Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1240/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR.1240
Ședința publică din data de 09 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu
JUDECĂTOR 2: Adrian Remus Ghiculescu
Judecător - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de intimataDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr.166, județul D împotriva sentinței nr.510/21 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatoarea- C & L SRL,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în Târgoviște, str. -, nr.66, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-contestatoare - C & L SRL, reprezentată de administrator, lipsind recurenta-intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, recurenta a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, după care:
, administratorul intimatei-contestatoare - C & L SRL depune la dosarul cauzei întâmpinare și, având cuvântul, precizează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în combaterea recursului.
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
, administratorul intimatei-contestatoare - C & L SRL, având cuvântul, solicită respingerea recursului potrivit motivelor expuse în întâmpinare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată sub nr. 2609/120/16.06.2009 la Tribunalul Dâmbovița - Secția comercială contencios administrativ și fiscal, reclamanta - C & L SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Das olicitat anularea raportului de inspecție fiscală nr. 5306/18 martie 2009 pentru capitolul III intitulat " veniturile cuvenite bugetului consolidat de stat pct. 1 Impozitul pe profit, referitor la modificarea bazei de impunere pentru perioada 26.07.2007 - 13.03.2009 "; anularea deciziei de impunere nr. 61/18 martie 2009 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, pentru suma de 15.969 lei, reprezentând impozit pe profit datorat de persoane juridice române, în perioada 1.04.2006 - 31.12.2008 și 6730 lei reprezentând majorări de întârziere, aferente impozitului suplimentar, calculate pe perioada 26.07.2007 - 13 martie 2009. De asemenea, s-a solicitat anularea deciziei nr. 45/18 mai 2009 emisă de pârâtă prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamant împotriva actelor administrativ fiscal, exonerarea de plata sumelor precizate și totodată obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a precizat că în perioada 24 februarie 2009 - 18 martie 2009 fost desfășurată inspecția fiscală la sediul său, în urma căreia organele fiscale a întocmit raportul de inspecție fiscală nr. 5306/18 martie 2009 și decizia de impunere nr. 61/18 martie 2009, stabilindu-se suplimentarea obligațiilor fiscale de plată prin calcularea unui impozit pe profit suplimentar aferent perioadei 1 aprilie 2006 - 31 decembrie 2008 de 99.810 lei, pentru care a fost stabilit un impozit suplimentar de plată de 15.969 lei și accesorii aferente impozitului suplimentar, în sumă de 6730 lei.
Motivarea organului de inspecție fiscală a fost aceea că societatea a considerat în mod eronat cheltuielile cu cazarea acordată salariaților în cuantum de 30 lei / zi, fără document justificativ, ca fiind deductibile fiscal la determinarea profitului impozabil, ca temei de drept organul fiscal invocând prevederile art. 21 alin. 4 din Legea nr. 571/2003 și art. 119 și 120 din Codul d e procedură fiscală.
A arătat reclamanta că în mod greșit organul de inspecție fiscală a considerat că în perioada, supusă controlului, a acordat salariaților angajați să execute lucrări în alte localități, suma de 30 lei /zi, cu titlul de contravaloare cazare, deoarece acest lucru era posibil având în vedere prevederile art. 2 și art. 28 din HG nr. 1860/2006, care prevăd că în situația în care personalul aflat în delegare nu se cazează în condițiile prevăzute la art. 26, cheltuielile de cazare se compensează prin plata, pentru fiecare noapte, a sumei de 30 lei. Mai arată reclamanta că în contractele individuale de muncă ale salariaților acordarea acestui drept nu este prevăzută expres, ea fiind inclusă la art. 1 pct. 2 lit. c din contractul individual de muncă, însă dispozițiile contractului individual se completează cu cele ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sau național, iar acest contract colectiv pe anii 2007 - 2010 prevede la art. 45 lit. a că salariații trimiși în delegație în țară vor beneficia de decontarea costului cazării potrivit condițiilor stabilite prin contractele colective de muncă la celelalte niveluri; oricare ar fi fost nivelul sumei negociate pentru cazare, reclamanta a acordat minimul de sumă prevăzut de HG nr. 1860/2006, astfel că această sumă este deductibilă fiscal, fiind considerată ca atare de art. 21 din Codul fiscal.
Pârâta DGFP Dad epusîntâmpinareprin care a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că reclamanta omite cu bună știință aspectul deductibilității cheltuielilor de cazare pentru salariații săi: pentru ca aceste cheltuieli să fie și deductibile, nu numai legale, reclamanta trebuia să prezinte inspectorului fiscal documente justificative ale cheltuielilor efectuate cu ocazia cazării salariaților; ordinul de deplasare este document justificativ, care confirmă deplasarea, dar nu și cazarea, el fiind un document necesar, dar nu suficient; câtă vreme nu se poate face dovada existenței acestor documente, cheltuielile nu sunt deductibile.
Prinsentința nr.510 din data de 21 iulie 2009Tribunalul Dâmbovițaa admis cererea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D și a anulat raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere 61/2009 pentru suma reprezentând impozit pe profit în sumă de 15.969 lei și accesorii în cuantum de 6730 lei, precum și decizia nr. 45/2009, emise de pârâtă.
Tribunalul a reținut că suma de plată, stabilită suplimentar în sarcina reclamantei prin raportul de inspecție fiscală nr. 5306/18.03.2009 și decizia de impunere nr. 61/31.03.2009, în valoare de 15.969 lei reprezentând impozit pe profit, pentru perioada 1.04.2006 - 31.12.2008, nu se justifică având în vedere dispozițiile legale incidente speței.
Raportul de inspecție fiscală, în capitolul III pct. 1 Impozitul pe profit reține că societatea a înregistrat eronat în cheltuieli deductibile fiscal (contul 625) suma de 99.810 lei, reprezentând contravaloare cazare acordată salariaților, în cuantum de 30 lei/zi fără a justifica cu documente legale această cheltuială, în perioada 1.04.2006 - 31.12.2008, filele 12 - 13 dosar; deși recunoaște existența ordinelor de deplasare și a caracterului de document justificativ al acestora, care confirmă deplasarea, el este apreciat ca insuficient pentru a face dovada cazării, așa susține pârâta și prin note scrise.
Tribunalul a reținut că apărarea pârâtei nu este întemeiată, în raport de dispozițiile art. 26 și 28 din Anexa la HG nr. 1860/2006 și Ordinul MF nr. 1850/2004. Potrivit acestuia din urmă, ordinul de deplasare servește, printre altele, ca document justificativ de înregistrare în contabilitate; art. 26 din Anexa la HG nr. 1860/2006 prevede, în legătură cu cheltuielile de cazare, că persoana trimisă în delegație într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 km de localitatea în care își are locul permanent de muncă are dreptul la decontarea cheltuielilor de cazare efectuate, pe baza documentelor justificative în cazul cazării în structurile de primire turistice; art. 27 din același act normativ, identifică structurile de primire turistice, iar art. 28 prevede că " în situația în care personalul aflat în delegare nu se cazează în condițiile prevăzute la art. 26, cheltuielile de cazare se compensează prin plata, pentru fiecare noapte, a sumei de 30 lei ".
Or, aceasta a fost și situația reclamantei în perioada supusă verificării de organul fiscal: prin ordine de deplasare emise de societate salariaților săi pentru desfășurarea activității în alte localități, confirmate de beneficiari, au fost compensate în bani aceste cheltuieli de cazare, filele 19 - 20 dosar.
În aceste condiții, tribunalul a apreciat că, în mod corect, societatea a înregistrat în cheltuieli deductibile fiscal suma de 99.810 lei, reprezentând contravaloare cazare acordată salariaților și, ca atare, nu datorează impozitul suplimentar pe profit și nici accesorii ale acestuia, așa cum au stabilit inspectorii fiscali prin actele a căror anulare parțială se solicită prin acțiunea de față, considerente pentru care a admis cererea reclamantului și a anulat raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere nr. 61/2009 pentru suma reprezentând impozitul pe profit suplimentar și accesorii ale acestuia, precum și decizia nr. 45/2009, emise de pârâtă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice D, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, precum și art.3041Cod procedură civilă.
Susține recurenta că nu împărtășește punctul de vedere al instanței, în sensul că intimata-reclamantă a înregistrat, în mod legal, în cheltuieli deductibile fiscal suma de 99.810 lei, reprezentând contravaloare cazare acordată salariaților și, ca atare, nu datorează impozitul suplimentar pe profit și nici accesorii ale acestuia, așa cum au stabilit inspectorii fiscali, întrucât inspectorul fiscal a reținut că intimata-reclamantă a înregistrat în mod eronat cheltuieli deductibile fiscal în cuantum de 99.810 lei, reprezentând contravaloare cazare acordată salariaților în cuantum de 30 lei/zi, fără a exista documente justificative, încălcându-se astfel dispozițiile art.21 alin.4 lit.f din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Precizează recurenta că, după cum a arătat și în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata nu a prezentat documente justificative pentru cheltuielile de cazare. Astfel, pentru ca aceste cheltuieli să fie și deductibile, intimata reclamantă trebuia să prezinte inspectorului fiscal documente justificative ale cheltuielilor efectuate cu ocazia cazării salariaților. Ordinul de deplasare este document justificativ, care confirmă deplasarea, dar nu și cazarea. Este un document necesar, dar nu și suficient.
Recurenta invocă în acest sens dispozițiile Ordinului ministrului finanțelor nr. 1850/2004, privind documentele financiar-contabile, Norme metodologice de întocmire și utilizare a documentelor financiar contabile, secțiunea "Ordin de deplasare", potrivit cărora - pct.3 alin.4 ordinul de deplasare (delegație) circulă "la compartimentul financiar contabil pentru verificarea decontului, pe baza actelor justificative anexate la acesta de către titular la întoarcerea din deplasare".
Or, susține recurenta, printr-o interpretare logică, rezultă că ordinul de deplasare trebuie depus la compartimentul financiar contabil însoțit de documente justificative, ordinul de deplasare singur nefiind suficient pentru decontul cheltuielilor de cazare.
Așadar, arată recurenta, atâta vreme cât nu se poate face dovada existenței acestor documente, cheltuielile nu sunt deductibile. Societatea le poate acorda salariaților, dar nu le poate deduce fiscal. Acesta este motivul pentru care inspectorii fiscali au mărit baza profitului impozabil cu suma de 99.810 lei și au stabilit un impozit pe profit suplimentar în cuantum de 15.969 lei și accesorii - majorări de întârziere, de 7.730 lei.
Intimata-contestatoare - C & L SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în tot a sentinței atacate.
Susține intimata-contestatoare că recurenta nu a formulat apărări la fond și nu a adus critici sentinței în ceea ce privește dreptul său de a acorda salariaților care se deplasează în diverse localități pentru desfășurarea activităților specifice obiectului său de activitate, suma de 30 lei pentru fiecare noapte ca și compensație pentru cheltuielile de cazare, drept care este prevăzut de dispozițiile art.26 și 28 din nr.HG1860/2006 și nr.1850/2004.
Sub acest aspect, intimata-contestatoare consideră că norma legală aplicată pentru salariații care nu se cazează în structuri de primire turistică este perfect aplicabilă, cheltuielile făcute cu cazarea personalului fiind deductibile fiscal, așa cum rezultă din art.21 lit.e din Codul fiscal, potrivit căruia sunt cheltuieli deductibile fiscal și cele efectuate cu cazarea în țară și străinătate de salariați.
Cu privire la critica recurentei vizând documentul pe baza căruia s-a făcut înregistrarea, apreciind că ordinul de deplasare nu poate, singur, să constituie document justificativ, intimata-contestatoare precizează că aceasta nu este fondată, întrucât, pe de o parte, recurenta nu precizează care sunt actele ce constituie documente justificative în situația dată, altfel spus nu precizează ce alte documente trebuia să anexeze salariatului la documentul respectiv pentru a justifica primirea sumei de 30 lei, iar pe de altă parte, potrivit nr.1850/2004, ordinul de deplasare cod 14-5-4, servește atât ca document pentru efectuarea deplasării, ca document pentru stabilirea diferențelor de primit - în speță a celor 30 de lei pentru cazare, cât și ca document justificativ de înregistrare în contabilitate.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Urmare raportului de inspecție fiscală nr. 5306/18 martie 2009, recurenta pârâtă a emis decizia de impunere nr. 61/18 martie 2009, stabilindu-se suplimentarea obligațiilor fiscale de plată ale intimatei reclamante, prin calcularea unui impozit pe profit suplimentar aferent perioadei 1 aprilie 2006 - 31 decembrie 2008 de 99.810 lei, pentru care a fost stabilit un impozit suplimentar de plată de 15.969 lei reprezentând impozit pe profit datorat de persoane juridice române, în perioada 1.04.2006 - 31.12.2008 și 6730 lei reprezentând majorări de întârziere, aferente impozitului suplimentar, calculate pe perioada 26.07.2007 - 13 martie 2009.
Prin decizia nr. 45/18 mai 2009 recurenta pârâtă a respins contestația formulată de reclamant împotriva Raportului de inspecție fiscală și Deciziei de impunere.
Curtea constată că Raportul de inspecție fiscal întocmit a reținut că societatea a înregistrat eronat în cheltuieli deductibile fiscal suma de 99.810 lei, reprezentând contravaloare cazare acordată salariaților, în cuantum de 30 lei/zi fără a justifica cu documente legale această cheltuială, în perioada 1.04.2006 - 31.12.2008, filele 12 - 13 dosar și deși recunoaște existența ordinelor de deplasare și a caracterului de document justificativ al acestora, care confirmă deplasarea, el este apreciat ca insuficient pentru a face dovada cazării.
Susținerile recurentei pârâte privind faptul că reclamanta nu a prezentat documente justificative pentru cheltuielile de cazare, pentru ca aceste cheltuieli să fie și deductibile sunt neîntemeiate, față de dispozițiile art. 26 și 28 din Anexa la HG nr. 1860/2006 și Ordinul MF nr. 1850/2004.
Art. 26 din Anexa la HG nr. 1860/2006 prevede, în legătură cu cheltuielile de cazare, că persoana trimisă în delegație într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 km de localitatea în care își are locul permanent de muncă are dreptul la decontarea cheltuielilor de cazare efectuate, pe baza documentelor justificative în cazul cazării în structurile de primire turistice.
Art. 27 din același act normativ, identifică structurile de primire turistice, iar art. 28 prevede că în situația în care personalul aflat în delegare nu se cazează în condițiile prevăzute la art. 26, cheltuielile de cazare se compensează prin plata, pentru fiecare noapte, a sumei de 30 lei.
Coroborând toate acestea cu faptul că Ordinul de deplasare servește, printre altele, ca document justificativ de înregistrare în contabilitate, potrivit nr.1850/2004, curtea constată că, prin ordinele de deplasare emise de societate salariaților săi pentru desfășurarea activității în alte localități, confirmate de beneficiari, au fost compensate în bani aceste cheltuieli de cazare, astfel că societatea a înregistrat în cheltuieli deductibile fiscal suma de 99.810 lei, reprezentând contravaloare cazare acordată salariaților, cheltuielile făcute cu cazarea personalului fiind deductibile fiscal, așa cum rezultă din art.21 lit.e din Codul fiscal, care prevăd că sunt cheltuieli deductibile fiscal și cele efectuate cu cazarea în țară și străinătate de salariați, ca atare reclamanta nu datorează impozitul suplimentar pe profit și nici accesorii ale acestuia.
Pentru aceste motive, curtea constată că sentința recurată este legală și temeinică, nefiind incidente motivele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de dispozițiile art. 304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă, invocate de recurenta pârâtă, considerente pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 304-312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr.166, județul D împotriva sentinței nr.510/21 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatoarea - C & L SRL, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în Târgoviște, str. -, nr.66, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - - -
Grefier,
Red./CC
4 ex/04.11.2009
f- - Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adriana Florina SecrețeanuJudecători:Adriana Florina Secrețeanu, Adrian Remus Ghiculescu
