Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 123/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIENr. 123/CA/2010
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Claudia Clonța
JUDECĂTOR 2: Marieta Florea
JUDECĂTOR 3: Marius
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamanții și împotriva sentinței nr. 881/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul, lipsă fiind recurenta și intimații pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care expune dispozițiile instanței de la termenul de judecată din 5 ianuarie 2010.
Recurentul depune la dosar taxa de timbru și concluzii scrise, arătând că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul solicită admiterea recursului pentru motivele expuse în scris.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr- reclamanții și au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comuna Primăriei, Primarul Comunei și Consiliul Local al Comunei, anularea Hotărârii nr.76/2006 privind aprobarea încheierii unui contract de achiziție publică privind elaborarea studiului de fezabilitate și proiectul tehnic pentru modernizarea sediului nou al Primăriei comunei.
În motivarea acțiunii se susține că, în calitate de proprietari a 4 apartamente din blocul nr.4 situat în, str.-, ar fi trebuit să fie consultați cu privire la amenajarea sediului nou al Primăriei, fiind necesar avizul coproprietarilor pentru modificarea destinației inițiale a imobilului, de bloc de locuințe.
De asemenea, se arată că nu au fost anunțați despre ședința de consiliu, nu le-a fost comunicată ordinea de zi, precum și actele ce stau la baza contractului de achiziție publică, fiind solicitată revocarea hotărârii.
Pârâții Consiliul Local și Comuna prin primar au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca netemeinică și nelegală și menținerea HCL nr.79/2006 întrucât a fost depășit termenul legal de contestare a hotărârii, ședințele de consiliu sunt publice, fiind afișată data organizării lor și nu s-a dovedit afectarea interesului legitim prin efectuarea investiției de interes public.
În drept, Legea nr. 215/2001, Legea nr. 554/2004.
Sentința nr. 1181/CA/2007, prin care Tribunalul Hunedoaraa anulat ca netimbrată acțiunea reclamanților, a fost casată cu trimitere spre rejudecare prin Decizia Curții de APEL ALBA IULIA nr. 476/CA/2007.
În urma rejudecării cauzei a fost pronunțată sentința nr. 881/CA/2009 prin care Tribunalul Hunedoaraa respins acțiunea reclamanților, reținându-se în considerente că la emiterea hotărârii atacate s-au respectat toate etapele prevăzute de Legea nr. 286/2006, nefiindu-le aduse reclamanților nici o vătămare prin neconsultarea în legătură cu investiția preconizată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții care au invocat nulitatea sentinței pe motiv că a fost menționat greșit nr. dosarului, respectiv, -, nr. hotărârii atacate, nu le-au fost comunicate toate paginile hotărârii, iar instanța nu s-a pronunțat în raport de pârâta Comuna, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare.
În subsidiar s-a solicitat modificarea hotărârii de fond cu consecința admiterii acțiunii ce au formulat-o pentru aceleași considerente prezentate în cuprinsul acțiunii.
Astfel, s-a susținut că era obligatorie consultarea lor cu privire la destinația viitoare a imobilului în care dețin apartamentele, fiind necesar avizul lor, stabilirea precisă a modului de folosire a părților indivize, impunându-se întocmirea unor studii tehnice amănunțite.
De asemenea, arată că justifică interesul în promovarea acțiunii prin calitatea lor de proprietari a 4 apartamente, prin cea de cetățeni ai comunei, interesați de cheltuiala banului public și prin prejudiciile ce le pot suferi prin utilizarea imobilului ca și sediu de primărie.
În drept,s-au invocat prevederile art. 299 și următ., art. 304 pct. 1, 5, 6, 7, 8 și 9, art. 304 ind. 1, art. 306, 312 alin. 5, art. 105 alin. 2, art. 261.pr.civ. Codul Civil, Legea nr. 554/2004.
Recursul a fost legal timbrat.
Intimații nu au depus întâmpinare.
Verificând sentința atacată din prisma motivelor invocate, raportat și la dispozițiile art. 304 ind. 1.pr.civ. curtea reține următoarele:
Raportat la motivele de nulitate invocate de recurenți, curtea a constatat că, deși numerotate greșit cu nr. 2, 3 paginile sentinței sunt, în fapt, doar două.
Întrucât reclamanții au indicat, în cuprinsul acțiunii deduse judecății, în calitate de pârâtă Comuna Primăriei, față de denumirea menționată, nu sunt fondate susținerile cu privire la pronunțarea instanței de fond față de Primăria, în loc de Comuna.
În măsura în care, menționarea greșită a numărului dosarului și a HCL a comunei, în cuprinsul sentinței, reprezintă doar erori materiale care nu sunt de natură a afecta valabilitatea hotărârii, iar recurenții nu au făcut dovada vătămării procesuale suferite în condițiile art. 105 alin. 2.pr.civ. curtea apreciază că nu incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5.civ.
Cod PenalÎn ceea ce privește motivele de fond, recurenții nu au indicat criticile invocate raportat la sentința primei instanțe, mărginindu-se să reitereze motivele acțiunii inițiale, precum și mai multe temeiuri de drept.
Având în vedere obiectul HCL a Comunei nr. 79/2006, de aprobare a elaborării unui studiu de fezabilitate și a unui proiect tehnic, în scopul modernizării sediului nou a primăriei, susținerile recurenților privind neîntocmirea unor documentații tehnice amănunțite apar în acest context ca nefondate.
De asemenea, la momentul adoptării hotărârii nu s-a pus în discuție modul de folosire a părților indivize a imobilului, acest aspect urmând să fie vizat de documentația ce urmează a se întocmi.
Având în vedere că, așa cum rezultă din răspunsul la interogatoriu al pârâților depus la fila 51 în dosarul de fond, destinația inițială a blocului nr. 4 din str. - a fost de sediu instituție publică-amenajare spații medicale, iar parterul acestui imobil face parte din domeniul Public al Comunei, nu s-a realizat o schimbare de destinație prin actul atacat.
În condițiile în care nu s-a făcut dovada calității reclamanților de consilieri locali, obligația convocării la ședințele de consiliu fiind impusă de dispozițiile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 215/2001, în forma în vigoare la acel moment, doar cu privire la aleșii locali, iar ședințele de consiliu sunt potrivit art. 43 alin. 1 din același act normativ publice, corect a fost reținută de prima instanță legalitatea hotărârii.
Împrejurarea că reclamanții dețin în acest imobil 4 apartamente nu poate justifica "de plano" eventualul prejudiciul ce-l vor suferi după executarea lucrărilor de modernizare, în condițiile în care și proprietarului bunului din domeniu public îi este recunoscută exercitarea prerogativelor legale pentru punerea lui în valoare.
Raportat și la prioritatea interesului public față de interesul legitim invocat de reclamanți, apreciind că motivele invocate de recurenți nu subzistă, sentința atacată fiind legală și temeinică, în temeiul art.312.civ. va fi respins ca nefondat prezentul recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții și împotriva sentinței nr. 881/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara -Secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26. 01. 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Dact./ex.7/24.02.2010
Jud. fond.
Președinte:Mariana Claudia ClonțaJudecători:Mariana Claudia Clonța, Marieta Florea, Marius