Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 324/2009. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

-SECȚIA COMERCIALĂ,DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-

Dosar nr- Decizia nr. 324/2009

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 2 APRILIE 2009

PREȘEDINTE: Morina Napa judecător

- --- - - judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Gabriela Mona Ciopraga

- - grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-reclamantăInstituția Prefectului Județului B,împotriva sentinței civile nr. 480 din 1 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns dl., primar al comunei, lipsă fiind reprezentantul recurentei-reclamante.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care se constată că s-a depus la dosar întâmpinare, în dublu exemplar.

Se prezintă în instanță dl., primar al comunei, care se legitimează cu seria nr. -, eliberată de M la 20.06.2007.

Instanța constată că s-a promovat recurs în cauză de reclamanta Instituția Prefectului Județului B, care este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 3 alin. 1 din Legea nr. 254/2004. Totodată, se constată că s-a depus întâmpinare în termenul legal.

Intimatul-pârât arată că nu are cereri prealabile.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii pe fondul cauzei.

Dl., primarul comunei, solicită respingerea recursului ca nefondat întrucât dispoziția nr. 142/2008 - prin care s-a dispus stabilirea unui spor lunar de dificultate de 50% din salariul de încadrare pentru salariații primăriei care sunt implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar - a fost legal emisă, hotărârea instanței de fond este legală, în opinia sa, conducătorul instituției având dreptul la acest spor.

S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:

Prin sentința civilă 480 din 1.10.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul Instituția Prefectului - Județul B în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei, având ca obiect anularea dispoziției nr. 142/18.02.2008.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin dispoziția nr. 142/18.02.2008 Primarul comunei a acordat un spor lunar de dificultate de 50% din salariul de încadrare membrilor Comisiei locale de aplicare a fondului funciar, pentru perioada 1.01.2008 - 1.01.2009.

Acest spor a fost acordat în baza art. II alin. 1 din Legea nr. 263/2006 privind aprobarea nr.OUG 209/2005. Conform dispoziției legale "salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991 republicată beneficiază de un spor de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare pe o perioadă de un an de la data intrării în vigoare a legii. Stabilirea salariaților care beneficiază de acest drept și a cuantumului sporului ce se acordă se face anual de conducătorul instituției implicate".

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2006 s-a introdus art. III care, prin derogare de la prevederile care reglementează remunerarea persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, alese sau numite, din administrația publică centrală și locală, acordă sporul de dificultate de până la 50% din indemnizația corespunzătoare funcției respective sau din salariul de încadrare.

Din interpretarea a prevederilor menționate rezultă că sporul se acordă de la data intrării în vigoare a legii și anual conducătorul instituției stabilește persoanele beneficiare și cuantumul acestuia.

Dacă s-ar reține interpretarea reclamantei ar rezulta că nu s-ar acorda eficiență celei de a doua fraze a articolului de lege analizat. Reclamantul a interpretat greșit Legea nr. 236/2006 așa cum a fost completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2006.

Văzând că decizia a cărei anulare se cere este legală, instanța a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Instituția Prefectului, județul B, scutit de plata taxei de timbru conform dispozițiilor art. 3 alin. l din Legea 554/2004.

În motivarea recursului reclamanta a susținut următoarele:

Instanța de fond a reținut în mod greșit că sporul de dificultate este legal, în sensul că pârâtul a făcut în mod corect aplicarea art. II alin. din Legea 263/2006 privind aprobarea OUG209/2005 și a art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2006 pentru completarea Legii nr. 236/2006.

Cele două texte prevăd că sporul lunar de dificultate se poate acorda pe o perioadă de un an calculată de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2006, respectiv pentru perioada 6.07.2006 - 6.07.2007. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2006 prevede că acest spor se poate acorda în continuare, dar pe o perioadă limitată, respectiv de un an, cuprinsă între 1.01.2007 - 31.12.2007. Nu a mai apărut nici un alt text de lege care să prelungească termenul de acordare a sporului de dificultate.

Legal citat, intimatul - pârât a fost reprezentat în fața instanței și, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului, arătând că în mod corect a reținut instanța de fond că acțiunea este neîntemeiată.

Recursul este nefondat.

Dispozițiile art. II alin. l din Legea nr. 263/2006 stabilesc acordarea sporului de dificultate salariaților instituțiilor publice, membri în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea 18/1991 republicată. Indicarea perioadei de la data intrării în vigoare a legii pentru acordarea acestui spor a avut ca scop stabilirea punctului de plecare a calculului perioadei de un an pentru determinarea sporului, având în vedere că procedura de aplicare a Legii nr. 18/1991 și activitatea comisiilor indicate erau deja în derulare, iar dispozițiile Legii 263/2006 au intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării acesteia - 06 iulie 2006, fără a se suprapune cu anul calendaristic.

În acest sens sunt și dispozițiile tezei următoare al art. II alin. 1 din Legea 263/2006, care reglementează stabilirea anuală de către conductorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale privind fondul funciar, a salariaților care beneficiază de acest drept și a cuantumului sporului.

În ceea ce privește termenul de un prevăzut de art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2006 pentru completarea Legii nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății se constată că prin cererea de chemare în judecată nu a fost invocat ca temei al acțiunii, astfel că invocarea lui pentru prima oară în recurs reprezintă o completare a cauzei acțiunii, contrar dispozițiilor art. 316 raportat la art. 294 din Codul d e procedură civilă.

În consecință, stabilirea sporului de dificultate pentru perioada ianuarie 2008 - decembrie 2008, prin dispoziția contestată nu este contrară prevederilor legale invocate prin cererea introductivă - art. II alin. 1 și 2 din Legea 263/2006. Pentru a se fi putut reține perioada de un an prevăzută de art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2006 era necesar ca recurentul să fi invocat aceste dispoziții prin cererea de chemare în judecată.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 al. l Cod procedură civilă, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ promovat de recurenta - reclamantăINSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚULîmpotriva sentinței civile nr. 480 din 01 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 3664/- în contradictoriu cu intimatul - pârât PRIMARUL COMUNEI, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02 aprilie 2009.

PREȘEDINTE: Morina Napa

JUDECĂTOR 2: Gabriela Mona Ciopraga

JUDECĂTOR 3: Maria

Grefier,

Red.

Red.

2 ex. 22 aprilie 2009

Președinte:Morina Napa
Judecători:Morina Napa, Gabriela Mona Ciopraga, Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 324/2009. Curtea de Apel Bacau