Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 116/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 116

Ședința publică din 20 ianuarie 2010

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Floarea Tămaș

JUDECĂTORI: Floarea Tămaș, Gabriel Adrian Năsui Maria

-

GREFIER: -

S-a luat în examinare recursul formulat de către reclamantul -G, împotriva Sentinței civile nr. 2507 din 10 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat MEDIULUI DL., având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr. 544/2001).

La apelul nominal, la prima și a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.

Raportat la cauza dedusă judecății se reține că recursul este declarat și motivat în cadrul termenului procedural.

La data de 9 decembrie 2009 s-a înregistrat la dosar o cerere din partea pârâtului intimat Ministerul Mediului, de comunicare a recursului pentru a-și putea formula apărările, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 1141alin. (3) și art. 308 alin. (1) și (2) pr.civ. însă Curtea constată că recursul a fost comunicat, potrivit mențiunii de pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 7 din dosar.

Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Constată că prin sentința nr.2507 pronunțată la data de 10.07.2009 în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul -G în contradictoriu cu Ministerul Mediului.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că reclamantul a adresat pârâtului petiție nr. 300/4/30.03.2009, prin care solicita să-i răspundă la următoarele întrebări:

1.) - de ce până în prezent, la 2 (două) luni de la sentința, hotărârea CEDO (27.01.2009 anexată în extras) prin care "România a fost condamnată pentru că a încălcat dreptul la un mediu sănătos, protejat care este garantat ca parte a dreptului la viața privată și de familie", nu a luat măsura () în funcția ce o deține, de punere în aplicare pe întreg teritoriul României - inclusiv în B M, a prevederilor sentinței care are caracter obligatoriu - definitiv - irevocabil, pentru Statul - Autoritățile române? Care sunt motivele (motivul)?,

2.) - de ce susține, apără, acționează (punând în pericol viața și sănătatea a sute de mii de români - maramureșeni, moți și nu numai) și în prezent pentru punerea în funcțiune a SRL B M și al Montana (care funcționează exact la fel ca și tehnologie cu fosta SC - SA, bazată pe cianură în circuit închis și mediu deschis în localități) când există o sentință definitivă și irevocabilă dată împotriva României, tocmai într-un caz precedent, când folosirea cianurii, a adus grave prejudicii mediului și sănătății oamenilor? Ale cui interese le apără, protejează? În nici un caz ale cetățenilor, locuitorilor din zonă. Al românilor? Nu.

3.) - pentru ce motive susține cu vehemență funcționarea SC SA (care prelucrează numai materie primă din străinătate, pentru străinătate, nouă rămânându-ne numai produsele toxice, otrăvitoare) În continuare în B M, în condițiile în care rezultatele plumbemiei (anexată în extras) făcute la băimăreni indică valori cu mult peste limita de siguranță admisă de către (de circa 2,3,5 - 10 ori mai mari)?.

Conform normelor legale cuprinse în art. 7 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, autoritățile și instituțiile publice au obligația de a răspunde în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mul 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor de documentare și de urgența solicitării. Din adresa nr. 1/1082 din 14.04.2009 reiese că reclamantului i s-a răspuns la întrebările consemnate în scris iar împrejurarea că reclamantul este nemulțumit de răspunsul primit, nu- îndreptățește pe acesta să formuleze plângere în sensul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Împotriva soluției arătate a declarat în termen recurs reclamantul.

Prin acest demers recurentul a arătat că în condițiile Legii nr.544/2001 a solicitat date și informații de interes public cu impact asupra stării de sănătate. La cele trei întrebări punctuale puse domnul a refuzat să răspundă atât în termen legal și ceea ce este grav și în întâmpinarea înaintată tribunalului a refuzat să răspundă pe motiv că solicitarea nu face obiectul Legii nr.544/2001 și că întrebările adresate exced activității desfășurate de pârât. Practic prin aceasta, arată recurentul, se refuză să se pună în aplicare sentința CEDO din 27.05.2009 prin care Statul Român a fost condamnat.

Analizând argumentele aduse prin recursul declarat Curtea reține următoarele:

În cursul anului 2009 recurentul s-a adresat Ministrului Mediului în considerarea incidenței Legii 544/2001 să îi răspundă punctual la trei întrebări. Aceste întrebări se refereau la următoarele:

1.) - de ce până în prezent, la 2 (două) luni de la sentința, hotărârea CEDO (27.01.2009 anexată în extras) prin care "România a fost condamnată pentru că a încălcat dreptul la un mediu sănătos, protejat care este garantat ca parte a dreptului la viața privată și de familie", nu a luat măsura () în funcția ce o deține, de punere în aplicare pe întreg teritoriul României - inclusiv în B M, a prevederilor sentinței care are caracter obligatoriu - definitiv - irevocabil, pentru Statul - Autoritățile române? Care sunt motivele (motivul)?

2.) - de ce susține, apără, acționează (punând în pericol viața și sănătatea a sute de mii de români - maramureșeni, moți și nu numai) și în prezent pentru punerea în funcțiune a SRL B M și al Montana (care funcționează exact la fel ca și tehnologie cu fosta SC - SA, bazată pe cianură în circuit închis și mediu deschis în localități) când există o sentință definitivă și irevocabilă dată împotriva României, tocmai într-un caz precedent, când folosirea cianurii, a adus grave prejudicii mediului și sănătății oamenilor? Ale cui interese le apără, protejează? În nici un caz ale cetățenilor, locuitorilor din zonă. Al românilor? Nu.

3.) - pentru ce motive susține cu vehemență funcționarea SC SA (care prelucrează numai materie primă din străinătate, pentru străinătate, nouă rămânându-ne numai produsele toxice, otrăvitoare) În continuare în B M, în condițiile în care rezultatele plumbemiei (anexată în extras) făcute la băimăreni indică valori cu mult peste limita de siguranță admisă de către (de circa 2,3,5 - 10 ori mai mari)?.

Actul normativ în condițiile căruia a formulat adresele prin dispozițiile sale instituie o serie de reglementări privind obligațiile autorităților instituțiilor de a organiza și comunica informații publice, de a asigura accesul la informații publice.

Astfel prin art.3 din Legea nr.544/2001 se prevede că asigurarea de către autoritățile sau instituțiile publice a accesului la informații de natură publică se face din oficiu sau la cerere prin intermediul compartimentului de relații publice sau al persoanei desemnate în acest scop.

Pentru asigurarea accesului oricărei persoane la informațiile de interes public prevede art.4 al aceluiași act normativ autoritățile și instituțiile publice au obligația de a asigura compartimente specializate de informare sau a desemna persoane cu atribuții în domeniu.

Accesul la informații se realizează, spune art.5 alin.3 din același act normativ, prin: a) publicarea în Monitorul Oficial sau în mijloace de informare în masă, în publicații; b) consultarea lor la sediul autorității publice în spații speciale desemnate acestui scop.

Tot astfel, în sensul legii art.2 prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități sau instituții indiferent de suportul ori forma sau modul de exprimare a informației.

Reiese din normele enunțate că pot fi obligați la a comunica informații publice (rezultate sau care privesc activitatea) după caz entitatea - autoritatea/instituția publică, persoana vinovată de neorganizarea compartimentului specializat sau de desemnarea unei persoane pentru comunicarea de informații și respectiv persoana desemnată ce se face vinovată de lipsa răspunsului.

Altfel spus comunicarea informațiilor publice ce privesc activitatea sau rezultatele activității instituției publice se face prin intermediul compartimentelor sau persoanei desemnate și în lipsă de către persoana vinovată de neorganizarea compartimentului sau persoanei cu atribuții de comunicare informații.

Plecând de la obligațiile instituite prin lege intimatul ca și conducător al unei instituții publice a repartizat respectiv a înaintat raportat la compartimente și atribuții adresele recurentului. În acest context prin intermediul secretarului de stat se comunică recurentului răspunsul la întrebările adresate (21 dosar fond). Prin acest răspuns se face cunoscut recurentului că începând cu 1.06.2007 a intrat în vigoare Regulamentul (CE) nr.1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (), de înființare a Agenției Europene pentru produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr.793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr.1488/94 al Comisiei precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei, care stabilește dispoziții care se aplică producerii, introducerii pe piață sau utilizării substanțelor ca atare, în preparare sau în articole, urmărind responsabilizarea industriei față de protecția mediului și a sănătății umane prin aplicarea principiului precauției și poluatorul plătește.

Acest regulament urmărește asigurarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului, inclusiv promovarea unor metode alternative pentru evaluarea pericolelor pe care le prezintă substanțele, precum și libera circulație a substanțelor pe piața internă, asigurând totodată sporirea competitivității și a inovației.

De la momentul în care Agenția Europeană pentru produse Chimice () de la a devenit funcțională, agenții economici care introduc pe piața comunitară, utilizează, importă substanțe/produse chimice comunică direct cu aceasta.

este organismul care înregistrează, autorizează sau restricționează o anumită substanță chimică. Astfel, substanțele ca atare, în preparate sau în articole nu pot fi produse sau introduse pe piață în Comunitatea Europeană decât dacă au fost înregistrate în conformitate cu dispozițiile relevate ale Regulamentului.

În conformitate cu prevederile Articolului 126 din Regulament a fost elaborat și se află în avizare proiectul de Hotărâre privind stabilirea dispozițiilor referitoare la sancțiunile aplicabile pentru încălcarea prevederilor Regulamentului (CE) nr.1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice ().

./utilizarea substanței la care se face referire în scrisoare, cianura intră sub incidența Regulamentului nr.1907/2006.

Referitor la proiectul Montană, se comunică recurentului că autoritatea competentă pentru reglementarea din punct de vedere al protecției mediului este ministerul mediului. În prezent, Ministerul Mediului este în imposibilitate de a continua procedura de evaluare a impactului asupra mediului, întrucât unul din documentele depuse de titular în susținerea cererii, respectiv certificatul de urbanism nr.105/2007, nu poate produce efecte juridice, fiind suspendat de drept.

În ce privește activitatea desfășurată de către SC SRL B M, comunică de asemenea recurentului că autoritatea competentă pentru reglementarea activității din punct de vedere al protecției mediului este C-N, autoritate care controlează și coordonează procedura de emitere a autorizației integrate de mediu.

Tot astfel se comunică faptul că în data de 28.08.2007 a avut loc ședința de dezbatere publică, la care au participat 67 persoane, din care 45, public interesat. În cadrul ședinței au fost formulate observații și comentarii referitoare la documentația de susținere a solicitării de emitere a autorizației integrate de mediu de către 6 persoane. Titularul a răspuns în scris tuturor persoanelor care au formulat observații, inclusiv la cele făcute și depuse de reclamant la

Documentația de susținere a solicitării de obținere a autorizației integrate de mediu conține și de risc asupra sănătății în relație cu obiectivul SC SRL B M, jud.M, întocmit de Centru de mediu și Sănătate C-N, studiu care evidențiază următorul aspect:

"evaluarea are s-a realizat a arătat că nu există corelații semnificative între frecvențele afecțiunilor investigate și concentrațiile substanțelor periculoase incriminate, chiar dacă această evaluare a cuprins un număr M de afecțiuni, un număr de substanțe periculoase și a luat în calcul aspectul de spațialitate; din perspectiva prognozelor distribuției unor substanțe periculoase în factorii de mediu pot apare riscuri asupra stării de sănătate în condițiile în care nu se vor lua anumite măsuri în vederea diminuării expunerii și controlul activ al pericolului pentru grupurile populaționale din imediata vecinătate a obiectivului. Astfel, ne referim cu precădere la zonele de locuit situate în primii 150-200 față de uzina de prelucrare a minereului din perspectiva concentrației acidului cianhidric în aerul atmosferic, chiar dacă acesta se află sub acele valori crescute care ar putea să producă efecte adverse acute. Din acest motiv considerăm obligatoriu a se realiza următoarele măsuri:

- diminuarea emisiilor de acid cianhidric prin controlul la sursă în așa fel încât concentrație acestuia în aerul atmosferic să fie sub 25 micrograme/mc luând în calcul prezența în zonă a grupurilor populaționale cu susceptibilitate crescută;

- instalarea unei instalații de monitorizare automată care să permită monitorizarea concentrațiilor de acid cianhidric în aerul atmosferic rezidențial în timp real, cu afișare pe un ecran publicitar vizibil de către populație;

- întreruperea activităților în momentul în care această stație de monitorizare înregistrează valori peste concentrația stabilită;

- informarea populației privind măsurile și acțiunile care trebuie întreprinse în caz de accident cu elaborarea unui program de intervenție extrem de precis și sever".

de mediu consideră că problemele tehnologice ale activității desfășurate de SC SA au fost rezolvate ca urmare a retehnologizării realizate de SC SRL.

Conform evaluării C-N tehnologia propusă respectă prevederile - procesul CIP -cil. În prezent, C-N este în etapa de redactare a proiectului de autorizație integrată de mediu.

Referitor la punerea în aplicare a unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului, aceasta se face în conformitate cu dispozițiile art.10 din Ordonanța Guvernului nr.94/1999 privind participarea României la procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului ale Consiliului Europei și exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor și convențiilor de rezolvare pe cale amiabilă, aprobată prin Legea nr.87/2001 cu modificările și completările ulterioare.

Prin același răspuns se mai comunică recurentului că i se va sta la dispoziție pentru eventuale informații suplimentare.

Anterior comunicării de mai sus enunțate, actele dosarului relevă că după adresa din 30.03.2009, la data de 14.04.2009 Autoritatea Națională pentru Protecția mediului urmare a petițiilor, răspunde recurentului prin înscrisul cu nr.1/1082 la aspectele semnalate (25 dosar fond) comunicând care sunt actele normative în contextul cărora se face plata despăgubirilor statuate în baza hotărârilor; la dezbaterile organizate în legătură cu documentația se susținere a solicitării de obținere a autorizației de mediu, ce conține studiul de risc asupra sănătății în relația cu obiectivul SC SRL B M; care este situația procedurilor ce se desfășoară, precum și faptul că societatea SC SA B M se află sub incidența privind controlul integrat al poluării, iar în prezent nu funcționează.

Din actele dosarului se observă că intimatul în calitatea pe care o deținea a îndeplinit obligația de a desemna persoana/autoritatea a răspunde solicitărilor; că s-a răspuns cu privire la întrebările adresate de Agenția Națională în termen de paisprezece zile respectiv înainte de împlinirea termenului de 30 zile dat fiind și numărul M de solicitări în aceeași lună ale recurentului nr.3529/19.03.2009,10360//27.03.2009, 030/ 4/ 30. 03.2009 (21, 25 dosar), iar autoritatea conform celor comunicate s-a oferit să vină cu informații suplimentare în caz de nemulțumiri.

Ori în aceste circumstanțe ale răspunsului, al posibilității conferite de revenirea cu noi informații cum obligațiile statuate prin lege în sarcina intimatului în calitate de coordonator al instituției ministeriale au fost îndeplinite, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat de a se comunica informațiile în sensul legii mai sus enunțate.

Desigur se susține de recurent că prima instanță trebuia să aibă în vedere că există o hotărâre de condamnare a Statului nepusă în aplicare.

Este adevărat că prin hotărârea menționată statul a fost condamnat, însă punerea în executare se face printr-o altă procedură nu în condițiile Legii 544/2001 ce vizează doar obligații ce privesc comunicarea informațiilor publice privind activitatea sau rezultatele unei instituții publice. Recurentul așa cum rezultă din adresa formulată nu a sesizat intimatul în calitate de ministru și nici ministerul entitate cu atribuții în privința mediului cu o cerere de executare ci cu o cerere de comunicare de informații în baza Legii 544/2001 la care s-a răspuns prin compartimentul desemnat context în care din această ultimă perspectivă, sentințele unei instanțe nu pot fi considerate greșite.

Ca atare constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 proc.civ. Curtea urmează a da o soluție de respingere a recursului declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr.2507 din 10 iulie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Floarea Tămaș, Gabriel Adrian Năsui Maria

- - --- - -

GREFIER

Red.FT/

4ex./04.02.2010

Președinte:Floarea Tămaș
Judecători:Floarea Tămaș, Gabriel Adrian Năsui Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 116/2010. Curtea de Apel Cluj