Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 879/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE NR. 879/CA/2008

Ședința publică de la 02 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marieta Florea

JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu

JUDECĂTOR 3: Elisabeta Lazăr

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.864/CAF/22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

Conform planificării ședințelor de judecată pentru semestrul II 2008, pentru data de 02.09.2008 completul de judecată C2 recurs () este compus din judecătorii:, - - și - -. Domnul judecător fiind lipsă, potrivit procesului-verbal de absență întocmit la data de 02.09.2008, în conformitate cu art.98 alin.6 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, completul de judecată s-a complinit prin prezența domnului judecător, judecător din planificarea de permanență.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul de față este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.

Din partea reclamantei recurente au fost depuse la dosar precizări.

Din partea pârâtului intimat PRIMARUL COMUNEI DE s-a depus la dosar un act prin care se arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei de față.

Față de actele de la dosar, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei de față:

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta s-a solicitat în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI DE și PRIMARUL COMUNEI DE să se dispună:

- anularea Hotărârii Consiliului Local al comunei Cetatea de nr.7/31.01.2008;

- obligarea pârâților la alocarea, calcularea și plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2005 și în continuare, actualizată cu rata inflației de la data scadenței și până la momentul plății.

În motivare s-a arătat că reclamanta este funcționar public în cadrul aparatului PRIMĂRIEI COMUNEI DE și, în această calitate, conform pct.9.2 din Ordinul MAI nr.496/2003 coroborat cu dispozițiile art.47 din Legea nr.138/1999, ar fi trebuit să beneficieze și de sporul de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază, acest spor acordându-se personalului ce își desfășoară activitate în domeniul administrației publice.

În drept s-au invocat disp.art.1 din Legea nr.554/2004, Ordinul MAI nr.496/2006 pct.9.2 și art.31.1, art.13 din Legea nr.138/1999, art.1 din Legea nr.137/2000, OUG nr.137/2000, Legea nr.188/1999, Legea nr.53/2003.

Prin sentința nr.864/CAF/22.05.2008 a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, împotriva pârâților CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI DE și PRIMARUL COMUNEI DE.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamanta este funcționar public în cadrul aparatului de specialitate a Primarului comunei Cetatea de. În această calitate ea are dreptul la salariul de bază, sporuri, premii, stimulente și alte drepturi reglementate în principal în Legea 188/1999 dar și în alte acte normative speciale.

În ceea ce privește indemnizația de dispozitiv se constată că sediul legal al acestui drept de natură salarială se regăsește în cuprinsul Legii nr. 138 din -.

Astfel art. 13. prevede că, în fapt, " Cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază".

Pe de altă parte, art. 47. stabilește că "Personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege".

Începând cu data de 15 aprilie 2007 se înființează Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin reorganizarea Ministerului Administrației și Internelor, care își încetează activitatea, conform art. 2 din OUG 24/2007 iar, conform art. 18 alin. 3 din OUG 30/2007 "Personalul Ministerului Internelor și Reformei Administrative beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației, precum și, cu excepția personalului preluat potrivit prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, în limita bugetului aprobat, de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publica și siguranța naționala."

Drepturile salariale au fost armonizate prin Ordinul MAI 496/2003 care modifică și completează Ordinul MI 275/2002, ocazie cu care s-a stabilit prin pct. 9.2 că "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".

În ceea ce privește solicitarea de anulare a Hotărârii Consiliului Local al comunei Cetatea de nr. 7/31.01.2008, instanța reține că, prin această hotărâre, Consiliul Local al comunei Cetatea de a respins proiectul de hotărâre inițiat de către primarul comunei Cetatea de privind acordarea indemnizației de dispozitiv.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a introdus cerere de revocare la data de 19.02.2008 iar, la data de 11.03.2008, a sesizat instanța de contencios administrativ.

În speță, reclamanta solicită revocarea unei hotărâri împotriva căreia a formulat plângere prealabilă, astfel că dreptul de a sesiza instanța de contencios administrativ se naște, fie la momentul primirii răspunsului în condițiile alin. 1 lit. a sau b ale art. 11 din Legea nr. 554/2004, fie la momentul expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile în condițiile alin. 1 lit.

Prin adresa nr. 471/28.02.2002, Primăria comunei Cetatea de a învederat instanței că s-a respins cererea de revocare a acestei hotărâri de către consiliul local, în ședința din 26.02.2008.

Reclamanta este funcționar public în cadrul aparatului de specialitate a Primarului comunei Cetatea de. În această calitate ea are dreptul la salariul de bază, sporuri, premii, stimulente și alte drepturi reglementate în principal în Legea 188/1999 dar și în alte acte normative speciale.

Odată cu reorganizarea ministerelor și înființarea Ministerului Administrației și Internelor, funcționarii publici din administrație au trecut în subordinea acestui minister, conform Ordonanței de urgență nr. 63 din -.

Noțiunea de personal civil a fost lămurită de pct. 31.1 conform căruia "Prin personal civil, în sensul prezentului ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor.

Personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celor din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art. 13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar."

Din acest motiv, definiția noțiunii de "personal civil" dată prin pct. 31.1 din Ordinul nr.496/2003 cu privire la art.47 din lege trebuie interpretată raportat la prevederile legii, la sfera de aplicare a acesteia, respectiv, ca fiind administrația publică centrală a Ministerului Administrației și Internelor.

Coroborând aceste prevederi se constată că de indemnizația de dispozitiv pot beneficia doar funcționarii publici prevăzuți în anexa 6 legii, care sunt definiți ca personal civil din cadrul instituțiilor expres prevăzute la art. 1, 47 și 49, fără a exista vreo modificare a acestor prevederi pe perioada în litigiu.

Ordinele MAI nr.275/2002 și nr.496/2003 cuprind norme de aplicare a legii, având o forță juridică inferioară acesteia, astfel că pot explicita prevederile legii doar în sensul legii, fără însă a adăuga la lege.

În ceea ce privește legalitatea actului atacat, Consiliul local este un organ colegial, fiind autoritate deliberativă la nivel local iar voința sa este exprimată prin hotărâri, conform art. 46 alin. 1 din Legea nr.215/2001.

Astfel, autoritatea publică a decis să nu acorde indemnizația de dispozitiv funcționarilor publici și personalului contractual. Or, o asemenea manifestare de voință este în acord cu dispozițiile legale enunțate anterior, astfel că în lipsa altor critici hotărârea criticată apare ca fiind legală.

Având în vedere cele sus expuse, recursul reclamantei se constată a fi nefundat urmând a fi respins în baza art.312 Cod pr.civilă.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.864/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 02 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact./2 ex./20.10.2008

Jud.fond

Președinte:Marieta Florea
Judecători:Marieta Florea, Ioan Cibu, Elisabeta Lazăr

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 879/2008. Curtea de Apel Alba Iulia