Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1518/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 11.08.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1518
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.12.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ T, împotriva sentinței civile nr.650/CA/10.06.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul - intimat, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul - intimat personal, iar în reprezentarea pârâtului - intimat se prezintă consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul pârâtei - recurente depune la dosar delegație de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâtei - recurente solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Reclamantul - intimat pune concluzii de respingere a recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 16.03.2009 sub nr- reclamantul, a solicitat în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ T, admiterea acțiunii și pe cale de consecință, obligarea pârâtei la acordarea către acesta a următoarelor drepturi salariale, actualizate cu rata inflației până la data plății efective: suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, calculate și plătite începând cu data apariției dreptului și până la încetare raporturilor de serviciu.
S-a făcut precizarea că în această perioadă aceste drepturi i-au fost suspendate abuziv prin nr.OUG92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005 și prin nr.OUG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.417/2006.
În motivare, s-a arătat în fapt că prin cererea înregistrată la. T reclamantul a solicitat angajatorului acordarea drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data apariției dreptului și până la încetarea raporturilor de serviciu, drepturi prevăzute de art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată.
Pârâta, T, nu a soluționat favorabil cererea reclamantului așa cum rezultă din adresa de răspuns.
Având în vedere refuzul T de a răspunde afirmativ la cele solicitate de reclamant, acesta a solicitat instanței de judecată să observe că drepturile solicitate sunt prevăzute expres în Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată și mai mult decât atât, legea a stabilit o dată certă de la care trebuie acordate aceste drepturi, respectiv data de 01.01.2007.
Astfel, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, sunt prevăzute la art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999
S-a mai învederat instanței faptul că până la republicarea din anul 2007 Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici ( nr.365/29.05.2007) când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin.1 lit. c) și d) din lege.
Relevant este faptul că potrivit art. XIII din Legea nr.251/2006 prevederile art.29 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare de la data de 01.01.2007, reclamantul citând din textul de lege "prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art.29, 56, 57, 58 ind.1 și ale art.60 ind.1 alin.1 lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin lege, care intră în vigoare la 01.01.2007.
Prin urmare, a solicitat a se constata că deși aceste drepturi trebuiau să-i fie acordate, cel târziu începând cu data de 01.01.2007, în mod abuziv, încălcând prevederile legale, angajatorul Tar efuzat să îi acorde aceste drepturi lună de lună.
În concluzie, atât prin Legea nr.188/1999 republicată și renumerotată sunt îndreptățiți la aceste sporuri, fără nici o condiționare și ca atare a solicitat instanței de judecată să dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești prevăzute de art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, începând cu data de 01.01.2007 și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu.
Referitor la solicitarea de acordare a acestor drepturi retroactiv, reclamantul a solicitat a se constata că potrivit art.29 alin.1 devenit art.31 alin.1 din Legea nr. 188/1999 republicată, are dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada 22 martie 2004 până la data de 01 ianuarie 2007 (drepturi menționate în mod expres odată cu republicarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici în nr. 251/22 martie 2004.
Această prevedere legală, respectiv art.29 alin.1 devenit art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999 republicată cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendată până la data de 31 decembrie 2006, prin art.44 din nr.OUG92/2004 pentru anul 2005 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.76/2005 și prin nr.OG2/2006 pentru anul 2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.417/2006.
În acest sens a solicitat instanței de judecată să constate că normele legale de suspendare menționate mai sus, contravin prevederilor art.41 și art.53 din Constituția României.
Astfel, dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă. Ca atare acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art.53 din Constituția României.
S-a solicitat instanței de judecată să constate că norma legală de suspendare contravine și art.16 alin.1 din Constituție, întrucât s-a acordat acest drept prin lege, iar suspendarea acestui drept nu presupune pierderea dreptului însuși, precum și să constate că norma de suspendare contravine și art.15 alin.2 din Constituție, deoarece dispozițiile art.44 din nr.OUG92/2004 și ale nr.OG2/2006 sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare.
Văzând și dispozițiile art.38 și 39 alin.1 lit. d) din Legea nr.53/2003 Codul muncii, care prevăd imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, salariaților fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament, reclamantul a apreciat că suspendarea dreptului la suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pe perioada 22 martie 2004 - 01 ianuarie 2007 nu s-a realizat fiind lovită de nulitate, ci s-a înfăptuit numai suspendarea obligației corelative ca o măsură la îndemâna debitorului ce nu dorește și nu voiește să-și execute obligația legală în mod voluntar.
Reclamantul a învederat totodată faptul că, examinând textele art.44 din nr.OUG92/2004 și nr.OG2/2006 prin care a fost suspendată plata drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se poate legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, deoarece dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu a fost restrâns, ci îngrădit, atingând însăși existența dreptului.
În consecință, a solicitat instanței să constate ca fiind lipsită de efecte suspendarea nelegală a acordării suplimentului postului de 25% și suplimentului corespunzător treptei de salarizare de 25% din salariul de bază pe anii 2004 - 2006 salariaților T și pe cale de consecință a se dispune obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești prevăzute de art.29 alin.1 lit. c) și d) devenit art. 31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, retroactiv pentru perioada pentru care este îndreptățit.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile dispozițiilor art. 31 alin.1 lit. c) și d) și art.109 din Legea nr.188/1999, republicată, art.28 și 54 din Legea nr.54/2003.
La data de 01.04.2009 s-a depus la dosarul cauzei de către pârâtă întâmpinare, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare s-a arătat că în conformitate cu dispozițiile art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, republicată privind Statutul funcționarilor publici, publicată în nr.365/29.05.2007, în perioada 2004 - 2006 prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi al funcționarilor publici pentru anul 2005 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.76/2005 și prin nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.417/2006.
În baza dispozițiilor art.1 și următoarele din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termen de trei ani și odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, iar orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă.
Prin sentința civilă nr.650/CA/10.06.2009 pronunțată în dosarul nr.1643/- Tribunalul Timișa respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
A admis în parte acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ T și a obligat pârâtul la plata către reclamant a suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare prevăzut de art.31 pct.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 republicată și cu modificările ulterioare începând cu data de 22.04.2004 și la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii și a respins în rest acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul are calitatea de funcționar public, așa cum rezultă înscrisurile care se găsesc la dosar și din confirmarea pârâtei.
Potrivit art.40 alin.2 lit. c) din Codul muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate devine angajatorului, respectiv pârâtei.
În acest context reclamanții, având calitatea de funcționari publici, sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art.31 alin.1 lit. c) și d) din actul normativ citat.
Reclamantul, așa cum recunoaște pârâta, nu au primit până în prezent, de la apariția actului normativ sporurile respective și acest drept tinde să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâta nu are justificare printr-o cauză de utilitate publică. Mai mult, este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal. Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea dreptului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului". Astfel, dreptul reclamantului la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Cu referire la fondul litigiului Tribunalul a reținut că în urma modificării art.29 din Legea nr.188/1999, cele două suplimente au fost introduse prin art.13 pct.21 din Legea nr.161/2003, cu precizarea că aceste dispoziții intră în vigoare cu 1 ianuarie 2004.
Acordarea suplimentelor a fost suspendată succesiv, în intervalul 22 mai 2004 - 31 decembrie 2006, prin ordonanțe de urgență.
Art.13 din Legea nr.251 din 23 iunie 2006 statuează că prevederile art.29 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare de la 1 ianuarie 2007.
Potrivit art.48 din nr.OG6 din 24 ianuarie 2007, prevederile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Întrucât prima suspendare a acordării acestor drepturi a intervenit prin art. 501 din Legea nr.164/2004, intrată în vigoare la 22 mai 2004, pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 22 mai 2004, dreptul la acțiune este prescris.
La data încetării oricăror cauze de suspendare, dreptul intrând în vigoare, rezultă că la data de 1 ianuarie 2007, se naște dreptul la acțiune a celor interesați, pe perioada suspendării exercițiului dreptului, fiind suspendată și curgerea prescripției.
Așadar, funcționarii publici beneficiază de cele două suplimente, începând cu data de 22 mai 2004.
În considerentele celor arătate mai sus Tribunalul a mai reținut:
Nu are relevanță în speță Decizia nr.78 din 5 noiembrie 2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât recursul în interesul legii a vizat interpretarea ispozițiilor art.6 din Legea nr.514/2003, modificată prin Legea nr.246/2006, raportate la dispozițiile art. 60 alin. (1) și (2) din Statutul profesiei de consilier juridic, art.31 (fost art. 29) și art.117 (fost art. 93) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu referire la faptul că nu se pot negocia de consilierii juridici cu statut de funcționari publici prestațiile suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate, în condițiile prevăzute de art. 25 și 26 din Codul muncii.
Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată în 2004 (art.29 a devenit art.31 în forma republicată a legii în anul 2007) la art.29 alin.(1) lit. c) și d) se prevede că:
"Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul gradului".
Art.31 alin.(3) statuează că:
"Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici"
Art.29 din Legea nr.188/1999 a fost introdus prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.76/2005, și prin nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici stipulează la art. XIII următoarele:
"Art. XIII. - Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 29, 56, 57, 581 și ale art. 601 alin. (1) lit. b) din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007.
OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Art.3 ai aceleași legi arată că "Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii".
În aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, text introdus prin Legea nr.161/2003, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici.
Proiectul reglementa un mod unic de stabilire a salariilor funcționarilor publici, instituind, conform dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri. Astfel, conform proiectului, atât salariul de baza câr și suplimentul postului se calculau în puncte.
Însă acest proiect de act normativ elaborat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului gradului.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.(1) lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Or, sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr.1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Tribunalul a apreciat că nu se poate face analogie cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu, în principal datorită faptului că există o deosebire fundamentală, și anume:
În cazul acordării primei de concediu, dispozițiile Legii nr.188/1999 erau lipsite de orice echivoc, "Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
În cazul suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), legea nu reglementează modalitatea de calcul, aceasta urmând a se stabili odată cu adoptarea, prin lege, a sistemului unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici.
În ce privește acordarea drepturilor pentru viitor a reținut că creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.
În ce privește prescripția dreptului la acțiune invocat, tribunalul a reținut că drepturile pretinse de reclamanți au fost suspendate în perioada 2005 - 2006 prin nr.OUG92/2004 și nr.OG2/2006. Pe cale de consecință, a fost suspendat și dreptul la acțiune. Așadar, termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă la data de 01.01.2007 și nu era împlinit la data de 16.03.2009 când a fost înregistrată acțiunea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală T considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță a interpretat greșit actul juridic dedus judecății fiind dată cu aplicarea greșită a legii. Se arată că în conformitate cu dispozițiile art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 republicată privind statul funcționarilor publici în perioada 2004 - 2006 prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi a funcționarilor publici pentru anul 2005 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.76/2005 și prin nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin legea nr.417/2006.
Menționează că T în calitate de subordonată ordonator principal de credite a pus și pune în aplicare politica salarială conform legislației în vigoare.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 din Codul d e procedură civilă.
Reclamantul - intimat nu a formulat întâmpinare.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art. 3041Cod procedură civilă, și văzând că nu sunt incidente disp. Art. 306 alin. 2. pr. Civilă, instanța constată că recursul formulat este neîntemeiat, urmând a fi respins, după cum urmează:
Reclamantul este funcționar public în cadrul recurentei, iar potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, dispoziții aplicabile și în situația de față, conform prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, revine angajatorului, respectiv recurentei pârâte, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.
Reclamantul, fiind încadrat ca funcționar public, este salarizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și d din actul normativ citat, însă reclamantul intimat nu a primit până în prezent sporurile respective, deși s-a adresat cu cerere în acest sens pârâtei.
Suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
Prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la suplimente.
Curtea nu poate primi apărarea recurentei conform căreia, măsura legislativă a suspendării unui act normativ ori a unei dispoziții legale cuprinse într-un act normativ, nu poate fi nesocotită, deoarece atâta timp cât o dispoziție legală este suspendată aceasta nu face parte din opinia de drept, altfel spus, pe perioada suspendării este ca și cum respectiva reglementare nu ar exista, întrucât suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp, prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
O soluție contrară, după cum a reținut și instanța de fond ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Dreptul la plata sporului reprezentând, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, a fost introdus prin art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 și a produs efecte de la data de 01.01.2004.
Este neîndoielnic că prin art. 29 din Legea 188/1999, legiuitorul a reglementat mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici compus din cele 5 componente enumerate limitativ, respectiv salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, fiind la fel de relevant că reclamantul are un drept recunoscut și ocrotit de Legea nr. 188/1999.
Astfel, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada 2004-31.12.2006, cum greșit afirmă recurenta pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută să devină lipsit de orice valoare.
Ca atare, este evident și de necontestat faptul că legiuitorul, prin norma legală pe care își întemeiază reclamanții cererea, a recunoscut funcționarilor publici un astfel de drept salarial precum suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pornind de la izvorul însuși al dreptului invocat este incontestabil că ceea ce legea a reglementat este corect și obligatoriu a fi respectat și de către angajator, în speță de către recurentă, aceasta având obligația legală de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.
În aplicarea principiului că norma legală trebuie aplicată în sensul în care legiuitorul a edictat-o și nu în sensul înlăturării acesteia, instanța constată că întrucât intimații nu au primit până în prezent de la apariția actului normativ sporurile solicitate, acest drept tinde să fie lipsit de conținut, ceea ce contravine în mod vădit principiului enunțat în condițiile în care o normă legală reglementată, trebuie să producă efectele fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor, ca acestea să aibă doar caracter formal lipsit de conținut.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Fundamentale, " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul reclamantului intimat de a beneficia de sporurile salariale prev. de art. 31 lit. a și c din Legea nr. 188/1999 republicată, este un drept de creanță și prin urmare, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția CEDO, Secția II-a - Hotărârea din 16 sept. 2003, cauza Stockholms och Juridic, Suedia.
Conform art. 41 din OG nr. 6/2007, funcționarii publici beneficiază și de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, iar conform Anexei nr. 3 lit. D din același act normativ, devin sporuri specifice. Personalul prevăzut în această anexă beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.
Raportat la art. 29 lit. c și d, în prezent art. 31 - ca urmare a republicării Legii nr. 188/1999, la data de 29.05.2007, coroborat cu art. 41, art. 48 și Anexa 3 lit. D din OG nr. 6/2007 instanța constată fără nici un echivoc că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de cele două sporuri salariale reglementate de actele normative invocate.
Pentru considerentele expuse instanța constată că recursul pârâtei este neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală T împotriva sentinței civile nr.650/CA/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03.12.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/29.12.2009
TEHNORED:/29.12.2009
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
