Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1507/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 23.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1507
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.12.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE I, împotriva sentinței civile nr.814/25.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamantul - intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâta - recurentă consilier juridic, lipsă fiind reclamantul - intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-au depus la dosar prin registratura instanței note de ședință din partea pârâtei - recurente și concluzii scrise din partea reclamantului - intimat.
Reprezentantul pârâtei - recurente depune la dosar delegație de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâtei - recurente solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad la data de 16.04.2009, reclamantul a chemat în judecată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI I, solicitând anularea actelor administrativ fiscale nr.8545/10.03.2009 și nr.10931/27.03.2009 ale Administrației Finanțelor Publice a Orașului I, și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 11.627,26 lei, taxa prelevată ilegal, suma care să fie actualizată cu rata dobânzii legale până la data efectuării plății și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.814/25.05.2009 Tribunalul Arada respins excepția prematurității parțiale a acțiunii, a admis acțiunea și a anulat adresa nr. 8545/10.03.2009 și decizia nr.10391/27.03.2009 ale pârâtei obligând pârâta să plătească reclamantului suma de 11.627,26 lei, cu titlu de restituire taxă de primă înmatriculare nedatorată, precum și la plata dobânzilor legale calculate la această sumă, conform art. 124 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală, cu începere de la data de 10.03.2009 până la achitarea efectivă a datoriei.
În motivare s-a arătat că prin chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții seria - nr.-/05.06.2008 reclamantul a achitat suma de 11.627,26 lei cu titlu de taxa specială auto la prima înmatriculare în România.
Se arată că reclamantul a cumpărat autoturismul marca Volkswagen cu nr. de identificare -, ce fusese înmatriculat la data de 10.11.2004 în Regatul Belgiei, după cum rezultă din copia traducerii certificatului de înmatriculare -, precum și factura din 30.04.2008 și traducerea acesteia. Se menționează că după achitarea taxei speciale auto de primă înmatriculare, autoturismul a fost înmatriculat în România, pe numele reclamantului, astfel cum reiese din copia cărții de identitate a vehiculului eliberată de autoritățile române (fila 24).
Prin cererea înregistrată la Administrația Finanțelor Publice () I sub nr.7975/05.03.2009, reclamantul a cerut pârâtei restituirea taxei speciale auto de primă înmatriculare, cererea fiindu-i respinsă, după cum rezultă din adresa nr. 8545/10.03.2009 (fila 7), invocând dispozițiile art. I pct. 202 din Legea nr.343/2006 și legalitatea taxei, precum și adresa nr.37892/ad/13.12.2007 a Direcției Generale a Finanțelor Publice A prin care se comunică faptul că nu se restituie taxa specială pentru autoturisme și autovehicule plătită benevol, iar nu prin executare silită.
Se arată că reclamantul a formulat contestația depusă la. I sub nr.10205/25.03.2009 prin care a contestat taxa de primă înmatriculare achitată prin chitanța seria - nr.-/05.06.2008 și a solicitat restituirea acesteia, precum și plata dobânzilor. Contestația a fost respinsă prin decizia nr. 10391/27.03.2009 a Administrației finanțelor Publice a orașului I (filele 8 - 11).
În privința reglementării interne, este de remarcat că, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 01.01.2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343/2006, prin nr.OUG110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.
Se reține că potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art.2141alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 01.01.2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Instanța a apreciat că, esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Analizând dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța a constatat că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art.90 alin.1 interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare al produselor altor membre ale și cel al produselor de pe piața internă a Statului Român. Este de necontestat ca taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care procedează la înmatricularea pentru prima dată in România a unui autovehicul indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplica numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate in România. Cu toate acestea taxa stabilită de art.2141din Codul fiscal nu se percepe in cazul reînmatriculării în România după 01.01.2007 a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat in România, dar se percepe în cazul înmatriculării în România după 01.01.2007 a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al E decât România. Or, în aceste condiții se constată o diferență de aplicare a taxei ce introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele din E aduse în România în scopul reînmatriculării cu situația în care au fost deja înmatriculate în țara de proveniență față de vehiculele înmatriculate deja în România pentru care la reînmatriculare nu se mai percepe o asemenea taxă.
Conform practicii constante a (cauza Simmenthal nr. /77 din 9.03.1978), "judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar are obligația de a asigura realizarea efectului deplin a acestor norme, lăsând la nevoie neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional".
De asemenea, a reținut în mod constant în practica sa începând cu hotărârea Costa/ENEL supremația dreptului comunitar asupra oricăror prevederi naționale interne inclusiv asupra prevederilor constituționale.
Astfel s-a decis că "Spre deosebire de tratatele internaționale obișnuite, Tratatul și-a creat ordinea sa juridică proprie care, la intrarea în vigoare a Tratatului, a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Membre, instanțele din aceste fiind obligate să-l aplice.
Prin crearea unei Comunități cu durata nelimitată, având instituții proprii, personalitate juridică proprie, propria sa capacitate juridică și de reprezentare în plan internațional și, mai ales, puteri reale născute din limitarea suveranității sau din transferul de puteri dinspre Statele Membre spre Comunitate, Statele Membre și-au restrâns drepturile suverane creând, prin aceasta, un set de norme juridice care obligă atât cetățenii, cât și Statele ca atare.
Integrarea în legislația fiecărui Stat Membru a prevederilor care derivă din Comunitate și, într-un sens mai larg, din termenii și spiritul Tratatului, pun Statele, în imposibilitatea de a acorda întâietate unei măsuri legislative interne unilaterale ulterioare, față de un sistem judiciar pe care Statele Membre l-au acceptat pe bază de reciprocitate. O asemenea măsură nu poate, așadar, să fie în dezacord cu un astfel de sistem judiciar."
Ca urmare a efectului direct a art.90 alin.1 din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art.2141- 2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismelor de către reclamant, în cuantum de 11.627,26 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 alin. 1 al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
În ceea ce privește nr.OUG50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aceasta a intrat în vigoare la data de 01.07.2008, conform art.14 din acest act normativ. Potrivit dispozițiilor art.11 din această ordonanță de urgență "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Însă, taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 01.07.2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, acesta fiind și motivul pentru care dispozițiile art.2141- 2143din Codul fiscal au fost abrogate prin art.14 alin.2 din nr.OUG50/2008.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia, astfel cum a concluzionat Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05 și.
În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținerea unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. În plus, noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, constituindu-se venit la bugetul Fondului pentru mediu și fiind gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu, iar nu de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Din această perspectivă, reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, astfel că nefiind incidente dispozițiile art.11 din nr.OUG50/2008 privitoare la compensarea sumei achitate cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și cea datorată pentru poluare, instanța va respinge excepția prematurității, constatând că au fost îndeplinite cerințele prevăzute de art. 109 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, din moment de procedura prealabilă prevăzută de Legea nr.554/2004 - art. 7 alin. 1, respectiv cea reglementată de art. 205 din Codul d e procedură fiscală a fost respectată, iar cea prevăzută de art. 11 din nr.OUG50/2008 nu este opozabilă reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice I, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată că sentința recurată este dată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în speță (art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă).
Cu privire la respingerea de către prima instanță a excepției de prematuritate se arată că începând cu data de 01.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu Norme Metodologice de aplicare din 24.07.2008. Prin urmare, intimata avea obligația de a proceda în conformitate cu Normele Metodologice la care face referire nr.OUG50/2008, cap. VI lit. A) alin.1 -17.
Astfel, pentru a obține restituirea unei părți din taxa plătită pentru prima înmatriculare a autoturismului la care face referire, reclamantul trebuie doar să depună o cerere însoțită de actele dispuse de prevederile normative, iar organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile Codului d e procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată, aceasta, bineînțeles, dacă există diferențe de restituit între vechea taxă reglementată de Codul fiscal și cea de poluare introdusă prin nr.OUG50/2008.
Menționează că instanța de recurs trebuie să respingă acțiunea reclamantului intimat ca prematură, existând o procedură de restituire de care acesta poate să uzeze și în urma căreia va primi suma ce i se cuvine.
Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG50/2008, se arată că ordonanța a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene. Astfel, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de nr OUG-50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că diferența de taxă achitată de reclamantul - intimat este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei.
Recurenta a mai arătat că prima instanță a apreciat fără temei legal că stabilirea taxei de primă înmatriculare contravine normelor comunitare, fără a arăta în concret care sunt normele comunitare încălcate.
Cu privire la acordarea dobânzilor se arată că acestea putea fi acordate cel mult de la data înregistrării acțiunii, 16.04.2009. Mai mult, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile stabilite pentru restituirea sumelor, dispozițiile legale privind acordarea dobânzilor nu își regăsesc aplicabilitatea.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.7 și 9, art.3041Cod procedură civilă, art.11 din nr.OUG50/2008, Normele Metodologice la care face referire nr.OUG50/2008, cap. VI lit. A) alin.1 -17, art.1 alin.2 din primul protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art.117 alin.1 din nr.OG92/2003, art.1088 Cod civil, art.109, art.111 și art.115 Cod procedură civilă.
Reclamantul intimat nu a formulat întâmpinare însă a depus concluzii scrise solicitând respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată în recurs, arătând că, din prevederile art.90 par.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene rezultă că, nici un stat membru, nu aplică direct sau indirect, produselor altor membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Aplicarea nr.OUG50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în prezentele considerente.
Această taxă aplicată autoturismelor second hand la prima înmatriculare în România încalcă flagrant dreptul comunitar.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art.304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Prezenta cauză are ca obiect cererea reclamantului de restituire a sumei plătite la Administrația Finanțelor Publice I cu titlul de taxă de primă înmatriculare impusă de art.2141Codul fiscal.
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.
Și aceasta întrucât chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții seria - nr.0-/05.06.2008 eliberată de Trezoreria I, atestă achitarea de către reclamant, în beneficiul I, a sumei de 11.627,26 lei cu titlu de taxa specială auto la prima înmatriculare în România pentru autoturismul marca Volkswagen cu nr. de identificare -,iar ulterior la data de 05.03.2009, reclamantul a înregistrat cererea de restituire a acestei sume, pârâta I răspunzând negativ la această solicitare, prin adresa emisă (fila 7 dosar fond).
Curtea observă că această adresă materializează manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art.2 alin.1 lit. c) precum și ale alin.2 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Astfel fiind, Curtea urmează să respingă excepția inadmisibilității acțiunii.
Totodată Curtea respinge și excepția lipsei calității procesuale pasive a I, având în vedere că răspunsul dat reclamantului-intimat cererii sale de restituire a taxei de primă înmatriculare a fost emis de pârâta, căreia i-a fost adresată în mod corect cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare. Curtea constată că cererea reclamantului-intimat privește restituirea taxei speciale și se întemeiază pe dispozițiile art.21 (4), 117 Cod procedură fiscală și Ordinului nr.1899/2004, dat în aplicarea art.117 Cod procedură fiscală. Astfel fiind, reclamantul s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire, cererea fiind respinsă pe considerentul că prevederile art.2141din Legea nr.571/2003 sunt în vigoare și nu sunt îndeplinite condițiile cerute de nr.1899/2004.
Totodată, prin aplicarea dispozițiilor comunitare care au prioritate față de legea națională, instanța de fond nu a depășit limitele generale de competență, aceasta având obligația legală de a face aplicarea prevederilor legale.
Cu privire la cererea de recurs, Curtea observă că recurenta a invocat lipsa parțială de obiect a cererii de restituire a taxei de primă înmatriculare, precum și netemeinicia restituirii sumei ce depășește valoarea taxei de poluare stabilite conform Ordonanței de Urgență nr.50/2008.
În consecință, se impune analizarea efectelor pe care le produce intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr.50/2008 asupra regimului juridic al taxei de primă înmatriculare plătite de reclamant.
În privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr.50/2008 asupra prezentei cauze, Curtea reține următoarele:
Ordonanța de Urgență nr.50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 01.07.2008, conform art.14 din acest act normativ.
Potrivit dispozițiilor art.11 din Ordonanța de Urgență nr.50/2008, "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr.686 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.480 din 30 iunie 2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Curtea amintește că în cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr.50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de Ordonanța de Urgență nr.50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea Ordonanței de Urgență nr.50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în prezentele considerente.
Curtea observă, totodată, că Ordonanța de Urgență nr.50/2008 a intrat în vigoare în cursul soluționării cauzei iar dispozițiile art.11 din acest act normativ sunt de natură să influențeze soluționarea acesteia prin limitarea restituirii taxei de primă înmatriculare doar la eventuala diferența dintre taxa de poluare prevăzută de nr.OUG50/2008 și taxa achitată în baza dispozițiilor în vigoare la data efectuării plății.
Această reglementare intervenită în cursul soluționării cauzei este contrară dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Stan și Andreatis vs. a reținut ingerința puterii legislative prin intervenția legiuitorului într-un moment în care procedura judiciară în care statul era parte se afla pe rolul instanței ceea ce a violat dreptul la un proces echitabil punând cealaltă parte într-o poziție dezavantajoasă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, de asemenea, că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil se opun oricărei ingerințe a puterii legislative în administrarea justiției. În același sens s-a pronunțat O și cauza Papageorgiou vs..
Pentru identitate de rațiune, soluția este identică și în situația în care puterea executivă, urmare a delegării legislative, este abilitată să emită reglementări cu putere de lege.
Astfel, în materie fiscală, potrivit art. 17 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport, iar potrivit alin.3, statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.
În al doilea rând, taxa la care face referire Ordonanța de Urgență nr. 50/2000 și a cărei eventuală diferență ar urma să fie restituită este contrară, așa cum s-a reținut, art. 90 din Tratat. Așadar, nu poate fi reținut ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare, atât timp cât întreaga taxă contravine dreptului comunitar.
În consecință, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art.2141din Codul fiscal român cu dispozițiile art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, precum și soluția înlăturării de la aplicare a art.2141din Codul fiscal român în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Arad este temeinică și legală, recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice I urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art.312 alin.1 Cod de procedură civilă.
Totodată, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta Direcția Finanțelor Publice a Județului A, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului I în contradictoriu cu intimatul împotriva sentinței civile nr.814/25.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.12.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/22.12.09
TEHNORED:/22.12.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
