Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 25/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 25/CA
Ședința din 16 februarie 2009
CAMERA DE CONSILIU
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Revi Moga
Grefier ---
Pe rol judecarea conflictului negativ de competență ivit în soluționarea acțiunii formulată de reclamanta- -- cu sediul în C,--24, județul C, în contradictoriu cu pârâtul - cu domiciliul în, Al. nr.4, -.B,.2,.70, județul
Cauza se judecă în camera de consiliu, fără citarea părților, în conf.cu art.22 pct.5 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra conflictului negativ de competență.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competență:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța -Secția contencios administrativ și fiscal sub nr-, reclamanta - - în contradictoriu cu pârâtul, a solicitat ca prin hotărâre să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 804,38 lei reprezentând contravaloare consum apă canalizare, ape meteorice aferent perioadei martie 2007-iunie 2007 și penalități de întârziere cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanta a furnizat pârâtului apă potabilă și a preluat apă uzată și meteorică, pentru care au fost emise facturi fiscale.
Pârâtul debitor a primit facturile menționate, semnând confirmările de primire ale acestora, dar nu a procedat la achitarea în termen a facturilor emise, motiv pentru care au fost calculate majorări de întârziere.
Conform art.7201Cod proc. civilă a fost realizată concilierea directă.
În drept invocă art.969, 979, 1128 și următoarele din Codul civil, nr.OG32/2002, art.51 alin.(3) din Legea nr.51/2006, Legea nr.554/2004, Hotărârea nr.40/31.01.2006 a Consiliului Județean
În dovedirea cererii au fost depuse înscrisuri.
La termenul din 17.01.2008, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ.
Prin Sentința civilă nr.180 din 23.01.2008, Tribunalul Constanțaa admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că litigiile care vizează furnizarea unor servicii către diferite persoane fizice sau juridice nu se circumscriu dispozițiilor art. 1 alin.2 și 3 din Legea nr. 51/2006, deoarece nu ne aflăm în prezența unei utilități ori a unui interes general, în scopul satisfacerii comunității.
Toate dispozițiile privind operatorii și utilizatorii din Legea nr. 51/2006 se referă la serviciile de utilitate publică și deci nu sunt incidente consumatorilor rezidenți, deoarece aceștia nu pot fi beneficiarii unor servicii de utilitate publică.
În consecință, legiuitorul a considerat ca în competența instanțelor de contencios administrativ să cadă litigiile ivite între operatorii și utilizatorii de servicii de utilitate publică, în caz de neplată a contravalorii serviciilor de utilitate publică furnizate, deoarece aceste contracte se încheie de regulă cu unitățile administrativ teritoriale.
Ca urmare a soluției sus-menționate, pe rolul Judecătoriei Constanțas -a înregistrat cauza nr-.
Instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale.
Prin sentința civilă nr.19620/5.11.2008, Judecătoria Constanțaa admis excepția necompetenței materiale de soluționare, a declinat cauza spre competentă soluționare Tribunalului Constanța, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Curții de APEL CONSTANȚA să judece conflictul.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, potrivit art.9 al.1 din Legea nr.51/2006, "raporturile juridice dintre autoritățile administrației publice locale și utilizatori, stabilite pe baza prevederilor prezentei legi, sunt raporturi juridice de natură administrativă, supuse normelor juridice de drept public", iar conf.art.51 al.3 - "soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ și se face, cu precădere, în procedură de urgență".
Cauza a fost înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA.
In conf.cu art.2 al.1 din OG5/2001 coroborat cu art.2 pct.1 lit.d Cod procedură civilă, competența materială în soluționarea cauzei aparține Tribunalului Constanța -Secția contencios administrativ, din următoarele considerente:
Potrivit art.51 alin.3 din Legea nr.51/2006, în forma în vigoare la momentul formulării cererii, "soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ".
Din dispozițiile citate rezultă, fără posibilitate de interpretare, că, deși raporturile juridice dintre operatori și utilizatorii serviciilor de utilitate publică au fost calificate ca fiind raporturi juridice de natură contractuală supuse normelor de drept privat, legiuitorul a înțeles să dea în competența instanței de contencios administrativ toate litigiile izvorâte din neplata serviciilor furnizate/prestate, fără a se face vreo distincție după calitatea operatorului sau utilizatorului.
Față de cele reținute, Curtea constată că în cauză competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Constanța - secția de contencios administrativ, instanță legal învestită, competentă să soluționeze cauza în virtutea art.725 alin.2 teza I din Codul d e procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantaSC -- cu sediul în C,--24, județul C, în contradictoriu cu pârâtul - cu domiciliul în, Al. nr.4, -.B,.2,.70, județul C, în favoarea Tribunalului Constanța.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16.02.2009.
Președinte, Grefier,
- - ---
Red.jud.-
Tehnored.-gref.
4ex./10.03.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
CĂTRE,
TRIBUNALUL CONSTANȚA
Vă înaintăm spre soluționare dosarul nr-, privind acțiunea formulată de reclamanta- -- cu sediul în C,--24, județul C, în contradictoriu cu pârâtul - cu domiciliul în, Al. nr.4, -.B,.2,.70, județul C, având ca obiect pretenții, întrucât, prin sentința civilă nr.25/CA/16.02.2009, pronunțată de această instanță în dosarul nr-, s- stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.
Dosarul nostru conține ____ file, la care se află atașat dosarul nr- al Tribunalului Constanța (60 file), dosarul nr- al Judecătoriei Constanța (12 file) și dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA (13 file).
PREȘEDINTE DE COMPLET, Grefier,
- - - -
Președinte:Revi MogaJudecători:Revi Moga