Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 876/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE NR. 876/CA/2008
Ședința publică de la 02 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marieta Florea
JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 3: Elisabeta Lazăr
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către reclamanta ORGANIZAȚIA PENTRU RESPECTAREA DREPTURILOR ȘI ALE DREPTURILOR OMULUI prin președinte împotriva sentinței civile nr.777/CA/28.02.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: d-na în calitate de președinte al, precum și pentru pârâta intimată ANCPI -AGENTIA DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul de față este scutit de plata taxei de timbru conform art.11 din Legea nr.554/2001.
Din partea organizației reclamante s-a depus la dosar precizarea că își însușește recursul pe care l-a trimis prin e-mail și este nesemnat.
Președinta învederează instanței că își însușește recursul nesemnat. Depune la dosar: copie după buletinul de identitate pentru a face dovada că locuiește la B; copia adresei de la OCPI (instituție publică) pentru a dace dovada că se decontează cheltuielile de judecată; o cerere către Curtea de APEL ALBA IULIA pentru comunicarea pe cale electronică a unei hotărâri judecătorești în care era reprezentant al uneia dintre părți; practică judiciară.
Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, reținerea cauzei pentru rejudecare și să se constate că se încadrează în prevederile Legii nr.544/2001 și să se dispună ca pârâta să-i comunice datele solicitate în termen de 7 zile de la pronunțare, în temeiul art.24 din Legea nr.544/2001. Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea ca nefondat a recursului reclamantei și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate, pentru motivele expuse în întâmpinarea depusă la dosar. Cu referire la cheltuielile de judecată, solicită respingerea acestei cereri.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr-, reclamanta Organizația pentru Respectarea Drepturilor și ale Drepturilor Omului Dac hemat în judecată pe pârâta ANCPI - Autoritatea Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, solicitând ca în baza dispozițiilor art. 22 alin.2 din Legea nr. 544/2001 să se constate dreptul legitim al oricărui petent de a solicita autorității instituției publice, copia, în orice format existent a unei petiții adresate anterior autorității.
De asemenea s-a mai solicitat a obliga pârâta ca în termen de maxim 7 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să i se trimită pe email copia petiției nr. 256.302/5.11.2007.
Au fost solicitate cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că a solicitat ANCPI să îi comunice pe email petiția adresată pârâtei și înregistrată sub nr. 256.302/5.11.2007 ( întrucât din eroare aceasta a fost ștearsă din arhiva electronică a ) precizând că petiția a fost și ea trimisă prin email.
S-a mai precizat că pârâta " cu exces de putere a refuzat soluționarea petiției" reclamantei, iar copia în format electronic a actului solicitat, o petiție aflată în arhiva pârâtei reprezintă o informație de interes public așa cum aceasta este definită de Legea nr. 544/2001, art. 2 lit.
Prin sentința nr. 777/CA/2008 acțiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată.
S-a reținut cu privire la primul capăt de cerere lipsa de interes a reclamantei, iar al doilea capăt de cerere a fost respins ca nefondat, informația solicitată nefiind de interes public.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta D prin Președinte, care a invocat prev. art. 304 pct. 5,7, 8 și 9, 3041Cod procedură civilă, aducându-i în esență următoarele critici:
- în ședința publică din 21.02.2008 instanța de fond nu i-a permis reprezentantei recurentei să-și susțină pe fond cauza;
- minuta nu este semnată de grefier;
- instanța a interpretat greșit actul dedus judecății și implicit obiectul cauzei, pronunțându-se pe o obligație de a face, iar nu pe refuz de comunicare a unei informații de interes public;
- instanța a apreciat greșit și nu a motivat de ce nu suntem - în speță - în prezența unei cereri de comunicare a unei informații de interes public.
Recursul este nefondat.
Reclamanta a solicitat să fie obligată pârâta să comunice prin email o copie după petiția pe care i-a adresat-o tot prin email și care a fost înregistrată la pârâtă sub nr. -/05.11.2007, de asemenea să se constate dreptul legitim al oricărui petent de a solicita unei autorități sau instituții publice copia unei petiții adresate anterior autorității respective.
Din considerentele sentinței atacate, reiese că instanța a supus analizei cele două petite din acțiunea reclamantei, fără a schimba obiectul dedus judecății.
Tribunalul a raportat solicitările reclamantei la prevederile legii 544/2001, apreciind că nu suntem în prezența unui interes legitim și a unei informații de interes public, care să fie refuzată a fi comunicată.
Motivarea Tribunalului este justă, deoarece furnizarea unei copii după o petiție adresată anterior pârâtei de către aceeași reclamantă nu reprezintă pentru aceasta o informație de interes public, întrucât petiția respectivă nu conține și nu poate să conțină în sine date intrinseci activității instituției pârâte și care să se refuze a fi comunicate. Apoi, orice date sau informații ar conține respectiva petiție, acestea au fost formulate și inserate chiar de către reclamantă șiprin urmare le cunoaște. De aici rezidă și lipsa de interes a acesteia în obținerea copiei unei adrese a cărei autoare este. Așa fiind, în mod corect Tribunalul a apreciat că nu este îndeplinită condiția existenței unei informații de interes public în sensul art. 2 lit. b din Legea 544/2001.
Totodată, Curtea reține că nici art. 9 alin. 2 din aceeași lege nu este incident, întrucât solicitarea transmiterii în copie a unei petiții proprii adresate anterior pârâtei - și la care s-a răspuns - nu echivalează cu situația în care petentul să fi primit informațiile solicitate, dar să ceară unele noi pe motiv că nu este pe deplin edificat din studierea copiilor documentelor ce i s-au furnizat inițial.
Nici restul susținerilor recurentei nu sunt întemeiate.
În acest sens, încheierea de ședință din 21.02.2008 a Tribunalului consemnează că reclamanta a depus atât concluzii orale cât și concluzii scrise.
Conform art. 258(1) Cod procedură civilă, minuta hotărârii se semnează de către judecători, ceea ce în cauză s-a respectat.
Se reține de asemenea că instanța a interpretat și analizat corect acțiunea formulată, ca fiind o acțiune în contencios administrativ introdusă în baza prevederilor legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Deși în dispozitiv s-a reținut ca obiect "restituire copie a unei petiții adresate anterior", această formulare mai puțin inspirată nu poate fi analizată decât în întregul sentinței, fiind de altfel în acord și pe deplin întregită de considerentele aceleiași hotărâri.
Așa fiind, întrucât sentința atacată este legală și temeinică, neexistând motive de casare ori modificare din cele prev. De art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de către reclamanta ORGANIZAȚIA PENTRU RESPECTAREA DREPTURILOR ȘI ALE DREPTURILOR OMULUI prin președinte împotriva sentinței civile nr.777/CA/28.02.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact./2 ex./02.10.2008
Președinte:Marieta FloreaJudecători:Marieta Florea, Ioan Cibu, Elisabeta Lazăr