Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 117/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 117
Ședința publică din 20 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTORI: Floarea Tămaș, Gabriel Adrian Năsui Maria
-
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul formulat de către reclamantul -G, împotriva Sentinței civile nr. 2511 din 10 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat PROCURORUL GENERAL AL ROMÂNIEI D-NA -, având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr. 544/2001).
La apelul nominal, la prima și a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Raportat la cauza dedusă judecății se reține că recursul este declarat și motivat în cadrul termenului procedural.
Se constată că la data de 15 ianuarie 2010 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea pârâtului intimat Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul căreia solicită respingerea recursului ca nefondat și, totodată, judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2.511 din data de 10 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Maramureș, s-a respins cererea formulată de reclamantul -G, în contradictoriu cu MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL GENERAL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin petiția cu nr. 030/3 din 30.03.2009, reclamantul a solicitat pârâtului Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin procurorul general să-i răspundă la următoarele întrebări:
1.) - de ce până în prezent, la 2 (două) luni de la sentința, hotărârea CEDO (27.01.2009 anexată în extras) prin care "România a fost condamnată pentru că a încălcat dreptul la un mediu sănătos, protejat care este garantat ca parte a dreptului la viața privată și de familie", nu a luat măsura()în funcția ce o deține, de punere în aplicare pe întreg teritoriul României - inclusiv în B M, a prevederilor sentinței care are caracter obligatoriu - definitiv - irevocabil, pentru Statul - Autoritățile române? Care sunt motivele (motivul)?,
2.) - de ce susține, apără, acționează (punând în pericol viața și sănătatea a sute de mii de români - maramureșeni, moți și nu numai) și în prezent pentru punerea în funcțiune a SRL B M și al Montana (care funcționează exact la fel ca și tehnologie cu fosta SC - SA, bazată pe cianură în circuit închis și mediu deschis în localități) când există o sentință definitivă și irevocabilă dată împotriva României, tocmai într-un caz precedent, când folosirea cianurii, a adus grave prejudicii mediului și sănătății oamenilor? Ale cui interese le apără, protejează? În nici un caz ale cetățenilor, locuitorilor din zonă. Al românilor? Nu.
3.) - pentru ce motive susține cu vehemență funcționarea SC SA (care prelucrează numai materie primă din străinătate, pentru străinătate, nouă rămânându-ne numai produsele toxice, otrăvitoare) În continuare în B M, în condițiile în care rezultatele plumbemiei (anexată în extras) făcute la băimăreni indică valori cu mult peste limita de siguranță admisă de către (de circa 2,3,5 - 10 ori mai mari)?.
Pârâtul a contestat faptul că această cerere ar fi fost înregistrată la vreuna dintre secțiile și departamentele sale sau la Cabinetul Procurorului General, iar reclamantul a susținut că a trimis prin poștă petiția, aspect de rezultă din copia plicului depusă la dosar la fila 3 verso, pe de o parte, iar pe de altă parte, aceleași întrebări au fost adresate altor nouă instituții ale statului și acestea le-au primit.
În acest context, prima instanță a învederat că potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public iar autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal.
De asemenea, conform normelor legale cuprinse în art. 7 din aceeași lege, autoritățile și instituțiile publice au obligația de a răspunde în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mul 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor de documentare și de urgența solicitării.
A mai precizat prima instanță, că din economia textului de lege menționat anterior rezultă că termenul de comunicare a relațiilor solicitate curge de la data înregistrării cererii, ori, reclamantul nu a dovedit că cererea sa a fost înregistrată la autoritatea pârâtă.
În conformitate cu prevederile art. 2 lit. "b" din actul normativ menționat, prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități sau instituții publice, indiferent de scopul ori de forma sau de modul de exprimare a informației, or, a apreciat instanța de fond, întrebările adresate de reclamant exced activității desfășurate de pârât și atribuțiilor constituționale ale acestuia.
Din perspectiva normelor legale imperative enunțate mai sus, instanța de fond a apreciat cererea reclamantului ca fiind inadmisibilă, iar caracterul de accesorialitate a petitului privind daunele morale, raportat la cererea principală, a făcut de prisos analizarea acestuia pe fond.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse anterior și ținând cont de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 544/2001, instanța de fond a respins cererea reclamantului ca inadmisibilă, conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul -G solicitând admiterea acestuia, apreciind sentința recurată ca fiind nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a arătat că a formulat plângere împotriva d-nei - - Procuror general, întemeiat pe faptul că aceasta a refuzat să-i răspundă solicitărilor sale referitoare la date și informații de interes public în termen de 10 zile sau în cel mul 30 de zile de la înregistrarea solicitării, astfel cum prevăd dispozițiile Legii nr. 544/2001, motivat de faptul că informațiile pe care le-a solicitat exced activității desfășurate de instituția pe care o reprezintă și atribuțiilor constituționale. Sub acest aspect, reclamantul pretinde că i-a fost încălcat un drept fundamentat fiindu-i afectat dreptul la viață.
În final, reclamantul a solicitat comunicarea tuturor datelor solicitate, cu respectarea imperativă a prev. art. 22 alin. 5 din Legea nr. 544/2001 precum și plata unor daune morale în cuantum de 50.000 euro.
Prin întâmpinare, intimatul PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - D-NA - a solicitat respingerea recursului, invocând în temeiul art. 137 coroborat cu art. 306 alin. 1.pr.civ. excepția nulității recursului formulat de reclamant față de dispozițiile art. 3041.pr.civ.
Pe fond, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, motivat de faptul că în mod corect prima instanță a reținut incidența în speță a dispozițiile art. 6 cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 554/2004, argumentat de faptul că reclamantul nu a formulat un memoriu întemeiat pe dispozițiile legii liberului acces al cetățenilor la informații de interes public sau al legii contenciosului administrativ care să se constituie în procedura prealabilă cerută expres de lege, la registratura Ministerului Public fiind înregistrate în cursul anului 2009 doar solicitări referitoare la cauza penală în care reclamantul a fost citat. În mod eronat, a învederat intimatul, că reclamantul pretinde că a formulat la data de 30 martie 2009 o cerere adresată Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care solicită să i se comunice informații de interes public, deoarece din verificările efectuate a rezultat că o astfel de cerere nu a fost înregistrată pe parcursul anului 2009 la instituția pârâtă.
Pe de altă parte, intimatul a arătat că informațiile respective nu privesc în nici un fel activitatea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau cea a Ministerului Public și nici nu rezultă din activitățile acestei autorități publice.
În ce privește daunele morale solicitate de reclamant, raportat la cele menționate, intimatul pretinde că nu se poate vorbi despre un prejudiciu care să fie acoperit prin obligarea la plata daunelor.
Analizând motivele de recurs prin prisma dispoz. art. 304, 304 ind. 1 Cod proced. civilă, Curtea reține că recurentul a indicat motivele pentru care apreciază că sentința atacată este netemeinică și nelegală, acestea putând fi încadrate printre motivele de recurs enumerate la art. 304 pct 9 Cod proced. civilă.
Raportat la datele speței, potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, orice persoana are dreptul sa solicite și sa obțină de la autoritățile și instituțiile publice informațiile de interes public iar autoritățile și instituțiile publice sunt obligate sa asigure persoanelor, la cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal.
Conform normelor legale cuprinse in art. 7 din aceeași lege, autoritățile și instituțiile publice au obligația de a răspunde în scris la solicitarea informațiilor de interes public in termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor de documentare și de urgența solicitării.
Termenul de comunicare a relațiilor solicitate curge de la data înregistrării cererii.
În speță, reclamantul nu a dovedit ca cererea sa cu nr. 30/3 din 30.03.2009 a fost înregistrată la autoritatea publică, aceasta contestând faptul că aceasta ar fi intrat prin registratura sa.
În conformitate cu prevederile art. 2 lit. "b" din actul normativ menționat, prin informare de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezulta din activitățile unei autorități sau instituții publice, indiferent de scopul ori de forma sau de modul de exprimare a informației.
. adresate de reclamant exced activității desfășurate de pârât și atribuțiilor constituționale ale acestuia. Se solicită prin plângeri explicații pentru faptul că pârâta nu a pus în executare o hotărâre CEDO și că protejează societățile comerciale car exploatează zăcământul de la Montană și că susține funcționarea unei societăți de exploatare (SC ) din B
Este de necontestat împrejurarea că reclamantul a expediat instituției publice pârâte precum și altor autorități publice, mai mult petiții, unele cu conținut asemănător, la care a primit o serie de răspunsuri.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publice, în ianuarie 2009, 25 de hotărâri pronunțate în cauze împotriva României. Dintre acestea, singura care ar putea avea legătură cu prezenta speță este cauza Tătar României (cererea nr. 67021/01, hotărârea din 27 ianuarie 2009), în care Curtea a constatat înclcarea art. 8 din Convenție, prin încălcarea obligațiilor pozitive ale Statului Român de a lua măsurile necesare pentru a asigura respectarea dreptului la un mediu înconjurător sănătos, urmare a sesizării făcute de către doi cetățeni care locuiesc în B M, în apropierea unei exploatări miniere aparținând SC SA B M, fosta SA, aceștia acuzând ca tehnologia pe baza de cianuri folosita în prelucrarea aurului la compania băimăreană le pune viețile în pericol si ca, în ciuda petițiilor repetate în acest sens, autoritățile române nu au făcut nimic pentru a-i proteja.
Este real faptul că decizia CEDO este obligatorie pentru statul român dar ea nu impune nici o obligație pozitivă în sarcina pârâtei - intimata, aceasta având calitatea de procuror general al României, funcție care nu presupune, în mod direct, punerea în executare a hotărârii CEDO.
Obligațiile statuate de către CEDO au fost stabilite în sarcina Statului, acesta fiind de altfel și condamnat pentru nerespectarea art. 8 din Convenție.
Pentru aceste considerente, soluția pronunțată de către instanța de fond apare ca temeinică și legală, inclusiv sub aspectul daunelor morale (cerere accesorie acțiunii principale) astfel încât recursul declarat se impune a fi respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr. 2.511 din 10 iulie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Floarea Tămaș, Gabriel Adrian Năsui Maria
- - --- - -
GREFIER,
-
Red./02.02.2010
Dact./4 ex./
Jud.fond:.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Gabriel Adrian Năsui Maria
