Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1.930/2009
Ședința publică de la 04 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 3: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de pârâții ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII și DIRECTIA GENERALĂ A FINANTELOR PUBLICE, împotriva sentinșei civile nr. 2217/2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu reclamanta - DE ȘI SA, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 03.06.2009 s-a depus la dosar, de către intimata - DE ȘI SA, concluzii scrise.
Se constată totodată faptul că, prin încheierea de ședință din data de 28.05.2009 s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2.217 din 21 noiembrie 2008 Tribunalului Cluj, s-a admis acțiunea formulată de către reclamanta DE ȘI C-N, în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII C-N și DIRECTIA GENERALĂ A FINANTELOR PUBLICE C și s-a dispus anularea în parte a deciziei nr. 46/2008 emisă de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C și a deciziei de impunere nr. 257/2007 a ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII C-N pentru suma de 378.788 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că în urma controlului fiscal finalizat prin raportul de inspecție fiscală din 31 mai 2006, s-a emis decizia de impunere de către Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii C-N nr. 257 din 27 noiembrie 2007 prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei de 378.788 lei reprezentând impozit pe veniturile din cedarea folosinței bunurilor și accesorii stabilit în condițiile Legii nr. 133/1999.
Organul fiscal a reținut incidența disp. art. 13 alin. 1 din Legea nr. 133/1999, stabilind astfel obligația de plată a unui impozit de 90 % pe chiria încasată din închirierea activelor disponibile.
A apreciat tribunalul că aceste active nu pot fi considerate disponibile pentru că, deși legea nu prevede perioada de timp în care nu sunt utilizate, nu se poate considera că prin însăși încheierea unui contract de închiriere pentru o perioadă scurtă de timp aceste active ar putea fi considerate disponibile, fiind necesar ca disponibilitatea acestor active să fie stabilită chiar de societatea care le deține și care este obligată să întocmească o listă cu astfel de active.
Faptul că aceste active erau utilizate, rezultă din însăși contractele încheiate de reclamantă care prevăd termene scurte precum și din lipsa întocmirii unei liste cu aceste active, ceea ce semnifică faptul că reclamanta nu se putea dispensa de acele bunuri și care nu erau deci disponibile în sensul prev. de art. 13 din Legea nr. 133/1999.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII C-N și DIRECTIA GENERALĂ A FINANTELOR PUBLICE C, solicitând modificarea hotărârii recurate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, pârâtele arată că sunt incidente dispozițiile art. 38 alin. 5 din Legea nr. 133/1999, referitor la impozitarea cu 90 % a veniturilor realizate din contractele menționate în acel text legal.
Susțin pârâtele că, atât timp cânt art. 13 din Legea nr. 133/1999 consideră că sunt disponibile activele care nu sunt utilizate, în mod greșit instanța de fond a apreciat că activele închiriate de reclamantă nu sunt disponibile acesteia.
Au mai arătat pârâtele că atât timp cânt legiuitorul nu distinge cât timp trebuie ca un activ să fie neutilizat pentru a putea fi considerat disponibil, nici reclamanta nu poate distinge, în sensul că nu se poate stabili o perioadă de timp, după cum nici organele de control nu pot să distingă perioada de timp care trebuia să curgă pentru ca un activ să fie considerat disponibil.
În finalul motivării recursului, pârâtele arată că încheierea pe termene scurte, chiar de o lună, nu prezintă relevanță atât timp cânt activul societății a fost închiriat, iar aceasta a obținut venituri din închirieri care urmează a fi impozitat în condițiile art. 38 alin. 5 din Legea nr. 133/1999.
În drept, pârâtele au invocat disp. art. 304 pct. 9 și art. 3041.pr.civ.
Reclamanta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ( 8).
Cu privire la fondul cauzei, prin întâmpinare, reclamanta a arătat că aspectele privitoare la disponibilitatea sau indisponibilitatea unui activ în funcție de perioada de neutilizare trebuie analizată din două perspective.
Astfel, în contenciosul-fiscal anterior, prin decizia nr. 188/2007, Direcția Generală a Contestațiilor din cadrul a decis refacerea inspecției fiscale "ținând cont de celelalte susțineri ale contestatoarei".
Întrucât reclamanta a susținut în acea contestație că stabilirea obligației sale de plată la sursa impozit pe veniturile din cedarea folosinței bunurilor prin aplicarea procentului de 90 % asupra veniturilor obținute din chirii, este necesar a se realiza fără o analiză a contractelor încheiate și fără a se stabili pentru fiecare bun în parte dacă acesta este sau nu activ disponibil, constituie pentru inspectorii ce au realizat cel de-al doilea control o încălcare a dispozițiile art. 216 alin. 3.pr. fiscală, cu aplicarea disp. art. 315.pr.civ. cel de-al doilea control depășind astfel limitele investirii, ducând la anularea actului administrativ-fiscal pentru încălcarea esențială a legii.
A mai arătat reclamanta că o parte a veniturilor au fost realizate în baza unor contracte încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 133/1999.
La pct.2.2 din întâmpinare, reclamanta a arătat că definiția dată activului disponibil este vagă, imprecisă și susceptibilă de interpretări.
Această împrejurare a determinat sancționarea de către organele fiscale, generată de faptul că reclamanta a interpretat dispozițiile legii nr. 133/1999, în sensul că activele disponibile sunt cele neutilizate și de care proprietarul se poate lipsi definitiv sau pentru o perioadă îndelungată de timp, pe de o parte, iar pe de altă parte, instanța de judecată este chemată să se pronunțe cu privire la disponibilitatea sau indisponibilitatea unui activ în lipsa unei reglementări clare, precise și lipsită de echivoc, situație în care sunt încălcate dispozițiile art. 1 alin. 4 și art. 61 alin. 1 din Constituție.
Susține reclamanta în finalul întâmpinării că toate aceste critici sunt critici de constituționalitate a Legii nr. 133/1999 care însă nu pot fi finalizate, deoarece acest din urmă act normativ a fost abrogat prin Legea nr. 346/2004.
Impozitul stabilit prin art. 38 alin. 4 din Legea nr. 133/1999, arată reclamanta, contravine dispozițiilor art. 56 alin. 1 din Constituție, întrucât acest impozit a fost stabilit cu titlu de sancțiune și nu îndeplinește cerințele art. 2 pct. 29 din Legea nr. 76/2002.
Abrogarea actului normativ ar permite instanței să realizeze, direct, controlul de constituționalitate al dispozițiilor art. 38 al. 4 din Legea nr. 133/1999.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente.
Legea nr. 133/1999 este Legea privind stimularea întreprinzătorilor privati pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii.
În același sens art. 1 al. 1 din lege prevede următoarele:"Prezenta lege reglementează stimularea infiintarii și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii."
Rezultă deci cu certitudine că acest act normativ a fost emis cu scopul de a crea un cadru special de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii prin măsuri economice și fiscale specifice.
O altă particularitate a acestui act normativ îl reprezintă ajutorul efectiv acordat de către stat întreprinderilor mici și mijlocii de a beneficia, cu prioritate, de bunuri imobile aparținând societăților comerciale cu capital majoritar de stat.
Astfel CAP. 2 din Lege a fost denumit:" unui cadru favorabil infiintarii și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii" iar în cele 5 secțiuni al acestui capitol sunt detaliate metodele prin care se poate realiza scopul Legii respectiv:
1. Proceduri administrative;
2. Accesul la servicii publice și la active aparținând societăților comerciale și companiilor naționale la care statul este acționar majoritar, precum și regiilor autonome;
3. Accesul prioritar la achizițiile publice de bunuri materiale, lucrări și servicii;
4. Servicii de informare, asistenta, consultanța, cercetare și inovare tehnologică, acordate întreprinderilor mici și mijlocii;
5. Pregătirea profesională managerială;
Sectiunea a 2-a este intitulată: "Accesul la servicii publice și la active aparținând societăților comerciale și companiilor naționale la care statul este acționar majoritar, precum și regiilor autonome" iat potrivit Art. 11 lit din Lege "întreprinderile mici și mijlocii au prioritate la cumpărareaactivelor disponibileale societăților comerciale și companiilor naționale cu capital majoritar de stat, precum și ale regiilor autonome."
În calitate de acționar majoritar la acele societăți comerciale sau la regiile autonome, Statul Român a decis că acele active disponibile să fie înstrăinate întreprinderilor mici și mijlocii, ca una din măsurile dispuse în ansamblul măsurilor de sprijinire a întreprinderilor mici și mijlocii.
Art. 13 alin. 1 din Legea nr. 133/1999 stabilește în sarcina societăților comerciale cu capital majoritar de stat o obligație precisă, respectiv aceea de a identifica activele disponibile și a le oferi spre vânzare întreprinderilor mici și mijlocii. obligației de individualizarea a activelor disponibile este regelementat dreptul întreprinderilor mici și mijlocii de a beneficia, prin cumpărare de acele active.
Voința acționarului majoritar este cuprinsă în această situație, în mod excepțional, într-o lege, iar organele de conducere ale societăților comerciale cu capital majoritar de stat trebuie să procedeze conform voinței acționarului majoritar, această obligație fiind instituită de art. 1442( fost art. 148) din Legea nr. 31/1990, ce reglementează cadrul general de funcționare a societăților comerciale indiferent de forma de proprietate asupra capitalului social.
Bunurile în discuție fac parte din patrimoniul unei societăți comerciale la care statul deține calitatea de acționar majoritar, și în această calitate precum și în baza puterii de decizie ce rezultă din calitatea de acționar majoritar, a hotărât, cu caracter general, înstrăinarea, cu prioritate, a lor.
Pentru a asigura respectarea dispozițiilor legale enunțate anterior referitoare la înstrăinare activelor disponibile, statul, exprimându-și voința în calitate de acționar majoritar prin intermediul unui act normativ, a decis impozitarea cu 90 % a veniturilor obținute din închiriere activelor disponibile.
Lipsa listei cuprinzând activele disponibile nu reprezintă o apărare pertinentă din partea reclamantei. Aceasta avea obligația de a înscrie pe acea listă toate bunurile imobile de care se poate lipsi, scopul final fiind înstrăinarea acestor active și deci transmiterea bunurilor din sectorul public în cel privat. Neîntocmirea listei este chiar o nerespectare a dispozițiilor legale și chiar a voinței acționarului majoritar.
Dispozițiile legale referitoare la noțiunea de activ disponibil sunt suficient de clare și de precise, organele de conducere ale societăților comerciale cu capital majoritar de stat având suficiente elemente de a individualiza bunurile ce trebuiau incluse în acea listă.
Închirierea activelor, chiar și perioade scurte de timp denotă faptul că reclamantei nu îi erau necesare acele bunuri, astfel încât, în mod evident, acele bunuri trebuiau să fie incluse pe lista activelor disponibile.
La dosarul instanței de fond au fost depuse acte, contractele de închiriere avute în vedere de către organul fiscal la clacularea impozitului suplimentar. Unele au fost închiate pe intervale mai lungi de timp, de 4-5 ani, iar altele mai scurte de un an.
La fila 267, dos. fond, s-a depus un contract de închiriere încheiat în 14 ian. 2002 pe un interval de 4 ani, pentru teren și construcții, la fila 270 un contract închiat în 30.09.1998, pe un termen de 5 ani, pentru un număr de 6 rezervoare de carburanți, la fila 273 un contract de închirirere din 04.05.2004, pe un termen de 5 ani, pentru un imobil, la fila 278 un contract de închiriere încheiat în 14.06.2001, pe un interval de 1 an, pentru un imobil, la fel și la filele 280,283,293,297 dosar fond.
Nu prezintă relevanță faptul că din închirierea bunurilor imobile ce ar fi trebuit să fie incluse pe lista activelor disponibile reclamanta a obținut venituri care mai apoi au fost utilizate în activitatea sa comercială specifică, atât timp cât legiuitorul prevăzând această "abatere" de la lege, a menționat că toate aceste venituri vor fi impozitate cu 90 %.
Însăși reglementarea acestui impozit cu titlu sancționator, exprimă voința acționarului majoritar de a-i determina pe membrii consiliului de administrație ai societăților comerciale la care deține majoritatea acțiunilor să procedeze în acord cu dispozițiile Legi nr. 133/1999, respectiv să întocmească lista activelor disponibile și să procedeze la înstrăinarea lor.
Aspectele de neconstituționalitate susținute de către reclamantă nu pot fi verificate de către instanța de judecată, deoarece Legea nr. 92/1992 limitează atribuția de control a constituționalității unui act normativ atât din perspectiva instituției abilitată să realizeze controlul cât și din perspectiva întinderii în timp a efectelor actului administrativ criticat ca fiind neconstituțional, respectiv până la momentul ieșirii din vigoare.
În acest sens art. 29 al.1 din Legea nr. 47/1992 prevede că:"Curtea Constituțională decideasupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanțăîn vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în oaarice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia."
Instanța nu poate primi, din aceste motive, apărarea reclamantei referitoare la întinderea limitelor celui de-al doilea control, după abrogarea actului normativ, criticat ca fiind neconstituțional.
Referitor la o altă apărare a reclamantei în recurs, Curtea reține următoarele:
Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul realizate prin decizia nr. 188 din 4 iulie 2007 referitoare la refacerea controlului prin luarea în considerare și a celorlalte susțineri ale contestatoarei au un caracter general, impunând organului de control să procedeze la refacerea controlului prin luarea în considerare și a acelor obiecțiuni.
Această împrejurare nu împiedică organul de control ca ulterior, cu prilejul refacerii controlului, să înlăture motivat obiecțiunile reclamantei prezentate cu prilejul soluționării contestației anterioare.
Soluția de refacere a controlului dispusă prin decizia nr. 188/2007 a intrat în puterea lucrului judecat prin neformularea căii de atac prev. de pr.fiscală și nu și susținerile reclamantei cuprinse în contestația împotriva primului raport de inspecție fiscală desființat prin decizia nr. 188/2007.
Față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct. 9.pr.civ. se va admite recursul declarat de pârâte, se va modifica hotărârea în sensul că se va respinge acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de către reclamanta DE ȘI C-
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtele ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII C-N prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și DIRECTIA GENERALĂ A FINANTELOR PUBLICE C, împotriva sentinței civile nr. 2.217 din 21 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de către reclamanta DE ȘI C-
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./3 ex./03.07.2009. Jud.fond:.
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Lucia Brehar, Liviu Ungur
