Contestație act administrativ fiscal.
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
.210/CA/2008-
Ședința publică din 12 iunie 2008
PREȘEDINTE: Blaga Gabriela JUDECĂTOR 2: Rițiu Roxana
- - - JUDECĂTOR 3: Boța Marilena
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&
Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ declarat de pârâtaDIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C,cu sediul în O,- -în nume propriu și în reprezentarea AUTORITĂȚII NAȚIONALE A VĂMILOR,cu sediul în B,- în contradictoriu cu intimatul reclamant,din,-, jud.S M și cu intimata pârâtăDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M,cu sediul în S M, -, nr.3-5, jud.S M, împotriva sentinței nr.39/CA din 6 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru intimatul reclamant - lipsă, avocat în baza împuternicirii avocațiale din 10 iunie 2008, emisă de Baroul Satu Mare - Cabinete Asociate, lipsă fiind recurenta pârâtă Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C - în nume propriu și în reprezentarea Autorității Naționale a Vămilor B și intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice S
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor de timbru, că intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare, precum și faptul că, cauza se află la primul termen de judecată în recurs, după care:
Reprezentantul intimatului reclamant arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța,în urma deliberării, recalifică întâmpinarea depusă la dosar de către intimatului reclamant ca fiind note de ședință și nefiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, acordă părților cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatului reclamant solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. Învederează că, recurenta interpretează eronat dispozițiile legale în materia taxelor vamale, dar mai ales cele referitoare la prescripția dreptului de a executa aceste taxe la mai mult de 5 ani - termen general de prescripție a executării acestora.
CURTEA D APEL
deliberând:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.39 din 6 februarie 2008, Tribunalul Satu Marea admise acțiunea în contencios administrativ fiscal înaintată de reclamantul domiciliat în loc., str. - nr. 21, jud. SMî mpotriva pârâților DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M cu sediul în SMP -ța - nr. 3-5, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B cu sediul în B,- și DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C cu sediul în O Calea - Române nr. 4 jud. B în reprezentarea BIROULUI VAMAL - desființat și a anulat Decizia nr. 32829/29.06.2007 emisă de pârâta SMp rivind modul de soluționare a contestației nr. 32829/19.04.2007 formulată de reclamant.
A admis contestația reclamantului în sensul că, a anulat Actul constatator nr. 1626/10.09.2001 emis de Biroul Vamal și Procesul verbal nr.873 /23.04.2002 emis de Biroul Vamal, obligând pârâții să plătească reclamantului suma de 1204,3 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Actul Constatator nr. 1626/10.09.2001 întocmit de Biroul Vamal, în sarcina reclamantului s-a stabilit obligația plății unor taxe vamale în cuantum total de 15.660.169 lei ROL, pentru nerespectarea prevederilor art. 97, 98, 99 din Legea nr. 141/1997 respectiv pentru neîncheierea operațiunii de import cuprinsă în Declarația Vamală de Călători nr. 1534/17.07.1997.
Împotriva acestui Constatator, debitorul creanței fiscale vamale a formulat contestație sub nr. 32829/19.04.2007, contestație respinsă prin Decizia nr. 32829/29.06.2007 emisă de pârâta P: SM( filele nr. 23, 24 din dosar).
În cuprinsul acestei decizii se arată următoarele: "actul administrativ fiscal atacat a fost trimis pe adresa de domiciliu a d-lui, prin corespondență poștală, cu confirmare de primire, la data de 14.09.2001, care este returnată.
Din contestația formulată de petent reiese că actul contestator contestat i-a fost comunicat la data de 20.03.2007."
Constatând lipsa de la dosarul cauzei a vreunui înscris prin care să se facă dovada datei comunicării cu reclamantul a actului constatator al creanțelor vamale, existând indicii serioase privind comunicarea acestui act constatator doar odată cu Somația nr. 5840/20.03.2007 emisă de C, reținând susținerile pârâtei anterior citate, instanța a constatat că actul constatator contestat a fost comunicat reclamantului abia în anul 2007.
Prin prisma acestei rețineri, instanța, verificând temeinicia excepției prescripției dreptului organelor fiscale de a urmări creanța fiscală stabilită în sarcina reclamantului a constatat că aceasta este fondată.
Astfel potrivit art. 187 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal în vigoare la data stabilirii creanței vamale prin actul constatator contestat, "termenul de prescripție a dreptului de a cere plata taxelor vamale este de 5 ani și curge de la data acceptării și înregistrării declarației vamale de import.
Termenele prevăzute în prezentul cod și în alte reglementări vamale se calculează potrivit normelor prevăzute în Codul d e procedura civilă."
În speță s-a constatat lipsa unei declarații vamale de import și existența unei Declarații vamale de călători de tranzit căreia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 95 alin. 2 din Legea nr. 141/1997: "Autoritatea vamală poate dispune, din oficiu, încheierea regimului vamal suspensiv atunci când titularul nu finalizează operațiunile acestui regim în termenul aprobat"; art. 98 și 99 din același act normativ "regimul de tranzit vamal se încheie atunci când mărfurile și documentele corespunzătoare sunt prezentate la biroul vamal de destinație.
În cazul în care acesta este un birou vamal de interior, la cererea declarantului vamal, mărfurile primesc o alta destinație vamală"; " titularul regimului de tranzit este obligat să prezinte biroului vamal de destinație mărfurile în stare intactă, cu măsurile de marcare și sigilare aplicate potrivit art. 58, în termenul stabilit de autoritatea vamală".
În măsura în care titularul declarației vamale nu prezintă în termenul de tranzit bunul introdus în țară, operațiunea vamală se încheie de către autoritățile vamale din oficiu și devin aplicabile dispozițiile art. 158 din Legea nr. 141/1997 "în cazul unor diferențe ulterioare sau în situația încheierii din oficiu, fără declarație vamală, a unui regim vamal suspensiv, debitorul vamal ia cunoștință despre acea nouă datorie pe baza actului constatator întocmit de autoritatea vamală.
Declarația vamală și actul constatator sunt titluri executorii care se onorează de către societatea bancară, fără accept, poprire și validare."
Din cele de mai sus instanța a reținut că înscrisul prin care s-a stabilit creanța vamală datorată de persoana care a introdus în țară autoturismul în litigiu este Actul Constatator și nu Declarația vamală de tranzit.
Față de dispozițiile legale amintite raportate la prevederile art. 4 art. 25 din nr.OG 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare în forma în vigoare la data emiterii actului constatator contestat, s-a apreciat că, pentru ca actul constatator al unei creanțe vamale să devină titlu de creanță era și este necesar ca debitorul datoriei vamale să ia cunoștință de cuprinsul acestuia prin comunicarea acestui înscris cu acesta în condițiile prevăzute de Codul d e procedură civilă.
În speță s-a constatat că Actul Constatator nr. 1626/10.09.2001 întocmit de Biroul Vamal a fost comunicat reclamantului și acesta a devenit titlu de creanță în anul 2007, cu mult peste termenul de cinci ani în care organele vamale aveau dreptul de a constata printr-un titlu de creanță creanțele vamale pentru bunul introdus în țară în anul 1997 și pentru care a expirat termenul de încheiere a operațiunii vamale, astfel că dreptul de a cere plata taxelor vamale datorate este prescris.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxelor de timbru a declarat recurs DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C - în nume propriu și în reprezentarea AUTORITĂȚII NAȚIONALE A VĂMILOR B, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii în contencios și menținerii actelor administrative atacate.
În drept sunt invocate dispozițiile art.304 pct.8 și 9 și 312 Cod procedură civilă.
În motivele de recurs nu se formulează o critică expresă a sentinței atacate, ci este reiterată starea de fapt prin exprimarea poziției pe care recurentul intimat și-a expus-o în fața primei instanțe.
Cu toate că se susține că soluția este urmare a interpretării greșite a legii, recurenta nu indică care ar fi această interpretare greșită, ci așa cum arătam reiterează starea de fapt.
În acest sens arată că, în calitate de titular al regimului de tranzit vamal, intimatul reclamant avea obligația ca în termenul stabilit de autoritatea vamală să procedeze la încheierea operațiunii vamale pentru bunul introdus în țară.
Mai arată că la data de 14.09.2001, Biroul Vamal a comunicat cu debitorul fiscal actul constatator nr.1626 din 10.09.2001, iar la data de 12.07.2002 C - actualmente - îi comunică acestuia și somația nr.14.367 ce conține atât debitul stabilit prin actul constatator, cât și accesoriile datoriei vamale.
Se susține că împotriva acestei somații și a titlului executor, debitorul nu a formulat contestație la titlu și nici la executare.
În ce privește comunicarea somației, se susține că la momentul când a fost comunicată erau aplicabile dispozițiile art.23 alin.3, 4 și 5 din nr.OUG11/1996, dispoziții care au fost respectate de către recurentă.
Prin emiterea și comunicarea unei alte somații cu nr.5840 din 2007, reclamantul intimat nu a fost repus în termen de către creditoare, astfel că apreciază inadmisibilă contestația pe care acesta a formulat-o împotriva actului constatator după primirea acestei a doua comunicări a somației.
Cu privire la prescripția dreptului de a stabili datoria vamală și cu privire la dreptul de a cere executarea silită a creanței fiscale, recurenta susține că sunt două instituții de drept distincte, ce se și își produc efecte succesiv și nu concomitent.
Termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, începe să curgă de la data existenței unui titlu executor și nu de la data declarației vamale.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției instanței de fond, precum și cheltuieli de judecată.
Se susține că, recurenta este cea care face o greșită interpretare a dispozițiilor referitoare la prescripția dreptului de a executa taxele vamale, care apreciază că o creanță fiscală nu se poate prescrie și trimite o somație în vederea executării acesteia peste 5 ani de la nașterea evenimentului fiscal.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor formulate, a actelor și lucrărilor de la dosar, curtea de apel constată că este legală și temeinică, recursul fiind nefondat.
Se va reține astfel că, potrivit art.187 din Codul vamal, termenul de prescripție de a cere plata taxelor vamale este de 5 ani și acesta curge de la data acceptării și înregistrării declarației vamale.
Este adevărat că în speță nu ne aflăm în prezența unei declarații vamale de import, ci a unei declarații vamale de tranzit, situație în care în cazul nefinalizării ei de către titularul declarației, aceasta trebuie închisă de autoritatea vamală.
Când se încheie din oficiu operațiunea vamală, potrivit dispozițiilor art.158 din Codul vamal, declarația vamală și actul constatator devin titluri executorii.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, titlu executoriu este actul constatator încheiat de către autoritatea vamală la data de 10.09.2001, ce a fost întocmit și comunicat cu reclamantul cu mult peste termenul de 5 ani, prevăzut de art.61 din Codul vamal, perioadă în care autoritatea vamală are dreptul să efectueze controlul vamal ulterior al operațiunilor, raportat la data la care a fost introdus în țară autoturismul de către intimatul reclamant.
În consecință, pe baza celor mai sus arătate, în temeiul dispozițiilor art.312 și 316 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
În temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a recurentului, instanța va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatului în cuantumul stabilit în dispozitivul prezentei și justificat cu delegația de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C - în nume propriu și în reprezentarea AUTORITĂȚII NAȚIONALE A VĂMILOR împotriva sentinței nr.39 din 6 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Obligă părțile recurente să plătească părții intimate suma de 1.666 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 12 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- Red. dec. -
- jud. fond. - -
- dact. - 2 ex.
- 18.06.2008
Președinte:Blaga GabrielaJudecători:Blaga Gabriela, Rițiu Roxana, Boța Marilena
