Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1239/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR.1239
Ședința publică din data de 09 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu
JUDECĂTOR 2: Adrian Remus Ghiculescu
Judecător - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE P,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței nr.366/09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamantul,domiciliat în P,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant, reprezentat de avocat din cadrul Baroului P, lipsind recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, după care:
Avocat, pentru intimatul-reclamant, depune la dosarul cauzei întâmpinare și, având cuvântul, precizează că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru intimatul-reclamant, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI P, restituirea taxei de primă înmatriculare nedatorată în sumă de 8.111 lei, cu plata dobânzii legale de la data plății până la restituirea efectivă a sumei de bani.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a achiziționat din Germania autoturismul marca Ford KA, pentru care a achitat în vederea înmatriculării, taxa de primă înmatriculare cu chitanța seria - nr.-/11.04.2008 eliberată de Trezoreria P și, deși a solicitat restituirea acesteia, pârâta a răspuns în sensul restituirii exclusiv a diferenței dintre taxa achitată și noua taxă în vigoare în momentul cererii de restituire.
Arată reclamantul și faptul că, ulterior primirii diferenței, a formulat cerere și pentru restituirea restului sumei achitate, pârâta refuzând recunoașterea dreptului său, prin adresa nr.24704 din 29.04.2009.
A menționat reclamantul că introducerea acestei taxe prin prevederile art.214 indice 1 od procedură fiscală este nelegală și încalcă dispozițiile art.20 alin.2 din Constituția României și ale art.90 paragraful I din Tratatul Comunităților Europene care prevede că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. Caracterul ilegal al taxei de primă înmatriculare a fost recunoscut în mod direct de către organele de conducere ale statului, care au adoptat noi dispoziții legale care se doresc a fi în concordanță cu normele europene.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii, arătând că regimul taxei speciale pentru autoturisme a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007 și a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut de Codul Fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import.
A arătat pârâta că nu este vorba de un regim fiscal discriminatoriu, întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule în România și legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede că nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare.
A menționat pârâta și faptul că reclamantul se poate adresa autorității fiscale competente în vederea restituirii taxei rezultate ca diferență între suma achitată de acesta, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, restituire ce se va realiza pe baza procedurii stabilite de normele metodologice de aplicare a actului normativ invocat, respectiv numai în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008 și nu restituirea integrală a taxei.
Prin sentința nr.366/09 iunie 2009, Tribunalul Prahovaa admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să restituie reclamantului contravaloarea taxei de primă înmatriculare în sumă de 564 lei, sumă actualizată cu dobânda legală până la data plății.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul reținut că reclamantul a achiziționat din Germania autoturismul marca Ford KA pentru care a achitat în vederea înmatriculării taxa de primă înmatriculare în cuantum de 8.111 lei, cu chitanța seria - nr.-/11.04.2008 emisă de Trezoreria
Tribunalul a constatat că poziția pârâtei este nelegală, de vreme ce dispozițiile art.117 din nr.OG92/2003 reglementează procedura de restituire a unei taxe, iar o cerere de restituire trebuia să fie soluționată printr-o decizie a organului fiscal. Potrivit dispozițiilor art.88 alin.1 lit.a din nr.OG92/2003 actualizată, se asimilează unei decizii de impunere și decizia privind restituirea unei taxe, astfel că în mod indubitabil adresa de răspuns a pârâtei este un act administrativ-fiscal asimilat, nefiind culpa reclamantului faptul că pârâta nu a înțeles să emită o decizie și i-a comunicat răspunsul printr-o simplă adresă.
In ceea ce privește legalitatea taxei contestata, tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă prin Legea 343/2006 în codul fiscal, iar OUG 110/2006 a limitat această obligativitate în ceea ce privește doar autoturismele și autovehiculele comerciale, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și a altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic care își desfășoară activitatea în România.
Astfel, tribunalul reține că la momentul achitării acestei taxe și a introducerii prezentei cereri în judecată, ea era reglementată de dispozițiile art. 2141- 2143cod fiscal, precum și de pct. 311-312din Normele Metodologice de aplicare a codului fiscal, iar potrivit art. 14 din OUG nr. 50/2008, la data intrării în vigoare a acestui act normativ ( 1.07.2008 ), se abroga art. 2141- 2143cod fiscal, texte ce reglementează taxa specială pentru autoturisme și autovehicule. Potrivit art.4 alin. 1 din codul fiscal, orice modificare sau completare a codului se face numai prin lege, iar în sensul art. 4 alin. 2 din același act normativ, modificările sau completările intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege. Rezultă că nici o ordonanță de urgență nu poate modifica codul fiscal, efecte juridice producând eventual doar ordonanțele de urgență aprobate prin lege. Ordonanța de urgență nr.50/2008 nu a fost încă aprobată prin lege, astfel că ea nu produce nici un fel de efecte juridice de la 1.07.2007. Mai mult, văzând dispozițiile art. 4 alin. 2 din codul fiscal, modificările aduse codului fiscal nu pot produce efecte juridice mai devreme de 1.01.2009.
A reținut tribunalul și faptul că aceste dispoziții nu se pot aplica retroactiv, întrucât, la aprecierea legalității taxei de primă înmatriculare, trebuie avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la data achitării taxei. Taxa în discuție a fost achitată cu mult înainte de adoptarea OUG 50/2008 și, ca urmare, rezultă că dispozițiile OUG 50/2008 nu sunt aplicabile raporturilor juridice fiscale create prin plata taxei de primă înmatriculare de către reclamant, raporturi juridice născute anterior intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență și cărora le sunt aplicabile exclusiv actele normative în vigoare la nașterea lor.
Tribunalul nu a reținut apărarea pârâtei conform căreia reclamantului trebuie să îi fie restituită doar diferența dintre suma achitată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea OUG nr. 50/2008, întrucât încasarea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule s-a efectuat în mod nelegal în perioada 1.01.2007-30.06.2008, o reglementare contrară dreptului comunitar neputând produce vreun efect juridic fără a se aduce atingere însăși fundamentelor Comunității Europene. Acesta este și motivul pentru care, impunându-se aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar - potrivit art.148 din Constituția României -, se impune restituirea integrală a taxelor încasate cu încălcarea dreptului comunitar, precum și acordarea unor despăgubiri pentru perioada în care sumele în cauză s-au aflat la dispoziția statului român.
A reținut tribunalul și faptul că statul R nu este în drept să păstreze nimic din sumele încasate nelegal în întreaga perioadă cuprinsă între 1.01.2007 -30.06.2008, întrucât toate persoanele care și-au înmatriculat autoturismele sau autovehiculele în perioada mai sus menționată, au făcut acest lucru în temeiul reglementărilor în vigoare în această perioadă, achitând taxa stabilită potrivit art. 214 indice 1-214 indice 3 cod fiscal. In consecință ei sunt îndreptățiți la restituirea integrală a unei taxe încasate cu încălcarea dreptului comunitar.
Reține tribunalul că noua ordonanță de urgență nu se poate aplica situațiilor juridice născute anterior, având în vedere principiul neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, astfel că proprietarii de autovehicule care au achitat taxa specială corespunzătoare nu pot fi obligați să achite o altă taxă în temeiul noii reglementări, din moment ce ei și-au înmatriculat autoturismele anterior datei de 1.07.2008.
Tribunalul a reținut și faptul că nu poate opera o compensare între sumele achitate anterior în contul bugetului statului ca taxă de primă înmatriculare și sumele care ar fi datorate în temeiul OUG 50/2008 la fondul de mediu ca taxă de poluare, întrucât cele două prelevări au naturi juridice diferite (acciză, respectiv taxă de mediu), și se fac venit la două componente distincte ale sistemului bugetar (bugetul de stat, respectiv bugetul fondului de mediu). Soluția propusă de art. 11 din OUG 50/2008 este nelegală și inaplicabilă, întrucât statul român nu poate susține că este îndreptățit să păstreze o taxă sau o parte dintr-o taxa prelevată nelegal, și nu poate aplica retroactiv o norma juridică nici măcar pentru a determina ipotetic taxa care ar fi fost datorată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, deoarece instanța de fond nu a analizat cu atenție apărările prezentate atât în întâmpinarea depusă la dosar, prin susținerile orale cât și prin concluziile scrise, judecătorul fondului s-a grăbit să soluționeze cauza în sensul admiterii acțiunii, fără o motivare temeinică și legală. Susține recurenta că hotărârea tribunalului este nelegală, întrucât o instanță judecătorească nu poate ignora legile în vigoare la momentul soluționării unei cauze și nu poate crea o practică bazată pe constatarea nelegalității actelor normative cu putere de lege și dacă s-ar permite acest lucru, ar însemna că instanțele judecătorești se pot substitui legislativului, iar actele normative adoptate de acesta din urmă să nu mai aibă nici o valoare. Judecătorii trebuie să soluționeze cauzele potrivit legii, nu să invoce nelegalitatea acesteia pentru a justifica anumite hotărâri.
Arată recurenta că la momentul efectuării plații taxei de primă înmatriculare de către reclamant, aceasta fusese introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, cuantumul taxei speciale se calculează după formula prevăzută de art. 214 ind.1 alin.3 și se achită la organele fiscale teritoriale, care doar încasează și nu emit nici un act administrativ fiscal, deci nici un titlu de creanța care să materializeze taxa.
Precizează recurenta că regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit, în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul Fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006, iar în condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Susține recurenta că odată cu reașezarea metodologiei de calcul, s-a avut în vedere și eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor, potrivit cărora până la 31.12.2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3, iar în această situație a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autovehiculelor second hand, la scurt timp de la introducerea acestora în România, țara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Arată recurenta că potrivit art. 1-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Statele Europei privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005, legea cadru europeană este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competente în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor, învederând totodată faptul că alin. 2 al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Precizează recurenta că din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate, rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile art. 90 alin.(1) din Tratatul Comunităților Europene recurenta susține faptul că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora la momentul primei înmatriculări în România și, astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani, se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
Prin urmare, susține recurenta, dispozițiile art. 90 alin(1) din Tratatul Comunităților Europene are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produsele comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Arată recurenta că legislația internă prevede plata în cazul în care suntem în prezența acelorași specificații tehnice, a unei taxe de primă înmatriculare în România în același cuantum indiferent dacă se aplică la autoturismele/autovehiculele din producția internă sau la cele produse în spațiul comunitar.
Totodată, recurenta susține că nu suntem în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme /autovehicule în România, legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect pentru produsele interne similare.
În acest context recurenta susține că nici Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei, iar principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Susține recurenta că 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (printre care Ungaria, Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru) și, mai mult, se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de înmatriculare, în prezent, fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directivă în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
Prin urmare, susține recurenta, existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea integrală a sumei reprezentând taxa de înmatriculare, obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituită prin art. 148 alin. 2) din Constituție și cea specială, prevăzuta de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunităților Europene, revenind exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești.
De altfel, arată recurenta, partea finală a art. 148 alin.2) din Constituție prevede expres că prioritatea reglementarilor comunitare asupra dreptului intern se realizează "cu respectarea prevederilor actului de aderare ", tratat care instituie obligația statului R - deci a organului competent, Parlamentul - de armonizare a legislației interne cu cea europeană.
Apreciază recurenta că trebuie reținut și faptul că dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor "impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plații taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
Susține recurenta și faptul că instanța de fond, pentru a-și justifica soluția invocată și apariția (la acel moment, iminenta apariție) OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, apreciază că aceasta nu reprezintă altceva decât o recunoaștere a caracterului nelegal al taxei de primă înmatriculare, însă această apreciere este total greșită, întrucât în permanență au apărut și apar acte normative noi care abrogă, modifică sau înlocuiesc alte acte, aceasta neînsemnând în nici un caz că cele vechi au fost nelegale.
În ce privește pe reclamant, recurenta arătă că potrivit noului act normativ, care a intrat în vigoare la data de 01 iulie 2008, " taxa rezultata ca diferența între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgenta ", reclamantul adresându-se autorității fiscale competente în vederea restituirii taxei rezultate ca diferența între suma achitata de acesta, cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, restituire ce s-a realizat pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a actului normativ invocat.
Solicită recurenta a se admite recursul și a se modifica sentința nr. 366/09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr- în sensul admiterii în parte a acțiunii.
În temeiul dispozițiilor art.308 alin.2 Cod procedură civilă, intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, având în vedere și faptul că instanțele de judecată care au fost investite cu soluționarea litigiilor referitoare la taxa de primă înmatriculare au statuat că aceasta este ilegală și trebuie restituită.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constata ca recursul este fondat, urmând a-l admite pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achiziționat din Germania autoturismul marca Ford KA, pentru care a achitat în vederea înmatriculării, taxa de primă înmatriculare cu chitanța seria - nr.-/11.04.2008 eliberată de Trezoreria P și deși a solicitat restituirea acesteia, pârâta a refuzat recunoașterea dreptului său prin adresa nr.24704/29.04.2009.
Prin cererea de chemare în judecată, intimatul-reclamant a solicitat restituirea sumei de 2520 lei reprezentând diferența dintre suma achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare și suma reprezentând echivalentul taxei de poluare.
Din dispozitivul sentinței recurate, Curtea constată că instanța de fond a admis acțiunea și a obligat pârâta sa restituie reclamantului contravaloarea taxei de primă înmatriculare în sumă de 564 lei, sumă actualizată cu dobânda legală până la data plății.
În considerentele sentinței, instanța de fond apreciază acțiunea ca fiind întemeiată, dispunând obligarea pârâtelor să restituie reclamantului contravaloarea taxei de primă înmatriculare în cuantum de 8.111 lei, sumă actualizată cu dobânda legală până la data plății.
Curtea constată faptul că, deși reclamantul a solicitat numai restituirea sumei de 2520 lei, instanța de fond a dispus restituirea unei sume mai mari, respectiv 8.111 lei, iar pe de altă parte, există contradicție între considerente și dispozitiv în privința cuantumului sumei restituite. Se reține și faptul că, dată fiind această contradicție, nu se poate stabili dacă instanța de fond a intrat în cercetarea fondului, întrucât, astfel cum am arătat, contradicție există și între ceea ce a solicitat reclamantul și ceea ce a acordat instanța, neputându-se determina ce reprezintă suma de 564 lei la a cărei restituire a fost obligată pârâta.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.3 Cod procedură civilă, va admite recursul și va casa sentința, trimițând cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE P,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței nr.366/09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamantul,domiciliat în P,-, județul
Casează sentința nr.366/09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - - -
Grefier,
Red.VG/CC
4 ex/30.10.2009
f- - Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adriana Florina SecrețeanuJudecători:Adriana Florina Secrețeanu, Adrian Remus Ghiculescu
