modifice decizia de impunere emisă inițial, în baza acestor dispoziții legale.
De asemenea, prima instanța a mai apreciat că în cauză nu poate fi vorba nici de o îngreunare a situației în propria cale de atac, așa cum a invocat contestatoarea, întrucât în baza art. 48 din OG. nr.92/2003 "organul fiscal poate îndrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului", astfel că, deși îndreptarea deciziei din speță s-a făcut în urma sesizării contribuabilului, aceasta s-a realizat în funcție de dispozițiile legale descrise mai sus și de actele pe care organul fiscal le-a avut la dispoziție până la data de 19.04.2007 (data depunerii contestației), astfel că impozitul pe clădirile contestatoarei nu se putea calcula decât în funcție de respectivele înscrisuri.
S-a concluzionat în sensul că în mod corect, în urma contestației, pentru imobilul din B, str. - -, s-a calculat impozitul în cotă de 1,5%, dar ar fi fost nelegal ca impozitul stabilit pentru imobilul din B str. - - să fie stabilit tot în cotă de 1,5%, câtă vreme pentru acest imobil nu s-a depus o nouă evaluare, așa cum s-a arătat mai sus.
Ca urmare, instanța de fond a respins contestația ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta - ROMANIA SRL solicitând admiterea căii de atac, modificarea în tot a sentinței civile atacate și, urmare a rejudecării, admiterea acțiunii în sensul desființării Dispoziției pârâtei și anulării deciziilor de impunere ca nelegale.
După reluarea stării de fapt și a argumentelor expuse și în acțiunea introductivă, recurenta a arătat că instanța de fond a analizat aplicarea procentului de impozitare de 10% și a majorării de 20% doar prin raportare la dispozițiile legale privind clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani însă nu a analizat și prin prisma dispozițiilor legale prevăzute de art. 254, pct. 67, lit. g din HG nr. 44/2004 care prevăd realizarea acestei reevaluări doar în situația în care au apărut modificări.
În opinia recurentei, atâta vreme cât valoarea de înregistrare în contabilitate nu s-a modificat, aceasta fiind reținută ca atare și în cuprinsul celei de a doua decizii prin care se instituie procentul majorat, este nelegală aplicarea acestui procent de impozitare, cel corect fiind de 1, 5%. Aceeași valoare nemodificată ar reieși, astfel cum se susține în motivele de recurs, și din Raportul de evaluare existent la dosar.
S-a mai criticat faptul că acea cota de 10% de impozitare stabilită în fiecare decizie, dar pentru un alt imobil, este nelegală, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile pentru asemenea cotă, pentru nici unul dintre imobile.
S-a arătat din nou că prin contestația împotriva primei decizii de impunere s-a îngreunat situația în propria cale de atac ca urmare a stabilirii unei cote de impozitare de 10% pentru imobilul situat în - - -, deși nu se contestase decât cota inițială de 1, 5% și că nu poate fi primit argumentul existenței unei erori materiale întrucât rectificarea actului administrativ fiscal ca rezultat al erorilor materiale și modificarea acestuia sunt problematici distincte cu reglementări diferite.
Pârâta Direcția Fiscală Baf ormulat întâmpinare în recurs prin care a solicitat respingerea căii de atac reiterând apărările de la fondul cauzei. S-a mai arătat că raportul de evaluare pentru imobilul din - - -, nr. 9, 1, prin care s-a stabilit valoarea de piață a acestui imobil, la data de 31.12.2007, a fost depus la dosarul cauzei și adus la cunoștința intimatei abia în ședința publica din 28.04.2009, neputând avea relevanță asupra deciziei de impunere nr. 13238/25.01.2007.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, se constată în primul rând că prin motivele de recurs s-a procedat la o reiterare a motivelor formulării acțiunii introductive și că în legătură cu aspectele reținute de prima instanță și criticate de recurent, nu au fost formulate argumente de combatere a acestora, ci simple afirmații, astfel încât hotărârea primei instanțe va fi examinată sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu art. 304/1 cod procedură civilă.
Prima instanță a stabilit în mod corect întreaga stare de fapt printr-o coroborare judicioasa a probelor administrate. Această stare de fapt este cea prezentată de reclamant, nici una dintre părți necontestând-
În legătură cu dispozițiile legale aplicate de către intimată în emiterea deciziilor contestate, din analiza dispozițiilor legale în materie, se constată că prima instanța a procedat la o analiză conformă acestora, apreciind în mod legal și întemeiat că Direcția Fiscală Bap rocedat în mod corect.
Astfel, ulterior emiterii primei decizii de impunere si depunerii contestației de către reclamantă, Direcția Fiscală Bal uat la cunoștința de înscrisurile anexate contestației și a modificat în consecința cotele de impozitare pentru imobilul din - -, nr. 5. Această modificare nu a atras nemulțumirea reclamantei, necomportând discuții în prezentul recurs.
Însă, în legătură cu majorarea cotelor de impozitare cu privire la imobilul din - - -, se constată ca au fost aduse de recurentă o serie de critici ce nu sunt în măsură să combată argumentele aduse de prima instanță la soluționarea acțiunii civile.
Pornind de la dispozițiile art. 90 din OG nr. 92/2003, atitudinea intimatei, de modificare a respectivelor cote de impozitare este pe deplin justificată, împrejurarea că această modificare s-a realizat prin decizia dată în urma soluționării contestației reclamantei, nefiind în măsura să conducă la inculcarea vreunui drept al acesteia, întrucât dreptul organului fiscal de a proceda la o verificare ulterioară a cuantumului obligațiilor fiscale există la momentul emiterii deciziei, iar legalitatea cotei de impozitare astfel majorată nu poate fi cenzurată.
În cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 253 cod fiscal, pct. 222 al. 2 din HG nr. 44/2004 și art. 1 lit. c din HCL nr. 804/2006, argumentele aduse de recurent nefiind în măsură să conducă la o alta concluzie, iar în cauză nu s-a făcut dovada depunerii până la data celei de a doua contestații, a unui raport de evaluare a imobilului din - - -, nr. 9.
Și în cazul criticii privind emiterea celor două decizii de impunere sub același număr, nu se poate constata vreo vătămare adusă reclamantei, procedură prevăzută de dispozițiile legale în materie, neinterzicând o astfel de practică prin care se pot îndrepta erori materiale sau se pot reverifica obligații fiscale.
Pentru toate aceste considerente, constatând că hotărârea primei instanțe se află la adăpost de orice critica, instanța de recurs, în baza art. 312 al. 1 cod procedură civilă, va respinge ca nefondat, recursul formulat.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta - ROMÂNIA SRL cu sediul în B, b-dul -, nr.19, -. 2 împotriva sentinței civile nr. 632/CA/09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov -secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.11.2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche Lorența
- - - - - -
Grefier,
RED LB-29.01.2010
DACT MB-02.02.2010
JUD. FOND -M
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche Lorența
