Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1.872/2008
Ședința publică din 22 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de, împotriva deciziei civile nr. 624/R din 30.05.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, cauza privind și pe intimata M - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu 10 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 1,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 09.07.2008 recurentul a depus la dosar dovezile ce atestă achitarea taxelor datorate pentru calea de atac promovată în cauză și o serie de înscrisuri în argumentarea poziției procesuale ( 6 - 10).
În data de 22.07.2008 s-a înregistrat la dosar un înscris din partea intimatei (11) prin care s-a solicitat respingerea "apelului extraordinar", întrucât nu are legătură cu cauza judecată la instanța de fond și de recurs, înscris din care un exemplar s-a comunicat recurentul.
La solicitarea Curții, de a preciza dacă, cunoaște înscrisul comunicat, recurentul a susținut că, nu știe despre ce este vorba.
Curtea, față de susținerile recurentului, referitoare la înscrisul ce i-a fost comunicat azi, a dispus lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru ai da posibilitatea să-l lectureze.
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare, s-a prezentat, lipsă fiind intimata, care a depus la dosar un extras din presă ( 13) și a declarat că, nu mai are de formulat cereri în probațiune.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Recurentul a susținut că, i s-a sustras coala funciară, că de 15 ani este purtat în justiție, că i s-au reținut bani din pensie. Solicită anularea funciare a lui. La solicitarea instanței de a preciza care este temeiul juridic al demersului său juridic, a susținut că, este art. 242, sau 422.pr.civ. Cerere instanței să îi dea bani reținuti din pensie și să anuleze certificatul fals.
CURTEA:
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin decizia civilă nr. 624/R/30.05.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Maramureș - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a fost respins ca nefondat recursul formulat de petentul, împotriva sentinței civile nr. 1.702 din 24.03.2008 a Judecătoriei Baia Mare.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Maramureș, ca instanță de recurs, a reținut că Judecătoria Baia Mare prin sentința arătată a respins contestația formulată de numitul, în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B, iar hotărârea este legală și temeinică.
Astfel, s-a reținut că contestatorul-recurent este urmărit pentru încasarea sumei de 538 lei potrivit pr. fiscală aprobat prin nr.OG 92/2003, comunicându-i-se titlu executoriu, iar acesta a formulat contestație împotriva formelor de executare fiscală.
Verificând din oficiu legalitatea sentinței atacate, tribunalul a reținut că în mod corect contestația formulată în cauză a fost respinsă, deoarece titlu executoriu și somația aferentă au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, punându-se în executare cheltuieli judiciare datorate statului din sentințe penale și majorări de întârziere.
Împotriva acestei decizii petentul a formulat un nou recurs denumit de această dată "apel extraordinar" prin care invocă motive străine de cauză, răspunsuri primite de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în diferite proceduri penale, invocând și anularea unui certificat de moștenitor emis de un notar public în anul 1995.
La rândul său, intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca inadmisibil.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că într-adevăr, recursul declarat în cauză este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, văzând dispozițiile art. 299 din pr.civ. în care sunt enumerate hotărârile care pot fi atacate cu recurs, Curtea constată că ne aflăm în situația în care această cale de atac a fost deja exercitată, în sensul că hotărârea primei instanțe a fost atacată cu recurs în fața instanței competente, respectiv Tribunalul Maramureș, așa încât decizia pronunțată de această instanță este irevocabilă, nemaiputând fi exercitată încă o dată aceeași cale de atac la Curtea de Apel Cluj.
Așa fiind, față de argumentele de fapt și de drept mai sus menționate, Curtea urmează să respingă prezentul recurs ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul ,. în loc. B Sprie,-, jud. M împotriva deciziei civile nr. 624/R din 30 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - G - - - - -
Red.Gh.
Dact./2 EX./02.10.2008.
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan