Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1238/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR.1238
Ședința publică din data de 09 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu
JUDECĂTOR 2: Adrian Remus Ghiculescu
Judecător - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamantul SINDICATUL LIBER INDEPENDENT din cadrul OFICIULUI PENTRU AMELIORARE ȘI REPRODUCȚIE ÎN ZOOTEHNIE,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în,-, județul P, împotriva sentinței nr.237/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâțiiMINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în B-, sector 3, DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în P,-, județul P,OFICIUL PENTRU AMELIORARE ȘI REPRODUCȚIE ÎN ZOOTEHNIE, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, prin intermediul serviciului registratură al instanței pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a depus la dosar întâmpinare, după care:
Curtea, față de împrejurarea că procedura este legal îndeplinită și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamantul Sindicatul Liber Independent din cadrul Oficiului pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie P, a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală P, Oficiul pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie P, obligarea acestora la plata suplimentului postului în cuantum de 25 % din salariul de bază pentru fiecare salariat pe perioada 1.01.2004 - noiembrie 2008, și obligarea la plata suplimentului treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru fiecare salariat pentru aceeași perioadă, solicitând ca drepturile să fie actualizate la zi cu indicele de inflație.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că salariații nominalizați în lista anexată cererii sunt angajați ai Oficiului pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie P și au calitatea de funcționari publici, fiind salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999.
S-a mai învederat că acordarea celor două elemente a fost suspendată pentru anul 2005 prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, pentru anul 2006 prin art. 48 din OUG nr. 2/2006, iar pentru anii 2007 și 2008 suspendarea acordării celor două elemente ale salariului funcționarilor publici nu a mai fost menținută și cu toate acestea, în mod ilegal și în disprețul drepturilor aceste două sporuri nu le-au mai fost acordate niciodată.
A mai arătat că neacordarea acestor drepturi este ilegală și rezultă și din dispozițiile art. 37 alin. 3 din OG nr. 6/2007, și că potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999 prevederile acestui act normativ se completează cu prevederile Codului Muncii și în această situație suspendarea acordării unor drepturi salariale contravine dispozițiilor art. 18, 38 și 39 alin. 1 lit. a și din Legea 53/2003 care prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, salariaților fiindu-le garantat dreptul la egalitate și șanse de tratament.
Prin măsura suspendării acordării drepturilor salariale au fost încălcate și prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, conform cărora angajatorii au obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă și din contractele individuale de muncă și potrivit art. 38 din Constituția României, așa cum a fost modificat prin legea de revizuire, se arată că salariații au dreptul la măsuri de protecție socială.
In final, reclamantul a arătat că suspendarea acordării unor drepturi salariale contravine și prevederilor art. 41 și 53 din Constituție, și că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă, drept ce nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democratică.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 31 din Legea 188/1999 și pe dispozițiile Codului Muncii.
In dovedirea cererii, s-a administrat proba cu înscrisuri.
Pârâții deși legal citați nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinare.
Prin sentința nr.237/15.07.2009 Tribunalul Prahovaa respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul Oficiului pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie P în calitate de funcționari publici, calitate în care au solicitat pârâților acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător gradului/treptei de ierarhizare - ambele în procent de 25% din salariul de bază, pe perioada 01.01.2004-noiembrie 2008, însă pârâții au refuzat acordarea acestora.
Tribunalul a reținut că sporurile solicitate de către reclamanți au fost inițial reglementate prin dispozițiile Legii nr.161/2003, care a modificat și completat Legea nr.188/1999, astfel că prin art.29 al.1 lit.c și d din acest ultim act normativ s-a stabilit că salariul unui funcționar public este compus și din suplimentul postului și suplimentul gradului. Totodată, potrivit dispozițiilor art.XXV din Legea nr.161/2003, dispozițiile privind cele două sporuri au devenit aplicabile începând cu data de 1.01.2004.
Ulterior, începând cu data de 22.05.2004, aplicarea dispozițiilor art.31 al.1 lit.c și d (care reglementau cele două sporuri solicitate de reclamanți) din Legea nr.188/1999 a fost suspendată prin acte normative succesive (Legea nr.164/2004, nr.OUG 92/2004, Legea nr. 76/2005, nr.OUG 2/2006 și Legea nr. 417/2006) pana la 1.01.2007.
Tribunalul a reținut că, deși este prevăzut în mod expres faptul că în compunerea salariului funcționarului public, pe lângă salariul de bază și sporul de vechime în muncă, intră și suplimentul postului, precum și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legislatorul nu a stabilit cuantumul sporurilor în discuție, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la lit. d din art. 31 se stabilește în raport de treapta de salarizare. Practic, de lege nu exista nici un act normativ care să reglementeze cuantumul sporurilor solicitate de către reclamanți.
Așa fiind, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legislator în seama Administrației, a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii, astfel ca tribunalul apreciază că executarea concretă a dispozițiilor art. 31 al.1 lit.c și d din Legea nr. 188/1999 este atributul exclusiv al Administrației, care beneficiază de o largă marjă de apreciere, singurul criteriu avut în vedere de legislator, care obligă Administrația, fiind criteriul treptei de salarizare pentru fiecare categorie de funcționari publici.
Tribunalul a constatat că, în lipsa unui act legislativ emis sau adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul celor două suplimente solicitate prin acțiune de către reclamanți, instanța nu posedă puterea juridică de a determina ea însăși întinderea suplimentelor salariale, deoarece s-ar substitui Administrației/ Executive, ipoteză în care ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituția României.
De altfel, această soluție a fost stabilită și de către Consiliul Superior al Magistraturii, cu ocazia ședinței Comisiei de unificare a practicii judiciare din 19 noiembrie 2008.
In consecință, raportat la legislația existentă în materia salarizării funcționarilor publici și la considerentele expuse, tribunalul apreciază că solicitarea reclamanților - de a fi obligați pârâții la plata celor două sporuri în cuantum de 25% din salariul de bază fiecare - este neîntemeiată, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și ale art.18 din Legea nr.554/2004, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs în termen legal reclamanții, criticând-o pentru motive de nelegalitate, astfel:
1. Limitarea salariului funcționarilor publici este lovită de nulitate absolută. Orice neacordare sau suspendare a acestor drepturi reprezintă o astfel de limitare și este nulă absolut.
2. Dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept recunoscut de lege, iar suspendarea anuală a acestui drept nu înseamnă desființarea lui.
3. Reclamanții, având calitatea de funcționari publici, sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, astfel cum au fost reglementate prin art.31 lit.c și d din Legea 188/1999, însă aceștia nu au primit aceste sporuri deși sunt stabilite în mod imperativ ca drepturi salariale ce li se cuvin.
4. Cu ocazia ședinței Comisiei de unificare a practicii judiciare nu a fost stabilită nicio soluție, dimpotrivă, cei mai mulți membri ai comisiei au fost de părere că aceste suplimente trebuie acordate de către instanță, argumentând că la data încetării oricăror cauze de suspendare, dreptul intrând în vigoare, rezultă că la data de 1 ianuarie 2007 se naște dreptul la acțiune a celor interesați, pe perioada suspendării exercițiului dreptului, fiind suspendată și curgerea prescripției. Așadar, funcționarii publici beneficiază de cele două suplimente, începând cu data de 01.01.2004, instanța putând obliga angajatorul la plata acestora, numai până la data pronunțării sentinței, dar fără a preciza și cuantumul lor, legiuitorul nereglementând până în prezent procentul respectiv.
5. În cauză s-a făcut o greșită aplicare a legii, motivele de recurs încadrându-se în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, iar instanța de recurs, în virtutea art.3041Cod procedură civilă să examineze cauza sub toate aspectele și să pronunțe o soluție pe fondul acesteia.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată.
Pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond.
Intimatul-pârât susține că în mod temeinic și legal instanța de fond a respins acțiunea reclamantului, având în vedere faptul că nu există un act legislativ emis sau adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul celor două suplimente solicitate. Prin urmare, instanța nu deține puterea juridică de a determina ea însăși întinderea suplimentelor salariale solicitate, deoarece s-ar substitui Administrației / Executive, ipoteză în care ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat de art.1 alin.4 din Constituția României.
Dreptul pretins de către reclamant este un drept lipsit de conținut, singura culpă pentru această situație aparținând legiuitorului. Or, în prezenta cauză, reclamantul nu se judecă cu statul român, ci cu angajatorul, în speță o instituție publică bugetară, care nu poate să plătească drepturi salariale neprevăzute de legea privind statutul funcționarilor publici, decât cu ignorarea dispozițiilor legii fundamentale (art.15 din Constituția României) ceea ce este vădit inadmisibil.
Pentru a fi posibilă calcularea celor două suplimente a căror acordare o solicită reclamanții, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții legale date în aplicarea (executarea) art.29 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999/R, atribuție ce revine legiuitorului.
In condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentelor, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, obligarea instanței la cuantificarea procentului acestor suplimente, fapt inadmisibil, întrucât aceasta s-ar transforma în legiuitor adică, s-ar nesocoti atât principiul separației puterilor în stat, cât și Decizia Curții Constituționale nr.820/2008 în cuprinsul căreia s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege.
Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect că nu există bază legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentelor cerute de reclamanți.
Se solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constata ca recursul este nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 189/1999, privind statutul funcționarilor publici, republicată, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Dreptul funcționarilor publici la acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost introdus prin Legea nr. 161/2003, care a modificat dispozițiile art. 29 din Legea nr. 189/1999, devenit art. 31 după republicarea din anul 2007.
Aceste drepturi au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004, suspendare care și-a produs efectele până la data de 1.01.2007.
Instanța de fond a reținut în mod corect că această suspendare nu echivalează cu desființarea dreptului la acordarea celor două sporuri, astfel încât nu se poate considera că acest drept nu a existat pentru perioada în care exercițiul său a fost doar suspendat.
Curtea reține că prin dispozițiile art. 31 din Legea nr. 189/1999 se recunoaște dreptul funcționarilor publici la acordarea celor două sporuri fără a stabili cuantumul acestora, nici în sumă fixă și nici în sumă procentuală raportată la salariul de bază.
Una din condițiile de fond ale unui raport juridic este reprezentată de existența unui obiect al raportului juridic care să fie determinat sau determinabil.
În cazul de față, obiectul raportului juridic între funcționarul public și autoritatea publică îl reprezintă dreptul funcționarului la acordarea celor două sporuri, respectiv obligația corelativă a autorității de a acorda aceste sporuri.
Acest obiect nu este însă nici determinat și nici determinabil, deoarece nu s-a stabilit cuantumul celor două sporuri, iar autoritatea publică nu poate fi obligată să acorde un spor fără a se preciza cuantumul acestuia.
Acest cuantum se poate stabili prin lege sau alt act normativ având forța juridică a legii, printr-un act normativ având forța juridică inferioară legii sau pe calea unui acord colectiv între autoritatea publică și funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul acesteia.
Curtea mai reține că până în prezent nu s-a stabilit cuantumul celor două sporuri printr-un act normativ, colectiv sau individual, astfel încât obligația autorității publice de acordarea sporurilor, obligație cunoscută de lege, nu poate forma obiectul unei acțiuni în justiție.
Reclamanții au solicitat acordarea celor două sporuri în cuantum de 25 % din salariul de bază, fiecare, fără ca vreo dispoziție legală să stabilească acest cuantum.
În mod legal prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamanți deoarece legiuitorul nu a stabilit cuantumul sporurilor în discuție și nu există niciun act normativ care să reglementeze cuantumul sporurilor solicitate de reclamanți.
În consecință, Curtea constată că nu există un drept subiectiv al funcționarului public la acordarea celor două sporuri, un astfel de drept existând în patrimoniul funcționarilor publici din momentul stabilirii cuantumul sporului.
Curtea reține și faptul că soluția adoptată de instanța de fond este în concordanță cu Decizia Curții Constituționale nr.820/2008 deoarece cuantumul celor două sporuri nu a fost stabilit prin nici un act normativ.
Față de cele reținute, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul SINDICATUL LIBER INDEPENDENT din cadrul OFICIULUI PENTRU AMELIORARE ȘI REPRODUCȚIE ÎN ZOOTEHNIE,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în,-, județul P, împotriva sentinței nr.237/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâțiiMINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în B-, sector 3, DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în P,-, județul P șiOFICIUL PENTRU AMELIORARE ȘI REPRODUCȚIE ÎN ZOOTEHNIE,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - - -
Grefier,
Red./CC
4 ex/06.11.2009
f- - Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adriana Florina SecrețeanuJudecători:Adriana Florina Secrețeanu, Adrian Remus Ghiculescu
