Anulare act administrativ fiscal. Decizia 56/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 56/
Ședința publică din 9 februarie 2009
Completul compus din.
PREȘEDINTE: Iustinian Obreja Manolache
JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 3: Violeta
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V, în numele și pentru, împotriva sentinței civile nr. 158/ din 26 mai 2008 Tribunalului Vaslui, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru intimata, lipsă fiind recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V, în numele și pentru.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, fiind interpelată, avocat, pentru intimată, arată că nu înțelege să invoce nici o excepție de neconstituționalitate, având în vedere că, prin decizia Curții Constituționale nr. 1344 din 9 decembrie 2008, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din nr.OUG 50/2008 a fost respinsă. Consideră că nu se mai impune să mai invoce această excepție în cauză.
În ceea ce privește cea de a doua problemă ridicată de instanță cu privire la organul competent în administrarea contribuabilului reclamant căruia îi revine obligația legală de a soluționa cererea de restituire a taxei speciale pentru autoturisme, apărătorul ales al intimatei precizează că Administrația Finanțelor Publice este organul fiscal competent, fiind organul de la sediul societății intimate. Sediul societății este în, DN nr. 15, județul V, și anume acolo este Administrația Finanțelor Publice locale prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru intimată, solicită respingerea recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V, în numele și pentru, și menținerea în totalitate a sentinței civile recurate ca fiind legală și temeinică.
Solicită a se avea în vedere că, în baza calculelor făcute de Administrația Finanțelor Publice a orașului, societatea intimată a achitat suma de 6.948,36 lei pentru a putea înmatricula mașina pe care a achiziționat-o din Germania, în vederea efectuării transportului public local în județul
Intimata a solicitat, prin adresă, Administrației Finanțelor Publice a orașului să i se restituie această taxă și i s-a răspuns că nu există cadru legal.
Prima instanță, în mod corect, a considerat că în speță s-a efectuat o încălcare a art. 90 din Tratatul Comunității Europene, respectiv că, această taxă care s-a perceput pentru înmatricularea autovehiculului achiziționat este discriminatorie și nelegală.
De asemenea, în mod corect instanța a reținut că obligația de plată a taxei echivalează cu un act administrativ de obligare la plată și a dispus obligarea - V să restituie reclamantei-intimate, în totalitate, suma achitată, împreună cu dobânda legală aferentă de la data plății până la data restituirii efective și cu cheltuielile de judecată.
Susține recurenta cum că adresa a cărui anulare se solicită nu ar fi un act administrativ fiscal, motiv pentru care nu ar putea fi cenzurată în condițiile Legii nr. 554/2004.
Apărătorul ales al intimatei arată că în prima instanță recurenta-pârâtă nu a pus în discuție acest aspect referitor la natura juridică a actului a cărui anulare se solicită. Chiar și așa, consideră că în mod corect și legal instanța de fond a reținut că adresa este un act administrativ fiscal, în sensul art. 41 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, fiind un act emis de către un organ fiscal competent, referitor la drepturi și obligații fiscale, respectiv la obligația intimatei de a achita suma de 6.948,36 lei pentru a putea înmatricula mașina pe care a achiziționat-o din Germania. În acest sens, este evident că acest act este cenzurabil pe calea contenciosului administrativ, fiind în prezența unui act administrativ în înțelesul art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004, act emis de pârâtă în calitate de autoritate publică în vederea organizării și executării prevederilor art. 2141-2143Cod fiscal.
Conchizând, solicită respingerea recursului și menținerea în totalitate a hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.
Precizează că nu cere cheltuieli de judecată.
Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Prin sentința civilă nr. 158/CA/26 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Vasluia fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta "" SRL, cu sediul în Bârlad,-, jud. V în contradictoriu cu pârâta DGFP - V și, în consecință;
A fost anulat actul administrativ-fiscal nr. 2115/31.03.2008 și obligă pârâta să dispună restituirea sumei de 6948,36 lei reprezentând taxă specială pentru autoturism, achitată de reclamant prin nr. 425/25.06.2007, cu dobânda legală de la data plății până la restituirea efectivă.
A fost respinsă excepția privind tardivitatea plângerii prealabile.
A fost respinsă cererea privind cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția invocată, aceasta este nefondată. în cauză actul atacat nu a existat la momentul plății taxei, chitanța neputând fi asimilată unui act administrativ, așa încât nu există un termen în care să poată fi făcută plângere prealabilă la organul fiscal.Pe fondul cauzei, potrivit dispozițiilor art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, "nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare."
Astfel, procedurile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate de la 01 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele iar după modificarea acestei legi prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale prevăzându-se categorii de persoane exceptate, cuantumul taxei speciale calculându-se conform formulei prevăzute de art. 214, indice 1, alin.3, cod fiscal.
Această taxă nu este percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România.
Prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule s-au încălcat prevederile art. 90(1) din Tratat, astfel că și taxa a fost încasată în contul bugetului statului cu încălcarea acestor prevederi, precum și ale Tratatului de aderarea a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005.
Reclamantul a achitat taxa specială conform dispozițiilor codului fiscal și calculației stabilite de Ministerul Finanțelor, obligația de plată a taxei echivalând cu un act administrativ de obligare la plată.
Împotriva actului administrativ-fiscal vătămător, reclamantul a formulat plângere prealabilă conform legii contenciosului administrativ.
Apreciind că au fost încălcate prevederile art. 90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme de la 01 ianuarie 2007 prin art. 214, indice 1 și art. 214 ind. 3 cod fiscal, instanța va admite acțiunea formulată și precizată de reclamant, va anula chitanța prin care s-a făcut plata taxei speciale și va obliga pârâta să restituie acestuia taxa de primă înmatriculare precum și dobânzile legale până la data restituirii potrivit art. 1084 și 1082 cod civil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice care consideră sentința recurată ca fiind nelegală și netemeinică motivat de faptul că în cauză instanța de fond a încălcat prevederile art. 90 din Tratatul de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, mai ales că măsurile contestate sunt dispuse în baza unei legi în vigoare.
Referitor la adresa nr. 2115 din 31 martie 2008 emisă de se precizează că aceasta nu face parte din rândul actelor administrative astfel că nu poate fi cenzurată în condițiile Legii nr. 554/2004.
Conform nr.OUG 50/2008 art. 11 legiuitorul avut în vedere faptul că se poate restitui în parte taxa achitată, în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 și nu restituirea integrală.
Prin întâmpinarea formulată consideră sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a cumpărat din Germania un autovehicul categoria autobuz M3, marca, cu număr de identificare -G-, carte identitate seria F -, capacitate cilindrică 6871, culoare alt multicolor, în schimbul sumei de 37.000,00 Euro.
La data de 28.03.2008, reclamanta a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare achitată, însă prin adresa nr. 2115/31.03.2008 i s-a răspuns că nu există cadru legal pentru efectuarea acestei operațiuni.
Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de reclamanta - SRL pentru suma pe care a achitat-o cu titlu de taxă specială auto la prima înmatriculare, reținându-se că adresa nr. 2115/31.03.2008 nu poate fi contestată deoarece nu este un act administrativ fiscal.
Prin art. 214 indice 1 din Codul fiscal, abrogat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, s-a instituit o taxă specială pentru autoturismele și autovehiculele prevăzute în acest text, taxă care se plătea la prima lor înmatriculare în România.
Taxa de primă înmatriculare se aplica, în cazul autoturismelor și autovehiculelor second-hand, numai celor din alte state, nu și celor din România.
Potrivit art. 90 alin. l din Tratatul Comunității Europene, nici un stat nu poate aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare.
Aceste dispoziții din Tratatul Comunității Europene au rolul de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar prin interzicerea oricăror taxe interne discriminatorii față de produsele similare din alte state comunitare.
României, în contextul aderării la Uniunea Europeană, îi revene obligația respectării dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene. Cu toate acestea taxa de primă înmatriculare prevăzută prin art. 214 indice 1 - 214 indice 3 din Codul fiscal și aplicabilă autoturismelor și autovehiculelor comerciale second-hand la prima înmatriculare în România constituie o măsură discriminatorie a Statului Român față de autoturismele second-hand din alte state comunitare în raport cu cele similare din România cărora nu le este impusă o astfel de taxă.
În consecință, taxa de primă înmatriculare impusă autoturismelor și autovehiculelor second-hand constituie o încălcare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, fiind de natură a împiedica libera circulație a mărfurilor.
În această materie, Curtea Europeană de Justiție a Comunității Europene s-a pronunțat în două cauze - și (Ungaria) și (Polonia) - reținând incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare, instituite de Ungaria și respectiv Polonia, cu dispozițiile art. 90 Tratatul Comunității Europene.
Reținând caracterul discriminatoriu al taxei de primă înmatriculare, instanța are obligația, potrivit art. 148 din Constituția României, de a înlătura aplicarea acesteia, reclamanta fiind îndreptățită să obțină restituirea taxei percepută de Statul Român cu încălcarea dispozițiilor din Tratatul Comunității Europene.
Potrivit art. 1 alin. 5 din Constituția României respectarea Constituției și a legilor este obligatorie. Tot Constituția, prin art. 148 2 consacră caracterul obligatoriu al tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și al celorlalte reglementări comunitare, dar și principiul aplicării prioritare a acestora față de dispozițiile contrare din legile interne. De asemenea, prin art. 148 alin. 4, Constituția abilitează autoritatea judecătorească, alături de alte instituții, să garanteze aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2 al art. 148.
Mai mult, Curtea de Justiție Europeană în cauza Simmenthal (C-106/77) a statuat, cu valoare de principiu, că judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme împotriva oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioare, lăsându-le pe acestea neaplicate prin propria putere de decizie, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a lor pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituționale.
În consecință, judecătorul fondului nu a încălcat prevederile constituționale așa cum se susține în recurs, ci, dimpotrivă, a făcut o deplină aplicare a Constituției României în contextul în care România a devenit stat comunitar.
Așadar, judecătorul român are deplină putere de a statua cu privire la dreptul comunitar aplicabil și de a înlătura legea internă când este contrară celei comunitare fiind fără relevanță dacă această lege a fost sau nu declarată neconstituțională sau discriminatorie de o altă autoritate.
În ceea ce privește solicitarea ca instanța de recurs să facă aplicarea dispozițiilor Ordonanței de urgență nr. 50/2008, Curtea consideră că aceasta este nefondată.
Așa cum rezultă din dosarul cauzei, cererea de chemare în judecată a fost formulată la 15.04.2008, hotărârea recurată fiind pronunțată la 26.05.2008, în cauză fiind aplicabile, sub aspectul dreptului material - normele de drept material în vigoare la data realizării raportului de drept fiscal, iar sub aspectul dreptului procesual, dispozițiile în vigoare la data efectuării actelor de procedură (art. 15 alin. 2 din Constituie, art. 725 din Codul d e procedură civilă).
În cursul soluționării cauzei a fost emisă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 care conține dispoziții privind instituirea unei taxe de poluare ce se plătește la prima înmatriculare și restituirea eventualei diferențe dintre taxa de primă înmatriculare și noua taxă de poluare.
Acest act normativ a intrat în vigoare la data de 01.07.2008, iar în speță este inaplicabil pentru următoarele considerente:
În primul rând, la data soluționării cauzei de către instanța de fond acest act normativ nu era în vigoare și astfel nu se poate invoca nelegalitatea hotărârii pronunțate în raport de o lege care nu era în vigoare la data pronunțării, chiar dacă până la soluționarea recursului promovat de recurente această lege a intrat în vigoare.
În al doilea rând, a fost emis în cursul soluționării cauzei, iar dispozițiile art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 sunt de natură să influențeze soluționarea litigiului prin limitarea restituirii taxei de primă înmatriculare doar la eventuala diferență dintre taxa de poluare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 și taxa achitată în baza dispozițiilor în vigoare la data efectuării plății.
Această reglementare intervenită în cursul soluționării cauzei este contrară dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Stan și Andreatis vs. a reținut ingerința puterii legislative prin intervenția legiuitorului într-un moment în care procedura judiciară în care statul era parte se afla pe rolul instanței, ceea ce a violat dreptul la un proces echitabil punând cealaltă parte într-o poziție dezavantajoasă. A reținut, de asemenea, Curtea că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil se opun oricărei ingerințe a puterii legislative în administrarea justiției.
Soluția este identică și în situația în care puterea executivă, urmare a delegării legislative, este abilitată să emită reglementări cu putere de lege, iar în materie fiscală, raportul juridic de drept fiscal se realizează între stat, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabil, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport (art.17 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală).
În același sens s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului și cauza Papageorgiou vs..
În al treilea rând, nu poate fi reținut ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare atât timp cât întreaga taxă percepută contravine dreptului comunitar.
În ceea ce privește critica referitoare la anularea înscrisului înregistrat la nr. 2115/31.03.2008, Curtea constată că este întemeiată, întrucât înscrisul menționat nu are valoarea unui act administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de art. 41 din Codul d e procedură fiscală și nici a unui act administrativ în sensul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, și ca atare nu poate face obiectul controlului de legalitate.
Prin adresa nr. 2115/31.03.2008 comunicată reclamantei, organul fiscal îi aduce la cunoștință acesteia că nu există cadru legal pentru restituirea taxei de primă înmatriculare.
Curtea constată că înscrisul susmenționat nu cuprinde manifestări exprese de voință în sensul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații fiscale care să producă efecte juridice pentru reclamantă, ci o opinie a emitentului privind lipsa cadrului legal pentru restituirea taxei de înmatriculare. o exteriorizare a voinței organului fiscal de a produce în mod direct efecte juridice, fiind vorba doar de o simplă operațiune materială de comunicare, nu se poate reține că s-a adus o atingere unui drept sau unui interes legitim al reclamantei.
În aceste circumstanțe, reclamanta are însă deschisă calea prevăzută de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în vederea recuperării sumei de bani pe care plătit-o cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, cererea de restituire formulată de aceasta având semnificația și natura juridică a plângerii prealabile din cadrul procedurii stabilite de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În cauză, reclamanta a ales să se supună legislației interne în materie fiscală și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera suma de bani pe care a plătit-o cu titlu de taxă, considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și, deci, este supusă restituirii.
Instituția restituirii sumelor de la buget este reglementată prin art. 117 din Codul d e procedură fiscală, iar procedura de restituire este reglementată prin Ordinul nr. 1899/2004 al Ministerului Finanțelor Publice.
Potrivit Cap. 1 pct. 6 alin. 2 din acest act normativ, numai în cazul restituirii unei sume de la bugetul de stat se întocmește o decizie de restituire care constituie un act administrativ fiscal în sensul prevăzut de dispozițiile art. 41 și art. 211 din Codul d e procedură fiscală.
Spre deosebire de situația admiterii cererii de restituire, Ordinul nr. 1899/2004 al Ministerului Finanțelor Publice nu mai impune emiterea unui act administrativ în cazul care organul fiscal respinge cererea de restituire sau refuză să o soluționeze.
Așa fiind, corect a reținut Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V că adresa nr. 2115/31.03.2008 nu este act administrativ fiscal și, deci, atacarea acesteia pe calea contestației prevăzute de art. 205 și următoarele din Codul d e procedură fiscală nu este posibilă.
Nefondată este critica recurentelor privind obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în prima instanță.
Potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul d e procedură civilă, partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată. Cum pârâtele au fost obligate să restituie reclamantei suma de bani pe care le-a plătit-o cu titlu de taxă specială pentru autoturism, instanța de recurs consideră că soluția de obligare a intimatelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată este justă.
Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul prevederilor art. 312 din Codul d e procedură fiscală, va admite recursurile declarate de Administrația Finanțelor Publice V și Direcția Generală a Finanțelor Publice V împotriva sentinței civile nr. 158//26.05.2008 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o va modifica în parte, în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea adresei nr. 2115/31.03.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului împotriva sentinței civile nr. 158/CA/26.05.2008 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o modifică în parte.
Respinge capătul de cerere privind anularea adresei nr. 2115/31.03.2008.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
09.03.2009
Tribunalul Vaslui
Jud.
Președinte:Iustinian Obreja ManolacheJudecători:Iustinian Obreja Manolache, Leocadia Roșculeț, Violeta
