Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 233/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

-Secția Comercială, de Contencios

Administrativ și Fiscal-.

DOSAR NR.-

DECIZIA NR.233/CA/2008 -

Ședința publică din 9 iulie 2008

PREȘEDINTE: - - --JUDECĂTOR 1: Toroș Vig Anamaria

- - -JUDECĂTOR 2: Vîrtop Florica

- -JUDECĂTOR 3: Rițiu

-grefier

***********

Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de reclamantul domiciliat în O, - -, nr.4,.4, jud. B în contradictoriu cu intimatele pârâtePRIMĂRIA MUNICPIULUI A I și CONSILIUL LOCAL AL MUNICPIULUI A I,ambele cu sediul în A I,-/A, jud. A,COMISIA SPECIALĂ PENTRU ÎNTOCMIREA CARE DOMENIUL PUBLIC AL MUNICIPIUL A I și COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII NR.10/2001 -ambele cu sediul în A I,-/A, jud. A, împotriva sentinței nr.110/CA din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect -Legea nr.544/2001, comunicare informații de interes public -.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă recurentul reclamant - personal, lipsă fiind intimatele pârâte PRIMĂRIA MUNICIPIULUI AI, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI A I, COMISIA SPECIALĂ PENTRU ÎNTOCMIREA CARE DOMENIUL PUBLIC AL MUNICIPIUL A I și COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII NR.10/2001 A

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxelor de timbru, este la primul termen în recurs, intimatele pârâte de rând 1 și 2 au depus la dosar întâmpinare, după care:

Instanța,comunică un exemplar din întâmpinare cu recurentul reclamant și pune în discuția recurentului reclamant dacă cele două intimate pârâte, respectiv de rând 3 și 4 sunt entități distincte față de Consiliul Local, ca și părți, având în vedere că au fost citate separat și dacă într-un dosar s-a solicitat o documentație cu privire la un imobilul sau s-a solicitat aceeași documentație pentru același imobil.

La întrebarea instanței recurentul reclamant arată că, a fost o succesiune de procese, în cartea funciară este vorba despre același imobil, însă acesta a fost dezmembrat în baza unor norme tehnice și pentru terenuri distincte. Nu mai are alte cereri și solicită cuvântul asupra recursului.

Instanța,nefiind alte cereri, acordă cuvântul asupra recursului.

Recurentul reclamant solicită admiterea recursului și modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii e chemare în judecată astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată. În esență învederează instanței că, actele pe care le-a solicitat a-i fi comunicate au fost doar în parte comunicate reclamantului, trebuind să existe o serie de documente pentru trecerea imobilului în proprietatea statului, astfel că pârâtele au refuzat comunicarea informațiilor pe care le-a solicitat. Mai arată că, cererea sa a fost înregistrată la Primăria AIc are a fost emitenta autorizațiilor de construire, iar faptul că aceasta că ar fi în posesia documentelor respective, în opinia recurentului este contrară legii.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:

Prin sentința nr.110/CA din 10 martie 2008, Tribunalul Bihora respins cererea formulată de reclamantul, cu domiciliul în O,-, județul B, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului A I, Primăria Municipiului A I, Comisia Specială pentru Întocmirea care alcătuiesc Domeniul Public al Municipiului A I și Comisia Locală A I de aplicare a Legii 10 /2001 toți cu sediul în A I,-/A, județul A

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în fapt, prin cererea înregistrată sub nr. 28.957/12.11.2007, reclamantul a solicitat Primăriei Municipiului A I să i se elibereze copii de pe Actul normativ în temeiul căruia terenul proprietatea antecesorului reclamantului -, situat în A I-, identificat CF 4572 A I nr. top.4968/2/1- arător în suprafață de 892 mp. a trecut în domeniul public al Municipiului A I;Toată documentația inclusiv anexele ( Plan urbanistic zonal, act de trecere în proprietatea Statului Român, schițe dezmembrare, etc.) în temeiul căreia terenul identificat mai sus a trecut în domeniul public al Municipiului A I; Hotărârea nr. 267 din 05.11.1999 a Consiliului Local A I; Hotărârea nr. 165 din 22.06.2001 a Consiliului Local A I, arătând că strada - - este cuprinsă în poziția 749, cod clasificare 1.3.7.3. în "inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al Municipiului A I -fila 3 dosar.

Prin răspunsul emis reclamantului sub nr. 31.664/2007 pârâta Primăria Municipiului A I - Comisia Locală A I de aplicare a Legii 10 /2001, i-a comunicat acestuia că în arhiva Primăriei nu se găsesc acte privind trecerea imobilului cu nr. top. 4968 în proprietatea unor terți, iar în ce privește cuprinderea unei părți din acest teren în domeniul public al Municipiului AIa cesta s-a făcut prin Anexa nr.2 a HG nr.947/2002- inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului A I - publicată în nr.701 bis/2002, în baza Hotărârii nr.267/05.11.1999 a Consiliului Local al Municipiului A Adresa a fost însoțită de 12 file în copie astfel: Anexa nr.2 a HG nr.947/2002, Hotărârea nr.267/05.11.1999 a Consiliului Local al Municipiului A I, Hotărârea nr. 165 din22.06.2002 a Consiliului Local A I și raportul de specialitate ce a stat la baza emiterii acesteia, documentația de parcelare a terenurilor pentru care s-a atestat dreptul de proprietate a SC, SA, planul de parcelare a incintei SC SA și planul topografic întocmit în dosarul 5829/2003 aflat pe rolul Judecătoriei Alba Iulia -fila 4 dosar.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 544/2001, Autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes în termen de 10 zile sau, după caz în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării. (.) Refuzul comunicării informațiilor solicitate se motivează și se comunică în termen de 5 zile de la primirea petițiilor, Conform art. 22 din Legea nr. 544/2001, în cazul în care solicitantul se consideră vătămat în drepturile sale, prevăzute de această lege, poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului, acesta putând obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile de interes public solicitate.

În speță, reclamantului i s-au comunicat toate informațiile și înscrisurile solicitate, deținute de către pârâți, acesta nefăcând dovada că răspunsul comunicat este incomplet sau necorespunzător.

Având în vedere aceste considerente, acțiunea a fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei de timbru, a formulat recurs reclamantul, solicitând modificarea în totalitate a acesteia, în sensul admiterii cererii sale de chemare în judecata așa cum a fost formulată.

În drept sunt invocate dispozițiile art.304 /1 Cod procedură civilă și Legea nr.544/2001.

Hotărârea este criticată, deoarece instanța de fond în mod greșit a apreciat că prin răspunsul nr.31664/2007 emis de Primăria AIa ceasta i-ar fi comunicat informațiile și înscrisurile solicitate. În realitate, acestea nu i-au fost comunicate, deși ele sunt în posesia pârâților intimați și nu fac parte din categoria informațiilor cu caracter secret.

În atare situație, instanța de fond trebuia, prin hotărâre, să-i oblige la comunicarea informațiilor solicitate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de intimații Consiliul Local A I și Primăria Municipiului A I se solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

Se invocă de către intimate, lipsa calității lor procesuale pasive cu raportare la dispozițiile arr.8 din Legea nr.215/2001. Cum, unitățile administrativ teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea terenurilor aparținătoare domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și a acelor drepturi și obligații ce decurg din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii, aceste situații neregăsindu-se în speță, intimatele apreciază că nu au calitate procesuală pasivă în cauză.

Pe fondul cauzei, arată că susținerile sunt nefondate, deoarece prin repetate adrese s-a răspuns solicitărilor recurentului, comunicându-i-se actele solicitate, motiv pentru care susțin că au fost respectate dispozițiile Legii nr.544/2001.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor formulate și a actelor de la dosar, curtea de apel reține următoarele:

Prin cererea introductivă reclamantul recurent a chemat în judecată patru pârâți, respectiv Primăria Municipiului A I, Consiliul Local A I, Comisia Specială pentru Întocmirea Care Domeniul Public al Municipiului A I și Comisia Locală de Aplicare a Legii nr.10/2001 A Se constată că, intimatele pârâte de rândul 3 și 4 nu au personalitate juridică proprie, nefiind entități separate, ci aflându-se în subordinea Consiliului Local A

Punctul 1 din această cerere vizează comunicarea documentației aferente actului normativ de trecere în proprietatea Statului Român, privitoare la terenul, proprietatea antecesorului recurentului, în natură teren în suprafață de 892 mp. înscris în CF nr.4575 - A I nr. topo 4968/2/1 situat în A I,-.

Se constată că, același capăt de cerere, recurentul l-a formulat și în dosarul nr.- al Tribunalului Bihor, în care s-a pronunțat sentința nr.109 din 10 martie 2008, hotărâre pronunțată anterior hotărârii atacate cu prezentul recurs.

În atare situație, curtea de apel constată că referitor la acest capăt de cerere există identitate de obiect și de părți, precum și de fundament juridic, respectiv că exista autoritate de lucru judecat la data când prima instanță a pronunțat sentința atacată cu prezentul recurs astfel că, nu va mai putea analiza legalitatea hotărârii atacate cu privire la acest capăt din cererea principală.

În ce privește celelalte solicitări, respectiv punctele 2,3 și 4 din acțiune se constată că intimații, așa cum corect a reținut și instanța de fond, a comunicat recurentului actele solicitate din adresa nr.31664/2007 de la fila 4 dosarul primei instanțe.

În atare situație, susținerile recurentului, în sensul că nu i-au fost comunicate înscrisurile și informațiile solicitate sunt nefondate.

Se va reține și aspectul potrivit căruia în conformitate cu disp.art.6 alin.3 lit."b" din Legea nr.544/2001 "informația solicitată trebuie să cuprindă elemente în sensul de a permite autorității publice să identifice această informație de interes public "

În speță, atât cum rezultă din cererea adresată Primăriei Municipiului A I de la fila 3 din dosarul primei instanțe, la punctul 2 se solicită toată documentația, schițe de dezmembrare, etc, în temeiul căreia terenul, proprietatea antecesorului său a trecut în domeniul public. O astfel de cerere, nedetailată și neprecizată, în opinia instanței nu îndeplinește cerința textului de lege sus menționat.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare, instanța apreciază că aceasta este nefondată, câtă vreme calitatea procesuală pasivă a intimatelor pârâte izvorăște din disp.art.2 lit."a" al Legii nr.544/2001, ce definește autoritatea sau instituția publică ce cade sub incidența legii privind liberul la informațiile de interes public.

În consecință, pe baza celor mai sus arătate, în temeiul dispozițiilor art.312 și 316 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de împotriva sentinței nr.110/CA din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 9 iulie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.

Red.dec. - jud.

Jud. fond - / C-.

Tehnoredact. - -

14.07.2008 / 2 ex.

Președinte:Toroș Vig Anamaria
Judecători:Toroș Vig Anamaria, Vîrtop Florica, Rițiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 233/2008. Curtea de Apel Oradea