Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 4/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 4/CA
Ședința publică de la 09 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Obreja Manolache Iustinian
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Vaslui și Judecătoria Vaslui privind judecata acțiunii promovată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele: SC E - M FURNIZARE SA, AGENȚIA DE VALORIFICARE ACTIVELOR STATULUI.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura este conformă art. 22 alin. 5 din Codul d e procedură civilă.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier.
După analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța rămâne în pronunțare.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la nr-, reclamantul i-a chemat în judecată pe pârâtele SC E-- M Furnizare SA și Agenția de Valorificare a Activelor Statului, solicitând obligarea acestora la plata sumei de - de lei, cu titlu de daune interese, câte 500lei/zi începând cu data de 21.02.2005, până la achitarea efectivă și integrală a obligațiilor de plată, suma de - de lei, cu titlu de daune morale, și dobândă la aceste sume.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtele nu au răspuns notificărilor sale, producându-i prejudicii prin tegiversarea soluționării cererilor sale, prin publicitate negativă.
Tribunalul Vaslui, prin sentința civilă nr. 247//06.10.2008, și-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Vaslui.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pretențiile bănești solicitate de reclamant nu sunt de competența instanței de contencios administrativ, ci a celei de drept comun.
Judecătoria Vaslui, prin sentința civilă nr. 204/21.01.2009, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Vaslui -secția civilă și a trimis cauza la Curtea de apel Iași în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
A reținut Judecătoria Vaslui că judecătoriile au competența materială de a soluționa cauze civile cu o valoare până în - lei.
Curtea, sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Vaslui și Judecătoria Vaslui, în condițiile mai sus arătate, reține că obiectul cererii reclamantului îl constituie daunele solicitate de la pârâte: cu titlu de daune interese-- de lei, daune morale-- de lei, damnum emergens-50000 de lei și daune moratorii de 500 de lei pe zi, începând cu data de 21.02.2005, până la achitarea integrală a obligațiilor de plată, totalul daunelor solicitate fiind cu mult mai mare de - de lei.
Potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel soluționează în fond litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum si cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei, iar litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale.
Competența materială de fond în materia contenciosului administrativ este reglementată de lege în funcție de două criterii, respectiv, poziționarea autorității publice emitente a actului în sistemul administrației publice și valoarea impozitului, taxei, contribuției, datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestată.
Din textul de lege mai sus menționat rezultă că atunci când cauza nu are ca obiect un act administrativ sau refuzul eliberării unui act administrativ ori nu se referă la un impozit, taxă, contribuție sau datorie vamală, competența materială nu se mai stabilește după prevederile speciale ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci după cele generale, cuprinse în Codul d e procedură civilă, astfel încât nu mai este relevant că una din părți este autoritate publică centrală sau locală.
Cum obiectul litigiului în mod evident nu se referă la anularea unor acte administrative și nici la taxe și impozite, contribuții, datorii vamale sau accesorii ale acestora, fiind o acțiune în răspundere civilă delictuală întemeiată pe prevederile art. 998 din Codul Civil, Curtea consideră că, în temeiul art. 22 Cod procedură civilă, competența de soluționare a cauzei, raportat la dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora tribunalul judecă cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste - de lei, aparține Tribunalului Vaslui, secția civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Stabilește competența de soluționare a acțiunii în pretenții introdusă de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele SC E-- M Furnizare SA și Agenția de Valorificare a Activelor Statului, în favoarea Tribunalului Vaslui -secția civilă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 09.02.2009.
Președinte
--- -
Grefier
- -
redactat și tehnoredactat:, 5 ex.
Președinte:Obreja Manolache IustinianJudecători:Obreja Manolache Iustinian